Refuzul unui stat membru de a elibera un permis de conducere. CJUE. C-467/10

2 martie 2012 | JURIDICE.ro

Refuzul unui stat membru de a elibera un permis de conducere nu poate justifica nerecunoașterea permisului obținut ulterior într-un alt stat membru

Cu toate acestea, un stat membru poate refuza recunoașterea permisului dacă se stabilește, pe baza unor informații incontestabile, care provin de la statul membru emitent, că titularul nu îndeplinea condiția privind reședința obișnuită

Comunicat CJUE: „Domnul Akyüz a fost condamnat penal de mai multe ori, între 2004 şi 2008, printre altele pentru vătămare corporală, conducere fără permis, şantaj sub formă agravată în grup organizat, precum şi ameninţări şi insulte. Pe baza unui raport de expertiză medico-psihologică, autoritățile germane, prin decizia din 10 septembrie 2008, au respins cererea sa de eliberare a unui permis de conducere pentru categoria B (autoturisme) pentru motivul că nu îndeplinea cerinţele fizice și psihice necesare pentru a conduce în siguranţă.

Cu toate acestea, la 24 noiembrie 2008, domnul Akyüz a obținut un permis de conducere la Dĕčín (Republica Cehă). Potrivit reglementării europene, permisul de conducere este eliberat de statul membru solicitantului care are reședința obișnuită pe teritoriul acestui stat. Or, potrivit informațiilor furnizate de Ambasada Germaniei la Praga, nici autoritatea pentru străini competentă, nici poliţia regională nu sunt în măsură să stabilească faptul că domnul Akyüz locuia într-adevăr în Republica Cehă la acea dată. Astfel, autoritatea pentru străini nu dispune decât de o declarație de ședere pentru perioada cuprinsă între 1 iunie 2009 şi 1 decembrie 2009. Or, potrivit fotocopiei permisului de conducere, care ar fi fost emis la Dĕčín la 8 iunie 2009, acesta a fost eliberat prima dată la 24 noiembrie 2008. În plus, autoritățile germane au constatat că domnul Akyüz a condus vehicule în Germania la 5 decembrie 2008 şi la 1 martie 2009 și au reţinut că acesta se face vinovat de conducere fără permis în cele două cazuri.

Landgericht Gießen (Curtea Regională din Gießen, Germania), sesizată în apel, solicită în esență Curții de Justiție să stabilească dacă, în împrejurări precum în speță, autoritățile germane pot să nu recunoască permisul de conducere emis în Republica Cehă pentru motivul că persoanei interesate i s-a refuzat eliberarea unui prim permis de conducere în Germania sau pentru motivul că aceasta nu îndeplinea condițiile privind reședința în Republica Cehă în momentul eliberării permisului.

Curtea precizează, mai întâi, că dreptul Uniunii1 prevede recunoaşterea reciprocă, fără nicio formalitate, a permiselor de conducere emise de statele membre. Statului membru care a emis permisul îi revine obligaţia de a verifica dacă sunt îndeplinite toate condiţiile, în special cele referitoare la reşedinţă şi la aptitudinea de a conduce, și dacă este justificată emiterea unui permis de conducere. Din moment ce autorităţile unui stat membru au emis astfel un permis de conducere, celelalte state membre nu au dreptul să verifice respectarea condiţiilor de emitere prevăzute de dreptul Uniunii. Într-adevăr, deţinerea unui permis de conducere emis de un stat membru trebuie considerată ca reprezentând dovada că, la momentul la care i-a fost emis permisul, posesorul acestuia îndeplinea condiţiile necesare.

Dreptul Uniunii permite totuşi statelor membre, în anumite împrejurări şi în special din motive de siguranţă a traficului rutier, să aplice propriile dispoziţii naţionale privind limitarea, suspendarea, retragerea şi anularea permisului de conducere în privinţa oricărui posesor al unui permis care are reşedinţa obişnuită pe teritoriul acestora.

Curtea amintește că posibilitatea unui stat membru de a refuza recunoaşterea valabilităţii unui permis de conducere obţinut într-un alt stat membru pentru unul dintre aceste motive constituie o derogare de la principiul general al recunoaşterii reciproce a permiselor de conducere şi este, astfel, de strictă interpretare.

În cazul de faţă, Curtea constată că refuzul unui stat membru de a elibera un prim permis de conducere nu figurează printre ipotezele care pot determina nerecunoaşterea de către acest stat a unui permis de conducere eliberat într-un alt stat membru. Deşi refuzul eliberării unui prim permis de conducere poate fi bazat în parte pe comportamentul solicitantului, acest refuz (decis în urma unei proceduri administrative) nu poate să constituie – spre deosebire de limitare, suspendare, retragere sau anulare – sancţiunea pentru o infracţiune săvârşită de acest solicitant.

În plus, Curtea consideră că a permite unui prim stat membru să nu recunoască un permis de conducere, eliberat într-un al doilea stat membru pentru că acesta din urmă nu a verificat dacă motivele refuzului de eliberare invocate de primul stat membru au dispărut, ar avea ca efect să permită statului membru care a prevăzut cerinţele cele mai restrictive de eliberare să stabilească pragul cerinţelor care trebuie respectate de celelalte state membre pentru ca permisele de conducere eliberate să poată fi recunoscute. A admite ca un stat membru să aibă dreptul de a se întemeia pe propriile dispoziţii naţionale pentru a se opune la nesfârşit recunoaşterii unui permis eliberat într-un alt stat membru ar reprezenta însăşi negarea principiului recunoaşterii reciproce a permiselor de conducere.

Curtea concluzionează că dreptul Uniunii se opune reglementării unui stat membru gazdă potrivit căreia se refuză recunoaşterea unui permis de conducere emis într-un alt stat membru, în cazul în care titularului i s-a refuzat, în acest stat gazdă, eliberarea acestui permis pentru că nu îndeplinea cerinţele fizice şi psihice impuse de reglementarea sa națională.

În ceea ce privește condiția privind reședința, Curtea consideră că dreptul Uniunii nu se opune reglementării unui stat membru gazdă care permite acestuia să refuze să recunoască, pe teritoriul său, un permis de conducere eliberat într-un alt stat membru în cazul în care se stabileşte – pe baza unor informaţii incontestabile care emană de la statul membru emitent – că titularul permisului de conducere nu îndeplinea cerinţa privind reşedinţa.

Curtea precizează că revine instanţei de trimitere sarcina de a verifica dacă informaţiile obţinute, precum în speță, pot fi calificate ca informaţii care emană de la statul membru emitent. Dacă este cazul, revine tot instanței naționale sarcina de a evalua informaţiile respective şi de a aprecia, ţinând cont de toate circumstanţele litigiului cu care este sesizată, dacă acestea constituie informaţii incontestabile care atestă faptul că titularul permisului nu avea reşedinţa obişnuită pe teritoriul celui din urmă stat la data eliberării permisului de conducere.”