Livia Doina Stanciu despre aniversarea a 150 de ani de la infiintarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie
29 martie 2012 | JURIDICE.ro
Miercuri, 28 martie 2012, a avut loc la Sala de Marmură a Cercului Militar Naţional evenimentul aniversar dedicat împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea instanţei supreme, organizat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în colaborare cu Consiliul Superior al Magistraturii şi Academia Română – Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu”.
La eveniment au participat judecători şi magistraţi – asistenţi ai instanţei supreme, membri ai CSM, judecători ai Curţii Constituţionale, reprezentanţi ai instanţelor, parchetelor şi Uniunii Naţionale a Barourilor din România, personalităţi de marcă ale vieţii ştiinţifice româneşti, precum şi reprezentanţii principalelor instituţii ale statului.
Au susţinut alocuţiuni dna. jud. Livia Doina STANCIU, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dna. jud. Alina Nicoleta GHICA, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, dl. jud. Augustin ZEGREAN, preşedintele Curţii Constituţionale, dl. Cătălin Marian PREDOIU, ministrul Justiţiei, dna. Laura Codruţa KOVESI, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dl. Toni GREBLĂ, preşedintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului şi dl. prof. univ. Mircea DUŢU, director al Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu”, Academia Română. În cuvântul lor, aceştia au evidenţiat principalele momente din evoluţia Curţii de Casaţie şi Justiţie de la 1862 şi până în prezent, locul şi rolul instanţei supreme în cadrul sistemului judiciar românesc, subliniind, totodată, importanţa conlucrării puterii judecătoreşti cu celelalte puteri ale statului, în vederea modernizării justiţiei şi consolidării încrederii cetăţenilor în actul de justiţie.
Inalta Curte de Casatie si Justitie a dat publicitatii discursul sustinut de jud. dr. Livia Doina Stanciu, presedintele ICCJ, cu ocazia aniversarii a 150 de ani de la infiintarea instantei:
„Stimate domnule Preşedinte al României,
Stimate domnule Prim Ministru,
Onorat prezidiu,
Dragi colegi magistraţi,
Distinşi invitaţi,
Anul 2012 este anul marilor aniversări ale justiţiei româneşti, pentru că în anul acesta se împlinesc:
• 150 de la ani de la înfiinţarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
• 100 de ani de la recunoaşterea pe cale jurisprudenţială a dreptului justiţiei de a controla constituţionalitatea legilor;
• Două decenii de existenţă a Curţii Constituţionale a României.
Este impresionantă şi plină de semnificaţie această largă participare la prezenta sesiune solemnă aniversară şi doresc să vă mulţumesc pentru că aţi dat curs invitaţiei de a sărbători alături de noi – magistraţii supremi- împlinirea a 150 de ani de la înfiinţarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din România.
Celebrarea acestui moment special este nu numai o ocazie pentru a ne aminti trecutul, ci şi pentru a evoca semnificaţia prezentă a rolului pe care îl deţine instanţa supremă în cadrul construcţiei democratice a sistemului judiciar din România, în cadrul construcţiei democratice a statului român. Istoria Înaltei Curţi a fost marcată de un lung şir de schimbări, atât în structura ei, cât şi în ceea ce priveşte competenţele acesteia.
Permiteţi-mi să vă prezint prin câteva slide-uri file importante din istoria instanţei supreme:
Prezentare power-point – 17 slide-uri.
În condiţii favorabile sau de restrişte, de pace sau de război, de bunăstare sau de criză, timp de 150 de ani, instanţa supremă a funcţionat neîntrerupt, iar aceasta este o probă indubitabilă a faptului că suntem capabili să creem instituţii durabile şi de substanţă.
Instanţa supremă şi-a adus în diverse perioade aportul substanţial la înnoirea României, prin jurisprudenţa sa, prin generaţiile de magistraţi puse la dispoziţia ţării, prin proiectele de acte normative propuse, prin activitatea remarcabilă a unor înaintaşi.
Indiferent că s-a numit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Tribunal Suprem sau Curte Supremă de Justiție, instanţa supremă a reuşit dincolo de vicisitudinile vremurilor, să-şi păstreze demnitatea esenţială a locului ocupat în sistemul judiciar al ţării.
Fiind la un moment de cinstire se impune să evocăm şi personalităţile Curţii.
Astfel, printre prim-preşedinţii înaltei instanţe, s-au aflat: unionistul Vasile Sturza, poetul Alexandru Creţescu, regentul Gheorghe Buzdugan, academicianul Andrei Rădulescu, scriitorul Alexandru Voitin ş.a.
Dintre procurorii-generali, este suficient să menţionăm pe Mihail Kogălniceanu (primul în timp, numit în funcţie, dar care nu a ocupat-o, fiind desemnat între timp prim-ministru), Alexandru Papiu-Ilarian sau Dimitrie Alexandrescu.
Şi un fapt mai puţin cunoscut: filosoful-jurist Vasile Conta a fost consilier (judecător) în cadrul Secţiei I a Curţii, între anii 1881- 1882. Desigur, mulţi alţi magistraţi ai primului for judecătoresc al ţării au fost doctori în drept, cadre didactice universitare, au publicat lucrări de referinţă în domeniu.
Să ne gândim la curajul profesional al judecătorilor N.Algiu şi C. Bossie de la Tribunalul Bucureşti – Secţia a-II-a care în anul 1902 într-o situaţie dificilă, controversată juridic şi politic au decis tranşant cu valoare de principiu – puterea judecătorească are dreptul de a cerceta constituţionalitatea unei legi, conformitatea acesteia cu legea fundamentală şi, în caz de conflict între ele, să aplice numai pe aceasta din urmă.
Într-o cauză juridică de răsunet în epocă, şi nu lipsită de implicaţii politice (mai precis interese economice convertite în acest sens) „Societatea comunală de tramvaiuri din Bucureşti cu Ministerul de interne şi Primăria capitalei”, aflată pe rolul secţiei a II-a a Tribunalului Ilfov, la termenul din 2 februarie 1912, când se ceruse amânarea judecăţii şi nu se trecuse încă pe fond, tribunalul a ridicat din oficiu, două chestiuni prealabile: dacă avea dreptul să judece constituţionalitatea unei legi şi să refuze aplicarea ei, în situaţia în care ar găsi că e neconstituţională şi, în caz afirmativ, dacă legea din 1911 pentru funcţionarea Societăţii de tramvaie din Bucureşti era conformă Constituţiei. Prin jurnalul (sentinţa) nr. 919 din 2 februarie 1912 tribunalul decidea, pe de-o parte, că puterea judecătorească avea competenţa ca, în caz de contrarietate între o lege şi constituţie, în cauzele deduse soluţionării, să aplice pe aceasta din urmă, fără a avea nevoie de un text de lege expres în acest sens, iar pe de alta că legea din 1911 era neconstituţională, afectând dreptul de proprietate, constituţional proteguit.
Problema a inflamat întreaga viaţă juridică bucureşteană şi nu numai. Marii jurisconsulţi ai timpului, în frunte cu cei implicaţi direct, ca avocaţi în proces – P. Missir, Take Ionescu, S. Rosenthal, C.G. Dissescu – au provocat în presa judiciară o mare dezbatere pe această temă. S-au solicitat şi obţinut şi două consultaţii pe subiect din partea profesorilor F. Larnaude şi G. Jezé, de la Facultatea de drept a Universităţii din Paris – ambele concluzionând că, dacă dreptul francez nu admitea un atare control, cel românesc îl făcea posibil, întrucât „România se asemuieşte cu tipul de legislaţie constituţională, relativ la chestiunea noastră în care intra SUA, Norvegia şi Grecia”. Iată, aşadar, şi o primă şi interesantă conexiune euroatlantică a justiţiei noastre! Hotărârea Tribunalului Ilfov era confirmată prin decizia din 16 martie 1912 a Înaltei Curţi de Casaţie. „Admirabil redactată”, după afirmaţia marelui constituţionalist Leon Duguit, hotărârea avea să fie publicată şi comentată pozitiv în presa juridică pariziană. Dar competenţa generală a tuturor instanţelor judecătoreşti în materia cercetării constituţionalităţii legilor în litigiile supuse soluţionării, astfel afirmată jurisprudenţial, avea să dureze doar 11 ani, deoarece prin Constituţia din 29 martie 1923, această atribuţie era conferită exclusiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Împlinirea a 150 de ani de la înfiinţarea instanţei supreme este totodată un bun prilej de a omagia profesia de magistrat, importanţa acesteia, dar şi talentul, devotamentul şi integritatea celor mai mulţi dintre membrii profesiei.
După anul 1990 profesia de magistrat s-a dezvoltat în libertate, iar legile referitoare la organizarea judiciară şi statutul magistratului, precum şi modificările care au urmat au conturat un cadru instituţional modern la acea dată, care a contribuit la dezvoltarea profesiei.
În istoria funcționării sale recente, Înalta Curte s-a implicat activ în sprijinirea procesului de consolidare a Justiției în interesul cetățeanului, de la reglementări noi în materia organizării judiciare, cerințe sporite de calitate și eficiență în acord cu standardele europene, până la schimbări instituționale reformatoare. Voi reaminti, numai cu titlu de exemplu, activitățile Înaltei Curți pentru asigurarea independenței justiției (atât a independenței individuale a judecătorilor și procurorilor, cât și a independenței sistemului) prin mecanisme și proceduri adecvate, care să garanteze respectarea principiului separației puterilor în stat, îmbunătățirea profesionalismului întregului personal din sistemul judiciar și a politicii de resurse umane, unificarea practicii judiciare, responsabilizarea magistraților, sporirea transparenței sistemului judiciar, intensificarea cooperării judiciare internaționale, a relațiilor de cooperare bilaterale și multilaterale cu partenerii externi.
În prezent, în faţa magistraţilor se află provocarea lansării unei noi etape de modernizare a profesiei, în acord cu mutaţiile produse în viaţa afacerilor, cu evoluţia profesiilor în plan european, precum şi exigenţele reclamate de intrarea în vigoare a noilor coduri fundamentale ale României.
Consider că sensul profund al aniversării de astăzi, îl constituie tocmai afirmarea încrederii în această evoluţie şi reprezintă destinul comun al tuturor popoarelor Europei.
În opinia mea, la acest moment există câteva provocări şi vulnerabilităţi fundamentale care trebuie rezolvate pentru a face justiţia mai dreaptă şi mai eficientă.
Stimaţi colegi magistraţi,
Avem în faţa noastră un viitor dificil şi provocator.
Vom avea o profesie de succes dacă aceasta va fi bazată exclusiv pe valoare, pe notorietate, pe competenţă şi integritate şi numai dacă justiţia va fi permanent locuită de spiritul dreptăţii.
Avem datoria să reînviem gloria justiţiei noastre, faţă de tradiţiile noastre juridice, faţă de gloria profesorilor noştri înaintaşi, faţă de Toma Stelian, I.L.Georgescu, Eliescu, Ionaşcu, Deak sau Beleiu, Tomulescu sau Titulescu.
Crearea unei noi mentalităţi în sistemul judiciar, mai responsabilă, faţă de statul din a cărui structură face parte autoritatea judecătorească şi faţă de cetăţeanul beneficiar al justiţiei ca serviciu public va impune monopolul justiţiei asupra respectului legii.
Integritatea sistemului judiciar este o cheie de boltă a bunei sale funcţionări, la fel de importantă cum este şi asigurarea resurselor financiare, asigurarea 5 resurselor umane. Cred că e foarte important să avem în vedere şi integritatea în sistemul judiciar, mai ales că integritatea este un lucru care nu costă, nu necesită bugete, nu necesită fonduri, necesită doar o anumită scară de valori. E o opţiune de viaţă până la urmă, dincolo de o opţiune profesională. Dacă într-o anumită parte a sistemului construim integritate, asigurăm această integritate inclusiv prin condiţiile ca ea să se menţină. Dacă în alte părţi ale sistemului, în subsisteme, apar probleme de integritate, n-am făcut nimic pentru că subsistemele se contaminează. Degeaba reuşim să avem, sper, un sistem judiciar 100% integru pe viitor, dacă în profesiile juridice nu reuşim să asigurăm aceeaşi integritate deplină. Şi reciproca este valabilă. Prin urmare, cred că avem aici iarăşi un punct de interes şi de contact între profesii. Noi ar trebui, dinspre sistem spre profesiile juridice şi dinspre profesiile juridice spre justiţie, să exportăm integritatea, nu să exportăm probleme de integritate.
Magistraţii au în faţă un viitor dificil pentru că trebuie să ţină dreaptă balanţa justiţiei pe o mare economică agitată, trebuie să împiedice apariţia unei falii între justiţie şi cetăţean.
O justiţie europeană sprijinită de executiv şi legislativ ne poate propulsa înainte, după cum o justiţie agresată din exterior sau compromisă din interior, ne poate proiecta înapoi în trecut.
Dumneavoastră distinşi colegi judecători aveţi de jucat un rol important în această proiecţie.
Puteţi asista pasiv la derapaje sau puteţi lua o poziţie instituţională faţă de ceea ce este bun sau rău în justiţie.
Eu mi-aş dori ca dumneavoastră să fiţi o forţă de impact progresistă în justiţie, să stimulaţi respectul regulilor de drept de către cetăţean şi să nu fim niciodată parte dintr-un joc perdant pentru societatea noastră.
Îmi amintesc celebra expresie folosită de Victor Hugo în piesa HERNANI „Ad augusta per angusta” – la rezultate strălucite se ajunge doar pe căi trudnice, cu alte cuvinte orice victorie, orice succes nu se obţine decât prin strădanii, prin înfrângerea piedicilor aflate în cale.
În întreaga mea carieră am ales deviza generalului LAZARE HOCHE, figura proeminentă a Revoluţiei Franceze – ACTA, NON VERBA – „Fapte, nu vorbe” – ca o maximă de conduită în viaţă.
Nu trebuie să ascundem faptul că şi judecătorul poate greşi. Legiuitorul a avut în vedere o asemenea posibilitate atunci când a imaginat căile de atac. Nu există un judecător infailibil.
Există doar modelul clasic al „bunului judecător”.
Dar când un judecător greşeşte cu intenţie, favorizând nelegal una dintre părţi, o astfel de împrejurare este de natură a ştirbi, în mod grav, autoritatea justiţiei.
Sper că vor fi bine receptate şi înţelese aceste remarci. Le fac, vă asigur, cu cele mai bune intenţii, izvorâte din respectul faţă de justiţie, convinsă fiind, în acelaşi timp, că prin organismele sale specifice, cu deosebire prin activitatea Consiliului Superior al Magistraturii, autoritatea judecătorească va putea să pună ordine în propria-i casă.
Cu toţii, ne dorim, fără îndoială, o justiţie mai bună.
Dar pentru aceasta este important să ne vorbim sincer şi să facem ceea ce spunem.
Noi magistraţii nu trebuie să uităm niciodată că, oamenii te judecă după ceea ce faci, nu după ceea ce ai fi vrut să faci.
Aristotel spunea: „Virtutea justiţiei constă în moderaţie, atunci când este reglementată cu înţelepciune”.
Stimaţi colegi,
Din punctul meu de vedere nu avem şansa să garantăm siguranţa cetăţeanului dacă nu construim un concept de cooperare stabil şi funcţional între toate instituţiile statului care sunt implicate în realizarea unui act de justiţie de calitate, dacă nu vom fi, fiecare dintre noi, intoleranţi cu grupările de criminalitate organizată de orice fel.
În contextul eforturilor pe care societatea românească le face în prezent, de stimulare a creşterii economice, scoaterea de către dumneavoastră din circuitul economic a grupărilor de crimă organizată economico-financiară – grupări care prejudiciază nu numai bugetul statului, dar şi pe cel al fiecăruia dintre noi, al cetăţenilor şi al companiilor, prin menţinerea economiei subterane ori prin vicierea mecanismelor de piaţă liberă – trebuie să reprezinte în continuare o prioritate, o provocare pentru noi toţi – poliţişti, procurori, judecători, avocaţi – pentru că numai astfel vom asigura un mediu de afaceri transparent, liber, funcţional şi totodată competitiv.
Am exprimat în nenumărate rânduri opinia că în această perioadă de dificultăţi economice şi tumult politic justiţia are şansa să demonstreze că este un edificiu solid şi că reprezintă o ancoră de stabilitate în societate.
Doamnelor şi domnilor,
În prezent, sistemul judiciar inclusiv instanţa supremă este afectat de o serie de vulnerabilităţi a căror rezolvare cere eforturi considerabile din partea tuturor celor trei puteri ale statului.
Pentru implementarea următoarelor trei coduri este necesară reorganizarea schemelor în sistem în anul 2012, dar şi suplimentarea rezonabilă a acestora, atât în ceea ce îi priveşte pe magistraţi, cât şi în ceea ce priveşte personalul auxiliar de specialitate, iar studiile de impact ne-au arătat ce trebuie să facem din punct de vedere logistic, financiar, resurse umane.
Este limpede că schemele de personal din sistemul judiciar trebuie revăzute şi adaptate volumului real de muncă din acest sistem, pentru că ele au fost adoptate cu mulţi ani în urmă şi nu mai corespund unei realităţi concrete din sistemul judiciar; unele sedii de instanţe sunt la standarde normale, altele însă sunt improprii pentru actul de justiţie.
Această realitate se impune însă a fi schimbată în următorii doi – trei ani, chiar dacă ea implică un efort, un impact bugetar considerabil.
Stimat auditoriu,
Reformele în justiţie au nevoie de armistiţiu politic, de un acord pe întreg spectrul politic care să producă susţinere parlamentară certă pentru proiectele legislative ale Justiţiei. Politicienii angajaţi trebuie să creeze în jurul Justiţiei o zonă de neutralitate şi de sprijin politic. Întreaga noastră clasă politică trebuie să înţeleagă că: „Justitia est fundamentum regnorum” – justiţia este fundamentul guvernării, fundament care dacă nu este bine consolidat, tot ce se construieşte pe el se dărâmă.
Pentru a nu abuza de limitele impuse, doresc să închei adresând mulţumiri şi felicitări tuturor magistraţilor români – judecători şi procurori – , care, în mod onest, cu onoare şi demnitate îşi îndeplinesc nobila misiune de împărţire a dreptăţii, care zi de zi intră în şedinţe de judecată, se documentează pentru a rezolva cauzele cu care sunt investiţi, deliberează ori îşi motivează soluţiile. De asemenea felicit şi urez succes şi celuilalt personal din instanţe şi parchete precum şi avocaţilor, consilierilor juridici, notarilor publici, executorilor judecătoreşti şi celorlalte categorii de „slujitori ai justiţiei”, care alături de magistraţi contribuie cu profesionalism şi integritate la realizarea actului de justiţie, pentru sacrificiul personal sau al familiilor lor, de care dau dovadă întrun context în care despre justiţie, în spaţiul public, patimile şi pasiunile adesea înveninează raporturile dintre justiţie în ansamblu şi cetăţeni, prin generalizări pripite, judecăţi făcute fără cunoaşterea realităţilor, ori reacţii disproporţionate faţă de ceea ce ar trebui să constituie liniştea socială, fără de care sanctuarul dreptăţii este grav afectat.
Onorată asistenţă,
Vă rog să-mi permiteţi totodată să folosesc acest prilej pentru a vă ura dumneavoastră, judecători, magistraţi asistenţi, personal de specialitate și conex ai Înaltei Curţi, precum şi tuturor magistraţilor care compun autoritatea judecătorească, avocați, consilieri juridici, notari publici, executori judecătorești, gânduri bune, urări de multă sănătate, realizări profesionale şi împliniri personale.
Fie ca justiţia să triumfe în beneficiul cetăţeanului.”
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
