Litigii, achiziţii publice, arbitraj, banking, concurenţă, drept civil, drept penal, dreptul familiei, dreptul muncii, executare silită, fiscalitate, fuziuni & achiziţii, insolvenţă, Internet, procedură civilă, proprietate intelectuală, societăţi
Afaceri transfrontaliere, asigurări, construcţii, contencios administrativ, contravenţii, drept comercial, drept constituţional, dreptul sportului, dreptul UE, energie, health & pharma, infrastructură, jocuri de noroc, media & publicitate, mediere, piaţa de capital, protecţia consumatorilorprotecţia mediului, telecom, varia
 
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii

* spaţiu rezervat pentru case de avocatură cu arii de practică puternic conturate

Print Friendly, PDF & Email

Impactul Noului Cod Civil asupra contractului de asistenta juridica

29 februarie 2012 | JURIDICE.ro, Gheorghe FLOREA

Drept comercial
Gratuit pentru membri

INTRODUCERE

  • Lucrarea are ca scop furnizarea unei scurte analize juridice în legătură cu impactul prevederilor Noului Cod Civil (NCC) asupra contractului de asistenţă juridică, aşa cum este acesta reglementat de Legea nr. 51/1995 şi asupra unor prevederi din Statutul profesiei de avocat. Se analizează posibilele consecinţe pe care prevederile NCC le au şi eventuala nevoie de modificare a modelului contractului de asistenţă juridică prevăzut în Anexa I a Statutului profesiei de avocat, ori a unor reglementări cuprinse în Statutul profesiei de avocat.

