Problema calitatii procesuale active a liderului unui consortiu in contractele de achizitii publice
20 martie 2012 | JURIDICE.ro, Radu BĂLAȘ
Practica asocierii comercianților în consorții, în vederea câștigării, semnării și executării contractelor de achiziții publice este una frecventă și pragmatică din punct de vedere comercial. De multe ori însă, ridică unele probleme de ordin juridic atunci când membrii consorțiului sunt puși în fața unor neînțelegeri cu autoritatea contractantă, neînțelegeri cu privire la care ei înșiși se confruntă cu dificultatea de a găsi un punct de vedere comun.
Pot apărea astfel puncte de vedere divergente între asociații unui consorțiu cu privire la acționarea sau nu în judecată a autorității contractante, cu privire la suportarea în comun a costurilor procedurilor legale și, bineînțeles, cu privire la împărțirea beneficiilor unei soluții potențial favorabile.
Atunci când conflictul cu autoritatea intervine în perioada anterioară încheierii contractului de achiziție publică, problema persoanei/persoanelor din cadrul consorțiului care ar putea să formuleze o contestație împotriva actelor autorității contractante poate fi rezolvată cu ajutorul dispozițiilor art. 255 alin. 1 din OUG 34/2006, care permit oricărei ”persoane care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim” să acționeze, conferindu-i astfel legitimarea procesuală necesară. Se poate conchide astfel că oricare dintre membri consorțiului poate formula o contestație, respectiv o plângere, textul art. 255 alin. 1 neinstituind nici o condiționare de asocierea la contestație sau la plângere și a celorlalți membri ai consorțiului (Decizia 892/30.03.2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a).
În schimb, atunci când litigiul se naște ulterior încheierii contractului, problema devine mai dificilă, deoarece în cazul unor pretenții de natură contractuală calitatea procesuală activă aparține în mod necesar uneia dintre părțile contractului. Însă, atunci când ”partea” care invocă pretenția împotriva autorității contractante este constituită din mai multe entități care au câștigat procedura de atribuire în cadrul unui consorțiu, se pune în mod firesc întrebarea: care dintre aceste entități este îndrituită să acționeze în justiție? Teoretic, plaja de răspunsuri este variată, putându-ne imagina următoarele soluții ipotetice: (i) consorțiul însuși; sau (ii) toți membrii consorțiului, împreună; sau (iii) doar liderul asocierii, acționând singur; sau (iv) doar liderul, acționând singur dar în baza acordului celorlalți membri; sau (v) fiecare membru al asocierii, independent de acțiunea celorlalți.
Dincolo de argumentele pro și contra care pot fi identificate pentru fiecare dintre aceste variante, prezintă interes concluziile la care a ajuns recent, în chestiunea analizată, Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris, într-un litigiu inițiat de liderul unui consorțiu împotriva unei autorități contractante din România, contractul fiind guvernat de legea română. Argumentele ICC Paris pot fi avute în vedere în conturarea unei soluții cu aplicabilitate mai generală în această privință.
Prin decizia din 18 ianuarie 2012 pronunțată în Cauza ICC 16685/GZ (nepublicată), curtea a constatat că liderul consorțiului are calitate procesuală activă (locus standi) să acționeze singur împotriva autorității pârâte.
Pe lângă argumentele juridice reținute pentru a ajunge la soluția concretă în cauză cu privire la îndreptățirea liderului consorțiului să acționeze singur în cauza dedusă arbitrajului ICC, Curtea a statuat însă și unele elemente de principiu, extrem de relevante pentru clarificarea problemei calității procesuale active. Acestea sunt, în esență, următoarele:
1. Instituția juridică ce corespunde noțiunii de ”consorțiu” potrivit dreptului românesc este asocierea în participațiune reglementată de art. 251-256 din Codul Comercial, regimul său juridic fiind completat și cu dispozițiile privind contractul de societate civilă, potrivit art. 1491-1531 din Codul Civil (este vorba, desigur, de prevederile legale anterioare, care au guvernat raporturile juridice în cauza respectivă, nefiind incidente dispozițiile Noului Cod Civil).
2. Potrivit acestui regim juridic, consorțiul nu are personalitate juridică și nu este o entitate juridică independentă. Prin urmare, consorțiul în sine nu are calitate procesuală activă și nu se poate deci iniția un proces în numele și pe seama ”consorțiului”.
3. Modul în care sunt structurate raporturile juridice dintre membrii consorțiului (acordul de asociere, alte înțelegeri subsecvente) nu are nici o relevanță sub aspectul stabilirii titularului dreptului la acțiune împotriva autorității contractante. Astfel, determinarea ”co-contractantului” se va face exclusiv pe baza interpretării contractului de achiziție publică pe care se fundamentează pretenția formulată.
4. Curtea acceptă principiul că, prin contractul de achiziție publică, pot fi stabilite mai multe construcții juridice care să ducă la soluții diferite în privința entității care este ”co-contractant” și care devine astfel titularul acțiunii (neexcluzându-se prin aceasta, implicit, nici pluralitatea de subiecte sub aspect activ, pasiv sau amândouă, n.n.). Atâta timp însă cât contractul este semnat doar de liderul consorțiului, acesta devine titularul raportului obligațional și astfel tot el este cel care are calitatea procesuală activă în nume propriu și fără a fi necesar acordul sau concursul celorlalți membri ai asocierii.
5. Cu toate acestea, Curtea a statuat că deși reclamantul are singur, în nume propriu, calitate procesuală activă, acest lucru nu înseamnă că rolul său de lider al consorțiului nu ar avea nicio semnificație. Astfel, recunoașterea calității procesuale active în persoana liderului asocierii nu echivalează cu neutralizarea efectelor contractului de asociere, care continuă să reglementeze raporturile dintre membrii consorțiului, eventualele beneficii pecuniare obținute ca urmare a admiterii acțiunii împotriva autorității contractante urmând a fi distribuite între membrii consorțiului în conformitate cu prevederile acestui acord de asociere. Curtea a reținut astfel îndrituirea liderului de a acționa în nume personal (”in its own name”), dar în beneficiul tuturor membrilor consorțiului (”on behalf of the members”). Desigur, modul de împărțire a beneficiilor sentinței arbitrale ține de desocotirea între membrii contractului de asociere, astfel încât această problemă nu a făcut obiectul analizei Curții de la Paris.
Radu BĂLAȘ
Avocat, Senior Associate şi coordonatorului departamentului de litigii ȋn cadrul DLA Piper Romȃnia
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
