Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Contencios administrativ
Contencios administrativ
DezbateriCărţiProfesionişti

Revista Romana de Jurisprudenta nr. 1/2012


2 aprilie 2012 | Dan MĂRCULESCU

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

Editura Universul Juridic anunţă apariţia numărului 1 pe anul 2012 al Revistei Române de Jurisprudenţă.

Începând cu acest număr, revista va cuprinde traducerea în limba engleză a unei părţi din conţinutul informativ (rezumatul), acest lucru facilitând indexarea revistei în cele mai importante baze de date dedicate periodicelor şi obţinerea în acest mod a unei cotări cât mai avantajoase a revistei. De altfel, revista a obţinut, odată cu acest număr, indexarea în baza de date www.ebscohost.com, bază de date internaţională recunoscută pentru domeniul ştiinţelor juridice

Aşa cum ne-am obişnuit deja cititorii, şi numărul acesta debutează cu un editorial, unul excepţional, semnat de dl prof. univ. emerit Ion Deleanu. Intitulat „Dialogul judecătorilor – forme şi implicaţii ale dialogului judecătorilor”, editorialul dlui profesor abordează într-o manieră amplă şi plenară (cu surprinderea elementelor de istoric, de evoluţie şi a tendinţelor actuale) tematica dialogului judecătorilor, ca izvor al fiecărei hotărâri judecătoreşti, cu toate relaţiile multiple şi complexe pe care acest dialog le implică.

Prima parte a revistei, alocată Jurisprudenţei, prezintă, pe materii, hotărâri judecătoreşti interesante privind probleme noi sau controversate, dintre care multe sunt însoţite de comentarii, aprobative sau critice, de natură să contribuie la elucidarea problemelor tratate. În acest sens, semnalăm:
– în cadrul rubricii de drept civil şi drept procesual civil, o decizie a Tribunalului Bistriţa-Năsăud pe tema stabilirii priorităţii de soluţionare între excepţia nulităţii recursului şi excepţia de neconstituţionalitate, decizie însoţită de comentariul aprobativ semnat de dna judecător dr. Gabriela Cristina Frenţiu;
– de asemenea, în materie civilă, vă recomandăm comentariul amplu de factură explicativă elaborat de dna judecător dr. Evelina Oprina la o decizie a Tribunalului Bucureşti privind cerinţele legale pe care le necesită revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă;
– în cadrul aceleaşi rubrici de drept civil şi drept procesual civil, veţi regăsi comentariul aprobativ semnat de dl cercetător ştiinţific Dumitru Dobrev la o decizie a Curţii de Apel Bucureşti vizând problema admisibilităţii acţiunii în constatarea simulării unui proces, o problemă absolut inedită şi extrem de interesantă;
– de asemenea, veţi regăsi o decizie interesantă a Secţiei I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vizând o acţiune în retrocedare a unui lăcaş de cult aparţinând Bisericii Române Unită cu Roma, decizie pusă la dispoziţia redacţiei de dna judecător dr. Adina Nicolae;
– în materie comercială, vă recomandăm comentariul realizat de dna judecător Mihaela Sărăcuţ la o decizie a Curţii de Apel Cluj abordând subiectul procedurii insolvenţei şi înscrierea din oficiu a creditorilor debitoarei în tabelul preliminar de creanţe;
– în materia contenciosului administrativ, este de observat comentariul realizat de dl judecător dr. Gabriel Adrian Năsui la o decizie a Curţii de Apel Cluj privind anularea hotărârii consiliului local prin care se reglementează sancţiunea contravenţională complementară a ridicării şi a blocării autovehiculului;
– în cadrul aceleaşi rubrici, remarcăm comentariul explicativ realizat de dna judecător Rodica Voicu asupra unei decizii pronunţate de Înalta Curte cu privire la Agenţia Naţională de Transplant, speţă ce relevă caracterul confuz al reglementării, regimul delicat al transplantului de material genetic şi interferenţele acestui domeniu juridic cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.
– în cadrul rubricii de drept al muncii, vă recomandăm comentariul explicativ semnat de dna judecător Lucia Uţă asupra unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti de soluţionare a unei acţiuni de obligare a salariatului la restituirea cheltuielilor suportate de angajator cu formarea sa profesională.
– de asemenea, remarcăm comentariul dlui judecător Romeo Glodeanu asupra unei decizii abordând subiectul sancţiunilor disciplinare;
– rubrica de drept penal şi procesual penal vă propune comentariul consistent al dlui judecător dr. Lucian Săndel Macavei asupra unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care aduce în discuţie subiectul apelului declarat peste termen vs. cererea de rejudecare;
– în cadrul rubricii de drept bancar, cititorii vor regăsi un comentariu complex elaborat de dl avocat Ştefan Robert asupra unei probleme de drept abordată şi în numerele anterioare ale revistei – posibilitatea instituirii popririi asigurătorii asupra scrisorii de garanţie bancară.

Rubrica de Recursuri în interesul legii, cu o consistenţă apreciabilă şi în acest număr al revistei, aduce la cunoştinţa celor interesaţi deciziile publicate în Monitorul Oficial în intervalul de timp de la numărul anterior.

Rubrica dedicată Jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene oferă cititorilor ocazia de a lectura o hotărâre a instanţei europene pe tema executării în procedura de exequatur reglementată de Regulamentul (CE) nr. 44/2001, hotărâre însoţită de comentariul aprobativ realizat de dna judecător Mirela Stancu.

Rubrica Dezbateri RRDJ conţine aprecieri doctrinare, cu aplicare practică imediată, asupra unor probleme întâlnite frecvent în jurisprudenţa instanţelor sau a unor probleme de drept actuale, generate de textele noilor Coduri. În acest sens, enumerăm următoarele articole, al căror conţinut este evocat sugestiv de chiar titlul lor:
– Prof. univ. dr. Mircea Duţu, 100 de ani de control al constituţionalităţii legilor în România; Articolul evocă o decizie pronunţată de către Tribunalul Ilfov, în cauza „Societatea comunală de tramvaiuri din Bucureşti cu Ministerul de Interne şi Primăria Capitalei” (decizie care este redată integral în continuarea articolului, dată fiind importanţa acesteia), prin intermediul căreia s-a realizat primul control al instanţei de judecată asupra constituţionalităţii unei prevederi legale.
– Dr. Nicoleta Ţăndăreanu, Prescripţia extinctivă prin prisma prevederilor noului Cod civil (Legea nr. 287/2009) (partea II-a);
– Avocat Liviu-Alexandru Viorel şi avocat Avram-Alexandru Oană, Modificările aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr. 71/2011. Soluţii preconizate în Noul Cod de procedură civilă;
– Conf. univ. dr. Lucian Săuleanu, Specificul obligaţiilor asumate de profesionişti în contextul dispoziţiilor noului Cod civil;
– Avocat Octavian Popescu şi avocat Germin Petcu, Controlul de legalitate a actelor procurorului în faza urmăririi penale, din perspectiva termenului rezonabil şi a accesului la justiţie;
– Dr. Viviana Onaca, Ioana Burduf, Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea şi executarea hotărârilor şi cooperarea în materie de obligaţii de întreţinere, Protocolul de la Haga din 23 noiembrie 2007 privind legea aplicabilă obligaţiilor de întreţinere şi Convenţia de la 23 noiembrie 2007 privind obţinerea pensiei de întreţinere în străinătate pentru copii şi alţi membri ai familiei (partea a V-a).

Dan MARCULESCU, Director Marketing  UNIVERSUL JURIDIC

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii