« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia animalelorProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 
 1 comentariu

Observatii cu privire la aplicarea in timp a legii civile
19.03.2012 | JURIDICE.ro, Liviu ZIDARU

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Voi încerca să schiţez câteva observaţii faţă de cele arătate de dl. Petru Hobincu în materialul Noul Cod Civil: fapte și acte versus situații juridice. Domeniul legii și aplicarea în timp a legii civile noi publicat pe JURIDICE.ro, fără pretenţia unui studiu ori măcar a unei opinii exhaustive.

Noţiunea de situaţie juridică este utilizată, în mod uzual, în dreptul tranzitoriu, aceasta fiind „unitatea de referinţă” la care se raportează succesiunea temporală a legilor care ar putea fi aplicate respectivei situaţii juridice (legea veche, respectiv legea nouă).

Situaţia juridică a fost definită în doctrina recentă (prof. M. Nicolae, Probleme de drept tranzitoriu. Legea aplicabilă nulităţii actului juridic civil (I), în RRDP nr. 6/2007, p. 100) ca fiind „o noţiune sintetică… creată de doctrină în cadrul unui efort de generalizare a regulilor aplicabile diferitelor soluţii teoretice în materia dreptului tranzitoriu… Noţiunea de situaţie juridică înglobează lato sensu: raporturile juridice concrete, faptele juridice (lato sensu) generatoare, modificatoare sau stingătoare de raporturi juridice concrete (subl. mea L.Z.), stările juridice ale subiectelor individuale sau constituite (artificiale) de drept (capacitatea juridică, cetăţenia sau naţionalitatea, starea sau statutul civil al persoanei etc.) precum şi însuşirile şi regimul juridic al bunurilor (mobil sau imobil, alienabil sau inalienabil, domenial sau nedomenial etc.)…”

Prin urmare, este vorba despre o noţiune cu caracter de sinteză, care înglobează actele şi faptele juridice, menţionarea sa adiţională în art. 6 alin. 5 NCC fiind, probabil, urmarea dorinţei legiuitorului de a institui o regulă cuprinzătoare, care să nu omită nimic (altfel, s-ar fi putut spune: legiuitorul se referă la acte şi fapte, deci, a contrario, alte situaţii juridice sunt supuse principiului aplicării imediate a legii noi).

În dreptul tranzitoriu „clasic” (spun „clasic” cu o oarecare doză de aproximare, prin raportare la doctrina mai recentă, anterioară intrării în vigoare a NCC) se admiteau următoarele rezolvări:
„a) Principiul neretroactivităţii legii noi este regula de drept potrivit căreia trecutul scapă, în principiu, acţiunii legii noi sau, altfel spus, legea nouă nu se aplică situaţiilor juridice anterior constituite, modificate sau stinse şi nici efectelor produse de asemenea situaţii juridice, dacă aceasta au fost realizate înainte de intrarea în vigoare a legii noi;
b) Principiul aplicării imediate a legii noi este, în schimb, regula de drept conform căreia legea noua se aplică, în principiu, tuturor situaţiilor juridice născute, modificate sau stinse după intrarea sa în vigoare, situaţiilor juridice în curs de constituire, modificare sau stingere, precum şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice anterior născute sau modificate.” (ibidem, p. 100).

Din lectura dispoziţiilor art. 3-5 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a NCC („LPA”), care reglementează situaţiile de aplicare a legii în timp ivite cu ocazia intrării în vigoare a NCC, precum şi a dispoziţiilor art. 6 NCC, care reiau dispoziţiile menţionate din LPA, cu valoare generală de drept tranzitoriu, pentru orice succesiune viitoare de legi, pare a rezulta însă o concepţie diferită.

Astfel,  din art. 3 LPA (art. 6 alin. 2 NCC) rezultă că „Actele si faptele juridice incheiate ori, dupa caz, savârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevazute de legea în vigoare la data încheierii sau, dupa caz, a săvârşirii ori producerii lor.”

În accepţiunea subsemnatului, textul instituie o regulă tranşantă: actele şi faptele trecute (facta praeterita) nu pot genera decât efectele juridice prevăzute de legea în vigoare la momentul încheierii, ori, după caz, al săvârşirii sau producerii lor, fie că este vorba despre efectele produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi – ceea ce se admitea şi în trecut şi este impus de principiul constituţional al neretroactivităţii legii noi – fie că este vorba despre efectele produse după intrarea în vigoare a legii noi, ceea ce constituie un element de noutate şi, totodată, o infirmare legislativă a teoriei cunoscute, expuse în cele ce preced („Principiul aplicării imediate a legii noi este, în schimb, regula de drept conform căreia legea noua se aplică, în principiu, (…) şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice anterior născute sau modificate.”)

O aplicaţie a acestei reguli în materia nulităţii, precum şi a altor cauze de ineficacitate ale actului juridic, este consacrată de art. 4 LPA (art. 6 alin. 3 NCC), ceea ce este binevenit, având în vedere multitudinea teoriilor şi soluţiilor în materie. Norma răspunde la întrebarea ce se întâmplă dacă, până la un moment ulterior încheierii actului juridic, şi care poate fi stabilit în raport de mai multe criterii – sesizarea instanţei, pronunţarea hotărârii judecătoreşti, rămânerea acesteia definitivă, eventual şi irevocabilă –, legea care prevedea, expres sau virtual, sancţiunea nulităţii (ori a ineficacităţii) pentru un anumit act încheiat sub imperiul, dar cu nerespectarea sa a fost abrogată, ori modificată.

Fără a intra aici în detalii, este evident că soluţia LPA şi a NCC este singura corectă, pentru că legea nouă nu poate atribui nici măcar pentru viitor efecte unui act juridic care, la data încheierii sale, era nul, ori ineficace, şi deci nu putea produce, ab initio, nici un efect, nici în prezent, nici în viitor. „Validarea” unui astfel de act de legea nouă ar fi retroactivă şi ar constitui „alt efect juridic decât cel prevăzut de legea în vigoare la data încheierii actului”, în sensul art. 3 LPA (art. 6 alin. 2 NCC). Deci, strict juridic, norma putea lipsi, ea rezultând dintr-o aplicare corectă a regulilor generale; practic vorbind, este bine că a fost adoptată.

Dimpotrivă, art. 5 alin. 1 LPA (art. 6 alin. 5 NCC) consacră, în opinia subsemnatului, suficient de explicit ideea că legea nouă se aplică doar actelor, faptelor şi situaţiilor juridice viitoare, încheiate, respectiv produse sau săvârşite în viitor, cu precizarea suplimentară, necesară în contextul discuţiei de faţă, că noţiunea de „situaţie juridică” nu semnifică (şi) „efectele juridice viitoare ale situaţiilor juridice trecute”, astfel cum se admitea în vechea teorie a aplicării imediate a legii civile noi.

Astfel, textul în discuţie prevede că „Dispozitiile legii noi se aplica tuturor actelor si faptelor incheiate sau, dupa caz, produse ori savarsite dupa intrarea sa in vigoare, precum si situatiilor juridice nascute dupa intrarea sa in vigoare.”

Dacă legiuitorul ar fi vrut să spună că efectele viitoare ale situaţiilor juridice (actelor, faptelor) trecute vor fi guvernate de legea nouă, în regulă generală, nu ar fi formulat textul astfel cum a făcut-o, ci ar fi spus explicit acest lucru.

Situaţia juridică la care se referă art. 6 alin. 5 NCC constituie, prin urmare, o împrejurare cu relevanţă juridică nouă, un fapt (în sens larg) generator, modificator sau extinctiv de raporturi juridice nou, un raport juridic nou etc.

