Unde-i lege nu-i tocmeala?
26 februarie 2012 | JURIDICE.ro, Andrei SĂVESCU
Fără niciun context mi-a zis o pesoană cu afinități populare: „Unde-i lege nu-i tocmeală”. Deprins cu documentarea, caut sursa. Prima oprire sugerată de Google este un proiect de educație pentru prevenirea criminalității desfășurat în licee anul trecut. Suntem însă noi între noi acum, să nu ne amăgim… În realitate unde-i lege e tocmeală. Ba chiar e foarte multă tocmeală, mai multă decât oriunde, cred.
Când se face o lege tocmeala este la ea acasă, în Parlament, unde se discută în fel și chip. Legile sunt rezultatul negocierilor politice.
Odată intrată în lumea de jos, legea stă la baza contractelor, care se încheie prin acord de voință, așa cum se desăvârșește el în urma discuțiilor dintre părți, care se străduiesc să convină cu privire la clauzele contractuale care surprind cel mai bine interesele lor diferite.
Când apar neînțelegeri în legătură cu textul de lege tocmeala cu avocații este primul pas, apoi urmeză harța din instanță, dacă nu cumva o mediere binecuvântată pune capăt litigiului printr-o tocmeală binemeritată.
La contractul colectiv de muncă, izvor curat de dreptul muncii, nici nu vreau să mă gândesc… cu ce dureri se naște el strecurându-și textul printre tocmelile rugoase ale partenerilor sociali…
Concluzia: unde-i lege e tocmeală în toată legea!
Vestea proastă pentru cei care cred ca unde este lege este tocmeală vine atunci când legea trebuie aplicată: aici unde-i lege nu-i tocmeală!
dr. Andrei SĂVESCU
coord. JURIDICE.ro
UE spune ca o norma care nu este accesibila si previzibila nu este lege.
Deci putem avea o gramada de norme publicate in Monitorul Oficial dar care nu au caracter de lege.
Este intentionata a fi lege dar nu e.
Unjust law is no law at all – St. Augustine
Problema cred ca e inflatia de acte normative, de unde si lipsa de predictibilitate a legii.
Finalmente nu cred ca e vorba despre tocmeala, ci despre contradictiile normative, care permit interpretari diferite cu privire la aceeasi problema de drept. Sistemul trebuie regandit.
Sfântul Augustin a cam dat-o-n bară aici, mai bine rămânea la chestiunile lui religioase. Lex iniusta non est lex este o vorbă pe care Augustin o spune comparând permanent legile divine ca fiind perpetuu drepte. Dacă ar fi fost sincer, Augustin ar fi recunoscut că multe zeităţi creştine sunt simple antropomorfizări ale eroilor populari ai timpurilor trecute.
Acest adagiu al lui Augustin este ca vorbele lui Petre Ţuţea. Şocante dar goale de conţinut, fără finalitate practică şi susceptibile de interpretări.
Interesante, dar tinichele goale.
Relaţia dintre lege şi dreptate?
Conceptul de dreptate este diferit de la un secol la altul.
Şi pamfletele lui Vadim Tudor sau cele conţinute în Caţavencu şi Urzica sunt delicioase şi ale lui Arghezi, dar asta nu înseamnă că sunt literă de lege sau adevăr filozofic.
Să nu confundăm frazele muzicale, memorabile şi penetrante cu adevărul.
Iată un adevăr popular care în vremea foametei exprima adevărul despre doamne: „grasă şi frumoasă”.
Acum doamnele strâmbă din nas, nu mai tind la idealuri ale altor epoci.
Legea laică la fel cu religia sunt chestiuni culturale, sunt mofturi de moment.