Echilibru – o noua abordare a vietii familiale cu cea profesionala
13.03.2012 | JURIDICE.ro, Cristina Gabriela RĂCHITĂ

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale are în derulare încă din decembrie 2010 şi va continua să implementeze până decembrie 2013 proiectul „Echilibru – o nouă abordare a vieţii familiale cu cea profesională”, un proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Prin acest proiect beneficiarul îşi propune să asigure premisele dezvoltării facilităţilor de îngrijire a copiilor, prin intermediul cărora să li se ofere părinţilor oportunitatea întoarcerii pe piaţa muncii şi continuarea activităţii lor profesionale.Această abordare conduce la atingerea obiectivului general al Axei prioritare nr. 6 („Promovarea incluziunii sociale”) prin promovarea incluziunii sociale a grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii, dar mai ales contribuie la atingerea obiectivelor operaţionale ale DMI 6.3. (Domeniu Majoritar de Intervenţie – „Promovarea egalităţii de şanse pe piaţa muncii”) privind consolidarea principiului accesului egal pentru toţi pe piaţa muncii cu scopul de a creşte oportunităţile de angajare ale femeilor şi persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile.
Pentru a realiza aceste deziderate, proiectul „Echilibru – o nouă abordare a vieţii familiale cu cea profesională” are ca obiectiv general asigurarea condiţiilor necesare reîntoarcerii pe piaţa muncii a tinerelor mame prin programe ţintite în favorizarea reconcilierii vieţii familiale cu cea profesională. În acest sens, proiectul vizează asigurarea unor standarde europene pentru îngrijirea copiilor şi sprijinirea pe părinţilor să se reîntoarcă la muncă.
Cu banii europeni accesaţi prin POSDRU, au fost deschise trei centre de zi pentru copii: două în Bucureşti, în sectoarele 3 şi 6 şi unul în Braşov. Centrul din sectorul 6 este deja funcţional şi are în grijă 200 de copii. Pe lista de aşteptare sunt alţi 600 de copii. Asta arată cât de urgentă şi importantă este alternativa la creşele de stat.
Proiectul se axează şi pe sensibilizarea tinerelor mame cu privire la dezavantajele de a-şi întrerupe activitatea profesională. După o perioadă de întrerupere a activităţii profesionale, competenţele profesionale ale angajatelor trebuie reînnoite şi actualizate, ţinând cont de progresele înregistrate. Eforturile pe care autorităţile şi angajatorii trebuie să le facă privind reducerea/flexibilizarea timpului de lucru şi îmbunătăţirea serviciilor de îngrijire a copiilor vor conduce indirect la promovarea de noi atitudini în comunitate şi de a încuraja barbatul şi femeia să ajungă la o asumare echilibrată a responsabilităţilor familiale.
Parteneriii MMFPS sunt Instituto de Formación Integral, S.L.U., S.C. Global Commercium Development S.R.L., Consiliul Local al Sectorului 3 Bucureşti, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 Bucureşti, Primăria Municipiului Braşov, iar regiunile de implementare: Bucureşti-Ilfov, Nord-Est, Centru, Nord-Vest, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest, Oltenia-Vest. Mai multe informaţii sunt accesibile celor interesaţi la adresa: http://www.echilibru.com.
Cristina Gabriela RĂCHITĂ
avocat, Baroul Bucureşti