Alina Ghica: Credibilitatea Justitiei nu echivaleaza cu buna intentie
30 martie 2012 | JURIDICE.ro
Consiliul Superior al Magistraturii a dat publicitatii joi, 29 martie 2012, discursul sustinut de jud. Alina Ghica, presedintele CSM, cu ocazia aniversarii a 150 de ani de la infiintarea ICCJ:
„Stimată doamnă preşedinte, judecător doctor Livia Stanciu,
Stimate domnule profesor universitar doctor Mircea Duţu,
Onoraţi oaspeţi,
Distinşi colegi !
Aniversarea, astăzi, a 150 de ani de la înfiinţarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este unul, din acele rare momente ce concentrează istoria unei deveniri.
Naşterea unei instituţii fundamentale a unui stat de drept, prin exploatarea la maxim a unui minim smuls din Convenţia de la Paris în 1858, a presupus în primul rând determinare, abilitate şi conştiinţă istorică. Acestea au fost atributele dominante ale unor români care au trăit acum 150 de ani şi care au dat statului român, proaspăt unificat, un instrument de stabilitate care să permită „domnia dreptăţii”.
Nu ştiu dacă predecesorii noştri au avut, la acel moment, în minte celebrul vers din Odele lui Horaţius ”Exegi momumentum aere perennius”- Am înălţat un monument mai durabil decât bronzul, dar istoria Înaltei Curţi, cu toate înălţările şi decăderile sale, a dovedit că de fapt, acum 150 de ani, acest lucru s-a putut întâmpla în România, odată cu naşterea României.
Debutat, laolaltă cu statul român modern, drumul istoric şi parcursul instituţional al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu doar s-a împletit, ci se confundă cu evoluţia sistemului judiciar român. Procesul de modernizare a statului român, a sistemului de justiţie oglindeşte în bună măsură evoluţia instituţională a Înaltei Curţi.
Din perspectivă evolutivă, dimensiunea prerogativelor constituţionale actuale ale instanţei supreme este rezultatul unui proces demarat cu fundamentele conferite prin Constituţia din 1923, ce au fost regândite în cheie modernă, prin efortul legislativ post 1989. Iar aceasta este măsura progresului. Progres instituţional şi evident, evoluţie a statului de drept., de o manieră ce merită studiată spre a fi duplicată şi la nivelul unor alte instituţii-cheie, deoarece şi-a dovedit măsura sustenabilităţii pe termen îndelungat..
Înalta Curte de azi are posibilitatea afirmării supremaţiei legii prin judecători, a căror numire să fie rezultatul unei evaluări efective şi pe criterii obiective, în dorinţa firească de a da valoare Curţii nu numai prin reglementări şi denumire, ci şi prin necesara supremaţie a calităţii umane şi profesionale a celor pe care legea îi numeşte judecători supremi.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin membrii săi, trebuie să confere reperele de profesionism, moralitate şi echidistanţă la care, nu doar noi, cei din justiţie, să ne raportăm – aceste repere pot fi preluate până la nivel de clasă politică sau chiar societate. Înalta Curte deţine acele instrumente apte spre a fi folosite în crearea de repere şi cade pe umerii magistraţilor acestei instanţe onoranta sarcină şi responsabilitate de a oferi la nivel personal şi profesional aceste repere.
Distinşi oaspeţi, onoraţi colegi ai instanţei noastre supreme,
Când societatea, când oamenii privesc spre Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, îndoielile nu trebuie să îşi mai găsească loc.
Puteţi oferi societăţii aceste repere de care are atâta nevoie.
Nu doresc să mă refer, în acest moment aniversar, la umbrele pe care evenimente recente le-au aşternut poate peste imaginea acestei instituţii. Am convingerea, însă, că ÎCCJ este mai bună decât reputaţia sa şi că societatea, istoria – adevăratul judecător al tuturor faptelor, va da măsura şi locul potrivit lucrurilor şi oamenilor.
Evoluţia nu este altceva decât un lung şi dureros proces de lecţii învăţate şi asumate responsabil. Trebuie să avem, nu numai reprezentarea istorică, ci şi dimensiunea concretă a responsabilităţii noastre, a magistraţilor, ca oameni ai cetăţii. Şi insist pe această sintagmă oameni ai cetăţii, nicidecum privilegiaţi ai cetăţii ce ne aplecăm privirea şi-i judecăm pe muritorii de rând. Nu putem avea cu toţii înţelepciunea regelui Solomon, dar putem învăţa de la el. Sunt lucruri care nu sunt scrise în cursurile din facultăţi şi instituţii de formare a magistraţilor, dar care trebuie să le regăsim în vocaţia care defineşte profesia de judecător.
Aceeaşi vocaţie trebuie să ne oblige în a răspunde provocărilor profesiei prin asumare, iar nu prin amânare, prin iniţiativă si curaj, iar nu prin expectativă. Şi mă refer aici la un alt moment pregătit şi aşteptat de societate şi intens dezbătut de către sistemul judiciar: intrarea în vigoare a noului Cod de Procedură Civilă. Este exclusiv în responsabilitatea sistemului judiciar de a tranşa constructiv şi congruent data de intrare în vigoare a noului cod. Ar fi, evident , un semn de maturitate şi consecvenţă asumarea datei de 1 iunie 2012 ca dată de lansare a codului de procedura. Aceasta, în condiţiile în care Codul Civil, intrat în vigoare în octombrie anul trecut, pune în mâna justiţiei un instrument ineficient în absenţa unei proceduri. Ar fi ca şi cum unui chirurg i se dă bisturiul şi atât, îl bagi în sala de operaţii şi îl pui să opereze. Este puţin probabil să poată opera, cel mult va mutila. Consider că actul de justiţie nu poate fi mutilat în mod voluntar de către propriii profesionişti.
Credibilitatea justiţiei este o problemă de extremă actualitate, atât în societatea românească, cât şi în spaţiul european. Credibilitatea este dincolo de imagine sau discurs public. Credibilitatea nu echivalează cu buna intenţie, ci cu buna credinţă, seriozitatea, consecvenţa şi mai ales acţiunea. Iar la nivelul spaţiului public al cetăţii, buna credinţă nu se prezumă, ci se dovedeşte şi răsdovedeşte.
Invit, la acest moment aniversar, întreg sistemul judiciar la un exerciţiu de credibilitate mai presus de orgolii şi de argumente demolatorii. Haideţi, ca asemeni celor care, acum 150 de ani, au valorificat la maxim un minim dat de un tratat internaţional, să dăm istoriei justiţiei române o pagină importantă, iar societăţii – justiţia întreagă şi nemutilată de care are nevoie.
Vă mulţumesc!”
