Despre abaterile disciplinare privind incompatibilitati, interdictii si abtineri
6 februarie 2012 | JURIDICE.ro, Tamara MANEA
Dispoziţiile Legii 24/2012 [1] reglementează în conţinutul a două abateri distincte pe de o parte situaţiile care pot pune în discuţie imparţialitatea judecătorului/procurorului [2], iar pe de altă parte modul în care este folosit remediul de ordin procedural aflat la îndemâna magistratului care constată că se află în vreunul din cazurile de incompatibilitate [3].
Dacă cea dintâi abatere disciplinară este preluată din vechiul text al art. 99 lit. a din Legea 303/2004, cea de-a doua reprezintă un element de noutate pe tarâmul răspunderii disciplinare.
Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. b din Legea 303/2004, modificată prevede două variante normative.
O primă variantă se referă la situaţiile în care judecătorii şi procurorii sunt incompatibili să judece şi, respectiv, să instrumenteze o cauză.
Cea de a doua, vizează nerespectarea de către judecători şi procurori a prevederilor ce impun anumite interdicţii.
Abaterea disciplinară prevăzută de dispoziţiile art. 99 lit. i are de asemenea, două variante normative, respectiv: nerespectarea de către judecător/procuror a îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa şi formularea de cereri repetate şi nejustificate de abţinere în aceeaşi cauză, care are ca efect tergiversarea judecăţii.
În cele ce urmează ne propunem o analiză comparativă a elementelor constitutive ale celor două abateri disciplinare prin raportare, atât la dispoziţiile prevăzute de lege în materia incompatibilităţilor şi interdicţiilor, cât şi la jurisprudenţa disciplinară, dezvoltată în perioada 2005-2011.
Prezentarea cadrului legislativ care reglementează incompatibilităţile şi interdicţiile magistratului.
Incompatibilităţi
Poziţia judecătorului sau a procurorului chemat să judece ori să instrumenteze o cauză trebuie să fie complet obiectivă.
Pentru a asigura deplina obiectivitate în înfăptuirea actului de justiţie şi a proteja drepturile părţilor, legiuitorul a prevăzut în mod expres cazurile în care magistratul, datorită unor împrejurări de natură personală, nu poate participa la judecarea sau instrumentarea unui dosar precum şi formele procesuale de rezolvare a unei astfel de situaţii.
Aceste cazuri se găsesc înscrise în art. 24-27 din Codul de procedură civilă, art. 47-49 din Codul de procedură penală, art. 105-106 din Legea 161/2003 [4] privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, modificată prin Legea 144/2007 precum şi în art. 49 alin.2 din Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii [5].
Mijloacele procesuale pentru rezolvarea situaţiilor de incompatibilitate a judecătorilor şi procurorilor prevăzute de Codul de procedură civilă şi Codul de procedură penală sunt: abţinerea, recuzarea şi strămutarea.
Interdicţii
Pentru a asigura independenţa şi imparţialitatea judecătorilor şi procurorilor, legiuitorul a impus acestora interdicţii ce vizează desfăşurarea unor activităţi care au fost apreciate ca fiind incompatibile cu poziţia pe care o deţine magistratul în societate.
Aceste interdicţii sunt în legătură cu:
a. exercitarea de către judecător sau procuror a oricărei alte funcţii publice sau private
În art. 5 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor se prevede că „funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent şi asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, precum şi a celor de instruire din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri, în condiţiile legii”.
Interdicţia se regăseşte şi în art. 101 din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, care prevede că „funcţia de judecător şi procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior”.
În articolul 8 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor sunt înscrise interdicţiile de a desfăşura activităţi comerciale, direct sau prin intermediul altor persoane, activităţi de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură, precum şi interdicţia de a deţine calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau control la societăţi civile, societăţi comerciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de credit, societăţi de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi naţionale sau regii autonome ori calitatea de membru al unui grup de interes economic [6].
