ŢUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII a câștigat premiul „Best Managed Workplace” în cadrul ceremoniei MPF European Leadership Awards 2012 organizate ieri seară de Managing Partners’ Forum la Hotel Marriott din Londra.
ŢUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII este singura firmă de avocatură din Europa de Est care a câștigat un premiu în cadrul ceremoniei anuale a Managing Partners’ Forum dedicate firmelor de avocatură și de consultanță ce s-au remarcat prin caracterul vizionar al stilului de management, excelența operațională, excelența în relațiile cu clienții, performanța financiară și notorietatea brandului de angajator.
Un număr de 63 de firme de avocatură și consultanță din Europa Continentală și Marea Britanie s-au aflat în cursa pentru una dintre cele 15 distincții oferite pentru inițiativele de management pe piața serviciilor profesionale, în categorii precum: „Premiul pentru implementarea celor mai bune programe de dezvoltare a abilităților de lider” (Best Leadership Development Programme), „Premiul pentru cea mai bună implicare în comunitate” (Best Community Engagement), „Premiul pentru inovație în relațiile cu clienții” (Best Innovation in Client Service or Relationship Management), „Premiul pentru cel mai performant brand” (Best Performing Brand), „Premiul pentru utilizarea eficientă a tehnologiei în beneficiul clienților” (Best Use of Technology to Enhance the Client Experience), „Premiul pentru cel mai bun antreprenoriat strategic” (Best Strategic Leadership).
Candidaturile primite din partea firmelor de avocatură și consultanță active în Europa au fost analizate de o comisie formată din 30 de membri ai Managing Partners’ Forum și alți experți independenți și apreciate în baza următoarelor criterii de evaluare: impactul inițiativelor de management, îmbunătățirea performanței/creșterea eficacității la nivel operațional, valoarea adăugată, gradul de susținere și încrederea membrilor echipei în liderii firmelor și deciziile de afaceri ale acestora.
Printre firmele de avocatură și consultanță nominalizate la premiile din acest an s-au numărat: Berwin Leighton Paisner (BLP), Hogan Lovells, Garrigues, Freshfields Bruckhaus Deringer, Linklaters, dar și Allen & Overy, Clifford Chance, Eversheds sau BDO, Deloitte, Ernst & Young, KPMG, PwC, CBRE, Cushman & Wakefield, Colliers International, McKinsey, Accenture etc.
În cadrul ceremoniei de la Londra, ŢUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII a fost recunoscută drept cea mai apreciată firma de avocatură din România în ceea ce privește stilul de management. Conform criteriilor din metodologia de cercetare, premiul „Best Managed Workplace” este atribuit de Managing Partners’ Forum acelei firme de avocatură care a acumulat cel mai mare punctaj în urma voturilor angajaților privind percepția asupra calității și eficacității proceselor de conducere.
La egalitate cu Țuca Zbârcea & Asociații, LABLAW Italia a urcat pe podium în aceeași categorie, departajarea fiind imposibilă, potrivit organizatorilor.
“Premiul aparține membrilor echipei Țuca Zbârcea & Asociații, pentru că reușita incredibilă din această seară nu ar fi fost cu putință fără implicarea activă în susținerea demersului Managing Partners’ Forum. Suntem cu atât mai mândri și bucuroși cu cât distincția conferită oglindește atitudinile și opiniile membrilor Țuca Zbârcea & Asociații cu privire la calitatea mediului de lucru, rolul lor în organizație, oportunitățile de afirmare și dezvoltare profesională și, nu în ultimul rând, încrederea în diversele decizii și practici de management”, a declarat Alina Pintică, Chief Marketing and Communications Officer în cadrul Țuca Zbârcea & Asociații, prezentă la gala MPF European Leadership Awards 2012 de la Londra.
Aceasta este a treia recunoaștere importantă a statutului ŢUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII de unul dintre cei mai buni angajatori pe piața serviciilor de consultanță juridică și performanțelor echipei de management. În ultimii ani, ŢUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII a fost inclusă pe lista celor mai buni angajatori din România, clasându-se pe primul loc în categoria IMM – „Best Employer in Romania 2009/10” – în cadrul studiului realizat de Aon Hewitt iar membrii echipei de conducere au fost deseori premiați pentru abilitățile de lider, claritatea și viziunea stilului de management, capacitatea de a motiva echipe și atinge performanțe deosebite ori abilitatea de a inova și adopta decizii strategice unice la nivelul firmelor de avocatură de top.
>> Mai multe detalii despre ceremonia de premiere MPF European Leadership Awards 2012 și lista firmelor nominalizate
* * *
Despre ŢUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII: Cu o echipă formată din 90 de avocaţi în cadrul biroului din Bucureşti, Ţuca Zbârcea & Asociaţii operează un sediu secundar în Cluj-Napoca, care funcţionează în asociere cu Nistorescu, Şomlea & Asociaţii, cât şi un birou de reprezentanţă în Madrid, Spania. Totodată, firma a stabilit o colaborare strategică pe principiul „best friend” cu firma de avocatură Ţurcan Cazac, liderul pieţei de avocatură de business din Chişinău, Republica Moldova.
Ţuca Zbârcea & Asociaţii oferă asistenţă juridică în toate domeniile dreptului, fiind recomandată de prestigioase directoare internaţionale de specialitate pentru serviciile în domenii precum energie şi resurse naturale, drept financiar-bancar, achizitii publice, infrastructura, dreptul muncii si drept social, drept societar şi comercial, fuziuni, achiziţii / privatizări, litigii şi arbitraje internaţionale, etc.
Ţuca Zbârcea & Asociaţii a primit numeroase recunoaşteri şi distincţii pe plan local şi internaţional, fiind câştigătoarea premiului „Firma de Avocatură a Anului” în ultimii patru ani şi desemnată „Cea mai inovatoare casă de avocatură din Europa Continentală” de către Financial Times. De asemenea, firmei i-a fost acordată cea mai importanţă distincţie a directorului internaţional de specialitate Chambers Europe – premiul „Law Firm of the Year” (Chambers Europe Awards for Excellence 2010), precum şi cel mai important premiu regional atribuit de revista britanică The Lawyer – „Firma de Avocatură a Anului pentru Europa de Est şi Balcani” (The Lawyer European Awards 2010).
Portofoliul Ţuca Zbârcea & Asociaţii include numeroase companii naţionale şi multi-naţionale, importante instituţii financiare, precum şi autorităţi publice şi instituţii guvernamentale. Printre cei mai reprezentativi clienţi se numără: Erste Bank / Banca Comercială Română (BCR), OMV Petrom, CEZ, Rompetrol, ArcelorMittal, Carrefour, Romtelecom, Orkla Foods, Colgate Palmolive, GED Capital Development, Cadbury, Bursa de Valori Bucureşti, BRD-Groupe Société Générale, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Philip Morris, Alstom Transport, Siemens, Ericsson Telecommunications Romania, ING Real Estate etc.
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro,
detalii aici!