CSM va sesiza MJ ref. suplimentarea schemelor de personal ale instantelor si parchetelor potrivit concluziilor studiilor de impact
19.03.2012 | JURIDICE.ro

Joi, 15 martie 2012, Plenul CSM a suplimentat ordinea de zi cu solicitarea judecători Horaţius Dumbravă, Alexandru Şerban, Adrian Neacşu şi Cristi Danileţ – membri ai Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la formularea unui punct de vedere al CSM cu privire la datele propuse de executiv pentru intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă, Codului penal şi Codului de procedură penală.
Plenul a hotărât:
– exprimarea unui punct de vedere al Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la datele propuse de executiv pentru intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă, Codului penal şi Codului de procedură penală;
– sesizarea Ministrului Justiţiei în vederea iniţierii unei Hotărâri de Guvern de suplimentare a schemelor de personal ale instanţelor şi parchetelor, în conformitate cu concluziile studiilor de impact.