Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept civil
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

Curtea de Apel Brasov. Necesitatea formularii cererii de repunere in termen


22 martie 2012 | Raluca CÎRSTEA
Secţiuni: Drept civil, Jurisprudență Curți de Apel
JURIDICE - In Law We Trust
UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

Judecătorii Dorina Rizea, Mihail Lohănel și Roxana Maria Trif au apreciat (în cuprinsul deciziei civile nr. 1467 din 26 noiembrie 2009 pronunţată în recurs de Secţia civilă şi pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale a Curţii de Apel Braşov având ca obiect acțiune în constatare JURINDEX2010649147) că formularea unei cereri de repunere în termen nu este necesară în situația în care comunicarea actului de procedură nu s-a realizat conform dispozițiilor legii. În speță, judecătorii au apreciat că, deși apelul a fost declarat peste termenul legal, avându-se în vedere faptul că hotărârea nu fost comunicată conform prevederilor legale, formularea unei cereri de repunere în termen nu este necesară, art. 103 Cod procedură civilă reglementând această procedură numai în cazul în care actul de procedură a fost comunicat conform dispoziţiilor legale, iar partea, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, nu a exercitat calea de atac în termenul legal.

Raluca CÎRSTEA, avocat SVSA

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice


Cont profesional
JURIDICE Comunicare









Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii
 
Privacy
Politica
Utilizare
Publicare
Despre noi
Secţiuni
Servicii
Contact
© 2003-2023 J JURIDICE.ro