Alina Ghica: „Atunci cand judecatorul sau procurorul nu alege integritatea, inspectiei ii revine rolul de a interveni”

Consiliul Superior al Magistraturii a dat publicitatii discursul sustinut de jud. Alina Ghica, presedintele CSM, cu ocazia prezentarii raportului Inspectiei Judiciare pe anul 2011:

„Stimati oaspeţi şi colegi,

Vă mulţumesc pentru participarea dumneavoastră la această activitate-eveniment, menită să concentreze în câteva ore şi în câteva zeci de pagini, munca de un an a unei echipe tenace şi  perseverente de inspectori judiciari, a căror menire este de a fi gardieni ai bunului mers a sistemului judiciar.

Oricât am încerca să cuprindem în cuvinte, anumite eforturi,  anumite tensiuni, anumite energii rămân în afara frazării unui document tehnic, denumit sec Raport sau Bilanţ. Oamenii se văd mai puţin în spatele unor statistici iar enumerarea ordonată a unor activităţi, acţiuni sau rezultate câteodată ni se pare plictisitoare şi nu avem întotdeauna înţelepciunea de a înţelege că toate acestea cuantifică şi transpun munca, uneori asiduă, a oamenilor care formează o instituţie.

Este motivul pentru care, în numele Consiliului Superior al Magistraturii, încep prin a mulţumi colectivului inspecţiei judiciare, magistraţi, grefieri, personal auxiliar pentru munca lor susţinută, pentru profesionismul lor şi pentru efortul depus în a menţine şi perfecţiona o instituţie aflată în evoluţie, o instituţie a cărei activitate nu este deloc una de rutină sau normată, o instituţie iubită şi urâtă în aceeaşi măsură, aflată mereu în atenţia sistemului şi publicului larg, incomodă şi incomodată, câteodată.

Tot în numele Plenului Consiliului, mulţumesc doamnei judecător Tropcea Mihaela, care până în decembrie anul trecut, a condus această instituţie cu responsabilitate şi devotament; strădania domniei sale se vede în rezultatele instituţiei şi merită aprecierea şi respectul nostru, al tuturor.

Îi multumesc şi doamnei judecător Vasiliu, care, într-un moment incert şi deloc comod, a avut curajul să îşi asume responsabilitatea funcţiei de inspector şef şi de a se înhăma la o muncă enormă în condiţiile reorganizării funcţionale profunde a inspectiei.

Prezentarea raportului privind activitatea Inspecţiei judiciare, reprezintă pentru Consiliul Superior al Magistraturii, şi, cred că în egală măsură, pentru sistemul judiciar românesc nu numai un moment de bilanţ, ci şi unul de analiză şi reflecţie, urmat de fireasca întrebare: încotro ? Spre ce tinde şi spre ce se îndreaptă Inspecţia Judiciară? Spre ce tinde şi ce îşi doreşte sistemul judiciar românesc? Ce îşi doreşte şi ce primeşte societatea de la justiţie? Are sistemul capacitatea de autoreglare, autocontrol şi auto-disciplinare ?

Sunt întrebări care îmi vin în minte după un an extrem de aglomerat, atât din perspectiva mutaţiilor de ordin legislativ intervenite în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea autonomă a Inspecţiei Judiciare, cât şi din perspectiva activităţilor desfăşurate de aceasta, în condiţiile unei lipse acute de personal, pe parcursul întregului an 2011. Şi toate acestea pe un fond de creştere progresivă a volumului şi complexităţii activităţilor specifice aflate în competenţa sa, pe un fond de acutizare a unor nemulţumiri sociale, a unei crize economice generatoare de noi tensiuni şi litigii cu impact asupra psihologiei de masă şi cu afectarea  polarizantă a percepţiei generale despre eficienţa actului de justiţie şi calitatea celor meniţi să îl înfăptuiască.

Dincolo de cifre, statistici şi grafice, activitatea de inspecţie judiciară presupune, în primul rând, resurse şi un cadru legal clar, riguros şi  echilibrat. Poate că recentele modificări aduse Legii 303/2004 vor da acel plus de claritate, rigurozitate şi echilibru. Consiliul Superior al Magistraturii este pe cale să finalizeze regulamentul pentru numirea inspectorului şef şi ocuparea celorlalte funcţii de conducere, urmând ca săptămâna aceasta, Plenul să hotărască în acest sens. Va mai trebui completate resursele umane şi materiale şi va mai trebui construit un lucru, deosebit de important: reprezentarea în mentalul sistemului judiciar şi al societăţii în general, a rolului corpului de inspecţie nu de aparat represiv, ci de mecanism de prevenţie şi standardizare.

Acesta este, în primul rând, rolul controalelor efectuate de inspectorii judiciari: de a verifica şi semnala existenţa unor disfuncţii şi abateri de la regulamente şi de a găsi, împreună cu managerii de instanţe şi parchete, soluţii pentru înlăturarea lor.

La fel ar trebui să fie văzut şi rolul Comisiilor de disciplină şi al titularilor acţiunii disciplinare: aceştia nu sunt fenomene meteorologice de tip uragan sau traznet, care se produc independent de voinţa umană, intempestiv şi, în mod aleatoriu, se năpustesc asupra unei victime, nenorocind-o, aşa, din senin.

Fiecare dintre noi, magistraţii, ştim, mai bine decât oricine, care sunt conduitele permise şi cele nepermise şi îmi place să cred că fiecare se poate baza pe judecata proprie în a face distincţie între acestea. E o chestiune de alegere personală, dar nicidecum profesională, şi atunci corect este să intervină mecanismele de corecţie.

Nu putem vorbi despre un corp de elită, pornind de la elitism. Elita se construieşte, se şlefuieşte, se purifică şi se înnobilează şi nu cere făţiş recunoaştere. Elita se impune de la sine, prin valoarea umană şi profesională. Elitismul se proclamă, se etalează şi corodează, în cele din urmă, caractere, personalităţi şi profesii. Iar de la elitism la diletantism e doar un pas. Şi diletantismul nu este reglementat în legile justiţiei din România. De aceea cred în utilitatea Inspecţiei Judiciare: e cea care poate şi trebuie să apere sistemul de diletanţi.

Se poate, desigur, în logica firească să urmeze întrebarea : „Şi cine-i va păzi pe paznici ?” Răspunsul e unul singur: noi toţi. Adică sistemul judiciar, celelalte puteri ale statului, societatea civilă, mass media, justiţiabilul şi simplul cetăţean.

Am urmărit cu interes prezentarea doamnei inspector şef şi trebuie să recunosc că aceasta scoate în evidenţă o activitate intensă, complexă şi extrem de susţinută. Dar, în acelaşi timp, trebuie să admit că activitatea Inspecţiei judiciare nu a avut constant aceeaşi eficienţă pe care cred că înşişi inspectorii judiciari şi-ar fi dorit-o, cauzele fiind – folosind terminologia specifică lucrărilor dumneavoastră – obiectie şi subiective, imputabile şi neimputabile. Şi  nu mă refer aici la eficienţa proprie văzută ca randament instituţional ci mă refer la acea eficienţă care trebuie să se regăsească în plusvaloarea distribuită şi regăsită în sistemul judiciar. Remarc doar că au crescut numărul şi tipurile de controale, că s-au constatat şi remediat sau se monitorizează remedierea unor disfuncţii, că a crescut numărul de cercetări disciplinare şi  numărul magistraţilor sancţionaţi. Aceasta înseamnă că Inspecţia Judiciară începe să conştientizeze necesitatea asumării rolului său preventiv, dar se află în stadiul unor acumulări cantitative cu potenţial de inducere a unui plus de calitate sistemului judiciar.

Aş mai vrea să spun că nu doar Inspecţia Judiciară este responsabilă de asigurarea integrităţii sistemului judiciar, ci fiecare judecător şi procuror în parte. Atunci însă când judecătorul sau procurorul nu alege integritatea, inspecţiei îi revine rolul de a interveni, şi nu oricum, ci prompt, coerent şi articulat.

Este, deasemenea, de subliniat, şi cred că extrem de vizibilă, nu doar în interiorul sistemului judiciar, activitatea Inspecţiei din cel de-al doilea semestru al anului trecut, care a vizat realizarea (subliniez – din iniţiativa Inspecţiei Judiciare) a unor controale de anvergură privind dosarele de mare corupţie, dosarele cu o vechime mare în sistem şi controlul eficienţei manageriale la ÎCCJ. Inspecţia a acţionat consecvent şi în spiritul atribuţiilor sale şi nu a fost împinsă de la spate, totul pe fondul unei acute lipse de personal şi a logisticii necesare.

Mai este de remarcat un lucru care nu vizează, neapărat, activitatea de anul trecut a acestei instituţii şi care sper să se perpetueze: capacitatea Inspecţiei Judiciare de a-şi recunoaşte vulnerabilităţile, chiar şi pe cele umane şi a se comporta în aceasta privinţă cu unitate de măsură egală (mă refer la recentele verificări disciplinare declanşate împotriva unor inspectori judiciari).

Întărirea capacităţii funcţionale a Inspecţiei Judiciare şi prin reorganizarea prevăzută de recentele modificări ale Legii 303/2004 reprezintă o etapă importantă în maturizarea acestei instituţii, în stabilizarea şi asumarea sa de către sistemul judiciar, de către societate în general, în susţinerea şi respectarea sa ca „un rău necesar” şi nicidecum ca un nemuritor „acar Păun”.

Vă mulţumesc!”

Aveţi cont profesional JURIDICE.ro?