Secţiuni » Jurisprudenţă
JurisprudenţăCEDOCJUECCRÎCCJJurisprudenţă curentă ÎCCJ / Dezlegarea unor chestiuni de drept / Recurs în interesul legii
Curţi de apelTribunaleJudecătorii
ÎCCJ. Recurs în interesul legii
JURIDICE
Print Friendly, PDF & Email

RIL promovat. Instanta competenta sa solutioneze cererea de intoarcere a executarii silite
09.02.2012 | Andrei PAP

Procurorul General al României, Laura Codruţa Kovesi, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu recurs în interesul legii întrucât la nivelul instanţelor s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la  problemele de drept vizând: (i) interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4042 alin. (3) din Codul de procedură civilă, referitor la instanţa competentă să soluţioneze cererea de întoarcere a executării silite, respectiv (ii) calea de atac care se poate exercita împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în soluţionarea cererilor având ca obiect întoarcerea executării silite, formulate în temeiul dispoziţiilor art. 4042 alin.(3) din Codul de procedură civilă.

Optica jurisprudenţială

I. Cu privire la primul aspect:

1. Într-o opinie s-a apreciat că este competentă să soluţioneze cererea de întoarcere a executării silite formulată în temeiul art. 4042 alin. (3) din Codul de procedură civilă instanţa care a soluţionat în fond litigiul în care au fost pronunţate hotărârea sau hotărârile a căror desfiinţare justifică întoarcerea executării, stabilită potrivit dispoziţiilor art. 1-19 din acelaşi act normativ sau desemnată printr-o lege specială, în  raport de natura juridică a litigiului şi de elementele acţiunii civile (părţi, obiect şi cauză).

O asemenea interpretare se impune atât din considerente de ordin  raţional, cât şi prin analogie cu prevederile art. 4042 alin. (2) din Codul de procedură civilă, nefiind de conceput instituirea unor mecanisme procedurale diferite pentru soluţionarea unor cereri care au o natură identică.

2. Într-o altă orientare jurisprudenţială s-a considerat că la stabilirea competenţei materiale de soluţionare a cererii de întoarcere a executării silite se are în vedere criteriul valoric al obiectului litigiului, fiind invocate următoarele argumente:

În ipoteza prevăzută de art. 4042 alin. (3) din Codul de procedură civilă, reclamantul, neavând altă posibilitate de a recurge la forţa coercitivă a statului pentru realizarea dreptului afirmat (dreptul de a pretinde restituirea prestaţiilor executate în baza hotărârii judecătoreşti desfiinţate) poate exercita dreptul la acţiune pe calea unei cereri separate care se adresează instanţei judecătoreşti „competente potrivit legii”.

Având în vedere caracterul echivoc al sintagmei mai sus precizate, folosite de legiuitor şi posibilitatea interpretării diferite a noţiunii de instanţă competentă potrivit legii, se impun referinţe privitoare la conceptele de drept subiectiv civil, acţiune şi drept la acţiune, pentru determinarea competenţei materiale de soluţionare a cererii de întoarcere a executării silite.

Identificarea şi cunoaşterea exactă a conceptelor evidenţiate în precedenţă conduc, în mod evident, la concluzia că este exclusă posibilitatea ca legiuitorul să fi avut în vedere, în ipoteza prevăzută de art. 4042 alin. (3) din Codul de procedură civilă, instanţa de executare, prevăzută de art. 373 alin. (2) din acelaşi cod.

Întrucât, dispoziţiile legale mai sus enunţate nu indică în mod expres competenţa instanţei de executare, ca în cazul contestaţiei la executare, regula nu poate fi aplicată prin extrapolare şi la alte situaţii, chiar dacă există o strânsă legătură între acestea şi ca atare, devin incidente prevederile art. 1 pct. 1 şi 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă care stabilesc competenţa judecătoriei şi tribunalului, în funcţie de criteriul valoric al obiectului cererii de chemare în judecată.

Normele care reglementează competenţa materială a instanţei sunt norme de ordine publică şi la rândul lor, acestea se clasifică în norme generale şi norme speciale.

Pornind de la raportul  dintre legea generală (regula) şi legea specială (excepţia), raport exprimat în adagiile generalia specialibus non derogant şi specialia generalibus derogant, pe baza acestui raţionament logic se ajunge  la  interpretarea restrictivă, fundamentată pe argumentul că excepţia este de strictă interpretare şi aplicare – exceptio est strictissimae interpretationis-, ce permite a se trage concluzia că atunci când nu este reglementată o situaţie de excepţie, intervine dreptul comun.

Normele care reglementează competenţa materială a instanţei de executare sunt norme cu caracter special şi, fiind derogatorii de la normele cu caracter general, sunt de strictă interpretare şi nu pot fi aplicate prin analogie.

De asemenea, nu se poate considera că cererea de întoarcere a executării silite ar face parte din categoria „oricăror alte incidente” apărute în cursul executării silite, pentru a se stabili competenţa în favoarea instanţei de executare, întrucât această fază procesuală s-a finalizat anterior introducerii cererii de chemare în judecată.

În această opinie s-a considerat că natura juridică originară a litigiului din care a rezultat titlul executoriu nu prezintă, de asemenea relevanţă pentru determinarea instanţei competente prevăzute de art. 4042 alin. (3) din Codul de procedură civilă, întrucât în fata execuţională se naşte un raport juridic nou în care părţile au calitatea de creditor şi debitor, iar fundamentul cererii de întoarcere a executării este dat de desfiinţarea hotărârii care constituie titlu executoriu, neavând nicio relevanţă materia juridică în care s-a pronunţat acea hotărâre.

3. Într-o altă opinie, s-a considerat că instanţa competentă să soluţioneze cererea de întoarcere a executării silite este judecătoria, ca instanţă de executare.

În motivare s-a învederat că potrivit dispoziţiilor art. 4041 alin.  (1) din Codul de procedură civilă, în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau executarea însăşi, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia.

Regula este susţinută de art. 4042 alin. (1) din Codul de procedură civilă şi ea exprimă posibilitatea celui interesat de a solicita instanţei de casare, ca prin aceeaşi hotărâre să dispună şi asupra restabilirii situaţiei anterioare executării.

Dacă partea interesată nu a avut diligenţa de a valorifica posibilitatea procedurală mai sus enunţată, iar instanţa care a desfiinţat hotărârea executată nu a dispus cu privire la întoarcerea executării silite, instanţa care rejudecă fondul va putea dispune această măsură, în conformitate cu art. 4042 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

În situaţia în care nici această cale nu a fost urmată, cel îndreptăţit va putea cere restabilirea situaţiei anterioare executării „instanţei competente potrivit legii”, astfel cum dispune art. 4042 alin. (3) din acelaşi act normativ.

În determinarea instanţei competente să soluţioneze cererea de întoarcere a executării silite, trebuie observat că dispoziţiile art. 4041 alin. (1), art. 4042 şi art. 4043 din Codul de procedură civilă care reglementează instituţia întoarcerii executării silite sunt plasate în Cartea a V a – „Despre executarea silită”, Capitolul I – „Dispoziţii generale”, Secţiunea a VI1 a din Codul de procedură civilă.

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 4041alin. (1) şi art. 4042 alin. (3) din Codul de procedură civilă, rezultă, fără echivoc, următoarele concluzii:

●  cererea de întoarcere a executării silite este o cerere ce ţine de faza procesuală a executării, subsecventă fazei procesuale de soluţionare irevocabilă a fondului litigiului.

● dispoziţiile legale aplicabile cu privire la instanţa competentă şi căile de atac sunt cele prevăzute pentru executarea silită şi contestaţia la executare;

● stabilindu-se o procedură judiciară contradictorie pentru soluţionarea întoarcerii executării silite reglementată subsecvent contestaţiei la executare, acesteia îi este aplicabilă procedura de soluţionare prevăzută pentru contestaţia la executare – instituţia cadru, generală, în raport de procedură specială a întoarcerii executării care reprezintă o contestaţie specială la executare.

Drept urmare, făcând aplicarea  prevederilor art. 373 alin. (2) din Codul de procedură civilă, conform cărora instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia s-a efectuat executarea, competenţa de soluţionare a litigiului privind întoarcerea executării silite aparţine aceleiaşi  instanţe.

Aşadar, potrivit dispoziţiilor procedurale care reglementează executarea silită, cererile care vizează această instituţie, inclusiv cele privitoare la întoarcerea executării silite, sunt de competenţa judecătoriilor ca instanţe de executare.

II. În referire la cel de-al doilea aspect:

1. Într-o opinie se consideră că hotărârile judecătoreşti  pronunţate în cauzele având ca obiect întoarcerea executării silite în condiţiile prevăzute de art. 4022 alin. (3) din Codul de procedură civilă sunt supuse aceloraşi căi de atac, prevăzute pentru hotărârile ce soluţionează fondul pricinii, întrucât întoarcerea executării silite este reglementată în Codul de procedură civilă într-o secţiune separată de contestaţia la executare şi nu cuprinde dispoziţii cu trimitere la această din urmă  instituţie care are prevederi exprese privind competenţa şi căile de atac.

Ca atare, nici în privinţa căilor de atac nu este aplicabilă procedura contestaţiei la executare, în condiţiile în care aceste dispoziţii procedurale sunt de strictă interpretare, iar în materia întoarcerii executării silite nu sunt prevăzute dispoziţii speciale, astfel încât sunt incidente prevederile de drept comun conţinute de art. 282 şi art. 2821 din Codul de procedură civilă.

Ori de câte ori se limitează numărul gradelor de jurisdicţie, prevederea legală este expresă, cum s-a procedat în cazul celorlalte secţiuni ale capitolului ce conţine dispoziţii generale cu privire la executarea silită.

Că aceasta este voinţa legiuitorului, reiese din interpretarea  normelor evocate, cu atât mai mult cu cât se are în vedere imperativul de a nu lipsi părţile de gradele de  jurisdicţie prevăzute de lege şi a li se garanta acest drept în conformitate cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

2. Alte instanţe au considerat că stabilindu-se o procedură judiciară contradictorie pentru soluţionarea întoarcerii executării, reglementată subsecvent contestaţiei la  executare, acesteia îi sunt aplicabile procedura de soluţionare şi căile de atac prevăzute pentru contestaţia la executare – instituţia cadru, generală, în raport cu procedura specială a întoarcerii executării care a fost definită în doctrină şi în jurisprudenţă ca fiind o contestaţie specială la executare.

Prin urmare, împotriva hotărârilor judecătoreşti  pronunţate în materia întoarcerii executării se poate exercita numai calea extraordinară de atac a recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 402 alin. (2) din Codul de procedură civilă, cu excepţiile prevăzute de această normă.

Opinia Procurorului General este în sensul că instanţa competentă să soluţioneze cererea de întoarcere a executării silite este instanţa de executare, respectiv judecătoria, iar calea de atac care se poate exercita împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în soluţionarea acestor cereri este recursul.

>> Textul integral al recursului în interesul legii

Pentru JURIDICE.ro, Andrei PAP


Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.