Această interdicţie o întâlnim şi în articolul 102 din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei [7].
b. interdicţia înscrisă în articolul 7 [8] din Legea 303/2004 potrivit căreia funcţia de judecător sau procuror este incompatibilă cu aceea de lucrător operativ, inclusiv acoperit, informator sau colaborator al serviciilor de informaţii.
c. exprimarea opiniei profesionale
Potrivit dispoziţiilor înscrise în articolul 10 din Legea 303/2004 judecătorilor şi procurorilor le este interzis să-şi exprime public opinia cu privire la procesele aflate în curs de desfăşurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
Totodată, aceştia nu pot da consultaţii scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar dacă procesele respective sunt pe rolul altor instanţe sau parchete decât acelea în cadrul cărora îşi exercită funcţia şi nu pot îndeplini nicio altă activitate care, potrivit legii, se realizează de avocat.
d. asocierea în organizaţii de tip sindical şi declararea grevei
Potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor [9], dreptul la asociere a magistraţilor este limitat de interdicţia de a constitui organizaţii sindicale.
De asemenea, potrivit art. 63 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă [10], judecătorii şi procurorii nu pot declara grevă.
Abaterile disciplinare în varianta normativă referitoare la încălcarea dispoziţiilor legale privind incompatibilităţile magistraţilor (art. 99 lit. b teza 1 şi art. 99 lit. i teza 1. din Legea nr. 303/2004).
În jurisprudenţă au fost apreciate ca fiind abateri disciplinare, în varianta normativă a încălcării dispoziţiilor referitoare la incompatibilităţi, următoarele situaţii: fapta prim – procurorului care a soluţionat, în temeiul art. 275-278 Cod proc. pen., plângerea împotriva soluţiei adoptate într-un dosar în care fiul său era avocatul uneia din părţi şi a dispus începerea urmăririi penale într-o cauză având ca obiect infracţiunea de mărturie mincinoasă, în condiţiile în care fiul acesteia, avocat, a reprezentat pe una din părţi la judecata în fond, precum şi fapta de a elibera, fără respectarea dispoziţiilor regulamentare, o copie a actului procedural de începere a urmăririi penale, folosită într-un dosar civil de o persoană ce era reprezentată de fiul pârâtei, pentru a formula cerere de suspendare a judecării cauzei [11]; fapta judecătorului de a judeca o cauză în condiţiile în care se afla in relaţii de prietenie de notorietate cu administratorii uneia dintre societăţii comerciale, parte în proces şi, în condiţiile în care, anterior, s-a implicat personal în rezolvarea diverselor probleme ale societăţii comerciale [12]; fapta judecătorului care s-a pronunţat într-o cauză trimisă spre rejudecare după casarea hotărârii, în condiţiile în care anterior pronunţase hotărârea atacată [13]; fapta prim-procurorului adjunct care a soluţionat plângerea formulată împotriva unei ordonanţe de scoatere de sub urmărire adoptată de soţul său, procuror în cadrul aceleiaşi unităţi de parchet [14]; fapta judecătorului care a participat la soluţionarea cererii de preschimbare a termenului de judecată într-o cauză comercială, deşi ştia că în dosar există un motiv de incompatibilitate care atrăgea în privinţa sa obligaţia de a se abţine de la judecată, conform art. 25 Cod procedură civilă, în condiţiile în care administratorul contestatoarei era socrul său, iar unul dintre asociaţii respectivei societăţi comerciale era soţia sa [15].
În actuala reglementare, cea mai dificilă problemă va fi aceea de a stabili încadrarea juridică a faptei magistratului care încalcă dispoziţiile legale privind situaţia de incompatibilitate, întrucât potrivit art. 99 lit. b, în varianta normativă a tezei 1, constituie abatere disciplinară nerespectarea acestor prevederi , iar potrivit art. 99 lit. i, în varianta normativă a tezei 1, constituie abatere disciplinară nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa.
Această problemă apare ca fiind deosebit de spinoasă deoarece încălcarea dispoziţiilor art. 99 lit. b referitoare la incompatibilităţi presupune tocmai omisiunea judecătorului sau procurorului de a formula cerere de abţinere atunci când are cunoştinţă de faptul că se află în vreunul din cazurile de incompatibilitate. Or, această omisiune constituie la rândul ei abatere disciplinară, fiind încriminată ca atare în varianta normativă a tezei I din articolul 99 lit.i . Urmarea imediată a ambelor încriminări constă în afectarea imparţialităţii sau a aparenţei de imparţialitate a magistratului
Pentru rezolvarea acestei probleme nu poate fi acceptată soluţia potrivit căreia încadrarea juridică se va face diferit, în funcţie de actul normativ în care este prevăzut cazul de incompatibilitate (respectiv, dacă magistratul se află în vreunul din cazurile prevăzute în Codul de procedură penală sau civilă, încadrarea juridică se va face potrivit dispoziţiilor art. 99 lit. i, motivat de faptul că cele două acte normative enunţate prevăd şi mijloacele procedurale pentru remedierea situaţiei, respectiv, abţinerea şi recuzarea, iar dacă se află în vreunul din cazurile prevăzute în capitolul în capitolul II din Legea 303/2004 intitulat „incompatibilităţi şi interdicţii” sau în cele prevăzute de Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, încadrarea juridică se va face potrivit dispoziţiilor art. 99 lit. b).
