Protest al studentilor de la Facultatea de Drept a Universitatii Babes-Bolyai. Implicarea ELSA Cluj-Napoca
26 martie 2012 | JURIDICE.ro, Bogdan BUTA

ELSA Cluj-Napoca doreşte prin prezentul comunicat să îşi expună poziţia cu privire la cele apărute în articolul „Chirica: Dobocan se erijeaza in Avram Iancu„, aparut in presa locala in data de 26 martie 2012.
În primul rând, dorim să precizăm faptul că nu am fost contactaţi de niciunul din iniţiatorii acestui demers, anterior apariţiei acestui articol pentru a formula o poziţie cu privire la acesta.
În al doilea rând, menţionăm faptul că asociaţia noastră este apolitică, independentă şi cu caracter non-profit, ale cărei obiective sunt stabilirea, promovarea şi dezvoltarea înţelegerii reciproce, a cooperării şi a contactului direct şi personal între stundenţii în drept şi tinerii jurişti din diferite state şi sisteme juridice, pregătindu-i pentru viaţa profesională într-un mediu internaţional. Prin urmare, Statutul Asociaţiei nu prevede printre obiectivele sale, reprezentarea studenţilor la nivel de facultate sau de universitate.
Reamintim faptul că în cadrul Consiliului Facultăţii de Drept există reprezentanţi ai studenţilor care au fost aleşi direct de către studenţi în alegerile recente pentru noul Consiliu al Facultăţii. Totodată, există un student senator în Senatul Universităţii Babeş-Bolyai din partea Facultăţii de Drept, ales de asemenea de către studenţii de la Facultatea de Drept.
Conform Legii nr. 1/2011 privind Educaţia Naţională, reprezentarea studenţilor este asigurată de studenţii reprezentanţi, precum şi de alte organizaţii non-profit care au ca obiectiv principal reprezentarea studenţilor. Având în vedere faptul că reglementările din Legea nr. 1/2011 prevăd ca mijloc de soluţionare a acestui demers, o analiză din partea Comisiei de Etică a Universităţii Babeş-Bolyai, analiză aflată în desfăşurare, ca urmare a sesizării formulate de cei în cauză, ne exprimăm speranţa că acest organism va soluţiona în mod obiectiv această sesizare, conform prevederilor legale.
În acest context, ELSA Cluj-Napoca nu se poate implica în acest demers, având încredere în buna funcţionare a mecanismelor de reprezentare şi de control din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai. Pentru alte detalii, ne exprimăm disponibilitatea de a fi contactaţi pentru eventuale completări.
ELSA (The European Law Students` Association) este cea mai mare organizaţie internaţională a studenţilor la drept şi a tinerilor jurişti. E prezentă în 42 de ţări europene, în cadrul a peste 300 de universităţi, reunind peste 30.000 de membri.
ELSA Cluj-Napoca reprezintă al treilea nivel de structurare al organizaţiei, după ELSA Internaţional şi ELSA România, şi funcţionează în cadrul Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca. Viziunea organizației este aceea de a contribui la realizarea unei lumi drepte în care demnitatea umană și diversitatea culturală să fie respectate.
Bogdan BUTA
President ELSA Cluj-Napoca
Nota JURIDICE.ro: Trei studenti ai Facultatii de Drept ai Universitatii Babes-Bolyai, Mircea Dobocan, Ioan Geana si Tudor Coman, au depus marti, 20 marti 2012, la Comisia de Etica a Universitatii, un memoriu impotriva prof. univ. dr. Dan Chirica.
Studentul Ioan Geană a declarat pentru presalocala.com: “Facultatea de Drept UBB s-a transformat într-o mică corporație juridică cu unic scop de a scoate formaliști pe bandă rulantă, care nu văd decât litera legii nu și moralitatea ei. În loc să se centreze atenția profesorilor pe studenți, aceștia doresc stricto sensu să îndoctrineze studenții cu opiniile lor, fără a le da dreptul să-și construiască o idee proprie, iar mijloacele de examinare ale unora dintre profesori sunt total absurde ieșind din sfera echității. De ce nu poți alege să dai examen oral spre exemplu?
Eu vreau să mă dezvolt ca avocat nu ca reproducător a unui profesor şi acolo sunt bun, sau poate mai sunt bun să plătesc 4-5 milioane pe examen care zboară în buzunarul cuiva ca în Facultate nu s-a schimbat un scaun de 4 ani!
Spre exemplu la materiile de Contracte Speciale și Succesiuni, examinarea este dusă la extremis, fiindcă pe lângă că sunt întrebări foarte interpretative, să mai iei și nota 5 este pâine cerească. Profesorul titular nu știe face distincție între 5 și 10, la el nota 5 este standard de modă în Drept, cred că s-a inspirat de la Casația de Modă Franceză!
Denunț acest sistem abuziv de la Facultatea de Drept și nu ne lăsăm până ce nu se schimbă placa, din acest motiv funcționează Justiția Română cu bolnăviciune, din cauza unor oameni care nu știu să-și dezvolte propriul punct de vedere și văd un Tratat anume la rangul Bibliei, nu are rost să dau exemple, plus de asta nu am de gând să ies virusat din această facultate fără să sțiu că nu am adus un aport la transformarea ei într-o adevărată arcă de parcurgere și inițiere în domeniul justiției!”