Tribunalul Galati. Solutia in dosarul Nati Meir
7 martie 2012 | JURIDICE.ro

Potrivit unui comunicat al Tribunalului Galati, semnat de jud. Meleacă Florin, purtător de cuvânt, Vicepreşedintele Tribunalului Galaţi, prin sentinţa penală nr. 117 din 06.03.2012, pronunţată în dosarul cu nr. 5168/121/2010 al Tribunalului Galaţi, a fost condamnat inculpatul NATI MEIR la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, (faptă săvârşită în cursul anului 2008), precum şi la o pedeapsă de 7 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată, (faptă săvârşită în cursul anului 2009 şi din lunile martie-aprilie 2010).
În urma contopirii pedepselor, instanţa a aplicat inculpatului NATI MEIR pedeapsa cea mai grea, de 7 ani şi 4 luni închisoare, sporită la 7 ani şi 6 luni închisoare.
Prin aceeaşi hotărâre, a fost condamnat inculpatul MEIR OR la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată (faptă săvârşită în perioada martie-aprilie 2010) precum şi la o pedeapsă de 5 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de cumpărare de influenţă, în formă continuată, (faptă din luna aprilie 2010).
În urma contopirii pedepselor, s-a aplicat inculpatului MEIR OR pedeapsa cea mai grea, de 5 ani şi 4 luni închisoare, sporită la 5 ani şi 6 luni închisoare.
Pentru ambii inculpaţi, s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 28.04.2010 la 11.04.2011, pentru inculpatul NATI MEIR, iar pentru inculpatul MEIR OR, durata reţinerii şi arestării preventive de la 23.04.2010 la 11.04.2011.
De asemenea, instanţa a menţinut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, până la rămânerea definitivă a hotărârii.
Precizăm că hotărârea judecătorească nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel în termenul prevăzut de lege, la Curtea de Apel Galaţi.