Ne argumentăm opinia pe următoarele considerente:
– dispoziţiile art. 5-11 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor se referă în principal la interdicţii, iar singura incompatibilitatea prevăzută expres (conflictul între interesul magistratului şi interesul public de înfăptuire a justiţiei sau de apărare a intereselor generale ale societăţii [16]) are prevăzută, corelativ, şi obligaţia magistratului de a se abţine;
– dispoziţiile art. 105 din Legea 161/2003, referitoare la incompatibilităţile judecătorului şi procurorului, se completează cu dispoziţiile din Codul de procedură civilă şi Codul de procedură penală în materia abţinerii şi recuzării.
Prin urmare, şi în aceste cazuri de incompatibilitate prevăzute în cele două legi speciale, remediul procedural îl reprezintă tot abţinerea sau recuzarea.
Soluţia pe care o propunem este ca judecătorul/procurorul să răspundă doar în temeiul art. 99 lit. i, teza 1, în situaţia în care participă la judecarea/soluţionarea unei cauze, deşi cunoaşte că se află într-un caz de incompatibilitate şi nu formulează cerere de abţinere.
Credem că aceasta rezolvare a problemei în discuţie răspunde cel mai bine spiritului legii pentru următoarele argumente:
– numai simpla existenţă a stării de incompatibilitate în care se poate afla la un moment dat magistratul, cunoscută sau necunoscută de către acesta, nu poate atrage, prin ea însăşi, răspunderea disciplinară;
– dacă magistratul se află într-o situaţie de incompatibilitate de care are cunoştinţă şi nu formulează cerere de abţinere, putem discuta despre o eventuală răspundere disciplinară, în condiţiile în care se dovedeşte că acesta, în mod conştient, a încălcat dispoziţiile referitoare la incompatibilităţi, urmărind sau acceptând afectarea imparţialităţii sale sau a aparenţei de imparţialitate;
– întrucât, prin art. 99 lit. i, legiuitorul a înţeles să încrimineze separat ipoteza nerespectării dispoziţiilor legale referitoare la abţinere, pentru evitarea unei juridicizări excesive, se va aplica doar acest text, cu toate că fapta ar putea primi încadrarea juridică prev. de art. 99 b, teza 1 şi pe cea prev. de 99 i, teza 1. Apreciem că, în cazul celor două încriminări, se poate vorbi de raportul dintre general şi special, întrucât în art. 99 lit. i, teza 1 legiuitorul nu face altceva decât să dezvolte latura obiectivă a abaterii disciplinare prev. de art.99 lit. b, teza 1.
Pentru aprecierea vinovăţiei magistratului aflat în vreuna din situaţiile de incompatibilitate, considerăm că simpla omisiune a judecătorului sau procurorului de a se abţine de la judecarea/instrumentarea unei cauze nu atrage în mod automat răspunderea disciplinară a acestuia.
Raţiunea legiuitorului de a prevedea în mod expres cazurile în care magistratul devine incompatibil pentru judecarea sau instrumentarea unui dosar a fost aceea de a asigura imparţialitatea înfăptuirii actului de justiţie.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referindu-se la conceptul de imparţialitate, a statuat că aceasta se defineşte prin „absenţa prejudecăţilor sau a părerilor preconcepute”.
În acest context, s-a decis că imparţialitatea trebuie apreciată atât din punct de vedere subiectiv, luându-se în considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume judecător într-un anume caz, cât şi potrivit unui test obiectiv, care stabileşte dacă judecătorul a oferit garanţii suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere [17].
Imparţialitatea obiectivă constă „în a pune problema dacă independent de conduita personală a judecătorului, anumite fapte verificabile justifică suspectarea imparţialităţii acestuia din urmă.” [18].
Imparţialitatea „se prezumă până la proba contrarie, indiferent dacă este vorba despre un magistrat de profesie, despre un membru al unui juriu sau de persoane specializate în diverse domenii de activitate, care participă, alături de magistraţi de profesie, la soluţionarea unor categorii de litigii [19].
Prin urmare, apreciem că răspunderea disciplinară a magistratului aflat în vreunul din cazurile de incompatibilitate poate fi atrasă numai în condiţiile în care se face dovada că în soluţionarea cauzei acesta a fost părtinitor, decizia sa fiind afectată de existenţa unei convingeri sau interes de ordin personal, fapt ce a condus la prejudicierea materială sau morală a uneia dintre părţile implicate în proces.
De asemenea, considerăm că admiterea cererii de recuzare a judecătorului/procurorului formulată de una din părţile din proces nu conduce, prin ea însăşi, la reţinerea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i, teza 1, dacă nu se face dovada că magistratul, în mod conştient, a încălcat dispoziţiile referitoare la incompatibilităţi, urmărind sau acceptând afectarea imparţialităţii sale sau a aparenţei de imparţialitate.
Urmarea produsă în cazul celor două încriminări în discuţie constă în periclitarea bunei desfăşurări a actului de justiţie şi a încrederii publicului în integritatea sistemului judiciar. Uneori, urmarea se poate concretiza şi într-un prejudiciu moral sau material adus uneia din părţile implicate în proces.
Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i , în varianta normativă a formulării de cereri repetate şi nejustificate de abţinere în aceeaşi cauză, care are ca efect tergiversarea judecăţii.
Încriminarea din varianta normativă a tezei a II-a a articolului 99 lit. i reprezintă transpunerea în lege a unei situaţii întâlnite în jurisprudenţa disciplinară.
Astfel, în jurisprudenţă s-a decis că „Fapta judecătorului de a nu soluţiona dosarele penale cu care fusese legal investit prin dispoziţia instanţei de control judiciar, concretizată atât în refuzul de primire a acestora, cât şi în formularea repetată a unor cereri de abţinere, cu consecinţa întreruperii cursului judecăţii, pe o durată apreciabilă de timp, întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. g” [20].
S-a considerat că atitudinea culpabilă a judecătorului nu a rezidat din numărul cererilor de abţinerea formulate, ci din faptul că, după respingerea acestora, a continuat să formuleze altele invocând aceleaşi cazuri de incompatibilitate, încălcând astfel autoritatea de lucru judecat.
Apărarea judecătorului, potrivit căreia s-a abţinut în mod repetat de la soluţionarea cauzei întrucât a apreciat că participarea sa la judecată ar afecta garanţiile de independenţă de care trebuie să se bucure un tribunal, a fost înlăturată de Secţie. S-a motivat că judecătorii nu se pot prevala de garanţia independenţei pentru a justifica nerespectarea unei hotărâri definitive ce stabileşte că nu se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege, chiar dacă soluţia nu convine judecătorului care a formulat cererea de abţinere ce a fost respinsă.
Apreciind că, formularea repetată a unor cereri de abţinere pentru aceleaşi motive, reprezintă în mod clar refuzul judecătorului de a soluţiona cauzele cu care a fost investit, cu consecinţa tergiversării acestora, Secţia pentru judecători a admis [21] acţiunea disciplinară şi a hotărât sancţionarea judecătorului pentru comiterea abaterii disciplinare prevăzute de dispoziţiile art. 99 lit. g din Legea 303/2004.
În actuala reglementare, pentru reţinerea abaterii disciplinare în variantă normativă prev. de art. 99 lit. i teza a II-a, legiuitorul impune ca cererile de abţinere să fie formulate în mod repetat, nejustificat şi să aibă ca efect tergiversarea soluţionării cauzei.
Analiza elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, prin raportarea la îndeplinirea acestor condiţii, conduce la următoarele concluzii:
– răspunderea disciplinară poate fi atrasă numai în condiţiile în care judecătorul/procurorul fie invocă, în mod repetat, acelaşi motiv de incompatibilitate, fie nu invocă în cadrul aceleiaşi cereri de abţinere toate situaţiile de incompatibilitate în care cunoaşte că se află, formulând cereri succesive pentru fiecare motiv în parte;
– nu se poate reţine caracterul nejustificat al cererii în condiţiile în care abţinerea se întemeiază pe un alt motiv de incompatibilitate apărut pe parcursul judecării/soluţionării cauzei şi despre care magistratul nu a avut cunoştinţă la data formulării cererii anterioare. Dacă s-ar admite contrariul, am ajunge în situaţia în care, pentru a evita formularea unor cereri repetate, judecătorul/procurorul nu s-ar mai abţine pentru motivele de incompatibilitate survenite ulterior;
– răspunderea disciplinară a magistratului nu se poate angaja în situaţia în care se constată că formularea cererilor de abţinere nu a avut consecinţe asupra duratei procedurilor în cauză.
Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. b în varianta normativă a încălcării interdicţiilor:
În varianta normativă a încălcării dispoziţiilor legale referitoare la interdicţii, abaterea disciplinară constă într-o acţiune, reprezentând: dobândirea unei anumite calităţi sau funcţie incompatibile cu statutul de judecător sau procuror, desfăşurarea unei activităţi de natură comercială sau de arbitraj, exprimarea, în anumite condiţii, a unei opinii profesionale, asocierea sau exercitarea unui drept care, pentru magistraţi, este limitat prin lege.
Unele interdicţii prezentate impun anumite precizări:
Astfel:
Cu privire la interdicţia înscrisă în art. 7 din Legea din Legea 303/2004 potrivit căreia funcţia de judecător sau procuror este incompatibilă cu aceea de lucrător operativ, inclusiv acoperit, informator sau colaborator al serviciilor de informaţii:
Din redactarea alineatului 4 al acestui articol reiese că interdicţie se converteşte într-o condiţie pentru ocuparea şi menţinerea funcţiei de judecător sau procuror.
În atare situaţie, apreciem că simpla dobândire a calităţii de lucrător operativ, inclusiv acoperit, informator sau colaborator al serviciilor de informaţii conduce automat la pierderea calităţii de judecător şi procuror fără a mai fi necesară declanşarea procedurii disciplinare.
Concluzia se desprinde din faptul că, pentru nerespectarea acestei interdicţii, legiuitorul a prevăzut, în mod expres, ca unică sancţiune, eliberarea din funcţia de judecător sau procuror.
În legătură cu interdicţia impusă judecătorilor şi procurorilor în art. 8 lit. c din Legea 303/2004, respectiv aceea a deţinerii calităţii de asociat la societăţi civile, societăţi comerciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de credit, societăţi de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi naţionale sau regii autonome, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi jurisprudenţa în materie disciplinară au venit cu unele nuanţări.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis [22] că simpla calitate de acţionar sau asociat, care nu presupune exercitarea vreunei activităţi de administrare, conducere sau control nu este de natură să aducă atingere independenţei şi imparţialităţii specifice funcţiei de judecător sau procuror.
În jurisprudenţă s-a decis că: fapta judecătorului de a avea calitatea de acţionar la Raiffeisen Bank nu întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare (în varianta normativă a încălcării dispoziţiilor referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii), întrucât aceasta nu a produs niciun rezultat dăunător, în sensul afectării independenţei şi imparţialităţii sale, cu atât mai mult cu cât, în activitatea de judecată, desfăşurată de la numirea sa în funcţie nu a soluţionat cauze în care banca la care este acţionar să fie parte şi nici nu a recurs la serviciile oferite de această bancă.
S-a mai reţinut că numărul şi valoarea acţiunilor deţinute (411 acţiuni în valoare totală de 22 lei), raportate la valoarea capitalului social publicat pe site-ul oficial de către Raiffeisen Bank (1.196,259 milioane lei) şi la dispoziţiile capitolului IV din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, nu-i conferă judecătorului calitatea de decident în politicile băncii [23].
Într-o altă cauză [24] s-a decis că simpla calitate de asociat într-o societate comercială a cărei activitate era întreruptă temporar, prin ea însăşi, nu este de natură să atragă răspunderea disciplinară a procurorului, cu atât mai mult cu cât, acesta nu a obţinut venituri, nu a desfăşurat activităţi de comerţ şi nu a soluţionat vreo cauză în care societatea să aibă un interes.
Forma de vinovăţie ce caracterizează această abatere disciplinară în varianta normativă a încălcării dispoziţiilor referitoare la interdicţii, este cea a intenţiei, judecătorul sau procurorul realizând că încalcă principiile independenţei şi imparţialităţii ce guvernează activitatea magistraţilor, prevăzând rezultatul faptei sale – afectarea încrederii în actul de justiţie – urmărind sau acceptând eventualitatea producerii lui.
[1] Legea 24/2012 pentru modificarea şi completarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr. 51 din 23 ianuarie 2012, partea I;
[2] Art. 99 lit. b din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, modificată “încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii”;
[3] Art. 99 lit. i din aceeaşi lege“nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, precum şi formularea de cereri repetate şi nejustificate de abţinere în aceeaşi cauză, care are ca efect tergiversarea judecăţii”;
[4]Art. 105 din Legea 161/2003 „Magistraţilor le este interzis să participe la judecarea unei cauze, în calitate de judecător sau procuror:
a) dacă sunt soţi sau rude până la gradul IV inclusiv între ei;
b) dacă ei, soţii sau rudele lor până la gradul IV inclusiv au vreun interes în cauză.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi magistratului care participă, în calitate de judecător sau procuror, la judecarea unei cauze în căile de atac, atunci când soţul sau ruda până la gradul IV inclusiv a magistratului a participat, ca judecător sau procuror, la judecarea în fond a acelei cauze.
(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se completează cu prevederile Codului de procedură civilă şi ale Codului de procedură penală referitoare la incompatibilităţi, abţinere şi recuzare.
Art. 106 din Legea 161/2003 – (1) Judecătorul care devine avocat nu poate pune concluzii la instanţa unde a funcţionat, timp de 2 ani de la încetarea calităţii de judecător.
(2) Procurorul care devine avocat nu poate acorda asistenţă juridică la organele de urmărire penală din localitatea unde a funcţionat, timp de 2 ani de la încetarea calităţii de procuror.
[5] Art. 49 alin. 2 şi 3 din Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, modificata” (2) Membrul Consiliului Superior al Magistraturii faţă de care se exercită acţiunea disciplinară nu participă la lucrările secţiei în care se judecă această acţiune.
(3) Împotriva hotărârilor prevăzute la alin. (1) se poate exercita recurs în termen de 15 zile de la comunicare de către judecătorul sau procurorul sancţionat ori, după caz, de Inspecţia Judiciară sau de către ceilalţi titulari ai acţiunii disciplinare care au exercitat-o. Competenţa soluţionării recursului aparţine Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Din Completul de 5 judecători nu pot face parte membrii cu drept de vot ai Consiliului Superior al Magistraturii sau judecătorul sancţionat disciplinar.
[6] Art. 8 din Legea 303/2004 „Judecătorilor şi procurorilor le este interzis:
a) să desfăşoare activităţi comerciale, direct sau prin persoane interpuse;
b) să desfăşoare activităţi de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură;
c) să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau control la societăţi civile, societăţi comerciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de credit, societăţi de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi naţionale sau regii autonome;
d) să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic.
(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1) lit. c), judecătorii şi procurorii pot fi acţionari sau asociaţi ca urmare a legii privind privatizarea în masă”.
[7] Art. 102 lit. c din Legea 161/2003, – Magistraţilor le este interzis:
a) să desfăşoare activităţi de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură;
b) să aibă calitatea de asociat, membru în organele de conducere, administrare sau control la societăţi civile, societăţi comerciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de credit, societăţi de asigurare sau financiare, companii naţionale, societăţi naţionale ori regii autonome;
c) să desfăşoare activităţi comerciale, direct sau prin persoane interpuse;
d) să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic.
[8] Art. 7 din Legea 303/2004 – (1) Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, personalul de specialitate juridică asimilat acestora şi personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii. (2) Persoanele prevăzute la alin. (1) completează, anual, o declaraţie autentică, pe propria răspundere potrivit legii penale, din care să rezulte că nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii. (3) Consiliul Suprem de Apărare a Ţării verifică, din oficiu sau la sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii ori a ministrului justiţiei, realitatea declaraţiilor prevăzute la alin. (2). (4) Încălcarea dispoziţiilor alin. (1) conduce la eliberarea din funcţia deţinută, inclusiv cea de judecător sau procuror.
