Fundatia Bacovia din Bacau, Asociatia pentru Studiul Dreptului Comparat si a Dreptului International, JURIDICE.ro organizeaza conferinta cu tema
Noul Cod civil intre traditie si europenizarea dreptului privat
sustinuta de dr. Florin Ciutacu, presedinte al Asociaţiei Române pentru Studiul Dreptului Comparat şi a Dreptului International Privat, av. dr. Artin Sarchizian, vicepresedinte al Asociatiei Romane pentru Studiul Dreptului Comparat si a Dreptului International Privat.
Coorganizatori: Baroul Neamt si Universitatea George Bacovia din Bacau, Facultatea de Drept si Administratie.
Conferinţa va avea loc în ziua de 10 martie 2012, orele 09,00-17,00 în Aula Universităţii GEORGE BACOVIA din Bacau, din str. Pictor Aman, nr. 96, Bacau.
În cadrul Conferinţei se vor trata o serie de instituţii juridice reglementate de Noul Cod civil, acordându-se o atenţie specială aspectelor cu caracter de noutate pentru dreptul civil român.
Instituţiile juridice în cauză se vor analiza prin comparaţie cu dispoziţiile asemănătoare conţinute de vechiul Cod civil.
În privinţa materiei obligaţiilor in general si in aceea a contractelor speciale, a fiduciei, precum şi altor instituţii juridice, acestea se vor trata prin comparaţie cu Dreptul european al contractelor şi din perspectiva dreptului comparat, cu specială privire asupra:
Draft Common Frame of Reference – Proiectul de Cod civil European, elaborat de Study Group on a European Civil Code şi Research Group on EC Private Law (Acquis Group), ediţia 2009 (http://www.themis.ro/node/280);
Code Europeen des Contrats – Codul European al Contractelor – elaborat de Academia Privatistilor Europeni cu sediul la Pavia, Italia (www.accademiagiusprivatistieuropei.it; http://www.themis.ro/node/11);
Principiile Dreptului European al Contractelor, elaborate de Asociaţia Henri Capitant şi Societe de Legislation Compare din Paris (http://www.themis.ro/node/45).
Taxa de participare – 100 Ron
Plata se va face in contul: Alpha Bank Unirii Bucuresti – RO12BUCU012557712511RO95
Membrii Asociaţiei pentru Studiul Dreptului Comparat şi al Dreptului Internaţional Privat beneficiază de o reducere de 50 %.
Participarea studenţilor este gratuită.
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro,
detalii aici!
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro