Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

RIL promovat. Recunoasterea si executarea amenzii penale aplicate de instanta straina
02.02.2012 | Andrei PAP

Secţiuni: Drept penal, Recurs în interesul legii
JURIDICE - In Law We Trust

Procurorul General al României, Laura Codruţa Kovesi, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu recurs în interesul legii vizând posibilitatea recunoaşterii şi punerii în executare a amenzii penale în ipoteza specială în care aceasta este aplicată de statul străin de condamnare alături de pedeapsa închisorii,  în cauzele având ca obiect cereri de transfer de persoane condamnate.

Optica jurisprudențială

1. Potrivit unei orientări jurisprudenţiale s-a considerat că, în ipoteza menţionată, instanţa, învestită cu soluţionarea cererii de transfer a persoanei condamnate într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei aplicate de instanţa de judecată din statul solicitant, recunoaşte şi pune în executare şi pedeapsa amenzii penale aplicată în  statul străin de condamnare alături de pedeapsa închisorii.

În acest sens s-a pronunţat şi instanţa supremă.

În argumentarea acestei soluţii s-a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art.145 din Legea nr.302/2004, privind cooperarea judiciară în materie penală, modificată, în cazul în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie să respecte felul şi durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare.

Totodată, s-a reţinut că, potrivit art.122 alin.2 şi 6 din Legea nr.302/2004, modificată, hotărârile penale străine recunoscute şi executate în România produc aceleaşi efecte ca şi hotărârile pronunţate de instanţele române, iar începerea executării pedepsei în România are ca efect renunţarea statului străin la executarea pe teritoriul acestuia, cu excepţia  cazului în care condamnatul se sustrage de la executarea  pedepsei, caz în care acest stat redobândeşte dreptul la executare.

S-a susţinut că, în cazul pedepsei amenzii, statul străin redobândeşte dreptul la executare, începând din momentul în care este informat asupra neexecutării totale sau parţiale a acestei pedepse.

2. Într-o altă orientare, cu privire la acelaşi aspect s-a considerat că nu se poate dispune recunoaşterea alături de pedeapsa închisorii  şi a amenzii penale, întrucât statul de condamnare nu a solicitat executarea sancţiunii pecuniare, aspect care rezultă din cererea de transfer formulată de statul străin.

În argumentarea acestui punct de vedere s-a arătat că, executarea sancţiunilor pecuniare este reglementată în Secţiunea a II-a a Legii nr.302/2004 modificată, care conţine dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei cadru nr.2005/215/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005, privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a sancţiunilor pecuniare. Conform dispoziţiilor menţionate, recunoaşterea sancţiunilor pecuniare comportă o procedură diferită, care include prezentarea de către statul solicitant a unui certificat emis conform anexei nr.3 din Legea nr.302/2004 modificată. În conţinutul acestui certificat, statul solicitant trebuie să precizeze dacă permite aplicarea de către statul de executare a unor sancţiuni alternative în eventualitatea imposibilităţii de a executa decizia care aplică sancţiunea pecuniară şi care sunt sancţiunile care pot fi aplicate, respectiv felul sancţiunilor (privarea de libertate, muncă în folosul comunităţii sau alte sancţiuni) şi nivelul maxim al sancţiunii.

Or, în aceste situaţii, s-a reţinut că obiectul sesizării este strict delimitat de cererea de transfer, iar procedura de urmat trebuie să corespundă acestei solicitări, respectiv transferul condamnatului numai pentru executarea pedepsei închisorii, iar nu şi pentru executarea sancţiunii pecuniare.

Opinia Procurorului General este în sensul că prima orientare jurisprudenţială este în acord cu litera şi spiritul legii.

>> Textul integral al recursului în interesul legii

Pentru JURIDICE.ro, Andrei PAP

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti