INFO-PICCJ, 22 martie 2012
22.03.2012 | JURIDICE.ro

Omor calificat. Arestare. PT Mehedinti
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpatului DOLEA NARCIS-MARIAN, aflat în stare de reţinere, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat.
Magistraţii Tribunalului Mehedinţi au admis cererea procurorilor şi au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.
Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în seara zilei de 18.03.2012, în jurul orelor 2200, inculpatul Dolea Narcis-Marian i-a aplicat victimei P.S.L mai multe lovituri cu cotul, pumnii şi picioarele în zona capului şi a toracelui, lovituri ce au condus la decesul acesteia.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii penale.
***
Tentativa la omor calificat. Retinere. PT Suceava
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului MARUSIAC SORIN sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor calificat. Totodată, procurorii au solicitat magistraţilor Tribunalului Suceava arestarea preventivă a inculpatului, cerere admisă de judecători, care au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.
Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în dimineaţa zilei de 19.03.2012, în jurul orelor 0830, în timp ce se afla într-un loc public din Municipiul Câmpulung Moldovenesc, inculpatul Marusiac Sorin i-a aplicat victimei H.M mai multe lovituri cu un cuţit în zone vitale, cauzându-i leziuni ce i-au pus în primejdie viaţa.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.
***
Trafic de influenta. Trimitere in judecata. PT Buzau
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au dispus, prin rechizitoriu, punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului ZAHARIA EUGEN sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.
Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea situaţie de fapt:
În perioada iulie-august 2011, inculpatul Zaharia Eugen, brancardier la un spital din Municipiul Buzău, a pretins și primit de la C.M. suma de 1.500 lei, susținând că are influență asupra unor medici din cadrul spitalului, pentru a-i determina să întocmească documentația de pensionare pe cale medicală.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Tribunalului Buzău.
***
Tentativa de viol. Arestare. PT Sibiu
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpatului BUCUREL VASILE sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de viol.
Magistraţii Tribunalului Sibiu au admis propunerea procurorilor şi au dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile.
Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat următoarea situaţie de fapt:
La data de 25.12.2011, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul Bucurel Vasile a încercat să întreţină raporturi sexuale cu nepoata sa (în vârstă de 14 ani), prin acţiuni de constrângere fizică şi morală. Totodată, după comiterea faptei, inculpatul a încercat să o determine pe partea vătămată să nu reclame fapta, iniţial prin oferirea de bani şi, ulterior prin ameninţarea cu acte de violenţă.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.
***
Control operativ dispus la DIICOT
Având în vedere cercetările efectuate în cauza privind pe inculpatul BOLDEA MIHAIL deputat în Parlamentul României, aflată în instrumentarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi, în temeiul dispoziţiilor art.65 alin.(3) din Legea nr.304/2004, modificată şi republicată şi al dispoziţiilor art.6 lit. e) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor,
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna Laura Codruţa Kovesi a dispus efectuarea, unui control operativ, prin procuror anume desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Obiectivul controlului dispus are în vedere stabilirea modalităţilor de valorificare a informaţiilor şi măsurile dispuse de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism ca urmare a monitorizării inculpatului BOLDEA MIHAIL pentru perioada cuprinsă între data de 16 martie 2012 – aducerea la cunoştinţă a învinuirii şi 22 martie 2012 – data emiterii mandatului de arestare în lipsă.
Rezultatul verificărilor va fi adus la cunoştinţa opiniei publice.
>> sursa: mpublic.ro