Interviu Ligia Cătuna. Despre avocatura făcută cu pasiune, dăruire și atenție
8 martie 2012 | JURIDICE.roAlina Matei: Multumim, doamna profesor, pentru amabilitatea de a acorda un interviu JURIDICE.ro. Sunteti coordonatorul societatii de avocati Ligia Catuna Law Office. Ce planuri aveti pentru 2012?
Ligia Catuna: Eu va multumesc pentru ca imi oferiti posibilitatea de a transmite prin intermediul dvs. cate ceva din gandirea si sufletul unui avocat, care desi se simte tanar, are experienta a 25 de ani de profesie neintrerupta, 25 de ani de avocatura. Pentru ca desi imi spuneti doamna profesor, avocatura a fost cea care a reprezentat si reprezinta crezul meu professional.
Alina Matei: Va felicitam pentru propunerea privind emiterea contractelor de asistenta juridica in format electronic, Baroul Timis adoptand o hotarare in acest sens. Din perspectiva de consilier al Baroului Timis, cu ce alte probleme se confrunta avocatii timisoreni?
Ligia Catuna: Stiti, de fapt prin aceasta intrebare deschideti portile larg spre marturisiri care nu pot sa incapa in raspunsul la o singura intrebare, pentru ca raspunsul in sine naste o sumedenie de alte intrebari.
Ceea ce pot sa va spun este ca intregul corp professional al avocatilor timisoreni este profund intinerit si prin urmare, in mod firesc, tineretea aduce cu ea pe langa entuziasm si dorinta de afirmare si nevoia de nou, de schimbare. Si aceste dorinte ale celor tineri pana la urma nu contrasteaza deloc cu nevoile maturilor profesiei.
Avocatii vor respectul colegilor, al clientilor, al instantelor, vor sa fie avocati adevarati si sa fie tratati ca atare.
Eu pot sa va spun ceea ce mai tinerii mei colegi mi-au transmis, prin viu grai sau prin priviri, la intalnirile pe care le-am avut cu ei in calitate de stagiari. Dorinta de a invata sa fie avocati, dincolo de toate preceptele legale ale dreptului civil, penal, ale procedurilor… A fi avocat in ziua de azi e deosebit de greu dupa parerea mea, pentru ca trebuie sa respecti rigoarea stiintei si sa nu uiti de picatura de suflet si de talent care pana la urma transforma avocatura in arta. Cine poate transmite aceasta picatura de suflet si de daruire specifica pana la urma domeniului artistic? Maestrul care la randul lui trebuie sa fie daruit. Arta pledoariei este protejata de fapt de legea dreptului de autor. Consultant in schimb, legal advice, nu necesita si arta ci doar precizie, tehnica, raceala gandirii logice, juridice. Intrebarea este insa cati dintre cei care vor sa faca arta, au chemarea adevarata sa fie artisti? Si cati dintre cei care fac consultanta isi aduc aminte cand redacteaza opinii legale ca le redacteaza pentru firme care au in spatele lor oameni. Dar aceasta este o alta discutie care dupa am spus, nu cred ca incape in raspunsul la intrebarea dvs.
Vreau doar sa va spun ca eu cred ca in profesia aceasta, daca nu o iubesti si nu i te daruiesti nu vei ajunge niciodata sa o cunosti, sa o stapanesti si nu vei putea niciodata sa castigi prin tine insuti respectul colegilor, al clientilor, al instantelor.
Acest deziderat de a fi recunoscut nu poate fi indeplinit din afara ta, el trebuie sa reprezinte zilnic un ideal spre care tinzi, respectand cu sfintenie principiile avocaturii, pe care daca le analizezi cu atentie si incerci sa le patrunzi esenta, ele pot fi traduse in expresia atat de banala a celor 7 ani de acasa. E foarte simplu. Trebuie sa dobandesti cei 7 ani de acasa in profesie. De fapt, regulile de bun simt si de politete, de buna credinta si de respect a celui de langa tine si de respect a ceea ce faci, cred ca pana la urma sunt cheia secretului in aceasta profesie.
Ma intrebati cu ce probleme se confrunta avocatii timisoreni? Am putea vorbi foarte mult despre asta si in acelasi timp totusi si foarte putin. Secretul rezolvarii problemelor sta in fiecare. Eu obisnuiesc sa le spun mai tinerilor mei colegi ca in aceasta profesie nu exista decat doua drumuri pe care poti sa mergi: calea spre rai sau calea spre iad. Depinde de fiecare ce drum alege. Si in functie de drumul ales, in mod cert fiecare va gasi modalitatea de rezolvare a problemelor sale. Pentru ca banuiesc ca m-ati intrebat cu ce probleme se confrunta colegii mei in ideea de a sugera si posibile cai de rezolvare a acestor probleme.
Ca sa conchid, problemele colegilor mei sunt clasicele griji ale avocatilor de pretutindeni: grija unui nou inceput, dorinta formarii unei clientele solide, dorinta de respect la care m-am referit deja, nevoia de recunoastere. In aceasta profesie ceea ce este provocator este ca in permanenta poti sa declari ca esti in fata unui nou inceput.
Important este doar ca toate nevoile avocatului sa fie corect solutionate si in raport cu el insusi si in raport cu restul lumii. Altfel spus, trebuie o solutie corecta “in fapt si in drept”.
Cred ca niciodata mai mult ca acum nu am avut atat de multa nevoie de repere de onoare si de demnitate.
Rezumand, poate ca acesta ar fi samburele problemelor, in viziunea mea.
Ceea ce insa pot spune este ca de-a lungul trecerii anilor, am verificat ca atata timp cat crezi in aceasta profesie si in ceea ce reprezinta ea, nu vei fi pana la urma dezamagit. Poate doar trebuie sa inveti sa astepti.
Alina Matei: Sunteti arbitru al Curtii de Arbitraj Comercial de pe langa CCIAT. Se prefera instanta arbitrala in locul celei clasice? Motive ar fi: confindentialitatea, atmosfera de lucru, posibilitatea alegerii celui care te judeca, si altele… Care este tendinta la Timisoara?
Ligia Catuna: Arbitrajul este o “alternativa de viata” pentru profesionisti. Este altceva. Pentru arbitraj ai nevoie de curaj inca, in opinia mea. Sigur ca tendinta este aceea de a promova cat mai mult ADR (alternative dispute resolutions) la nivelul european si chiar si la noi in tara. Cred ca pentru a se putea vorbi de o preferinta pentru instanta arbitrala in locul celei clasice mai trebuie sa treaca un pic de timp pentru ca cei care sunt prezumtivi justitiabili sa poata sa accepte la nivel mental un alt fel de procedura de impartire a dreptatii. La Timisoara au crescut incet in fiecare an numarul celor care s-au adresat Curtii de Arbitraj institutionalizate pe langa Camera de Comert si Industrie Timisoara. Unele din motivele enumerate de dvs ca fiind avantaje ale acestei proceduri, confidentialiatea, atmosfera de lucru in opinia mea ar trebui sa reprezinte principii de lucru in orice for jurisdictional. A alege propriul arbitru tine de aspectele pe care le-am mentionat raspunzandu-va la intrebarea anterioara. Alegi pe baza criteriului de respect profesional si al increderii pe care ti-o inspira persoana desemnata de tine ca arbitru. In momentul in care principiile increderii si respectului reciproc ne vor guverna majoritar, probabil ca vom avea mai multe cauze la arbitraj sau de ce nu, poate nu vom mai avea decat litigii care sa solutioneze probleme de principiu. Stiu, o sa imi spuneti ca sunt o utopica, o idealista. Trebuie sa existe insa si astfel de oameni printre noi, nu?
Alina Matei: Ce repere profesionale v-au marcat?
Ligia Catuna: Oameni si idei. Am avut sansa sa cunosc mari avocati si mari oameni in acelasi timp in Bucurestiul tineretii mele unde am studiat si am petrecut primii ani de avocat.
Am cunoscut avocate si avocati remarcabili si de la fiecare am incercat sa iau cate ceva.
Nu a fost un furt de proprietate intelectuala ci efectiv o preluare de model. Atitudinea si caracterul meu profesional cred ca sunt rezultatele intalnirilor mele cu mari caractere si ma refer aici la marii profesori ai Facultatii din Bucuresti, titani care nu trebuie uitati – Gh. Beleiu, C. Bârsan, C. Statescu, Emilian Stancu, Savely Zilberstein si as putea continua de fapt cu intreaga galerie a cadrelor didactice de la drept din vremea studentiei mele.
M-au marcat pledoariile maestrei mele Vasilena Zaharescu de la Suprem cand veneau detinutii cu lanturi legate de picioare, zornaind, paziti cu caini lup si lupta acestei doamne a avocaturii cu imposibilul – pentru ca era de fapt imposibil sa obtii achitari inainte de 1989. M-au marcat micile furnicute – grefierile si arhivarii, dactilografele de la acea vreme… De la toti am invatat cate ceva.
Mai tarziu m-au marcat oamenii urati si folosesc termenul in sensul estetic, ca opus al frumosului. Am invatat de la uratenia lor sufleteasca cum nu trebuie sa fiu.
M-au marcat studentii prin visele si dorintele lor si mai apoi practicienii care au stiut sau nu au stiut sa ramana oameni.
Repere profesionale caut si in prezent ca sa adaug celor pe care le am deja.
In mine e o galerie intreaga de oameni, de intamplari, de cazuri, de carti care ma ajuta sa trec si de bine dar si de rau.
Nu am sa uit niciodata acel multumesc pe care mi l-a spus din boxa acuzatilor un client pe care il asistam din oficiu – aveam 22 de ani, si eram proaspat iesita de pe bancile facultatii – , cand am reusit, in mod surprinzator chiar si pentru mine, sa schimb o incadrare in penal, care pana la urma s-a soldat cu eliberarea si judecarea lui in stare de libertate…..
Ar fi multe de spus…
Alina Matei: Ce sfaturi le dati stundentilor dumneavoastra de la Facultatea de Drept a Universitatii de Vest? Incotro sa se indrepte? Cum sa aleaga ei corect profesia?
Ligia Catuna: Ceea ce le spun constant, de cand sunt in preajma lor, este aceea ca nu trebuie sa faca nici un act de tradare in ceea ce ii priveste.
Trebuie sa aleaga cu discernamant si sa isi urmeze drumul. Daca nu pot sta pe el, sa il paraseasca cu demnitate si sa aleaga alta profesie.
Fiecare simte pana la urma ce vrea. Trebuie doar sa isi identifice dorinta. Imi permit sa va spun un text pe care il stiu din adolescent a si pe care mi-l repet in minte din cand in cand, pentru ca mi se pare important.
Apartine lui Elie Faure si suna cam asa: Purtam fiecare in noi partea noastra de adevar, dar nu il vom cunoaste nici macar noi insine daca nu vom avea curajul de a-l cauta si daca nu vom avea nici un entuziasm exprimandu-l.
Ma ingrozesc la gandul ca cineva se gandeste sa faca toata viata ceva fara sa aiba daruire si pasiune. Pentru mine acel om e un tradator fata de el insusi.
Deci e simplu. Studentilor mei le cer sa aiba incredere in ei si sa aiba curajul sa mearga pe drumul pe care trebuie sa si-l aleaga onest.
Alina Matei: Societatea trece printr-o perioada dificila. Cum vedeti viitorul avocaturii?
Ligia Catuna: Daja avocatura are o alta imagine. Deja avocatura este altceva decat in urma cu 25 de ani cand am terminat eu facultatea.
Pentru mine, care sunt adepta avocaturii clasice, desi conduc o societate de avocatura pe principiile industriei avocatiale, important ramane contactul direct cu clientul, consiliul in care amesteci sfatul juridic cu un pic de psihologie, cu un pic de diplomatie, cu toate cele care au consfintit avocatura ca profesie liberala de-a lungul timpului. A da un consiliu prin corespondenta electronica, va rog sa acceptati si dvs. ca este altceva decat a sta de vorba cu clientul ochi in ochi.
Influentele contemporanului nu pot fi insa evitate. Avocatura trebuie, este obligata sa tina pasul cu noul, cu tot ceea ce presupune schimbarea necesara armonizarii cu celelalte profesii juridice.
Alina Matei: Se simte presiunea caselor de avocatura mari si a “multinationalelor” cu sediul la Bucuresti care deschid filiale in orasele din tara?
Ligia Catuna: E mult spus presiune… poate de multe ori oamenii se simt mai ocrotiti daca apeleaza la cei de acasa. Problema apare cand cei de acasa lucreaza la casele de avocatura din alte parti… in avocatura totusi cred ca trebuie sa vorbim si despre loialitatea clientului fata de avocatul lui. Atata timp cat clientul este multumit de ce ofera piata locala nu are nici un motiv sa migreze. Si revenim la tot ceea ce am spus raspunzandu-va la prima intrebare.
Alina Matei: Va multumesc.
Ligia Catuna: Eu va multumesc. Si sa imi dati voie sa multumesc si celor care citesc aceste randuri, cu care poate sunt sau nu sunt de acord. O primavara frumoasa va doresc.
