Cristina Trelea candideaza pentru functia de decan si consilier al Baroului Ilfov
2 martie 2012 | JURIDICE.ro

Suntem in masura sa va prezentam programul electoral al av. Cristina TRELEA, candidat la functia de decan si consilier al Baroului Ilfov:
„ALTCEVA, ALTFEL PENTRU NOI – AVOCATII BAROULUI ILFOV!
Conform art. 63 alin. 1 din Statut – Baroul este persoană juridică de interes public, constituit din toţi avocaţii înscrişi în tabloul avocaţilor, cu patrimoniu propriu şi organizare de sine stătătoare. Direct, rece si simplu, in aparenta, dar se poate si trebuie ceva mai mult de atat fiindca noi, avocatii, nu suntem asa. Suntem aprigi, luptatori, pasionali, perseverenti si vesnic indragostiti de aceasta profesie. Eu asa simt si ceva din aceste trasaturi trebuie imprimate si Baroului, ca institutie care ne reprezinta.
Profesia noastra isi are originile in Grecia si Roma Antica si este intr-o permanenta imbogatire prin adaptarea la evolutia de zi cu zi a societatii, imbogatire la care ne aducem fiecare in parte contributia.
Toti venim din Baroul Bucuresti si suntem aici fiindca asa s-a decis prin lege, prin apartenenta sediului profesional. Suntem la inceput de drum si avem ocazia unica de a beneficia de experienta organizatorica a celorlalte barouri din tara. Avem posibilitate de a implementa Legea nr.51/1995 si Statutul, asa cum sunt ele azi in vigoare.
Pe langa celelalte aspecte comune tuturor barourilor, in plus, avocatii – membri ai Baroului Ilfov, sunt domiciliati pe raza intregului judet si isi desfasoara activitatea si la Buftea, si la Cornetu si la Bucuresti, adica sunt avocati ce sunt permanent pe drumuri si atunci, stiu, ca timpul lor este pretios, fiindca atunci cand au timp liber doresc sa stea cu copiii lor sau sa se odihneasca, nu sa faca cozi la Barou pentru diverse semnaturi si stampile, si plati, sau sa mearga la cursurile organizate si punctate pentru pregatirea profesionala continua, cursuri tinute, uneori, de colegi care nu ne pot spune nimic in plus fata de ceea ce stim doar fiindca avem obligatia de a fi acolo.
Ca avocati, avem obligatii de toate felurile si fata de toata lumea: fata de ceilalti clienti, fata de colegi, fata de magistrati, fata de stat, fata de Barou, fata de UNBR. E mult, uneori, prea mult. Prin modul de organizare a activitatii Baroului de catre organele de conducere, toate aceste obligatii pot fi mai usor de indeplinit. Cum? Impreuna! Impreuna putem face aceasta, in primul rand, prin transparenta maxima, prin respect reciproc, prin promptitudine, prin iesire din pasivitate si participare directa sau indirecta la luarea deciziilor in cadrul Baroului care, de orice natura ar fi, ne privesc pe fiecare in parte.
Practic, intr-o profesie ca a noastra unde libertatea, independenta si autonomia inseamna, de fapt, ca suntem singuri in lupta cu problemele de fiecare zi, Baroul, ca structura reprezentativa si de apartenenta profesionala, trebuie sa fie macar scutul, antemergatorul, care sa ia o pozitie oficiala si prompta si in care sa persevereze pana la obtinerea unui rezultat.Chiar daca nu intotdeauna se obtine rezultatul urmarit, trebuie sa avem macar satisfactia de a fi incercat, de a fi luptat, de a fi fost auziti.
Personal, vreau demnitate si respect pentru fiecare avocat iar acestea se castiga cu profesionalismul fiecaruia dintre noi dar si cu cultivarea relatiilor interinstitutionale, cultivare care se poate face doar prin institutia Baroului.
Ne-am obisnuit sa platim cotele stabilite de Barou sau de UNBR ca fiind un dat, uneori citim, alteori nu, rapoartele care se publica privind modul in care sunt cheltuiti acesti bani, nu neaparat dam foarte multa importanta acestor aspecte, ca si cum nu ne-ar interesa. Si aceasta se intampla fiindca suntem prinsi in alergatura cotidiana care inseamna casa, instante, clienti etc. Oare trebuie sa ne intereseze? Eu consider ca da fiindca, noi primim bani doar de la clienti si aceasta daca avem acesti clienti sau daca ii gasim si atunci trebuie sa urmarim unde se duc sumele.
Astfel, structura organizatorica si de personal, cu detalii privind contractele incheiate si bugetul lunar cu incasarile si platile efectuate, trebuie sa fie la vedere, transparente. Contributia noastra trebuie sa fie mai mult decat plata lunara a acestor cote si indeplinirea obligatiilor impuse de lege.
La acest moment, ma tem de ziua de maine, maine cand varsta si oboseala anilor ma vor obliga sa ma pensionez fiindca, desi azi, muncind zi de zi 8-9-10 ore, cotizez la nivelul maxim stabilit de UNBR, legea de organizare si Statutul stabilesc ca din aceste sume se suporta pensiile avocatilor, indemnizatiile pentru maternitate si incapacitate temporara de munca etc. Asta inseamna, printr-o logica simpla, ca, cresterea sau descresterea numarului avocatilor cotizanti duce la cresterea solvabilitatii sau la insolvabilitatea sistemului nostru de asigurari sociale, pe fiecare barou in parte. In mod normal, sumele excedentare, daca exista, trebuie investite, iar noi, fiecare in parte, sa participam direct la luarea deciziilor privind investitiile. Consider necesara efectuarea unui studiu-prognoza, plecand de la datele concrete ce le avem azi la dispozitie(numarul avocatilor la nivel national raportat la populatia tarii etc) pentru a vedea proiectia in viitor, pe intervale de 5 ani, de 10 ani, a rezultatelor financiare, rezultate care sa ne ajute in luarea deciziilor privind gasirea unor solutii alternative, de catre fiecare in parte, pentru cand nu vom mai fi in activitate. Aceasta nu inseamna ca nu am citit Raportul de evaluare actuariala publicat pe site-ul UNBR si intocmit pentru sistemul CAA in luna noiembrie, 2011.
Provocarile de fiecare zi ale fiecaruia dintre noi le stim fiindca vin din :
– circumstantele economice nationale si internationale de exceptie care ne afecteaza in egala masura si pe noi chiar daca, indirect, prin clientii nostri;
– relatiile cu ceilalti colegi, cu conducerea Baroului, cu UNBR;
– relatiile cu magistratii, dar si cu politistii, pentru cei care lucreaza in penal;
– relatiile cu statul, fie ca vorbim de puterea legiutoare, fie ca vorbim de cea executiva, si aici ma refer la fisc;
– noile coduri, legislatia europeana, legislatia romaneasca in continua schimbare;
– avalansa de absolventi ai facultatilor de drept care bat la portile barourilor in toate modurile posibile;
– deja infiintatul Barou Ilfov – aripa Bota care poate fi inactivat prin competenta fiecaruia dintre noi dar si cu colaborarea celorlalte institutii implicate, instante, parchet, politie;
– relatiile cu celelalte profesii precum, notari, practicieni in insolventa, mediatori, experti, executori, figuri existente conform legislatiei si cu care se impune crearea de legaturi sinergice(fiindca ce nu am reusit sa contracaram la timp din punct de vedere legislativ, azi trebuie sa avem inteligenta si sa gasim mijloacele de a le transforma in avantaje).
