ICCJ. Actiune in evacuare vs. actiune in revendicare
4 aprilie 2012 | Corina CIOROABĂ, Corina CIOROABĂ

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au apreciat (în cuprinsul Deciziei nr. 169 din 18 ianuarie 2011 prounţată în recurs de Secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect acţiune în evacuare) că acţiunea în evacuare este un instrument juridic aflat la dispoziţia proprietarului sau posesorului unui imobil, pentru apărarea folosinţei bunului, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate. În cadrul acestei acţiuni nu se pune în discuţie însuşi dreptul de proprietate asupra imobilului, ci doar folosinţa acestuia. În speţă, pârâţii ocupau fără titlu imobilul în litigiu, iar reclamanta, în calitate de proprietar, nu a solicitat obligarea pârâţilor să îi recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului în cadrul unei acţiuni în revendicare, ci doar evacuarea acestora şi predarea bunului în materialitatea sa. Sub acest aspect, Înalta Curte a reţinut că, în mod eronat, instanţele inferioare au apreciat că acţiunea în evacuare constituie un mijloc procedural specific exclusiv raporturilor de locaţiune între părţi, considerând că neopunerea unui titlu de către pârâţi nu poate fi analizată decât în cadrul unei acţiuni în revendicare. În dezacord cu o astfel de abordare restrictivă, Înalta Curte a menţionat că dispoziţiile art. 480 C. civ. constituie temei de drept inclusiv pentru acţiunea în evacuare, ca mijloc procedural de valorificare a posesiei şi folosinţei asupra bunurilor.