Analiză

  • Poate fi contractul de asistenţă juridică încadrat în categoria contractului de adeziune?
  • NCC defineşte în art. 1175 contractul de adeziune ca fiind cel în care „clauzele sale esenţiale sunt impuse ori sunt redactate de una dintre părţi, pentru aceasta sau ca urmare a instrucţiunilor sale, cealaltă parte neavând decât să le accepte ca atare”. Art. 1175 NCC este inspirat din art. 1379 din Codul Civil Québec, al cărui prim alineat îl preia în totalitate.
  • NCC consacră contractului de adeziune unele reguli speciale: stipulaţiile din acesta se interpretează împotriva celui care le-a propus (art. 1269 alin. (2) NCC) şi, de asemenea, părţile nu pot modifica durata termenului de prescripţie sau cursul prescripţiei pentru acţiuni care derivă din contracte de adeziune (art. 2515 alin. (5) NCC).
  • Pentru a stabili dacă contractul de asistenţă juridică este un contract de adeziune trebuie analizate cele două componente cumulative ale definiţiei legale: (i) imposibilitatea negocierii clauzelor esenţiale şi, respectiv, (ii) faptul că acestea „sunt impuse ori sunt redactate de una dintre părţi, pentru aceasta sau ca urmare a instrucţiunilor sale”.
  • Imposibilitatea negocierii clauzelor esenţiale
  • Sub primul aspect – imposibilitatea negocierii clauzelor esenţiale – jurisprudenţa din provincia Québec referitoare la articolul sursă a reglementării NCC pare să dea un sens larg noţiunii de „clauze esenţiale”, înţelegând-o ca elemente importante ale contractului, spre deosebire de aspectele secundare sau accesorii, care nu au un rol determinant. Astfel, potrivit jurisprudenţei menţionate, „clauzele esenţiale” includ nu numai elementele esenţiale ale contractului (cum ar fi preţul şi scopul în contractul de vânzare), ci şi alte elemente importante în accepţiunea aderentului (de exemplu garanţiile asociate produsului vândut). Dispoziţiile de protecţie referitoare la contractul de adeziune şi-ar putea pierde aplicarea practică în cazul în care „clauzelor esenţiale” li s-ar da sensul strict al unor elemente caracteristice contractului la care se referă, astfel că existenţa caracterului esenţial al clauzelor în discuţie trebuie apreciată de la caz la caz.
  • În cazul contractului de asistenţă juridică se poate aprecia că elementele esenţiale sunt, de regulă, onorariul şi activitatea prestată de avocat. Alte aspecte care pot constitui clauze esenţiale pot include, după caz, identitatea avocatului/avocaţilor care vor presta serviciile, modalitatea de plată, termene pentru predarea de către avocat a anumitor lucrări, etc. După cum se poate observa din modelul contractului de asistenţă juridică prevăzut în Anexa I a Statutului profesiei de avocat, niciunul din aceste elemente nu este impus în substanţa sa, ci este prevăzută doar obligativitatea menţionării obiectului prestaţiilor avocaţiale, a onorariului, etc. În plus, prin existenţa art. 5 intitulat „Alte clauze”, părţile au practic posibilitatea introducerii tuturor clauzelor adaptate circumstanţelor.
  • Clauzele care sunt impuse în integralitatea lor prin modelul contractului de asistenţă juridică sunt doar cele din art. 4, „Clauze speciale”, care privesc în mare parte aspecte de bună administrare a profesiei, reglementate prin lege: caracterul executoriu al contractului, proba existenţei contractului între părţi şi faţă de terţi, dar şi un pact comisoriu (de ultim grad, potrivit reglementării anterioare). Abia în măsura în care prin aprecierea la caz concret se poate stabili că vreuna din aceste prevederi constituie clauză esenţială, trebuie stabilit dacă aceasta îndeplineşte şi cea de-a doua condiţie, analizată în secţiunea A.2 () mai jos.
  • Apoi, în ceea ce priveşte negocierea clauzelor respective, trebuie să fie vorba de o imposibilitate reală de a negocia, iar nu de pasivitatea celeilalte părţi. Sub acest aspect doctrina din Québec arată că în cazul în care pretinsul aderent nu încearcă să negocieze, cealaltă parte poate încerca să dovedească faptul că, de în realitate, exista o posibilitate de negociere şi, prin urmare, contractul nu este unul de adeziune.
  • Impunerea clauzelor esenţiale
  • Sub cel de-al doilea aspect, pentru existenţa unui contract de adeziune clauzele esenţiale trebuie să fi fost impuse ori redactate de una dintre părţi, pentru aceasta sau ca urmare a instrucţiunilor sale. Sub acest aspect, prezintă interes în special aspectul dacă contractele cu conţinut reglementat, cum este contractul de asistenţă juridică, sunt contracte de adeziune, respectiv dacă clauzele lor esenţiale pot fi considerate ca fiind impuse de una dintre părţi, pentru aceasta sau ca urmare a instrucţiunilor sale.
  • Doctrina din Québec a reţinut că în contractele cu conţinut reglementat clauzele nu sunt impuse de către una dintre părţi, ci de către legiuitor sau organul de reglementare. Cu toate că practica judecătorească din Québec este împărţită, unele instanţe considerând aceste contracte ca fiind de adeziune şi altele nu, autorii arată că de fapt contractul cu conţinut reglementat nu îndeplineşte cea de-a doua cerinţă a definiţiei contractului de adeziune, deoarece clauzele esenţiale nu au fost impuse ori redactate de către una dintre părţi, pentru aceasta sau ca urmare a instrucţiunilor sale. În plus, necesitatea de a proteja partea aflată pe o poziţie mai slabă dispare chiar prin faptul că statul sau organul de reglementare a edictat clauzele contractului pentru a o proteja.
  • Împărtăşind acelaşi punct de vedere, considerăm că reglementarea modelului contractului de asistenţă juridică are rolul de a transpune regulile prevăzute de art. 121-132 din Statutul profesiei de avocat, clauzele contractului prevăzute în model nefiind impuse ori redactate de avocat, pentru acesta ori ca urmare a instrucţiunilor sale ci servind tocmai la o bună informare şi protejare a intereselor clientului.

Concluzie

  • Având în vedere cele de mai sus, considerăm că reglementarea modelului de contract de asistenţă juridică în Anexa I a Statutului profesiei de avocat nu atrage calificarea acestuia ca fiind un contract de adeziune. Drept urmare, prevederile contractului de asistenţă nu se vor interpreta împotriva celui care le-a propus (neaplicarea art. 1269 alin. (2) NCC), iar părţile vor putea modifica durata termenului de prescripţie sau cursul prescripţiei pentru acţiuni care derivă din contractul de asistenţă juridică (neaplicarea art. 2515 alin. (5) NCC), cu respectarea limitelor prevăzute de NCC.
  • Existenţa clauzelor neuzuale
  • NCC defineşte clauzele standard drept „stipulaţiile stabilite în prealabil de una dintre părţi pentru a fi utilizate în mod general şi repetat şi care sunt incluse în contract fără să fi fost negociate cu cealaltă parte” (art. 1202 alin. (2) ). Anumite clauze standard nu produc efecte decât dacă sunt acceptate, în mod expres, în scris, de cealaltă parte – anume cele care prevăd în folosul celui care le propune limitarea răspunderii, dreptul de a denunţa unilateral contractul, de a suspenda executarea obligaţiilor sau care prevăd în detrimentul celeilalte părţi decăderea din drepturi ori din beneficiul termenului, limitarea dreptului de a opune excepţii, restrângerea libertăţii de a contracta cu alte persoane, reînnoirea tacită a contractului, legea aplicabilă, clauze compromisorii sau prin care se derogă de la normele privitoare la competenţa instanţelor judecătoreşti (art. 1203). Această reglementare este preluată din art. 1341 alin. (2) Cod Civil Italian.
  • După cum se poate observa în modelul contractului de asistenţă juridică, acesta nu include decât un tip de clauză din enumerarea de mai sus, anume cea referitoare la derogarea de la normele privitoare la competenţa instanţelor de drept comun. Totuşi, este posibil ca fiecare formă de exercitare a profesiei să îşi particularizeze practica în ceea ce priveşte încheierea contractelor de asistenţă juridică şi să includă şi alte tipuri de clauze care să se înscrie în enumerarea prevăzută la art. 1203 NCC.
  • În ceea ce priveşte existenţa clauzelor neuzuale, doctrina italiană referitoare la reglementarea care a servit drept sursă pentru art. 1203 NCC a apreciat că aprobarea scrisă nu este necesară în următoarele situaţii:
    • în cazul în care clauza neuzuală este prevăzută într-un act normativ sau reproduce o uzanţă normativă (nu una contractuală);
    • în cazul în care clauza neuzuală este rezultatul unor negocieri specifice;
    • în cazul în care contractul are forma unui act autentic, în acest caz fiind necesar ca notarul să certifice faptul că acesta este rezultatul voinţei ambelor părţi contractante;
    • în cazul în care conţinutul a fost agreat între asociaţii cu poziţii opuse, ca în cazul contractului colectiv de muncă;
    • în cazul unor dispoziţii statutare ale unei asociaţii, deoarece scopul comun exclude opoziţia intereselor.
  • Drept urmare, având în vedere faptul că modelul contractului de asistenţă juridică este prevăzut într-un act cu putere normativă în interiorul profesiei de avocat, rezultă că orice clauze prevăzute în modelul respectiv şi care se înscriu în enumerarea art. 1203 NCC, cum este cazul celei privind soluţionarea litigiilor, nu necesită aprobare separată. Spre deosebire, orice clauză neuzuală introdusă în contract de forma de exercitare a profesiei de avocat va necesita aprobare expresă în scris din partea clientului.
  • O diferenţă notabilă între reglementarea contractului de adeziune şi a clauzelor neuzuale în NCC este aceea că, în vreme ce prima condiţie a contractului de adeziune este lipsa posibilităţii negocierii clauzelor esenţiale („cealaltă parte neavând decât să le accepte ca atare”), clauzele standard şi implicit cele neuzuale par a fi definite de lipsa efectivă a negocierii acestora („sunt incluse în contract fără să fi fost negociate cu cealaltă parte”), interpretare întărită şi de opinia autorului sus-citat. Deşi diferenţa de tratament nu se justifică, de vreme ce clauzele esenţiale de care face vorbire art. 1175 NCC ar trebui să beneficieze de un tratament mai sever în ce priveşte mecanismul de formare a contractului decât posibilele efecte negative produse de clauzele neuzuale reglementate la art. 1203 NCC, este evident că preluarea unor reglementări din ţări diferite a condus la o reglementare necorelată. Rămâne însă de văzut în ce măsură practica şi doctrina română vor reţine diferenţa semnalată mai sus.
  • Pactul comisoriu
  • Modelul de contract de asistenţă juridică include, în art. 4.6, un pact comisoriu care, potrivit reglementării anterioare, era de ultim grad. Nu mai puţin însă, acesta nu mai corespunde reglementării pactului comisoriu reglementat de NCC şi nu acomodează existenţa rezilierii unilaterale.
  • Astfel, potrivit art. 1552 NCC, rezilierea contractului poate avea loc prin notificarea scrisă a debitorului în trei situaţii: atunci când părţile au convenit astfel, când debitorul se află de drept în întârziere ori când acesta nu a executat obligaţia în termenul fixat prin punerea în întârziere.
  • Spre deosebire de rezilierea unilaterală, pactul comisoriu (art. 1553 NCC) produce efecte doar dacă prevede, în mod expres, obligaţiile a căror neexecutare atrage rezoluţiunea sau rezilierea de drept a contractului. Rezilierea în temeiul unui pact comisoriu este subordonată unei singure formalităţi: punerea în întârziere a debitorului care, dacă nu s-a convenit că operează prin simplul fapt al neexecutării, nu produce efecte decât dacă indică în mod expres condiţiile în care pactul comisoriu operează.
  • Deosebirea fundamentală între rezilierea unilaterală şi pactul comisoriu în reglementarea NCC este aceea că numai rezilierea unilaterală mai presupune notificare din partea creditorului în sensul operării rezilierii, în vreme ce pactul comisoriu produce efecte automat (de drept), acesta fiind şi motivul pentru care se impune enumerarea clară a obligaţiilor care îi sunt subsumate.
  • Având în vedere cele de mai sus, considerăm că se impune modificarea art. 4.6 din modelul contractului de asistenţă juridică, făcându-se referire la rezilierea unilaterală în loc de pactul comisoriu, sau oferindu-se opţiunea între cele două. Aceasta pentru că este preferabil ca forma de exercitare a profesiei să aibă posibilitatea de a alege dacă înţelege să rezilieze contractul sau nu (în special în condiţiile financiare din ultimii ani în care întârzierea plăţilor a fost şi este des întâlnită), circumstanţă incompatibilă cu reglementarea modului de operare a pactului comisoriu în NCC.
  • Folosirea contractului de asistență juridică pentru efecuarea de operațiuni fiduciare.
  • În situaţia în care avocatul ar avea calitatea de fiduciar potrivit art. 776 alin. (3) NCC, contractul de fiducie încheiat de avocat cu clientul nu se poate mula pe modelul de contract de asistenţă juridică reglementat în Statutul profesiei atât din considerente ce ţin de prevederile obligatorii ale contractului de fiducie (art. 779 NCC) – care depăşesc considerabil activităţile fiduciare reglementate în legislaţia profesiei de avocat –, cât şi datorită cerinţei formei autentice (art. 774 NCC). În acest caz fie părţile vor încheia atât un contract de asistenţă cât şi un contract autentic de fiducie, fie va fi necesară reglementarea unui model nou de contract de asistenţă juridică având ca obiect specific operaţiunile fiduciare.
  • Alte chestiuni
  • Reglementarea termenului de prescripţie
  • Potrivit art. 2520 alin. (1) pct. 6, dreptul la acţiune al avocaţilor împotriva clienţilor, pentru plata onorariilor şi cheltuielilor, se prescrie în termen de un an, calculat din ziua rămânerii definitive a hotărârii sau din aceea a împăcării părţilor ori a revocării mandatului; în cazul afacerilor neterminate, termenul de prescripţie este de 3 ani de la data ultimei prestaţii efectuate. Pe lângă faptul că introduce un termen de prescripţie nefiresc de scurt pentru onorariile avocaţiale, comparativ cu termenul general de prescripţie de 3 ani, prevederea citată este nesincronizată cu restul dispoziţiilor legale în materie, dar şi extrem de confuză din perspectiva stabilirii momentului de la care curge termenul de prescripţie.
  • În primul rând, contractul de asistenţă juridică este titlu executoriu (art. 31 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi funcţionarea profesiei de avocat, în forma actuală). Prin urmare, prescripţia plăţii sumelor datorate în virtutea contractului de asistenţă juridică trebuie considerată de lege lata ca fiind o instituţie procedural civilă, supusă art. 405 şi urm. C.proc.civ., respectiv 696 şi urm. din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010 („C.proc.civ. 2010” – neintrat încă în vigoare). Menţionăm că art.700 din C.proc.civ.2010 trimite, în completare, la dispoziţiile NCC din materia prescripţiei extinctive.
  • Pe de altă parte, momentul începerii curgerii termenului de prescripţie este stabilit în mod arbitrar, prin raportarea la elemente care nu au neapărat cu legătură cu scadenţa propriu-zisă a obligaţiilor de plată către avocat. Alteori, reglementarea este şi incompletă: se face referire, de exemplu, la „revocarea mandatului”, cu ignorarea motivelor de încetare a contractului de mandat, altele decât revocarea, care sunt prevăzute de art. 2030 NCC. Mai mult, în cazul în care vorbim despre activităţi de consultanţă juridică, momentul de început al termenului de prescripţie nici măcar nu poate fi stabilit cu precizie.
  • Având în vedere faptul că (a) NCC recunoaşte părţilor posibilitatea de a deroga de la termenele legale de prescripţie, (b) prevederile din Codul de procedură civilă 2010 care vor intra în vigoare în curând se completează cu cele din NCC şi (c) contractul de asistenţă juridică nu poate fi calificat ca un contract de adeziune, se va putea avea în vedere, odată cu intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă 2010, posibilitatea includerii unor clauze în contractul de asistenţă juridică care să reglementeze în mod mai precis şi echitabil problema prescripţiei – prin aplicarea eventuală a termenului general de prescripţie şi prin stabilirea unui moment mai bine determinat pentru începutul curgerii termenului.
  • Denunţarea contractului de asistenţă juridică
  • Faţă de dispoziţiile art. 12761277 NCC, care reglementează denunţarea unilaterală a contractului, se impune modificarea terminologică a art.152 din Statutul profesiei de avocat, care se referă la „renunţarea unilaterală” la contractul de asistenţă juridică.
  • Patrimoniul de afectaţiune
  • Deşi nu este legată în mod direct de contractul de asistenţă juridică, se cuvine semnalată şi noua reglementare din materia patrimoniului de afectaţiune, chestiune anterior antamată numai la nivel de legislaţie secundară – a se vedea art. 171 şi urm. din Statutul profesiei de avocat. Textele din NCC care interesează din acest punct de vedere sunt art. 3133 şi 2324 alin. (3) şi (4).
  • Patrimoniul profesional al avocatului se constituie prin actul încheiat de titular, iar bunurile care fac obiectul acestei diviziuni a patrimoniului vor putea fi urmărite numai de creditorii ale căror creanţe s-au născut în legătură cu profesia respectivă (incluzând aici statul şi organele fiscale). Aceşti creditori nu vor putea urmări celelalte bunuri ale debitorului. Totuşi, aceste dispoziţii se vor aplica numai în cazul în care avocatul îşi operează diviziunea patrimoniului după intrarea în vigoare a NCC – art.  151 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a NCC. În consecinţă, avocaţii care au operat deja diviziunea patrimonială înaintea datei de 1 octombrie 2011, ar putea ajunge, în situaţia unei interpretări per a contrario a dispoziţiilor tranzitorii citate mai sus, să aibă o situaţie juridică mai puţin favorabilă decât avocaţii care efectuează diviziunea patrimoniului după această dată.
  • Datorită interesului practic deosebit al acestor noi reglementări – în special cele ale art. 2324 alin. (4) care privesc drepturile creditorilor -, considerăm că este nimerit ca reglementările secundare din domeniul profesiei de avocat să clarifice aspectele legate de implementarea lor practică, respectiv crearea unui cadru specific prin care avocaţii, indiferent de data intrării în profesiei sau a schimbării formei de exercitare a acesteia, să poată emite în mod eficient din punct de vedere juridic acte de constituire a unui patrimoniu profesional în condiţiile prevăzute de reglementările din NCC şi legea de punere în aplicare a acestuia.

dr. Gheorghe FLOREA
Avocat, Preşedinte U.N.B.R.


Aflaţi mai mult despre , , , , ,

dezbateri.juridice.ro Gratuit pentru membri

conferinte.juridice.ro Gratuit pentru membri

20 octombrie 2017: Probleme dificile de drept civil (ed. 6). Conferinţa Valeriu Stoica
23 noiembrie 2017: Probleme dificile de drept comercial (ed. 3). Conferinţa Stanciu Cărpenaru
24 noiembrie 2017: Probleme dificile de dreptul internetului (ed. 2)

ateliere.juridice.ro Gratuit pentru membri

7 septembrie 2017: Arbitrajul comercial: noua procedură şi examen comprehensiv al soluţiilor pe fond
11 septembrie 2017: Camera preliminară. Examen teoretic şi jurisprudenţial
12 septembrie 2017: Lawyers Real Life
14 septembrie 2017: Clauze abuzive în contractul de leasing
18 septembrie 2017: Acordul de recunoaştere a vinovăţiei
20 septembrie 2017: Expertiza contabilă în dosare penale. Studii de caz
21 septembrie 2017: Curs intensiv de asigurări pentru avocaţi
22 septembrie 2017: Ordine şi răspundere în dreptul muncii
25 septembrie 2017: Retorica şi logica juridică în activitatea juristului
27 septembrie 2017: Spălarea de bani. Pericole concrete şi soluţii de prevenire
28 septembrie 2017: Executarea silită a contractului de leasing
29 septembrie 2017: DATA PROTECTION. Regulamentul General privind Protecţia Datelor
30 septembrie 2017: Achiziţii publice de la teorie la practică
9 octombrie 2017: Apărarea drepturilor de proprietate intelectuală prin mijloace de procedură civilă
12 octombrie 2017: Interpretarea normelor şi actelor juridice
13 octombrie 2017: Contestaţia la executare între DA şi NU. Examen de practică judiciară
16 octombrie 2017: CYBERCRIME
25 octombrie 2017: Evaziunea fiscală. Aspecte controversate de drept penal şi drept procesual penal
26 octombrie 2017: Probleme şi soluţii juridice în SPORT
27 octombrie 2017: Cum folosim în mod eficient PUBLICITATEA MOBILIARĂ

Lasă un răspuns

Important
Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real şi care respectă Politica JURIDICE.ro si Condiţiile de publicare. Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.
Return to Top ▲Return to Top ▲