[9] Art. 4 din Legea 54/2003 publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 225 din 31 martie 2011 „Persoanele care detin functii de conducere, functii de demnitate publica, conform legii, magistratii, personalul militar din aparatul Ministerului Apararii Nationale si Ministerului de Interne, Ministerului Justitiei, Serviciului Român de Informatii, Serviciului de Protectie si Paza, Serviciului de Informatii Externe si Serviciului de Telecomunicatii Speciale, precum şi alte categorii de personal cărora, prin legi organice, li se interzice exercitarea acestui drept”,
[10] Art. 63 din Legea 168/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 582 din 29 noiembrie 1999; „Nu pot declara greva: procurorii, judecatorii, personalul Ministerului Apararii Nationale, Ministerului de Interne si al unitatilor din subordinea acestor ministere, personalul Serviciului Roman de Informatii, al Serviciului de Informatii Externe, al Serviciului de Telecomunicatii Speciale, personalul militar incadrat in Ministerul Justitiei, precum si cel din unitatile din subordinea acestuia”;
[11] Hotărârea nr. 1P/21.01.2009, Secţia pentru procurori a CSM (irevocabilă prin decizia nr. 12/19.10.2009 a Completului de 9 judecători al I.C.C.J., publicată în Jurisprudenţa în materie disciplinară 2006-2009, editura C.H. Beck, Bucureşti, 2010, pag. 155;
[12] Hotărârea nr. 6J/21.09.2011, Secţia pentru judecători, publicată pe www.csm1909.ro;
[13] Hotărârea nr. 4J/08.06.2011, Secţia pentru judecători , publicată pe www.csm1909.ro;
[14] Hotărârea nr. 2/P/2010 din 10 martie 2010 a Secţiei pentru procurori, irevocabilă prin decizia nr. 24 din 06 decembrie 2010, pronunţată de Completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 3/2010, publicate pe www.csm1909.ro;
[15] Hotărârea nr. 8 J/05.10.2011, Secţia pentru judecători , publicată pe www.csm1909.ro;
[16] Art. 5 alin. 2 din Legea 303/2004 “Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să se abţină de la orice activitate legată de actul de justiţie în cazuri care presupun existenţa unui conflict între interesele lor şi interesul public de înfăptuire a justiţiei sau de apărare a intereselor generale ale societăţii, cu excepţia cazurilor în care conflictul de interese a fost adus la cunoştinţă, în scris, colegiului de conducere al instanţei sau conducătorului parchetului şi s-a considerat că existenţa conflictului de interese nu afectează îndeplinirea imparţială a atribuţiilor de serviciu”.
[17] Cazul Piersack contra Belgiei, hotărârea din 1 octombrie 1982, seria A 53, alin. 30, cazul De Cubber contra Belgiei, hotărârea din 26 octombrie 1984, seria A 86, alin. 24, cazul Hauschildt contra Danemarcei, hotărârea din 24 mai 1989, A 154, cazul Demicoli, hotărârea din 27 august 1991, seria A 210, alin 40, cazul Sainte-Marie, hotărârea din 16 decembrie 1992, seria A 253-A, alin. 34. publicate în „Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului”, Vicent Berger, Institutul Român pentru Drepturile Omului, ediţia 1998;
[18] Cazul Hauschildt contra Danemarcei, hotărârea din 24 mai 1989, A 154, publicat în op. cit.;
[19] Cazul Ettll şi alţii contra Austriei , hotărârea din 23 aprilie 1987, seria A 117, publicat în op. cit.;
[20] În vechea reglementare conţinutul abaterii disciplinare prev. de art. 99 lit. g îl reprezenta refuzul nejustificat al judecătorului/procurorului de a îndeplini o îndatorire de serviciu;
[21] Hotărârea nr. 5/J/23 mai 2007 a Secţiei pentru judecători (nepublicată);
[22] Hotărârea nr. 363 din 06 mai 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, publicată pe site-ul www.csm1909.ro;
[23] Hotărârea nr. 2J/28.01.2009, Secţia pentru judecători a CSM, irevocabilă prin nerecurare, publicată pe site-ul www.csm1909.ro;
[24] Rezoluţia nr.46/CDP/2011 din 23 noiembrie 2011, pronunţată de Comisia de Disciplină pentru Procurori (nepublicată).
Proc. dr. Tamara MANEA
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