Ca atare, plecand de la Preambulul Codului deontologic al avocatilor din Uniunea Europeana unde se stabileste faptul ca avocatul are un rol eminent in societate si ca este indispensabil justitiei si justitiabililor, precum si de la Principiile Generale stipulate in acesta, si in considerarea celor de mai sus, OBIECTIVELE pe care imi propun sa le realizez, in situatia in care voi fi aleasa de Adunarea Generala a Baroului Ilfov ca DECAN/MEMBRU AL CONSILIULUI, sunt urmatoarele:
1. Crearea unei structuri administrative simple, flexibile, adaptata cerintelor stricte, cu un buget corect gestionat, unde resursele umane sa fie reduse, aceasta putand fi posibila, atat prin coparticiparea activa a tuturor avocatilor din cadrul Baroului, cat si prin intermediul unei platforme IT cu circuit inchis si a unei structuri logistice adaptate;
2. Transparenta totala a activitatii Baroului in ansamblul ei, transparenta posibila si realizabila prin postarea pe site-ul Baroului, pe platforma IT cu circuit inchis accesabila exclusiv de avocatii Baroului, periodic, la intervale regulate de circa 7 zile, a inregistrarilor privind cererile primite, documentele eliberate, contractele semnate, lista cu avocatii si ordinea desemnarii pentru asistenta juridica, ordinea de zi a Consiliului Baroului, data intrunirii, deciziile luate, sumele incasate, platile efectuate etc;
3. Pregatirea profesionala continua on-line, care sa se efectueze prin intermediul unei platforme IT cu circuit inchis si sa vizeze aspecte practice, spete, care se pot discuta on-line, precum si aspecte teoretice, de detaliu pe termeni si institutii din noile coduri pe masura intrarii in vigoare a acestora, precum si cursuri de terminologie juridica in limba engleza; astfel, se pot posta note, studii, articole de referinta, hotarari judecatoresti. Solutia tehnica am discutat-o deja cu specialisti, si este implementabila. Accesul la platforma este facil si nu presupune curs de IT pentru avocatii useri doar cateva indicatii pe care le poate primi fiecare pe mail. Punctajul impus de UNBR poate fi completat si prin participarea la conferinte, simpozioane, prin publicarea de articole sau carti de specialitate;
4. Crearea unei biblioteci care sa serveasca ca instrument de lucru, la inceput, macar electronica iar, ulterior, o biblioteca efectiva cu carti, reviste etc., care pot proveni de la celelalte barouri, din donatii de la avocati in activitate sau pensionari;
5. Evitarea aglomerarii Baroului prin analiza cu maximum de seriozitate si profesionalism a cererilor de intrare in profesie;
6. Actiuni permanente de inactivare a Baroului Ilfov – aripa Bota, actiuni care pot fi initiate la propunerea avocatilor, dupa discutarea lor in Consiliu;
7. Apararea profesiei, vizibilitate, demnitate, respect si empatie pentru fiecare avocat, membru al Baroului; stabilirea atributiilor si responsabilitatilor fiecarui membru al Consiliului Baroului astfel ca, in afara celor prevazute concret de lege si Statut, sa fie inserate atributii precum:
– stabilirea a unei colaborari reale si permanente cu reprezentantii profesiei aflati in parlament ca si masura proactiva in vederea protectiei profesiei de avocat;
– analiza si combatere prin caile prevazute de legislatie a acelor prevederi legale care impovareaza si mai mult, din punct de vedere administrativ si fiscal, obligatiile fiecarui avocat;
– adoptarea de pozitii oficiale imediate a Baroului in scopul cresterii respectului si pentru constientizarea ideii privind contributia reala a avocatului la infaptuirea actului de justitie in sine, pornind de la ideea normala ca avocatul, procurorul, judecatorul, contribuie in mod egal la infaptuirea actului de justitie;
– sprijin pentru avocatii aflati la inceput de cariera, precum si pentru cei care se afla aproape de varsta de pensionare prin inserarea lor prioritara pe listele cu avocati ce sunt desemnati ca avocati din oficiu;
– identificarea situatiilor dificile in care se pot afla avocatii, membri ai Baroului si acordarea de sprijin moral si material (lipsa acestei parti in activitatea de zi cu zi a barourilor a dus la infiintarea ADSA – asociatie cu scopul careia sunt de acord) etc.;
8. Folosirea semnaturii electronice pentru Barou prin obtinerea certificatului digital, nu doar pentru declaratiile fiscale ci si pentru evitarea deplasarii avocatilor la sediul Baroului; platile pentru oficii sa fie efectuate prin Internet Banking direct pe cardurile personale, evitandu-se astfel resurse umane suplimentare si timp pierdut pentru avocati;
9. Organizarea periodica de mese rotunde, intalniri discutii cu ceilalti liber-profesionisti din aceiasi unitate administrativ-teritoriala si aici ma refer la notari, mediatori, practicieni in insolventa, executori, in scopul identificarii de puncte de sinergie si pentru o optima colaborare;
10. Initierea unor demersuri de cooperare cu conducerile parchetelor si instantelor de judecata din cadrul Judetului Ilfov in vederea abordarii impreuna a aspectelor practice derivate din aplicarea noilor coduri.
Va multumesc frumos.”