Secţiuni » Articole » Opinii
OpiniiPovestim cărţiImaginarul dreptului
Condiţii de publicare

Scrisoare deschisa catre un presedinte de instanta


9 aprilie 2012 | JURIDICE.ro, Viorel PAPU
Secţiuni: Opinii
JURIDICE - In Law We Trust
UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

Scrisoare deschisă către Mihail Stănescu-Sas, preşedintele Judecătoriei Constanţa

Stimate domnule preşedinte,

Vă adresez această scrisoare în urma regăsirii de sine ca profesionist într-un text din Statutul profesiei de avocat (HUNBR nr. 63/2011), text din care rezultă obligaţia mea de a stărui prin orice mijloace legale pentru realizarea liberului acces la justiţie şi pentru un proces echitabil. Am avut curiozitatea care se datorează fie vârstei fie profesiei sau amândurora să cercetez această obligaţie şi în Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti – ROI (HCSM nr. 387/2005). Am regăsit-o, sub o altă exprimare, în primul articol din ROI.

Ca să vezi, suntem obligaţi să fim la fel! Vă apreciez mintea sclipitoare şi soluţiile pe care le daţi problemelor juridice supuse gândului şi puterii dumneavoastră dar şi bunul simţ de care mereu daţi dovadă. Nu pot însă să vă apreciez în calitatea dumneavoastră de preşedinte (manager) al Judecătoriei Constanţa. Ceea ce se tot întâmplă sau nu se întâmplă de ani buni, sub alte conduceri şi în special sub a dumneavoastră, dar mai ales ultimele măsuri instituite imediat după 1 aprilie 2012, sunt în contra principiilor care obligă atât judecătorii şi auxiliarii acestora cât şi avocaţii la o conduită demnă de înfăptuirea efectivă şi eficientă a justiţiei. Nu vreau să plâng pe umărul dumneavoastră. L-aş prefera drept sprijin în înfăptuirea justiţiei însă mă tem că se află prea departe. Faptul că s-a ajuns în situaţia în care completul c22, în ziua de 03.04.2012, să fie nevoit să ţină şedinţa publică de judecată de peste 50 de dosare într-o încăpere de maximum 8 metri pătraţi (sala 5, folosită rar pentru măsuri preventive) cu avocaţii şi justiţiabilii aşteptând pe un hol îngust de 1 metru pentru a intra câte 10 dosare în sală, este cel puţin degradant pentru justiţia pe care o gestionaţi. Faptul că după 1 aprilie 2012 s-a interzis accesul avocaţilor la birourile grefierilor, faptul că nu se mai permite avocaţilor şi consilierilor juridici accesul la arhivele penală şi civilă ale instanţei pe care o patronaţi (aceştia fiind nevoiţi să studieze dosarele într-un hol), faptul că există un sistem de acces la informaţii/acte prin sistemul comunist ”telefonul fără fir” din cauza amplasării unui amploiat care preia ”doleanţa” din holul de mai sus şi o transmite către arhiva solicitată, faptul că numai experţii nu şi avocaţii sau consilierii juridici au acces direct la dosarele arhivei fără mijlocirea realizată de amploiat, faptul că aţi permis depozitarea de dosare în toaleta de pe holul dintre cele două arhive, nu poate decât să nu miroasă a bine şi mai ales să nu miroasă a justiţie, a liber acces la aceasta, a proces echitabil. Nici cazul de la Judecătoria Mangalia şi nici discuţiile care s-au purtat cu ocazia Adunării Generale a Avocaţilor din Baroul Constanţa, din 24.03.2012, nu îndreptăţesc asemenea măsuri ”revoluţionare”.

Vă aduc aminte că potrivit art. 16 alin. (1) lit. e) şi 45 din ROI, dumneavoastră sunteţi persoana care coordonează, cea care şi controlează activitatea personalului auxiliar de specialitate din cadrul Judecătoriei Constanţa, sens în care vă solicit să adoptaţi următoarele măsuri imediate, asupra cărora aveţi competenţa directă:
– stabilirea în sarcina arhivelor, registraturii şi a biroului ”persoane juridice” a unui program de minim două ore pe zi de lucru destinat exclusiv avocaţilor, consilierilor juridici şi experţilor;
– asigurarea accesului direct al avocaţilor, consilierilor juridici şi al experţilor la dosare, la grefieri, la birourile de executări civile şi penale precum şi în orice compartimente în care îşi justifică interesul;
– încuviinţarea folosirii de către avocaţi, consilieri juridici şi experţi de aparate de tip scanner de mână, telefoane mobile cu cameră digitală etc. exclusiv pentru fotocopierea documentelor din dosare, în baza unei cereri scrise adresate în acest sens;
– mutarea de urgenţă a dosarelor depozitate în toaletă într-un spaţiu mult mai bine igienizat;
– valorificarea celor trei spaţii (în care în prezent fie nu există nimic fie zac cartoane imense şi neînţelese) din holul clădirii Judecătoriei Constanţa, prin închiriere/cedare a folosinţei în mod gratuit către Primăria Constanţa pentru achitarea taxelor judiciare de timbru, către Poşta Română pentru achiziţionarea de timbre judiciare şi către orice persoană privată interesată şi care achită mai mult pentru asigurarea de servicii de fotocopiere contracost exclusiv a filelor din dosare şi a altor documente care sunt în administrarea Judecătoriei Constanţa;
– înfiinţarea unui birou exclusiv de informare şi relaţii publice, conform art. 37 alin. (2) din ROI;
– demararea procedurilor pentru înfiinţarea unui sediu secundar al Judecătoriei Constanţa, faţă de nivelul foarte ridicat de încărcare, conform art. 2 alin. (5) din ROI;
– solicitarea suplimentării posturilor de grefieri/organizarea de concursuri prin care să se ocupe posturile vacante;
– în fine, deşi nu intră în sfera atribuţiilor dumneavoastră, v-aş solicita şi să insistaţi pe lângă colegii dumneavoastră pentru a-şi respecta obligaţiile prevăzute de art. 5 alin. (2) lit. d) şi e) din ROI, în sensul de a nu mai manifesta dispreţ, de a nu mai urla şi de a nu mai jigni pe niciun participant la judecată, în special pe avocaţi;
– poate, cu ocazia Sărbătorilor de Paşti, veţi face demersuri pe lângă colegii dumneavoastră pentru a-şi îndrepta şi practica defectuoasă mai ales pentru ei, dar şi pentru ceilalţi profesionişti, aceea de a apela toate dosarele la ordine (chiar şi cu martori), umilind astfel avocaţii şi consilierii juridici prezenţi în sală.

Nu aş vrea să credeţi că solicitările din această scrisoare sunt o erijare în manifestarea de iniţiativă pe care sunteţi obligat să o aveţi conform art. 19 alin. (1) din Codul deontologic al magistraţilor (HCSM nr. 382/2005); sunt doar solicitări cu care probabil vă veţi confrunta din ce în ce mai des, zi de zi, până când le veţi pune în practică, toate acestea spre aducerea în prim plan a bunei administrări a justiţiei pe care o păstoriţi, întru liber acces la ea şi pentru echitate.

Vă mulţumesc pentru timpul acordat!

Cu simpatie,

Viorel PAPU, FUNDAŢIA EUROPROF

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice


Cont profesional
JURIDICE Comunicare









Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii
 
© 2003-2023 J JURIDICE.ro