Potrivit unui comunicat al CSM, joi, 8 martie 2012, „Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu ca urmare a publicării în mass media, respectiv pe site-ul „JURIDICE.ro”, a articolului cu titlul „Nimic despre cum un tovarăş procuror a devenit preşedintele tuturor judecătorilor”, în conţinutul căreia se face referire la cariera profesională a preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În legătură cu aspectele semnalate, Inspecţia Judiciară – Serviciul de inspecţie judiciară pentru judecători urmează să efectueze verificări prealabile faţă de autorul articolului.”
*
În anul 1980, când lagărul comunist devenea tot mai cumplit, actualul preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie era numit procuror în oraşul în care m-am născut. Oraşul avea industrie metalurgică şi şantier naval, prin urmare colcăia de securişti, de la micii turnători până la cei mai abili şi privilegiaţi torţionari.
Eu aveam 12 ani şi eram în clasa a VI-a. Pentru că era mai mereu la serviciu şi ca să stea cât mai mult timp cu noi, mama ne lua, pe mine şi pe fratele meu mai mic, la defilarea de 23 august. Odată am fost scoşi să-l vedem, pe un stadion, pe Nicolae Ceauşescu, care venea în oraşul nostru cu elicopterul. Îmi amintesc că am stat ore nesfârşite în picioare, sub un soare ucigător. Erau oameni mulţi şi ponosiţi. Cu toţii stăteam drepţi şi repetam lozincile. Lângă mine o femeie, care, de-atâta oboseală, doar mima uralele. Atunci, întorcând capul sub soarele năucitor, am văzut că un bărbat a apucat-o de braţ şi i-a spus, discret, să-l urmeze. Doar pentru că vorbise fără glas. Nu am mai avut curiozitatea să-l văd pe marele conducător. Am plecat şi, după ce ne-am îndepărtat bine de stadion, o tot întrebam pe mama: De ce? În tot acest timp, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie era procuror, în plină ascensiune. Cum o fi luptat tovarăşa procuror pentru stârpirea duşmanului orânduirii socialiste şi înfăptuirea omului nou? Desigur, cu arma sa, dosarele.
Începusem să-mi imaginez ce se poate întâmpla în beciuri, de unde unii ieşeau fără de onoare, îngenunchiaţi şi-nfricoşaţi, iar mulţi nu mai ieşeau vii. Cine îi lovea? Cum arătau loviţii şi cei care loveau? Unde sunt urmele? Nici acum nu se vrea să se ştie.
Pe urmă, în clasa a VII-a, la practica agricolă, pe câmp, unde culegeam roşii, am văzut deţinutele. Purtau costum gros, cu fustă în dungi, şi batic pe cap. Doream să reţin un chip. Mi se părea incompatibilă calitatea de femeie cu statutul de deţinut. Ne chemau la ele, plângând, ca pe copiii lor. Apăreau, autoritar, alte femei, îmbrăcate în uniforme brăzdate de curele din piele. Mama mi-a spus că multe dintre ele erau condamnate pentru avort. Femeile alegeau să-şi ucidă nenăscuţii, pentru că n-aveau cu ce să-i crească. Pe lângă această tragedie interioară, erau hăituite de miliţie şi de procurori. Cum s-o fi descurcat, atunci, tovarăşa procuror, bineînţeles tot întru formarea omului nou?
Pentru mine, lumea, care deja se conturase, era compusă din sărăcia cruntă, tăcerea şi teroarea de la suprafaţa pământului şi iadul necunoscut din beciuri, de unde niciodată nu se auzeau strigătele. Procurorii erau undeva deasupra, într-o lume sclipitoare, intangibilă, de sub care nimeni din lumea mea nu putea să zărească cerul. Toţi aceşti tovarăşi, uzurpatori ai Lui Hristos şi ai Legii Lui, au păzit, cu străşnicie, temniţa comunistă. Şi tovarăşa procuror a plutit deasupra noastră, omniprezentă şi păzitoare, timp de 14 ani, până în anul 1994, când s-a metamorfozat în judecător. Adică până când eu am împlinit vârsta de 26 de ani. În tot acest timp, mi-am făcut lecţiile la lumânarea lipită de marginea borcanului, hrana era raţionalizată, apa rece curgea două ore pe zi, nu mai era demult apă caldă, am tremurat de frig în casă, stăteam în staţiile de autobuz până încremeneam, apoi eram norocoşi dacă mai prindeam un loc pe scară, să mergem la şcoală.
Acum îmi dau seama că tot acest timp, cât toată copilăria şi adolescenţa mea, nu a fost irosit, pentru că tovarăşa procuror a înfăptuit atâtea, cât să devină însuşi preşedintele tuturor judecătorilor. Preşedintele ţării a numit-o, în anul 2010, într-un stat european, în care se tot reformează la justiţie. Adică, la omul vechi, sub chip nou. De aceea, rezultatul este şi va fi un veşnic eşec.
Daniela PANIOGLU
judecător, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a I-a penală
Aflaţi mai mult despre Daniela Panioglu, judecator, procuror
Carte nouă: Cauze celebre și soluții inedite ale instanțelor în materie civilă | Andrei Pap
Carte nouă: Teste-grilă, minispețe pentru examenele de admitere în profesiile juridice. Drept civil. Ed. 4 | Florin Moțiu (coord.)
Desi sunt 1500 de cititori ai acestui articol niciunul din cei 25 care au dat like pe facebook nu a dat like aici.
Ca sa sparg gheata, iaca ma solidarizez eu cu continutul si cu mesajul acestui articol frumos scris si plin de curaj.
Profund si curajos articol, intr-adevar. Ma bucur sa constat ca exista si astfel de judecatori (ma refer la d-na Panioglu, evident).
Daca asa arata trecutul unora dintre judecatorii de la ICCJ, nu ma mai mira pronuntarea unor decizii elucubrante la aceasta instanta (fara a ma referi la deciziile pronuntate in penal).
Iar mi-ati cenzurat comentariile!
Adevarul doare, intr-adevar (sic!)… Mai tineti minte, d-le Savescu, ce am spus eu la interviul de la INM despre principiul aflarii adevarului, anume ca nu este prea respectat de magistrati?
Cit despre libertatea de exprimare, iata ca nici CSM-ul nu o prea suporta. Daca inspectia judiciara s-a sesizat aproape instantaneu in legatura cu articolul de mai sus, scris de o colega de-a lor, imi inchipui foarte limpede ce valoare au criticile mele la adresa CSM…
Prin cele doua comentarii cenzurate nu voiam decit sa-mi exprim simpatia si sustinerea fata de autoare, pe care tin sa o felicit din nou pentru curajul si talentul de a prezenta adevarul gol-golut, chiar daca deranjeaza multe spirite meschine si lase.
Nefireasca mi se pare sesizarea din oficiu a Inspectiei judiciare, ca si cum presedintele ICCJ ar fi atat de neajutorat incat ar avea imperios nevoie de sprijinul unei autoritati tutelare.
Trebuie sa recunosc ca nu ma mira, in ultima vreme constat cu regret ca unele autoritati publice se intrec sa anticipeze reactiile unor vectori de decizie si sa le satisfaca deindata, dintr-un exces de zel, uneori deopotriva cu un exces de putere-aici nu cred ca este cazul, dorintele neexprimate.
Despre Legea lustratiei, daca legiuitorul mai astepta ceva vreme, isi facea treaba Mama Natura, ca la ea lustratia e pura si simpla, implacabila. E drept, fara termene de decadere/prescriptie, conditii prealabile de exercitare, etc., putin haotic si dezorganizat, dar nu am vazut ca instantele/CEDO sa retina vreo incalcare/ingerinta in ce o priveste. De altfel, nici nu am auzit de vreo plangere din partea celor vatamati (lustrati de Dumneaei intre timp).
Valentin Buliga-lustrabil …de Mama Natura
Nu am mai postat de multa vreme nimic pe site, desi citesc aproape zilnic articolele aparute. Mi-a placut si mie articolul si m-am recunoscut pe undeva, fiind de aceeasi virsta cu autoarea. Ceea ce vreau sa spun este, insa, ca, nu pot fi de acord cu continutul, iar retinerea mea vine nu din faptul ca as cunoaste-o pe d-na judecator Stanciu, ci din acela ca, cunosc o alta d-na procuror care provine din aceeasi perioada, are o inalta functie de conducere in parchet de multi ani, dublata de o pregatire profesionala exceptionala. Acest caz ma opreste de la orice fel de generalizare si imi exprim recunostiinta ca, desi putea sa se pensioneze anticipat, nu a facut-o ci continua sa fie nu numai un sef omenos si complet deschis la toate schimbarile din sistem, ci in primul rand un profesionist gata oricand sa ofere colegilor indrumare, sustinere si inspiratie in situatii de dispute legale. Poate ca unora li se va parea prea elogios comentariul la adresa unui „fost” (desi nu voi da nume), dar ar fi pacat sa nu recunoastem si ceea ce este valoros profesional desi provine din vechiul regim. Sunt de acord cu legea lustratiei, chiar tardiva, dar mi-ar fi placut sa/i vad pe fostii securisti (angajati sau colaboratori) cu adevarat expusi si exclusi cu totul din societatea pe care vrem s-o construim civilizata. Si inca ceva, exista suficienta si impostura chiar si la cei de varsta noastra sau mai tineri, si produce victime, uitati-va in jur.
Cred că autoarea articolului – pe care o admir pentru curajul de care a dat dovadă – a avut mult mai multe informaţii despre „tovarăşul procuror”, dar a ales numai să sugereze adevărul….
Feilicitari pentru articol! Uneori uitam ca acest tip de experiente si idealurile tineretii ne-au facut sa ne alegem meseria de juristi.
În ce priveşte cercetarea disciplinară, doamna judecător Panioglu poate sta liniştită.
Nu înţeleg totuşi care este scopul anunţului Inspecţiei altul decât acela de şantaj judiciar şi de intimidare faţă de alţi magistraţi.
Ar fi culmea ca Inspecţia judiciară să o citeze pe autoare şi să-i ceară să explice înţelesul articolului, adică să tălmăcească mesajul.
Ar fi un proces de intenţie perfect.
Oricum va trebui să vă prezentaţi în faţa Serviciului de inspecţie judiciară pentru judecatori din cadrul CSM ca să daţi „socoteală” pentru articolul publicat.
Vă vor întreba cum înţelegeţi să vă apăraţi pentru afirmaţiile din articol. Ridicol nu?
Da, dar asta nu ii va impiedica sa va cheme.
Şi totuşi va trebui să răspundeţi la întrebările judecătorilor inspectori.
Sunt extrem de curios ce întrebări ar putea pune inspectorii.
Cereţi ca audierea să fie publică (nu stiu daca este posibil).
Nu ştiu cum vor putea justifica inspectorii oricare întrebare.
Mă gândesc la toate întrebările posibile şi toate îmi par extrem de ridicole.
Veţi avea parte de o experienţă suprarealistă în care inspectori vor conduce un interogatoriu în care vor cere să vă justificaţi o scriere eminamente literară.
Interesant. CSM declanşează verificări prealabile asupra unui articol literar juridic din care nu au cum să iasă bine oricum ar da-o.
CSM se transformă în cenzor literar.
Veti fi disciplinata literar ca in vremuri apuse. Dupa toate aparentele, CSM nu doreste texte incomode iar judecatorii nu trebuie sa acceada la vizibilitate sociala.
Probabil ca se gandesc ca doar CSM are dreptul la imagine publica si opinie sau doar magistratii scriitori agreati de sistem.
Data viitoare cand scrieti vreun articol, treceti pe la CSM sa luati aprobare de la cenzura literara.
Va trebui sa va luati si avocat.
Ar trebui sa le spuneti totusi celor din CSM ca nu au abilitati de a judeca operele literare.
Ma pufneste rasul cand ma gandesc la povestea asta.
Ai scris un articol. Hop esti chemat la CSM sa dai socoteala.
MODERAT sper ca Inspectia Judiciara sa nu se comporte ca si procuratura comunista desi sperantele sunt mici. astept tiparirea cartii de care ati facut vorbire.