Interviu Adriana Duncea. Despre avocatura, legi si clienti. VIDEO
27 februarie 2012 | JURIDICE.ro, Alina MATEIAlina Matei: Vă mulţumim că aţi acceptat să ne acordaţi interviul pentru JURIDICE.ro, în calitatea dumneavoastră de partener în cadrul SCA Duncea Ștefănescu și Asociații / MAZARS. Cu ce gânduri aţi intrat în profesie şi de ce aţi ales avocatura?
Adriana Duncea: Vă mulţumim la rândul nostru că ne-aţi acordat şansa de a vorbi astăzi cu dumneavoastră şi că vreţi să cunoaşteţi câte ceva din ”bucătăria” noastră. De ce am ales avocatura? A fost mai mult un concurs de împrejurări. Să spun că în adolescenţă am fost atrasă de această latură a vieţii? În liceu nu am cochetat cu ideea de avocatură cum spun alţii, nici nu sunt dintr-o familie de magistraţi, de oameni cu pregătire juridică. Singurele mele contacte ar fi fost filmele pe care le-am văzut, la vremea respectivă, cu avocaţi americani.
Şi într-adevăr era interesant şi mi-ar fi placut să lucrez în domeniu, numai că pe vremea respectivă aveam disciplinele economie şi filosofie la examenul de admitere şi trebuia să înveţi cuvânt cu cuvânt, asta era cerinţa pentru facultate… La momentul respectiv mi-ar fi plăcut să fiu medic, să fiu profesor, ceea ce am şi făcut de altfel. Am urmat cursurile Facultăţii de Litere. Ce m-a determinat să urmez cursurile facultăţii de Drept a fost de fapt schimbarea disciplinelor de admitere la facultate. În momentul în care am aflat că se poate da admitere la gramatica limbii române şi istorie m-am decis. Cred că în subconştient mi-am dorit la un moment dat să fiu avocat, dar nu aceasta a fost faptul decisiv care m-a determinat să intru în avocatură. La terminarea Facultăţii de Drept am avut şansa de a colabora cu un maestru tânăr, nu cu mulţi ani mai în vârstă decât mine, care de altfel m-a şi îndrumat la momentul respectiv şi mi-a acordat libertatea de a mă forma. Deci, nu am lucrat cu un maestru de modă veche, am lucrat cu maestru de modă nouă şi am simţit responsabilitatea pe propria-mi piele. Acesta a fost începutul şi pot spune că mi-a plăcut ideea de a îmbrăţişa profesia. Pentru mine avocatura este o profesie, nu un mod de viaţă, cum spun alţii. Vreau să cred că totuşi este o profesie şi că am un echilibru între viaţa mea particulară şi ceea ce fac la locul de muncă, iar gândurile cu care am intrat în profesie au fost bune. Am intrat cu entuziasm şi cu speranţă, chiar cu dorinţa de a contribui şi eu cu ceva la şlefuirea portretului avocatului din zilele noastre şi la schimbarea concepţiei oamenilor, şi nu numai cu privire la avocat şi la profesia de avocat. Ştiţi cum se spune, că la avocat şi la medic să nu ajungi niciodată, ori eu spun că trebuie să ajungi. Este bine să ajungi la un avocat cel puţin ca latură preventivă şi îi sfătuim pe clienţii noştri să nu reducă costurile pentru anumite proiecte. E mai bine să mergi la un avocat atunci când structurezi o afacere sau vrei să afli mai multe despre anumite situaţii în care eşti implicat, pentru că poţi în acest fel să eviţi situaţii ulterioare neplăcute. Și poţi să eviţi poate şi nişte procese lungi şi costisitoare…
Alina Matei: Spuneţi-ne, vă rog, care au fost proiectele de anvergură derulate în cursul anului trecut. Jean-Pierre Vigroux, Managing Partner MAZARS România, spunea că biroul de la Bucureşti se află printre primele trei din Europa Centrală, atât ca cifră de afaceri cât şi ca număr de specialişti.
Adriana Duncea: Da, este adevărat. Avem un birou în Bucureşti, cu mai mult de o sută de profesionişti în departamentele de audit financiar, consultanţă fiscală, contabilitate şi, nu în ultimul rând, consultanţă juridică. Acum avem o echipă de 11 avocaţi, dar vom fi 12 şi suntem în plină dezvoltare, acesta fiind lucrul pe care ni-l dorim şi pentru anul 2012. Proiecte de anvergură în 2011 au fost, nu excepţionale în mod deosebit. Nu au fost proiecte mari care să fi atras onorarii foarte mari pentru că acesta a fost trend-ul, de fapt, în 2011. Nu ne lăudăm cu nişte câştiguri fabuloase pe parcursul anului trecut, nu am avut încasări de 100% în 2011 comparativ cu 2010. Dar la noi anul financiar este puţin diferit de anul calendaristic şi anul financiar român, din punct de vedere al contabilităţii româneşti, pentru că la noi anul financiar se termină undeva la sfârşitul lunii august şi este cumva 2010-2011. Deci, acum suntem în perioada de raportare 2011-2012. Au fost proiecte destule, multă muncă, însă ştiţi prea bine ce s-a întâmplat pe piaţă, inclusiv pe piaţa avocaturii, unde clienţii au încercat să reducă din costuri, inclusiv în domeniul consultanţei, astfel că s-au negociat onorarii mai mici. Dar avem clienţi buni. Nu pot să vă dau detalii cu privire la proiectele noastre din motive de confidenţialitate, iar apoi unii dintre clienţi chiar nu îşi doresc să se afle astfel de detalii. Cu titlu general pot să vă spun că am avut proiecte în domeniul restructurărilor de afaceri, în domeniul insolvenţei, foarte multe litigii în domeniul civil-comercial, inclusiv litigii fiscale, dar şi în domeniul financiar-bancar şi dreptul muncii. Cam acestea au fost ariile de drept în care am activat in 2011.
Alina Matei: Şi pentru 2012?
Adriana Duncea: Mulţi dintre colegii noştri de breaslă spun că îşi vor dubla cifra de afaceri, că îşi vor dubla echipa, numărul de avocaţi. Noi nu dorim acest lucru în anul 2011-2012, deci, până la sfârşitul lui august. Dacă ne întrebaţi de an calendaristic, targetul nostru este ca până la jumătatea anului, adică până undeva în vară, să consolidăm poziţia noastră pe piaţă, în sensul că, aşa cum ştiţi, a apărut şi Noul Cod Civil şi foarte mulţi clienţi ne întreabă ce implicaţii sunt, precum şi faptul că sunt şi foarte multe informări, atât interne, dar şi către clienţii noştri existenţi. Încercăm să atragem şi noi clienţi cu astfel de informări. Începând cu a doua jumătate a anului urmărim să ne mărim echipa cu juniori, cu oameni proaspeţi; echipa noastră este cât de cât ”coaptă” şi se simte nevoia unui suflu tânăr. Va fi un an greu în continuare, dar suntem optimişti că vor apărea proiecte frumoase care să atragă şi pentru noi plusuri, dar cât şi pentru tinerii care doresc să îmbrăţişeze profesia de avocat şi pe care îi aşteptăm cu braţele deschise.
Alina Matei: Se poate vorbi de o criză în avocatură acum?
Adriana Duncea: Depinde, nu ştiu să vă spun dacă a trecut. Din punctul meu de vedere încă mai suntem în această criză. Nu mi-a venit să cred când am auzit că unii au avut creşteri de 100% şi că şi-au dublat echipa. Probabil că aici este şi vorba de marketing şi de cât de mult poate fiecare să-şi gestioneze resursele şi contactele şi ce proiecte sunt. Nu au fost proiecte foarte mari, dar sunt. Mulţi dintre noi au simţit criza şi avem colegi care îmi dau dreptate. Este o criză în sensul că nu mai putem obţine acele venituri pe care le obţineam, dar să ştiţi că a intervenit şi o schimbare şi de percepţie şi se va schimba ceva şi în profesia noastră. Nu vor mai fi proiectele acelea de amploare, nu vor mai fi onorariile acelea mari şi mulţi dintre clienţii noştri solicită o opinie şi fiecare primeşte o opinie de 20-30 de pagini care este facturată corespunzător. Clienţii vor ca totul să fie scurt, la obiect, cu costuri minine şi eficienţă maximă, în sensul că vor nişte soluţii care să fie adaptate realităţilor practice. Deci, nu mai vor poate partea de introducere sau cadrul legislativ, nu-i mai interesează prea mult, chiar dacă acel cadru s-a modificat. Ei ne vor spune: ”Bun, s-a modificat. Este treaba voastră să ştiţi ce context sau cum să puneţi problemele ca să ne ajutaţi să aducem proiectul la bun sfârşit.”
Alina Matei: Spuneti-ne, vă rog, ce apreciaţi că este mai dificil pentru un avocat: numărul mare de modificări legislative sau interpretarea voinţei legiuitorului?
Adriana Duncea: Să ştiţi că nu ne sperie modificările legislative. E un lucru bun. Codul civil era vechi şi nu mai corespundea realităţilor, deci se simţea nevoia să apară noul Cod civil. Vor fi multe modificări legislative în continuare. Nu ai cum să acoperi totul. Apar multe modificări. Tocmai asta este munca noastră, a avocaților, cu asta ne ocupăm. Cu cât sunt mai multe modificări, cu atât e mai bine (zâmbește). Înseamnă că unii dintre clienţi nu se vor descurca şi vor apela la avocaţi. Ce ne sperie, şi ce îl sperie pe client în special, este faptul că multe dintre aceste modificări legislative nu sunt clare şi nu par a fi adaptate realităţii. Deşi spunem un lucru, dau exemplu Codul fiscal, care s-a modificat de atâtea ori, şi apar tot felul de reclasificări, clientul nu se regăseşte acolo. Şi autorităţile fiscale profită de acest lucru. Şi atunci bineînțeles că eşti nemulţumit de soluţii şi trebuie să ajungi la avocat să conteşti. Şi sunt clienți nemulţumiţi care spun “numai aşa se pot rezolva litigiile, ajungând în instanţă?”. Da, aşa se rezolvă lucrurile acum, nu ştiu cum va fi în viitor.
Alina Matei: Cât de importantă este specializarea avocatului şi de când credeţi că ar trebui să înceapă? Din facultate, din stagiatură? Sau la un moment dat, mă gândesc şi spun: „Îmi place dreptul muncii”, spre exemplu?
Adriana Duncea: Cred că depinde de fiecare în parte. Depinde ce-şi doreşte fiecare. Mulţi dintre absolvenții facultăților de drept se duc acolo pentru că aşa a zis mama sau tata, sau pentru că au auzit că avocaţii câştigă bine. Ei spun: mai bine facem specializările din facultate. Pentru că există secţii de comercial, civil, penal, şi fiecare face ce vrea. Eu cred că nu este bine să faci o singură specializare în facultate. Este bine să treci prin toate ca să poţi să te hotărăşti. Eşti prea tânăr şi nu ai de unde să ştii ce vrei să urmezi. Bun, ai terminat facultatea, zici “gata, mă fac avocat”, şi dai examenul de admitere în barou, care, apropo, a devenit din ce în ce mai serios. Nu pot spune că specializarea trebuie s-o faci după ce ai dat examenul, eu aş zice că trebuie să faci totuşi stagiatura, să faci de toate şi să încerci din perioada stagiaturii să îţi creionezi o viziune, să vezi ce ţi-ar plăcea să faci de fapt. Dacă îţi place dreptul penal, de exemplu, încerci să faci mai multă practică pe această ramură şi vorbeşti cu maestrul să vezi cum ai putea să te perfecţionezi, să te dezvolţi în direcţia aia. Definitivatul este structurat în aşa fel încât trece prin toate. Deci nu poţi rămâne doar pe civil, sau penal, trebuie să le faci pe toate ca să poţi trece examenul. Deci specializarea ar trebui să apară undeva după definitivat. Şi să fie continuă. Nu poţi să spui „nu mă specializez”, nu ai cum. Avocatul care spune că le poate face pe toate ]n realitate doar încearcă. Nu că rişti să devii ridicol, dar dacă eşti bun în ceea ce faci, rămâi pe acea ramură. Sau dacă vrei să faci şi altceva, trebuie să te pregăteşti un pic înainte.
Alina Matei: Ce este mai important: clientul sau echipa?
