INFO-PICCJ, 5 aprilie 2012
5 aprilie 2012 | JURIDICE.ro
Omor si violare de domiciliu. Trimitere in judecata. PT Valcea
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea in judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului TUDORACHE PETRE sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor şi violare de domiciliu.
Din probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a reieşit următoarea stare de fapt:
În dimineaţa zilei de 19.03.2012, în jurul orelor 0630, inculpatul Tudorache Petre i-a aplicat fostei sale soţii S.V. mai multe lovituri cu cuţitul, în zona gâtului, lovituri care au condus la decesul acesteia.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Vâlcea.
***
Tentativa la omor deosebit de grav, violare de domiciliu si distrugere. Trimitere in judecata. PT Suceava
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului AMARII GHEORGHE sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la omor deosebit de grav, violare de domiciliu şi distrugere.
Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea situaţie de fapt:
În seara zilei de 15.12.2011, în jurul orelor 2030, inculpatul s-a deplasat la imobilul în care locuiau victimele G.M. şi G.M. (concubina sa şi tatăl acesteia), unde, după ce a pătruns prin efracţie (prin spargerea unui geam), le-a aplicat acestora mai multe lovituri în zone vitale, cauzându-le leziuni grave.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Suceava.
***
Tentativa la omor deosebit de grav. Trimitere in judecata. PT Suceava
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului BURACIUC NICUŞOR COSTEL sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav.
Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea situaţie de fapt:
La data de 03.12.2011, în jurul orelor 2330, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul Buraciuc Nicuşor Costel a avut un conflict cu concubina sa, motiv pentru care aceasta a solicitat intervenţia unui echipaj de poliţie. La faţa locului s-a deplasat victima I.P. (agent de poliţie) care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, asupra căreia inculpatul a exercitat acte de violenţă, lovind-o de mai multe ori cu un cuţit la nivelul capului şi al corpului, cauzându-i leziuni în zone vitale.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Suceava.
***
Abuz în serviciu contra intereselor publice. Trimitere in judecata. PT Maramures
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş au dispus, prin rechizitoriu, la data de 04.04.2012, trimiterea în judecată a inculpatului GÎRDA MARCEL IONICĂ sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.
Din probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a rezultat că, în perioada 2007 – 2010, inculpatul Gîrda Marcel Ionică, în calitate de primar al unei comune din judeţul Maramureş, cu ştiinţă, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, efectuând mai multe plăţi nelegale, cauzând, astfel Consiliului Local al comunei un prejudiciu de 47.895 lei.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Târgu Lăpuş.
***
Delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Trimitere in judecata. PJ Timisoara
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea in judecată a inculpatei SZASZ CSILLA NOEMI sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Din probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a reieşit următoarea situaţie de fapt:
În perioada cuprinsă între august 2007 – februarie 2008, inculpata, în calitate de director zonal al unei societăţi comerciale, după ce în prealabil confecţionase o ştampilă cu datele de identificare ale societăţii la care era angajată, a emis în numele persoanei juridice mai multe chitanţe pe care a aplicat ştampila contrafăcută şi le-a semnat în vederea încasării sumelor de bani datorate societăţii de către diferiţi debitori ai acesteia. Sumele astfel încasate au fost însuşite şi folosite în scopuri personale de către inculpată. În acest context, persoana juridică a fost prejudiciată cu suma de 26.887 lei din care a fost recuperată suma de 4.463 lei.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Timişoara.
***
Tentativă la omor şi violare de domiciliu. Arestare. PT Suceava
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi au solicitat, totodată, instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpatului OLTEANU CRISTINEL DĂNUŢ (aflat în stare de reţinere) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la omor şi violare de domiciliu.
Magistraţii Tribunalului Suceava, au admis cererea procurorilor şi au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele inculpatului, pentru o perioadă de 29 de zile.
Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în dimineaţa zilei de 04.04.2012, în jurul orelor 0630, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi, inculpatul a pătruns, fără drept, în curtea şi în locuinţa victimei C.D., căreia i-a aplicat mai multe lovituri cu un topor în zona capului, cauzându-i leziuni grave care au pus în primejdie viaţa acesteia.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.
***
Neglijenţă în serviciu. Trimitere in judecata. PCA Timisoara
Procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatelor:
- POPOVICI MAGDALENA sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu;
- PUŞCAŞU MIHAELA-CRISTINA sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală gravă din culpă.
Dosarul a fost preluat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara la data de 13.10.2010, în temeiul art. 209 al. 41 C.p.p., ca urmare a propunerii formulate de acest parchet şi avându-se în vedere complexitatea cauzei.
Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea situaţie de fapt:
Din probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a rezultat faptul că, la data de 02.07.2008, în jurul orei 1200, în timp ce se afla la grupul sanitar al creşei împreună cu inculpata Puşcaşu Mihaela-Cristina (infirmieră la o creşă cu program săptămânal) un minor în vârstă de 3 ani a suferit o vătămare corporală gravă, ca urmare a căderii unei vane din fontă peste membrul inferior drept al acestuia.
În acest context, inculpata Puşcaşu Mihaela-Cristina nu şi-a îndeplinit, din neglijenţă, obligaţia de supraveghere a minorului, astfel că acesta s-a agăţat cu mâinile de vană şi, pentru că nu era fixată în perete prin sisteme de siguranţă suplimentare, ci era dispusă doar pe un suport în formă de trepied, acesta a alunecat pe gresie şi s-a răsturnat peste el. Astfel, minorul a suferit o vătămare corporală gravă, constând în fractura femurului drept şi hemipareză stângă, necesitând pentru vindecare 68 zile de îngrijiri medicale.
Totodată, inculpata Popovici Magdalena nu a luat măsurile necesare pentru fixarea în perete, cu elemente de siguranţă suplimentare, a vanei de fontă aflată în grupul sanitar neîndeplinindu-şi, astfel, din neglijenţă, atribuţia de serviciu de a asigura securitatea copiilor din creşă pentru prevenirea de accidente.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Timişoara spre judecare.
>> sursa: mpublic.ro
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro