Patru RIL-uri solutionate
13 martie 2012 | Andrei PAP
În şedinţa din 12 martie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a soluţionat un număr de patru recursuri în interesul legii, fiind pronunţate următoarele soluţii:
– prin Decizia nr. 2/2012, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, statuând că:
„În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art.33 alin.2 din Legea nr.302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată şi art.127 din Codul penal, stabileşte că:
Transmiterea directă a mandatului european de arestare emis de autorităţile române către autorităţile judiciare ale altui stat membru, pe teritoriul căruia a fost localizată persoana, indiferent dacă aceasta este sau nu arestată provizoriu în vederea predării, are efect de întrerupere a prescripţiei executării pedepsei.
Nu produce efect întreruptiv de prescripţie transmiterea mandatului european de arestare prin difuzare.”
– prin Decizia nr. 3/2012, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, statuând că:
„În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.137 din Legea nr.302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, stabilește că:
În cazul în care printr-o hotărâre penală străină s-a dispus atât condamnarea la pedeapsa închisorii, cât și condamnarea la pedeapsa amenzii, instanța de judecată, sesizată în scopul recunoașterii hotărârii penale străine de condamnare în integralitatea ei și al transferării persoanei condamnate, se pronunță atât cu privire la transferarea persoanei condamnate în vederea executării pedepsei privative de libertate, cât și cu privire la executarea pedepsei amenzii aplicată prin hotărârea penală străină de condamnare.”
– prin Decizia nr. 4/2012, ÎCCJ a respins ca inadmisibil recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Timişoara referitor la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 8 alin. (2) şi art. 11 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă şi dispoziţiilor art. 238 alin. (1) şi art. 241 alin. (1) din Codul muncii, texte legale în vigoare anterior adoptării Legii nr. 40/2011 şi Legii nr. 62/2011, cu privire la efectele clauzei din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate şi care nu a fost anulată, prin care părţile convin să nu se acorde drepturile salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi, cât şi în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
– prin Decizia nr. 5/2012, ÎCCJ a admis recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi, statuând că:
„În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4042 alin. (3) din Codul de procedură civilă stabileşte că:
1. Instanţa judecătorească competentă potrivit legii să soluţioneze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare este instanţa de executare, respectiv judecătoria.
2. Hotărârea judecătorească pronunţată este supusă căii de atac a recursului.”
Andrei PAP
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