Adriana Duncea: Ştiţi cum se spune: „clientul nostru – stăpânul nostru”. Şi la noi este la fel. Prima impresie pe care o lăsăm clientului trebuie să fie una bună, în sensul că punem pe tavă tot ceea ce putem oferi. Avem aceeaşi pretenţie de la clientul nostru: să fie sincer cu noi, să ne relateze situaţiile întocmai, ca să nu fim puşi în situaţii delicate ulterior. Să nu fi avut acces la unele informaţii şi să ni le pună partea adversă pe masă. Deci atunci clientul este stăpânul nostru. Încercăm să găsim printre colegii noştri pe cei mai buni, care pot să facă faţă solicitărilor. Căutăm şi jurisprudenţă. Suntem pentru clientul nostru mâna dreaptă. Sunt însă şi situaţii puţin răsturnate, pentru că, la un moment dat, clientul fie nu te mai ascultă, fie nu mai are încredere în tine, şi ţi-o spune, fie în faţă, sau afli că a intrat în discuţii cu partea adversă, cu avocatul părţii adverse, şi-ţi propune o înţelegere care nu este corectă. Nu-ţi mai plăteşte serviciile. Deşi eşti implicat în anumite proiecte, nu mai vrea să le plătească şi găseşte tot felul de motive. Atunci nu poţi să mai laşi o echipă care a fost implicată în anumite proiecte pentru respectivul client să rămână blocată acolo, pentru că e vorba şi de priorităţi, sunt alţi clienţi şi atunci devine importantă echipa. Depinde așadar de la caz la caz…
Alina Matei: Spuneţi-ne, vă rog, îndrumaţi clienţii spre arbitraj?
Adriana Duncea: I-am îndrumat, îi mai îndrumăm, în funcţie de situaţie. Nu aş intra în amănunte, dar ce pot să vă spun, dacă ne gândim un pic la ce înseamnă arbitraj, arbitraj înseamnă costuri semnificative, procedura este scurtă, între 6 luni şi 9 luni, singurul inconvenient este că dacă nu ţi-ai rezolvat problema pe fond, la arbitraj nu mai ai cale de atac. Deci nu mai poţi să ataci acea decizie a arbitrilor, decât pentru probleme de procedură, şi foarte greu găseşti un viciu de procedură la arbitraj. Arbitrii au foarte mare grijă să urmeze procedura întocmai, aşa cum este descrisă în regulile de arbitraj. Or, dacă tu te-ai gândi că într-o cale de atac ai putea să înclini balanţa în favoarea ta, nu poţi s-o mai faci. Dacă nu ai arbitraj, ai instanţă de drept comun, atunci altele sunt costurile, este un proces de lungă durată, clienţii se întreabă cât o să stăm în proces, „3 ani, 4 ani”… Dar ai posibilitatea să ataci. Depinde de situaţie, poţi să ai şi un apel, şi un recurs, poţi să faci ceva mai departe. Şi atunci, în ultimul timp am recomandat instanţele de drept comun. Arbitrajul poate să rămână pentru situaţii delicate. Este o procedură privată, nu este publică, iar acesta este un aspect de luat în considerare. Sunt unii care nu vor să ajungă la instanţele de drept comun din cauza unor elemente confidenţiale ale unor contracte. Dar dacă e vorba de o parte română, sau chiar de o parte străină, şi vor să meargă la arbitraj, le recomandăm arbitrajul din Bucureşti. Bineînţeles, dacă clientul nostru este francez, îi recomandăm să meargă în ţara lui. Dacă nu are nimic de recuperat de aici, din România, nu e o problemă. Problema se pune când ai ceva de recuperat şi trebuie să recunoşti o hotărâre străină dată aici şi s-o execuţi ulterior.
Alina Matei: Vă mulţumim frumos că ne-aţi primit aici la dumneavoastră şi vă dorim succes în continuare.
Adriana Duncea: Vă mulţumim şi noi, şi vă dorim succes în tot ceea ce faceţi pentru noi!
* Echipa JURIDICE.ro: Alina Matei, Laurentiu Petre, Roxana Tudoroiu, Ovidiu Manda, Simona Cimpoca, Daniela Ghicajanu