Rezultă, prin urmare, ideea următoare: în ce priveşte situaţiile juridice (acte, fapte) ivite în trecut şi care produc efecte succesive, care se prelungesc în timp până la intrarea în vigoare a legii noi, efectele viitoare ale acestor situaţii juridice sunt şi rămân în întregime supuse legii vechi, desigur, sub rezerva unor dispoziţii în sens contrar din LPA, care sunt numeroase.

Într-o accepţiune foarte riguroasă a noţiunii de neretroactivitate, aceasta este chiar o soluţie necesară, întrucât s-ar putea interpreta că există retroactivitate ori de câte ori legea nouă ataşează un fapt (act) trecut o altă consecinţă juridică decât cea prevăzută de legea veche, fie şi numai pentru viitor, şi aceasta indiferent dacă legea nouă:
– adaugă un efect juridic nou, (o sancţiune nouă), neprevăzut de legea în vigoare la data ivirii situaţiei juridice (încheierea actului, săvârşirea faptului etc.);
– modifică un efect juridic al respectivului act (fapt), ataşând consecinţe juridice diferite de cele instituite de legea veche;
– suprimă, în tot sau în parte, efectele juridice ale actului (faptului) – fie şi numai pentru viitor – ataşând, iarăşi, consecinţe diferite (mai „reduse”) decât cele instituite de legea nouă (a se vedea lucrarea citată, p. 102).

Singurele materii în care legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile menţionate, care pot fi privite şi ca o expresie a „ultraactivităţii legii vechi”, sunt cele enunţate de art. 5 alin. 2 LPA (art. 6 alin. 6 NCC): „Dispozitiile legii noi sunt de asemenea aplicabile si efectelor viitoare ale situatiilor juridice nascute anterior intrarii in vigoare a acesteia, derivate din starea si capacitatea persoanelor, din casatorie, filiatie, adoptie si obligatia legala de intretinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, si din raporturile de vecinatate, daca aceste situatii juridice subzista dupa intrarea in vigoare a legii noi.”

În aceste materii, aplicarea imediată a legii civile noi constituie o exigenţă impusă de egalitatea dintre cetăţeni, ca şi de nevoia de previziune şi uniformitate a raporturilor juridice în conţinutul cărora intră drepturi reale.

Este vorba, ca o notă comună, despre situaţii juridice legale, extracontractuale, în cadrul cărora necesitatea protejării unei previziuni legitime a părţilor fie nu există, fie are un caracter mai atenuat, ea cedând în orice caz faţă de exigenţele aplicării imediate şi unitare a legii civile noi (ne gândim, bunăoară, ce ar fi însemnat ca prerogativele dreptului de proprietate, regimul şi efectele acţiunii în revendicare să fie diferite, după cum dreptul de proprietate s-a născut, ori a fost dobândit înainte ori după intrarea în vigoare a NCC! ne putem întreba când s-ar fi ajuns – vreodată! – la aplicarea legii noi!). Această soluţie a fost de altfel susţinută şi în doctrina anterioară NCC – menţionez, doar ca exemplu, I. Reghini. Ş.Diaconescu, P.Vasilescu, „Introducere în dreptul civil”, ed. a II-a, 2008, p. 47.

Mi se pare că ideea pe care am încercat să o susţin rezultă şi din studiul intitulat „Aplicarea în timp a Noului Cod Civil”, de prof. Gabriel Boroi (publicat pe www.inm-lex.ro; de asemenea este disponibil aici), de unde extrag următorul pasaj: „Pe temeiul art. 6 alin.  2 C. civ. şi al art. 3 din Legea nr. 71/2011, legea în vigoare la data încheierii unui act juridic va reglementa atât efectele trecute, adică efectele care s-au produs sub imperiul ei (principiul neretroactivităţii), cât şi efectele viitoare, adică efectele care se vor produce după intrarea în vigoare a legii noi (ultraactivitatea legii vechi).”

Este o afirmaţie clară, care nu necesită alte comentarii. Observ doar că ea nu este întemeiată pe art. 102 alin. 1 LPA, ci (numai) pe art. 6 alin.  2 NCC şi pe art. 3 din Legea nr. 71/2011, ceea ce mi se pare relevant.

Consider de asemenea că din maniera în care este redactat art. 6 alin. 6 NCC rezultă că situaţia juridică nu poate fi echivalată cu efectele juridice produse de o situaţie juridică (în sens larg, incluzând aici şi actele şi faptele juridice): „…efectelor viitoare ale situatiilor juridice nascute anterior intrarii in vigoare a acesteia…” Este o chestiune abordată şi de dl. Petru Hobincu.

Mai mult, în materie contractuală, art. 102 alin. 1 LPA dispune cât se poate de clar că „Contractul este supus dispozitiilor legii in vigoare la data cand a fost incheiat in tot ceea ce priveste incheierea, interpretarea, efectele, executarea si incetarea sa.”

Acest text constituie, în opinia aici susţinută, doar o aplicaţie particulară a art. 3 LPA (art. 6 alin. 2 NCC), e drept, şi mai clar formulată.

În măsura în care este vorba despre un act juridic modificator al unui act trecut, acesta (actul modificator) constituie o situaţie juridică nouă, aceasta fiind, desigur, supusă legii noi, dar numai în ce priveşte elementele modificate (art. 102 alin. 2 LPA).

Ar mai fi de arătat că schimbarea concepţiei legiuitorului, în favoarea ultraactivităţii legii vechi – reiterez că ea este subiectul unor numeroase excepţii, inclusiv în materia actului juridic, în general, şi a contractului, în special, excepţii expuse sintetic în materialul „Aplicarea în timp a Noului Cod Civil”, al prof. Gabriel Boroi – este vizibilă şi în materia prescripţiei.

Dacă, în privinţa prescripţiilor în curs – cel puţin a celor extinctive –se admitea că legea nouă este de imediată aplicare, putând, de exemplu, scurta sau lungi termenul prevăzut de legea veche, acum art. 6 alin.4 NCC prevede, în esenţă, că prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile care au început să curgă sub imperiul legii vechi rămân supuse în întregime acesteia (a se vedea şi art. 82 LPA, respectiv art. 201 LPA), ceea ce pentru practicieni este o veste bună, fiind scutiţi de aplicarea foarte laborioaselor distincţii ale doctrinei de până la data intrării în vigoare a NCC.

Liviu ZIDARU
judecător, Tribunalul București

Cuvinte cheie: , , , , , , , ,
Secţiuni: Drept civil, RNSJ | Toate secţiunile
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Observatii cu privire la aplicarea in timp a legii civile”

  1. Noţiunea de „situaţie juridică” ar trebui să dispară din legislaţie deoarece produce confuzie.
    Puţine lucruri sunt mai dăunătoare în scrierea juridică decât imprecizia şi instabilitatea lingvistico-juridică.

    În general, expresia „situaţie juridică” este folosită în mai multe sensuri:
    – drepturi şi obligaţii (raporturi civile)
    – drepturi şi răspundere (raporturi penale)
    – fapt, fapte, situatia de fapt (factuală)

    În art. 6 alin. 5 NCC, sintagma situaţie juridică are sensul de „drepturi şi obligaţii civile”:
    (5) Dispoziţiile legii noi se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare.

    Ar fi fost preferată o redactare mai clară a Codului Civil.
    Codul Civil nu este literatură, nimeni nu îl citeşte de plăcere.
    Codul civil trebuie să fie clar, precis chiar dacă aceleaşi cuvinte se repetă de 10 ori.
    Prefer repetiţia obositoare, decât licenţele acestea poetice care invită doctrinarii la comentarii futile şi o inflaţie pompoasă de latinisme în loc să folosească cele mai simple cuvinte româneşti.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD