Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
Banner BA-01
Servicii JURIDICE.ro
Banner BA-02
Drept penal Opinii

Pentru magistrati. Cursuri de autoaparare si solutii pentru insomnii

13 martie 2012 | Robi CIOBANU

INM-ul le oferă colegilor magistraţi posibilitatea să-şi apere reputaţia nu numai prin intermediul CSM-ului, ci şi prin deprinderea unor tehnici de bătaie de la mama Jujiţului de acasă. Iniţiativa e salutară şi probabil se grefează pe numeroase incidente în care avocaţii au arătat de ce nu e aplicabil art. 148 lit. f C.p.p. iar judecătorii nu au ştiut cum să se apere, aşa că au dat-o stereotip (în traducere: ba e aplicabil că aşa zicem noi). E posibil ca nevoia de asemenea cursuri să fi intervenit şi pentru că distinşii colegi magistrați au obosit să tot urle la avocaţi să nu mai pună concluzii de achitare în dosare de corupţie sau să nu mai facă cereri în probaţiune care tind să dovedească nevinovăţia inculpatului, aşa că au nevoie de niscaiva tehnici de reducere la tăcere a avocatului prin nişte palme metaforice date cu piciorul de la scaunul pe care stau. Pentru înscrieri, aveţi detalii aici.

Domn’ preşedinte, acesta, al tuturor rrromânilor (cu 3 R ca să fie clar, nu de alta), a zis el deunăzi, că e unii judecători și procurori care sigur nu doarme bine că, fiindcă e corupți. Nu vrem să intrăm în discuții interminabile pe acest subiect, ci, în virtutea prezumției de vinovăție, tot mai des întâlnită în unele judecăți de fond, precum și în apărarea dreptului la un somn liniștit, până la o condamnare definitivă, propunem marilor corupți amintiți mai sus următoarele remedii ne-naturiste de intrare în imperiul lui Morfeu:

1. Citirea motivărilor instanțelor prin care și după țâșpe luni s-a menținut starea de arest a inculpatului pe motiv de pericol public, chit că, printre altele, fapta incriminantă e una non-violentă (de corupție, gen). Efecte adverse: s-ar putea să vă enervați și să vă sară somnul.

2. Citirea discursului recent al ministrului Justiţiei, despre cât de nefericiţi sunt infractorii în România. Efecte adverse: s-ar putea să vă enervați și să vă sară somnul, când vă veţi da seama că ministrul Justiţiei foloseşte o noţiune nejuridică, des întâlnită în jurnalele de ştiri – infractori.

3. Dacă primele două nu funcţionează sau au efectele adverse descrise, ne pare rău, nu vă putem ajuta, am încercat, însă, după cum bine ştiţi obligaţiile avocatului sunt de diligenţă nu de rezultat. În plus, nici nu aveam încheiat vreun contract de asistenţă juridică.

În loc de somn uşor, încheiem cu sloganul democratic al domnului ministru: Luaţi-le tot!

(Chiar aşa, domn’ ministru, nuditate financiară şi patrimonială totală?!)

PS: Ca să nu ni se reproşeze că suntem răi (nu negăm că suntem, dar nu ne place să ni se reproşeze), recomandăm articolul doamnei judecător Loreley Mirea. Ne înclinăm, cu respect, doamnă!

Citeşte mai mult despre ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Poezii
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership