ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
2 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Profesia de avocat la rascruce de vanturi
27.03.2012 | JURIDICE.ro, Daniel FENECHIU


Cyberlaw - Valoarea legala a documentelor electronice

”Avocatura este tot atît de veche ca și magistratura, tot atât de nobilă ca si virtutea, tot atat de necesara ca si justitia.” (Henri François d’Aguesseau)

Constat, de o lungă bucată de vreme, că atacurile împotriva profesiei de avocat nu mai contenesc… Aproape toate profesiile cu o componentă juridică – fie aceasta cât de mică, atentează – direct sau cu ocolișuri, pe față sau în diverse budoare, la profesia noastră. Servicii specifice profesiei de avocat ies – rând pe rând, din portofoliul avocaturii și completează portofoliile altor profesii. Sau – situația fericită, devin comune… Serviciile juridice nou apărute, corespondente noilor institutii juridice, sunt atribuite altor profesii in detrimentul profesiei noastre…

În exercitarea profesiei, sau a ce a mai rămas din ceea ce a fost odinioară profesia de avocat, întâmpinam din ce în ce mai multe probleme și dificultăți. Suntem deseori ignorați sau chiar umiliți de magistrați, priviți de sus de alte profesii juridice și nesocotiți de autorități… Considerați „public” sau simpli „mandatari”… Ce diferență față de notarii publici, executorii judecătoresti și practicienii în insolvență ca să enumăr  doar câteva categorii dintre  „colegii noștri” din Uniunea Națională a Profesilor Liberale…

Concomitent cu ciuntirea profesiei și marginalizarea avocaților, ne confruntăm, din ce în ce mai mult, cu extinderea avocaturii ilegale. Vă amintiți probabil că, în urmă cu mai mulți ani, un cetățean a înființat o fundație, care a înființat barouri pe care le-a populat apoi cu persoane care astăzi chiar se consideră avocați. Respectivul cetățean, deși nu era avocat s-a proclamat ”avocat” si a generat, în timp, câteva mii de ”avocați”, creând o rețea paralelă. Organizată pe structura UNBR și autointitulată UNBR. Membri rețelei au legitimații și ștampile ca ale noastre, utilizează tipizate identice cu ale noastre și creează o confuzie totală între noi și ei… Între timp, din câte înțeleg, citind materialele de pe un site care îi promovează – și chiar nu înțeleg de ce, aflu că respectiva rețea s-a splitat și că astăzi, în afara Uniunii Naționale a Barourilor din România există chiar două rețele care utilizează denumirea UNBR…

Tabloul sumbru al asediilor asupra profesiei noastre continuă… Presa și blogurile  titrează din ce în ce mai des: ”avocați arestați”, ”avocați corupți”, ”avocați imorali”, ”corupția din avocatură”… Suntem din ce în ce mai învrăjbiți unii împotriva altora… Litiganții împotriva consultanților, individualii împotriva caselor de avocatură, oficiile împotriva stagiarilor, localii împotriva celor din alte barouri… și exemplele ar putea continua.

Tabloul pe care vi l-am prezentat, pe care fiecare dintre voi îl vede zi de zi și – din păcate, de prea multă vreme este doar sumbru, nu și complet. Problemele și neajunsurile sunt mult mai multe, dar voi le știți… Acestea nu pot fi explicate nici prin faptul că suntem prea mulți, nici prin ”pauperizarea” profesiei… Pentru că, la intrarea în vigoare a odioasei legi 3/1948 care a scos din profesie elita avocaturii românești a acelor vremuri, în România activau 18.000 de avocați (astăzi avem circa 25.000). Care nu erau nici prea mulți, nici pauperi… 18.000 de avocați care trăiau decent. 18.000 de avocați care exercitau o profesie de elită. 18.000 de avocați care erau respectați pentru că erau avocați. 18.000 de avocați pe care nu putea să-i umilească, nesocotească, marginalizeze sau să-i privească de sus, nimeni. Pentru că avocatura era o profesie respectată. Pentru că impunea respect! Ce făceau în plus față de noi avocații din perioada interbelică? Sincer, nu știu prea exact… Dar știu sigur că redactau contracte de vânzare cumpărare care erau astfel transcrise la grefele tribunalelor (am dedus asta văzând actele acelor vremuri), așa cum fac și astăzi avocații din multe țări europene, unele chiar foste comuniste (Ungaria este cel mai apropiat exemplu)… În rest făceau cam ce facem și noi, astăzi. Dar nu erau dezbinați și învrăjbiți și aveau o conștiință a unei profesii de elită. Conștiința care se manifesta în orice situație. Un deputat avocat era în primul rând avocat și abia apoi deputat… Un demnitar avocat era în primul rând avocat și apoi demnitar. În tot ceea ce făceau transpărea apartenența lor la nobila profesie de avocat…

Spre deosebire de astăzi, când deși circa 1/3 din parlamentari sunt avocați, majoritatea noilor codificări favorizează orice profesie juridică, mai puțin pe cea de avocat. Când, deși apreoape toți miniștrii justiției au fost avocați, majoritatea inițiativelor legislative și deciziilor guvernamentale au fost mai mult în detrimentul decât în folosul profesiei noastre. Când, deși mare parte din componenții organelor de conducere ale unor profesii juridice liberale sunt avocați, poziția acestor profesii față de avocatură este una expansivă, de revendicare și preluare a serviciilor specifice profesiei de avocat. Imaginați-vă, cum ar fi reacționat Istrate Micescu, Titu Maiorescu, Mihail Kogălniceanu, Barbu Ștefănescu Delavrancea sau Nicolae Cerveni – fiecare dintre ei ilustru avocat și temporar om politic, în Parlament sau la o emisiune televizată, puși în fața unei acțiuni de ciuntire a profesiei lor de suflet? Sau în fața asediului avocaturii ilegale? Din păcate, nu avem șansa ca avocații parlamentari de astăzi să le semene. Chestiune de ”profesiune de suflet”…

N-am să insist asupra modului în care organele profesiei noastre au reacționat și reacționează față de ciuntirea profesiei, marginalizarea avocaților, avocatura ilegală și celelalte probleme ale profesiei… Pentru că fiecare dintre noi știm… Și mai știm că doar o acțiune solidară a noastră poate să readucă profesia de avocat acolo unde îi este locul. Dacă ne vom mișca noi, cu siguranță se vor mișca și organele profesiei. Pentru că, în adâncul sufletului meu, încă mai cred că unora dintre aleșii noștri în organele profesiei, le pasă de profesia noastră. Chestiune de ”profesiune de suflet”.

Daniel FENECHIU
avocat, Asociația pentru Dialog și Solidaritate a Avocaților

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “Profesia de avocat la rascruce de vanturi”

  1. Marcel GHEORGHE spune:

    Sunt, într-adevăr, destule atacuri împotriva profesiei de avocat. Dar aceste atacuri n-ar trebui să ne ispitească la o apărare înverşunată înainte de o autoexaminare profundă a propriei conştiinţe. Şi, ca avocat, n-ar trebui să-ţi treacă niciodată prin cap că profesia ar trebui „favorizată” în parlament, eventual în detrimentul altor profesii. Egalitatea şi dreptatea cer, nu numai la bară, dar şi în conştiinţa avocatului autentic, respingerea oricărei forme de favorizare. Apoi, m-aş mira ca dv. să nu fi întâlnit măcar o dată în viaţă un avocat imoral, dacă nu unul arestat şi condamnat. Pentru că şi ei există, aşa cum şi răul există peste tot. Întrebarea e dacă răul s-a răspândit prea mult în profesia noastră, încât ea să fie considerată contaminată, dacă nu complet ingrată. Întrebarea este câţi avocaţi au o conduită imorală sau nelegală, la bară, în faţa autorităţilor şi oriunde în societate. Pentru a răspunde la această întrebare, fiecare avocat îşi poate examina propria conştiinţă şi conduită trăgând concluzia impusă de implacabilul sens al noţiunilor de bine şi de rău. Aş insista că noţiunile care duc la o concluzie corectă sunt cele de „bine” şi de „rău”, nu cele de legalitate şi nelegalitate. Pentru că legea este adesea nedreaptă, iar interpretările nefireşti şi întortocheate la care apelează unii avocaţi nu se situează nici ele în sfera „dreptăţii”, oricât nobilă ne-ar părea o asemenea apărare a clientului. Roosevelt zicea că „Justiţia nu poate fi doar pentru o singură parte, ci trebuie să fie pentru ambele părţi.” Este o altă formă a lui non laedere exprimat cu mult timp înainte de Ulpian. Aşa că bunul-simţ şi o conştiinţă vie nu pot rămâne indiferente în faţa nedreptăţii şi nici în faţa numeroaselor forme de pervertire ascunse sub mantaua legalităţii. Nu trebuie să invoc o întreagă istorie a avocaturii pentru asta, ci doar art. 112 din Statutul profesiei de avocat, care prevede (cum nu se poate mai nimerit), că, printre condiţiile credibilităţii avocatului şi profesiei, se află probitatea, spiritul de dreptate şi onestitatea avocatului. Cred că această prevedere face multă cinste redactorilor statutului. Aşadar, dacă dorim să determinăm starea avocatului şi a profesiei de avocat, ar trebui să examinăm câtă probitate, spirit de dreptate şi onestitate au dovedit şi dovedesc avocaţii de azi. Cred că o reflecţie la aceste noţiuni este oricând binevenită, cu accent pe întrebarea: presupune apărarea clientului probitate, spirit de dreptate şi onestitate? Eu cred că da, iar întrebarea următoare este dacă, în practică, clienţii sunt apăraţi în general cu argumente care reflectă probitate, spirit de dreptate şi onestitate.

    Eu, unul, nu agreez ideea că avocaţii s-ar afla de plano deasupra oricărei îndoieli şi că, în consecinţă, n-ar putea fi priviţi de sus de nimeni. Scuzaţi directeţea, dar aceasta e o vanitate impardonabilă pentru orice apărător al dreptăţii, dacă admitem că, în lumea reală, blazonul poate fi anulat de o conduită dezonorantă. Altfel, ajungem la forme fără fond. Obiectivitatea – chiar şi spiritul de dreptate -, nu-mi permit altă poziţie. Şi nu cred că avocaţii au nevoie de zeificare pentru a fi respectaţi, ci doar de probitate, spirit de dreptate şi onestitate, aşa cum şi judecătorii au nevoie de aceleaşi însuşiri pentru a deveni credibili şi respectaţi. Dacă avocatura era o profesie respectată în perioada interbelică, asta nu înseamnă că ea este respectabilă dincolo de spaţiu, de timp şi de oamenii care o populează. Există în istorie un moment marcant în care nişte „apărători” au fost aspru mustraţi pentru „făţărnicia” lor. Iar mustrarea nu venea de la oricine. Nu intru acum în detalii, însă faptul este important. Ce făceau în plus faţă de noi avocaţii din perioada interbelică? Eu cred că nu neapărat făceau ceva în plus, ci ceva diferit. Cu titlu de exemplu, avocaţi precum Micescu, Delavrancea sau Maiorescu nu puneau în genere concluzii anoste, de două-trei minute, lipsite de retorică şi curaj de teamă că s-ar putea ca judecătorul să-i grăbească din cauza zecilor de dosare aflate pe lista de şedinţă sau din cauza unor comandamente superioare greu de desluşit la prima vedere. De câte ori n-am auzit întrebarea intempestivă „Cu cheltuieli?” a unor judecători care te somează, indirect, să pui capăt concluziilor chiar dacă ai ajuns doar la jumătatea argumentaţiei. Şi câţi dintre avocaţi nu cedează în faţa unei astfel de întrebări? Ar trebui să ne gândim că respectul la care tindem începe cu propria noastră conştiinţă, cu propria noastră conduită şi cu spiritul de dreptate în instanţă şi în afara ei. Scurt spus, totul începe cu o foarte dreaptă şi rigidă coloană vertebrală – singura care te poate plasa în elita despre care vorbiţi dv. Cred că acesta este adevărul care trebuie rostit, iar rostirea lui ar trebui să fie o „profesiune de suflet” (aşa cum cereţi dv. să devină apărarea profesiei pentru aleşii din organele profesiei). De aceea, nu cred că organele profesiei trebuie să treacă la o bezmetică apărare a profesiei înainte de cercetarea temeinică a adevărului. Pentru că, aşa cum zice un contemporan, „Convingător şi educativ nu e decît adevărul. Adevărul întreg. Restul e propagandă. De un fel sau de altul…”

  2. Andrei, noi, avocaţii membri în Baroul alternativ, numiţi „ilegali” putem să ne apărăm împotriva atacurilor domnului Fenechiu? Sau avem voie doar să stăm plecaţi şi să încasăm?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate