Secţiuni » Arii de practică » Business » Insolvenţă
Insolvenţă
DezbateriCărţiProfesionişti

Adunare a creditorilor anulata de judecator. Convocarea altei Adunari a creditorilor cu aceeasi ordine de zi


10 aprilie 2012 | Marian OPREA
Secţiuni: Insolvență, RNSJ
JURIDICE - In Law We Trust
UNBR Caut avocat
Evenimente juridice

Aratam intr-un material anterior ca in practica putem intalni situatia in care desi Adunarea creditorilor decide desemnarea unui alt administrator judiciar decat cel numit provizoriu de catre judecatorul-sindic, pana la momentul confirmarii acestuia se poate scurge o perioada de timp, mai mult sau mai putin indelungata, in care procedura insolventei isi urmeaza cursul.

Concret, in materialul anterior am aratat ca Adunarea creditorilor a hotarat desemnarea unui alt administrator judiciar decat cel provizoriu, la data de 12.02.2010, iar confirmarea acestuia in functie s-a facut de catre instanta de recurs, la data de 02.12.2010.

In toata aceasta perioada, administratorul judiciar numit de judecatorul-sindic a indeplinit atributiile specifice procedurii insolventei.

Astfel, avand in vedere ca Hotararea Adunarii creditorilor (prima Adunare a creditorilor) din 12.02.2010 fusese anulata prin sent. 339/30.03.2010 de catre judecatorul-sindic, iar creditorul B formulase recurs, administratorul judiciar provizoriu a convoacat Adunarea creditorilor in data de 15.04.2010, avand pe ordinea de zi confirmarea comitetului creditorilor desemnat de judecatorul-sindic si confirmarea administratorului judiciar.

La data sedintei, administratorul judiciar provizoriu a prezentat creditorilor un nou tabel preliminar de creante, in care au fost inclusi creditorii AFP si M, astfel incat majorandu-se valoarea totala a creantelor, creditorii B si C, care votasera anterior desemnarea altui administrator judiciar, nu mai aveau impreuna peste 50 % din valoarea totala a creantelor, astfel ca nu mai puteau uza de prevederile art. 19 alin. 2 din Legea 85/2006.

In aceste conditii, ceilalti creditori au votat pentru confirmarea comitetului creditorilor si a administratorului judiciar desemnat de judecatorul-sindic, incheindu-se procesul-verbal al sedintei semnat doar de administratorul judiciar care a inmanat creditorilor prezenti cate un exemplar, administratorul judiciar refuzand sa mentioneze in cuprinsul acestuia toate problemele discutate si faptul ca a refuzat sa il inmaneze creditorilor spre semnare, desi i s-a solicitat.

Creditorul B a formulat contestatie impotriva tabelului preliminar de creante astfel modificat(despre soarta acestuia urmand a relata intr-un alt material) precum si impotriva Hotararii Adunarii creditorilor, unul din motivele invocate fiind acela ca votul exprimat in cadrul adunarii creditorilor a fost viciat datorita majorarii nelegale a cuantumului creantelor inscrise in tabel.

Prin sent. 813/27.09.2010 judecatorul-sindic a respins contestatia creditorului B, motivand ca voturile creditorilor au fost luate in considerare conform tabelului de creante intocmit in data de 15.04.2010, potrivit art.72 alin. 3 din lege, refuzand sa se pronunte si asupra motivului de nulitate invocat – majorarea nelegala a cuantumului creantelor inscrise in tabel cu efect direct asupra votului.

Impotriva hotararii judecatorului-sindic, creditorul B a formulat recurs, invocand, in esenta aceleasi motive ca si in contestatia formulata.

Curtea de Apel Galati, prin Decizia nr. 207/23.03.2011, a admis si a modificat in parte hotararea recurata in sensul ca a anulat Hotararea Adunarii creditorilor din 15.04.2010.

Instanta de recurs a retinut ca din coroborarea art. 11 alin. 1, lit .c si d cu dispozitiile art. 19 alin. 2 din Legea 85/2006, rezulta ca in cadrul primei Adunari a creditorilor, creditorii care detin cel putin 50 % din valoarea creantelor pot decide desemnarea altui administrator judiciar, care sa inlocuiasca pe cel numit de judecatorul-sindic.

Astfel, instanta de recurs a retinut ca, in speta, prima adunare a creditorilor a avut loc in data de 12.02.2010 cand administratorul judiciar provizoriu nu a fost confirmat si a fost desemnat de catre creditori un alt administrator judiciar, hotararea a fost contestata iar judecatorul-sindic a refuzat confirmarea administratorului judiciar prin sent. 339/30.03.2010, insa impotriva acesteia s-a declarat recurs, astfel ca administratorul judiciar provizoriu nu era indreptatit sa convoace o noua adunare a creditorilor (in 15.04.2010) cu aceeasi ordine de zi ca si in cea precedenta (din 12.02.2010).

A apreciat instanta de recurs ca, pentru a respecta calendarul procedurii insolventei, administratorul judiciar provizoriu avea obligatia de a-si insusi solutia ce urma a se pronunta de catre instanta de recurs, la fel cum si judecatorul-sindic avea obligatia de a sanctiona exercitarea abuziva a drepturilor ce revin administratorului judiciar provizoriu, constand in convocarea unei noi adunari a creditorilor, concluzionand ca adunarea creditorilor din 15.04.2010 a fost nelegal convocata in conditiile in care chestiunile cuprinse in ordinea de zi a sedintei faceau obiectul unui litigiu in curs de solutionare.

Prin aceeasi hotarare instanta de recurs a gasit intemeiate si motivele de nulitate invocate de creditorul B, atat prin contestatie cat si prin recursul formulat.

Astfel, instanta de recurs a retinut ca in tabelul preliminar de creante sunt inscrisi toti creditorii care detin o creanta anterioara deschiderii procedurii si formuleaza cerere in acest sens. AFP a formulat cerere de plata a creantelor nascute in timpul procedurii, potrivit art. 64 alin. 6 din lege, ce se platesc potrivit actelor din care rezulta fara a fi inscrise in tabelul de creante, nu cerere de inscriere in tabelul de creante, insa administratorul judiciar provizoriu a inscris, cu incalcarea legii, creanta in tabel.

Mai mult, instanta de recurs a apreciat ca judecatorul-sindic ar fi trebuit sa sanctioneze, in primul rand, abuzul de drept savarsit de administratorul judiciar provizoriu in conditiile in care acesta a deturnat dreptul prevazut de art.72 din lege de la scopul prevazut de legiuitor si l-a exercitat cu rea credinta, inscriind in tabel creante pentru care nu s-au formulat cereri de inregistrare, cu scopul vadit de a denatura exercitiul dreptului de vot, proportional cu valoarea creantelor, astfel ca judecatorul-sindic ar fi trebuit sa constate ca actul intocmit (tabelul preliminar de creante din 15.04.2011) trebuie lipsit de efectele contrarii scopului prevazut de legiuitor si, avand in vedere ca acest act nelegal a stat la baza altui act (hotararea Adunarii creditorilor din 15.04.2010) prin denaturarea votului, judecatorul-sindic ar fi trebuit sa constate lipsa de eficienta a actului ulterior.

Asa cum se poate constata, instanta de recurs a solutionat contestatia formulata impotriva Hotararii Adunarii creditorilor analizand si motivul invocat de contestator, respectiv cel privind majorarea nelegala a cuantumului creantelor mentionate in tabelul de creante, cu consecinte directe asupra procentelor de vot si a hotararii, chiar daca procedura de contestare a creantelor prevazuta de lege in aceasta situatie este alta (procedura pe care creditorul B a si urmat-o).

Instanta de recurs a procedat diferit de judecatorul-sindic, acesta din urma neanalizand acest motiv de nulitate, ci doar limitandu-se a face trimitere la dispozitiile art. 72 si art. 15 alin. 2 lit. a din lege.

O asemenea modalitate de solutionare a contestatiei de catre judecatorul-sindic este argumentata pe dispozitiile art. 14 alin. 8 din Legea 85/2006, potrivit carora contestatia impotriva Hotararii Adunarii creditorilor se solutioneaza in camera de consiliu, pe cand contestatiile la creante se solutioneaza in sedinta publica, insa asa cum se poate constata din situatia expusa, intre contestatia formulata impotriva tabelului de creante si cea impotriva Hotararii Adunarii creditorilor exista o stransa legatura, practic solutia data contestatiei impotriva Hotararii Adunarii creditorilor depinzand in mare masura de cea data contestatiei impotriva tabelului de creante.

O conexare a solutionarii celor doua contestatii nu a putut fi realizata, datorita procedurii de solutionare diferita prevazuta de textele de lege, insa pentru o mai buna administrare a actului de justitie aceasta ar fi fost solutia ideala.

In aceasta situatie, apreciem ca s-ar impune modificarea art. 14 alin. 8 din Legea 85/2006, in sensul de a fi eliminata procedura de solutionare a contestatiilor impotriva Hotararilor Adunarii creditorilor in camera de consiliu, aceasta trebuind a fi desfasurata in sedinta publica.

Un argument desprins din practica in acest sens este acela ca, in majoritatea covarsitoare a cazurilor, lista de sedinta pentru un anumit termen cuprinde mai multe dosare ce urmeaza a fi analizate/solutionate de judecatorul-sindic, unele cu termen intermediar in cadrul procedurii, altele in care va trebui sa solutioneze diferite contestatii, inclusiv impotriva hotararilor luate in Adunarea creditorilor. Acestea se solutioneaza in cadrul sedintei publice, in prezenta si a partilor din celelalte dosare aflate pe lista, chiar daca pe hotarare se face mentiunea “sedinta camerei de consiliu din data de …”.

Un alt argument in acest sens este si acela ca in recurs sentinta data de judecatorul-sindic in urma formularii unei contestatii impotriva unei hotarari a Adunarii creditorilor se solutioneaza in sedinta publica, astfel ca nu exista nici un motiv pentru care in fond o asemenea cerere sa fie solutionata in camera de consiliu iar in recurs in sedinta publica.

Marian OPREA
Avocat, Baroul Braila

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice


Servicii JURIDICE.ro
Cont profesional









Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii
 
Privacy
Politica
Utilizare
Publicare
Despre noi
Secţiuni
Servicii
Contact
© 2003-2023 J JURIDICE.ro