Secţiuni » Flux noutăţi
Flux noutăţi
Newsletters
ArticoleJurisprudenţăLegislaţieCariereEvenimenteCărţiComunicate profesioniştiAvocaturăExecutoriNotariatSistemul judiciarJURIDICE NEXT

Workshop dedicat volumului optim de munca al judecatorilor si grefierilor


20 martie 2012 | JURIDICE.ro

UNBR Caut avocat
JURIDICE by Night

În prezenţa preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, doamna judecător Alina Nicoleta Ghica, a vicepreşedintelui CSM, doamna procuror Oana Andrea Schmidt Hăineală, şi a domnului judecător Nicolae Horaţius Dumbravă, membru al CSM, la data de 16 martie 2012, s-a desfăşurat, la Sinaia, un atelier de lucru organizat de Consiliu în cadrul proiectului privind „Determinarea şi implementarea volumului optim de muncă al judecătorilor şi grefierilor şi asigurarea calităţii activităţii instanţelor”, potrivit unui comunicat al CSM.

Proiectul este finanţat prin programul Băncii Mondiale privind reforma sistemului judiciar şi se  desfăşoară între octombrie 2011 şi primăvara anului 2013.

La lucrările acestui workshop au participat judecători din conducerea tuturor curţilor de apel, precum şi a altor instanţe judecătoreşti din raza de competenţă a acestora, grefieri-şefi şi prim grefieri, alţi specialişti în domeniul managementului instanţelor judecătoreşti.

Principalele obiective ale proiectului au în vedere identificarea şi utilizarea instrumentelor adecvate pentru creşterea eficienţei activităţii instanţelor şi, deopotrivă, aspecte asumate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, reiterate ca atare şi în ultimul raport tehnic al Comisiei Europene din februarie 2012. Implementarea proiectului se va concretiza printr-un sprijin eficient oferit preşedinţilor de instanţe, judecătorilor şi personalului auxiliar de specialitate pentru optimizarea managementului şi a gestionării resurselor.

În cadrul atelierului de lucru a fost discutat Raportul de probleme şi opţiuni, elaborat de echipa de experţi ai East-West Management Institute, SUA, care reuneşte reputaţi specialişti europeni şi americani cu o bogată experienţă în domeniu. Documentul supus discuţiilor analizează aspecte privind calitatea datelor, evaluarea comparativă şi alocarea resurselor, indicatorii de eficienţă. Concluziile dezbaterilor vor fi dezvoltate, ulterior, în cadrul proiectului, într-un set de măsuri ce urmează să fie aplicate la nivelul unor instanţe-pilot şi apoi, în funcţie de rezultate, generalizate la nivelul întregului sistem judiciar.

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică