Mutilare genitala feminina – intre religie, traditie si abuz
3 aprilie 2012 | Simona CIMPOCA, Simona CIMPOCA
Din fericire, ţările continentului african au şi ele, ca şi noi, europenii, acte normative pe care le aplică, mai mult sau mai puţin. Capitolul 2 din Constituţia Africii de Sud expune o lungă listă a drepturilor omului, drepturi pe care orice fiinţă umană din oricare colţ al lumii ar trebui să le aibă. În legătură cu subiectul acestui articol, găsesc de cuviinţă să subliniez două secţiuni ale capitolului 2 impregnat cu drepturi umane, din care rezultă în mod clar libertatea unei persoane de a se îngriji de corpul său în maniera pe care o consideră cea mai potrivită şi dreptul de a-i fi respectată integritatea fizică. Astfel, secţiunea Libertatea şi securitatea persoanei (Freedom and security of the person) specifică: Oricine are dreptul la integritate fizică şi psihologică, aceasta incluzând a lua decizii proprii în ceea ce priveşte reproducerea, a avea securitate şi control asupra propriului corp, a nu fi supus la experimente medicale sau ştiinţifice fără consimţământul persoanei în cauză. De asemenea, avem în vedere şi o altă secţiune din acest capitol, referitoare la copil, care spune că acesta are dreptul de a fi protejat împotriva relelor tratamente, neglijării, abuzului sau oricărui tip de degradare.
De ce, dacă legea există, continentul african este încă un teren atât de fertil pentru numeroase practici şi experimente făcute asupra fiinţei umane, puse nu sub pretextul legii, ci al tradiţiilor sau credinţelor religioase?
Un exemplu cert de inviolabilitate a corpului persoanei este mutilarea genitală feminină, recunoscută internaţional drept o încălcare a drepturilor umane în ceea ce le priveşte pe fetele şi femeile din multe colţuri ale lumii. FGM (Female Genital Mutilation) reprezintă o practică tradiţională dureroasă ce implică tehnici de îndepărtare prin tăiere a unor părţi ale organelor genitale externe feminine, sau de îngustare prin coasere a orificiului natural al vaginului. Denumită şi “circumcizie feminină” sau “circumcizie faraonică”, această practică se întâlneşte în peste 40 de ţări din întreaga lume, deşi ea este interzisă prin legile de protecţie a copiilor din cele mai multe ţări civilizate.
Nu intenţionez să descriu pe larg această operaţiune, însă trebuie precizat faptul că există mai multe tipuri de mutilare. Desigur, fiecare regiune a dezvoltat tehnici caracteristice de a o realiza. Astfel, cea mai puţin răspândită metodă este denumită sunna sau clitoridectomie, iar numele vorbeşte de la sine despre ceea ce înseamnă. Pot fi îndepărtate labiile mici şi ţesuturile înconjurătoare. În fine, o altă metodă, numită infibulare, constă în coaserea labiilor mari în scopul de a îngusta orificiul către vagin.
Legătura cu religia
Deoarece practica mutilării genitale feminine a apărut şi a căpătat amploare în comunităţile islamice, ea tinde să fie asociată, cel puţin la nivel local, cu religia islamică. Foarte mulţi cetăţeni ai acestor ţări, în special cei care trăiesc în comunităţi restrânse, au dezvoltat credinţa conform căreia lipsa practicii ar fi sancţionată de islam, lucru deosebit de fals, întrucât religia lui Mohamed interzice mutilarea oricărei părţi a corpului.
Tradiţii…
Căutând informaţii despre începuturile acestei practici, am descoperit două variante de poveste, ce vin din regiunea Egiptului.
Se spune că Faraonul biblic, înspăimântat de posibilitatea ca soţia lui să nască un băiat ce avea să pună stăpânire pe întreg regatul său, prin drepturile ereditare, a poruncit ca toate femeile să fie circumcise. Metoda capătă numele de circumcizie faraonică şi constă în coaserea intrândului în vagin până la obţinerea unui orificiu foarte îngust, care să permită scurgerile menstruale şi ale urinei. Infibularea făcea naşterea imposibilă fără ajutorul unei moaşe, astfel că faraonul ar fi putut afla din timp dacă nou-născutul este băiat, caz în care ar fi fost ucis.
Cea de-a doua poveste o înfăţişează pe Sara, geloasă pe sclava Hagar, ce rămăsese însărcinată cu soţul său, Abraham. Sara decide că-i va tăia lui Hagar trei părţi din corp, iar soţul său, temându-se că va alege nasul sau urechile, o sfătuieşte să-i găurească doar urechile şi să o circumcidă.
Ritualul s-a transmis cu repeziciune, iar astăzi se practică din mai multe motive, majoritatea fiind de ordin tradiţional. Astfel, prin mutilare genitală feminină se urmăreşte scăderea interesului fetei faţă de sex, păstrarea virginităţii până la nuntă (şi obţinerea, pe această cale, a unei zestre mai mari de la familia bărbatului), iniţierea pentru viaţa de adult a fetei. În unele comunităţi există credinţa că prin această practică femeia primeşte recunoaştere socială.
Religie şi tradiţie = abuz?!
Deoarece are implicaţii grave asupra sănătăţii (există foarte multe cazuri în care fetiţele nu au putut rezista operaţiei făcută, de obicei, fără anestezie), dar şi psiho-emoţionale (se realizează la o vârstă fragedă şi din acest motiv se asociază cu intimidarea, forţarea şi violenţa, provoacă furie, depresie, anxietate şi fobii), mutilarea genitală feminină reprezintă o formă de abuz şi este interzisă în tot mai multe ţări dintre cele în care se practică.
O dublă tragedie din Egipt, în anul 2007, cazuri ale unor fetiţe de 12, respectiv 13 ani, care au murit în urma efectuării unei astfel de operaţii, a dus la emiterea unui Decret (Decretul nr. 271/2007), în care se preciza: “Este interzis pentru orice doctor, asistentă medicală sau oricare altă persoană să taie sau să modifice orice parte naturală a sistemului reproducător feminin, fie în spitale guvernamentale sau neguvernamentale, sau oricare alte locuri”.
Tot în 2007, UNFPA (Fondul ONU pentru populaţie) a început o acţiune pentru eradicarea mutilării genitale feminine, alăturându-se, astfel, activiştilor din toată lumea care luptă pentru respectarea drepturilor femeii.
În anul 2009, în România au cerut azil 200 de refugiaţi (femei) provenind din ţările africane, care au fost cazate într-un centru special creat pentru aceste cazuri la Timişoara. Din păcate, perioada de azil se limitează la câteva luni de zile, după care victimele sunt îndrumate către alte state sau chiar către ţara de origine. Motivul pentru care multe dintre acestea cer ajutorul unei ţări ca România este susţinut de existenţa articolului 64 din Noul Cod Civil, care face referire expresă la inviolabilitatea corpului uman şi la dreptul oricărei persoane de a avea parte la integritatea sa fizică.
Tradiţie sau nu, impunere religioasă sau nu, mutilarea genitală feminină provoacă victime la nivel mondial şi reprezintă, în opinia mea, o formă de tortură. De câte generaţii care vor trece prin această experienţă mai avem nevoie pentru ca practica să rămână doar o amintire?
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
