Lasati avocatura avocatilor!
2 aprilie 2012 | JURIDICE.ro, Mădălin NICULEASAContemporaneitatea, cu zbaterile ei despre cifrele de afaceri ale caselor de avocatură respectiv despre avocatura paralelă gestionată de domnul Bota, ne oferă prilejul pentru a ne întreba în ce măsură această profesie mai este a avocaţilor sau a devenit obiect de studiu şi de lucru pentru oamenii de afaceri sau alte persoane interesate.
Spun aceasta întrucât există o serie de aspecte care înstrăinează profesia de categoria profesiilor liberale, apropiind-o din ce în ce mai mult de o activitate exclusiv economică, pretabilă managementului specific zonei afacerilor. La această stare de lucruri s-a ajuns din diverse motive, subiective sau obiective, imputabile sau neimputabile, însă ceea ce este important la acest moment este faptul că foarte multor persoane le convine această stare de lucruri, întrucât pentru unii acesta este contextul potrivit de înavuţire iar pentru alţii contextul nu este sesizabil.
Senzaţia mea este că România are din ce în ce mai mulţi oameni de afaceri îmbrăcaţi în roba de avocat şi din ce în ce mai puţini avocaţi îmbrăcaţi în deprinderile oamenilor de afaceri.
Iată de ce spun lucrurile de mai sus:
1. Organele profesiei sunt amorţite în faţa actualului context
Exceptând demersurile lui Gheorghe Florea cu privire la situaţia acestei profesii, nu am întânit prea multe luări de poziţie instituţionale faţă de provocările la care este supusă profesia de avocat. Baroul Bucureşti trăieşte doar pentru avocaţii din oficiu, uitând că acest Barou are peste 7000 de avocaţi. Avem avocaţi arestaţi, după cum avem avocaţi mustraţi de judecători pentru calitatea actului profesional, dar cu toate acestea aproape nimeni nu vorbeşte (până la fapte e cale lungă) despre calitatea actului profesional.
Ne facem cu toţii că nu vedem cât de jos este aportul de valoare adăugată din partea avocaţilor la afacerile clienţilor, fără să ne gândim la faptul că la sfârşitul zilei cea care suferă este profesia in integralitatea ei. Poate că există dar eu nu am văzut preocupările profesiei cu privire la creşterea calităţii umane şi profesionale în cadrul avocaţilor.
Am intrat în barou în 2001 când s-a organizat un examen naţional, iar din peste 2000 de candidaţi am intrat doar 22 de persoane (au mai intrat Lucian Bondoc, Mihai Ristici, Cosmin Vasile, Ioana Gelepu). Acest demers nu s-a mai repetat. Nu am văzut niciun demers instituţional cu privire la raportul dintre profesii, sau dintre avocaţi şi judecători. Există demersuri pe care membrii organelor profesiei le fac dar nu în scop instituţional ci individual, pentru vizibilitatea proprie.
2. Avocatura a devenit o afacere, lucru dovedit de eforturile depuse pentru publicarea cifrelor de afaceri
Dacă ar fi cantitatea cantitatea (a se citi cifrele de afaceri) dublată de- sau învecinată cu calitatea, nu ar fi nimic greşit în faptul că această profesie începe să fie organizată din ce în ce mai mult după regulile unei afaceri clasice. Problema apare atunci când cantitatea subjugă calitatea iar actul profesional şi interesele clienţilor sunt serios prejudiciate.
Mai este un lucru subordonat de cifra de afaceri, anume moralitatea inerentă acestei profesii. Disperarea de a creşte cifra de afaceri omoară deontologia profesională şi moralitatea umană. Jonglăm cu conflictul de interese astfel încât să dea bine la poză. Multă formă, puţină substanţă.
3. Avocatura se dejuridicizează şi se birocratizează
Ne preocupă eficienţa economică dar nu ne mai preocupă în niciun fel pregătirea profesională. Avocatura este o profesie juridică care trăieşte din substanţa pregătirii profesionale, dialogului juridic sau ştiinţei de carte. Câţi avocaţi scriu în revistele de specialitate, câţi avocaţi citesc revistele de specialitate, câţi avocaţi dialoghează profesional cu judecătorul, şi putem continua tot aşa în această direcţie. Ne pierdem din ce în ce mai repede şi mai mult esenţa de jurişti şi devenim birocraţi şi oameni de afaceri. Există avocaţi care nu ştiu numele clientului, nu ştiu temeiul cererii de chemare în judecată pe care tocmai a semnat-o, etc. Piaţa dezbaterii juridice este animată de ani de zile de aproximativ aceleaşi persoane.
4. Avocatura se dezumanizează şi se canibalizează
Nimic nu este mai de mult ajutor pentru educaţia fundamentală umană decât momentele de criză economică. Aceasta profesionalizează relaţiile sociale, subliniază importanţa plus valorii şi a know-how-ului, substanţializează comportamentele umane animate de tendinţe importante ştiinţific: corectitudinea, obiectivitatea, consecvenţa, ambiţia, antreprenoriatul, etc.
Care-i legătura dintre calitatea umană şi profesia de avocat?
Îmi aduc aminte că eram în prima zi a clasei a IX a şi eram în careu, locul în care erau strânşi toţi elevii pentru a le fi anunţate cele mai importante decizii sau diverse alte lucruri. Într-un astfel de moment şi de loc, directorul de la acea vreme, un profesor de română ne-a întrebat pe toţi cât face 7 plus 4, plus 4, plus 4, plus 4, plus 4, minus 7. Noi toţi ne-am apucat să socotim şi să oferim diverse răspunsuri. Niciunul nu am nimerit rezultatul căci acesta era zero. Da, atât fac 7 ani înainte de şcoală, plus 4 ani de şcoală primară, plus 4 ani de şcoală gimnazială, plus 4 ani de liceu, plus 4 ani de facultate, plus 4 ani sau câţi or mai fi de doctorat, minus cei 7 ani de acasă. Nimic nu se poate clădi fără deprinderile şi adăugirile pe care le primeşti de la familie în primii ani de viaţă.
Corectitudinea, obiectivitatea, consecvenţa, disciplina şi rigoarea, sunt elemente pe care le dobândeşti acasă. Acestea îţi sunt inoculate de familie şi sunt eventual nuanţate sau finisate de şcoală şi viaţă, însă aproape niciodată acestea nu-ţi sunt determinate exclusiv de facultate sau de altă formă de învăţământ. Şi pentru că îţi sunt adăugate la o vârstă atât de tânără, acestea se dovedesc sau nu de ajutor, în raport de forma în care au fost dobândite.
Vorbim de curiculae, de sisteme, de deficite bugetare, de reforme în educaţie, însă nu am auzit pe nimeni să discute despre modalitatea de reformarea a familiei. Marea Britanie a declanşat cu ceva vreme în urmă o reformă a relaţiilor de muncă exclusiv pentru a apropia membrii familiei, respectiv pentru a reinventa această relaţie. Nimic nu poate începe fără educaţia fundamentală pe care ţi-o oferă o viaţă de familie sănătoasă şi echilibrată. Calitatea profesională adevărată rezultă în cele mai multe cazuri dintr-o calitate umană aparte; restul este artificiu şi secvenţă. Omul se învecinează cu profesia, ocupaţia şi afacerea şi nu invers. Acestea sunt grefe pentru calitatea umană, în sensul că dacă aceasta din urmă lipseşte vom avea ceva artificial şi nesubstanţial.
Cum poţi să faci cercetare de orice natură ar fi ea dacă nu ai obiectivitate şi sinceritate? Cum ai putea face afaceri, în sensul de exploatare a resurselor de producţie fără consecvenţă, corectitudine primară şi obiectivitate sistemică? Cum ai putea să exerciţi profesia dacă nu ştii ceea ce este respectul uman şi apoi profesional?
Aici suferă această profesie, la calitatea umană şi profesională, întrucât:
- Calitatea umană te împiedică să accepţi funcţii pentru care nu eşti pregătit uman. Parvenirea birocratică a devenit a doua noastră natură şi aceasta pentru că nu am fost învăţaţi de mici că există un loc pentru fiecare doar dacă există respect de sine.
- Calitatea umană te împiedică să faci lucruri la care nu te pricepi. Sunt convins că diversitatea profesională poate fi utilă oricărui demers profesional, sub condiţia ca fiecare să-şi cunoască limitele şi locul.
- Calitatea umană te împiedică să fii demagog şi să minţi. Steinhardt, în Jurnalul Fericirii împarte păcatele în păcate de stânga şi păcate de dreapta, cele de stânga fiind cele clasice – furtul, minciuna, etc. iar cele de dreapta cele atipice, adică să-ţi pui principiile de viaţă fundamentale în lucruri mărunte de viaţă. Doar calitatea umană te ajută să navighezi între cele două categorii de păcate. Şi lipsa calităţii umane ne împiedică să distingem între relativitatea discursului şi minciună, demagogie goală vecină cu lipsa adevărului.
- Calitatea umană te ajută să faci afaceri. Cenzura egoismului şi interesului, elemente specifice oamenilor de afaceri poate fi realizată doar de calitatea umană. Doar în felul acesta poţi să te înconjori de oameni care ştiu ce fac şi fac ce ştiu. Aceeaşi calitatea umană te împiedică să perverteşti profesii doar pentru a obţine bani.
- Calitatea umană te ajută să faci sisteme şi reforme sau revoluţii. Nimeni nu poate aşeza lucrurile într-un anumit fel, sau reaşeza elementele într-un alt fel dacă nu ştie cursul firesc al lucrurilor. Cum să putem desena noi sistemul constituţional român la 1990 când noi nu ştiam ce înseamnă bunul simţ în materi instituţională, cum ar trebuie să se raporteze instituţiile între ele, cum ar fi trebuit populate acestea, etc. Dacă am fi avut simţul realităţii am fi ştiut să aşezăm încă de la 1990 măsura între politic şi tehnic în cadrul instituţiilor, am fi ştiut că există o propensiune naturală spre avariţie politică.
- Calitatea umană te ajută să respecţi oameni şi instituţii. Curtea Constituţională din Germania, una dintre cele mai conservatoare instanţe constituţionale din Uniunea Europeană, a bruscat şi pălmuit instituţional Guvernul german de atâtea ori, însă niciodată nu am citit vre-o luare de poziţie faţă de aceste atitudini. Vedeţi ce se întâmplă la noi când se pronunţă Curtea Constituţională sau când instanţele judecătoreşti se pronunţă pe dosare aflate sub lupa mass-mediei. Nu trebuie confundate lucrurile. Deciziile acestea trebuie si pot să fi analizate tehnic dar la locul lor, adică de specialişti în reviste de specialitate sau la conferinţe de specialitate şi nu la televizor. Nu am face acest lucru dacă am fi fost educaţi să avem încredere şi să fim consecvenţi cu ceea ce am creat.
- Calitatea umană te ajută să iei deciziile corecte întrucât ceea ce ajută decizia atunci când zona este în ceaţă este simţul educat şi instinctul rafinat, or acestea se realizează prin ani de experienţă şi de asimilare a informaţiei. Vedeţi câţi profesionişti din lumea de azi aplică principiul Long Life Learning (LLL), or aceasta vine tocmai din bunul simţ al cunoaşterii limitelor şi capacităţilor.
Ne lipsesc aceste lucruri şi ne vor lipsi mulţi ani de aici înainte dacă nu vom înţelege că la nivel structural România are nevoie de lucruri simple dar corecte şi cinstite.
