« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

INFO-DNA, 27 februarie 2011
27.02.2012 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Content, Drept penal | Toate secţiunile
JURIDICE - In Law We Trust

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Piteşti efectuează acte de urmărire penală faţă de următorii inculpaţi:
COSTIN GEORGE, preşedinte al ASOCIAŢIEI DECEMBRIE 1989 METROU ROMÂNIA la momentul producerii faptelor, ulterior secretar de stat la Secretariatul de stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine de bani sau de foloase necuvenite, în formă continuată, spălare a banilor, în formă continuată şi constituire a unui grup infracţional organizat
BOLOCAN MIHAI, membru al ASOCIAŢIEI DECEMBRIE 1989 METROU ROMÂNIA, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine de bani sau de foloase necuvenite, în formă continuată, spălare a banilor, în formă continuată şi constituire a unui grup infracţional organizat
COTENESCU SERAFIM, membru al ASOCIAŢIEI DECEMBRIE 1989 METROU ROMÂNIA, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine de bani sau de foloase necuvenite, în formă continuată şi constituire a unui grup infracţional organizat

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori au rezultat următoarele:
Inculpatul Costin George, în calitate de preşedinte al ASOCIAŢIEI DECEMBRIE 1989 METROU ROMÂNIA împreună cu mai multe persoane între care inculpaţii Bolocan Mihai şi Cotenescu Serafim, au constituit şi condus în perioada 2009 – 2011 un grup infracţional organizat care viza obţinerea de beneficii financiare. Grupul infracţional a fost organizat în perioada în care, persoanele deţinătoare de certificat de revoluţionar în baza Legii nr.42/1990 au formulat cereri pentru preschimbarea acestui act şi pentru obţinerea adeverinţei în baza căreia urmau să beneficieze de indemnizaţiile conferite de Legea nr.341/2004.

În calitate de preşedinte al ASOCIAŢIEI DECEMBRIE 1989 METROU ROMÂNIA, inculpatul Costin George şi-a exercitat influenţa şi autoritatea asupra persoanelor îndreptăţite să preschimbe certificatele de revoluţionar, pentru a obţine pentru sine ori pentru altul sume de bani şi foloase necuvenite. Astfel, inculpatul Costin George, în calitatea sa de preşedinte al asociaţiei, le-a impus membrilor să facă demersurile de preschimbare numai prin asociaţie şi nu în nume personal, prin Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, avertizându-i că, în caz contrar, vor fi excluşi din asociaţie. În acest fel, persoanele îndreptăţite să beneficieze de indemnizaţii au fost determinate să încheie contracte de reprezentare prin care erau obligate, după obţinerea drepturilor legale, să plătească asociaţiei anumite sume de bani şi anume: 12.000 lei şi 5 % din suma totală încasată sau 15% din suma totală încasată cu titlu de indemnizaţie reparatorie începând cu anul 2004. În baza contractelor de reprezentare s-a constatat că a fost obţinută suma totală de 9.453.390 lei, din care 2.470.000 lei, au fost viraţi în conturile personale ale inculpatului Costin George.

Pentru a disimula adevărata natură a provenienţei sumelor de bani, au fost încheiate un număr de 54 contracte de împrumut fictive semnate de inculpatul George Costin, ca reprezentant al ASOCIAŢIEI DECEMBRIE 1989 METROU ROMÂNIA, prin care ar fi fost dată cu împrumut suma totală de 5.500.000 lei unor membri revoluţionari, clauzele din contractele de împrumut fiind vădit neconforme cu realitatea, întrucât majoritatea persoanelor care au semnat contractele îşi primiseră deja drepturile în baza Legii nr.341/2004.

Printre beneficiarii contractelor de împrumut au fost persoane din conducerea ASOCIAŢIEI DECEMBRIE 1989 METROU ROMÂNIA, printre a aceştia aflându-se şi inculpatul Bolocan Mihai.
Inculpatului Costin George i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală, iar la data de 27 februarie 2012, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore, acesta urmând a fi prezentat Tribunalului Argeş cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

> sursa: pna.ro

 
Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD