Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

INFO-PICCJ, 9 aprilie 2012
09.04.2012 | JURIDICE.ro, Sorin-Ioan DUMITRASCU

Secţiuni: Content, Drept penal
JURIDICE - In Law We Trust

Contrabandă. Trimitere în judecată. PJ Deta

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată  a inculpatului BOTA ALEXANDRU-MARIO sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări.

Probele administrate în cauză, pe parcursul urmăririi penale, au relevat următoarea situaţie de fapt:

La data de 18 septembrie 2011, inculpatul a introdus  în ţară, prin Punctul de Trecere a Frontierei Stamora-Moraviţa, cantitatea de 380 pachete de ţigări de provenienţă Serbia (7.600 de ţigarete), ascunse în portierele autoturismului marca „Volkswagen”, pe care-l conducea, după ce anterior, în cursul aceluiaşi an, mai fusese depistat introducând în ţară, prin sustragere de la controlul vamal, astfel de bunuri.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Deta.

***

Contrabandă. Trimitere în judecată. PJ Deta

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului TIMIŞ FLORIN-STELIAN sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

Din probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a  rezultat următoarea situaţie de fapt:

La data de 14.03.2012, în jurul orei 0630, inculpatul a deţinut şi transportat, pe comunicaţia E70 (la intersecţia localităţilor Deta şi Opatiţa, din judeţul Timiş), cu un autoturism cantitatea de 4.200 pachete ţigări netimbrate, de provenienţă Serbia, pentru care nu avea documente justificative, bunuri care trebuie supuse unui regim vamal, cunoscând că provin din contrabandă şi că sunt destinate contrabandei.

În sarcina inculpatului s-a mai reţinut faptul că, în aceeaşi dată, a deţinut pe teritoriul României, în acelaşi autoturism, cantitatea de 4.200 pachete ţigări netimbrate, de provenienţă Serbia, în afara antrepozitului fiscal, reprezentând produse accizabile supuse marcării peste limita a 10.000 ţigarete.

Prejudiciul total cauzat bugetului consolidat al statului este în valoare de 38.769 lei.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Deta.

***

Contrabandă. Trimitere în judecată. PJ Deta

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului VRABIE GELU sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări şi evaziune fiscală.

Probele administrate în cauză, pe parcursul urmăririi penale, au relevat următoarea situaţie de fapt:

În data de 15 noiembrie 2010, inculpatul a deţinut şi transportat ilegal, cu un autoturism pe teritoriul comunitar, cantitatea de 31.600 ţigarete de provenienţă Serbia, netimbrate cu marcaj fiscal românesc, cunoscând că au fost introduse în ţară prin sustragere de la vămuire şi urmărind obţinerea un folos material prin eludarea plăţii taxelor vamale, accize şi T.V.A.

În sarcina inculpatului s-a mai reţinut faptul că în aceeaşi dată a deţinut în afara antrepozitului fiscal, pe teritoriul României, produse accizabile supuse marcării (categoria ţigarete) peste limita a 10.000 de ţigarete.

Prejudiciul total produs bugetului consolidat al statului se cifrează la valoarea de 15.143 lei.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Deta.

***

Evaziune fiscală. Arestare preventivă. PT Gorj

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpatului CICAN ION sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Magistraţii Tribunalului Gorj au admis cererea procurorilor şi au dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 29 de zile.

Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că, inculpatul, în perioada februarie 2009-martie 2010, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din oraşul Rovinari, a realizat venituri din vânzarea mărfurilor fără a le înregistra în evidenţele contabile.

Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului se cifrează la valoarea de 164.523 lei.

Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.

***

Reținere nelegală, cercetare abuzivă, omor calificat și deosebit de grav. Propunere arestare. SUPC – PÎCCJ

Procurori ai  Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au solicitat, astăzi data de 09.04.2012, magistraţilor Tribunalului Bucureşti, arestarea preventivă a inculpatului PAPUZU BOGDAN – EUGEN (aflat în stare de reţinere) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate, reţinere nelegală şi cercetare abuzivă, omor calificat şi deosebit de grav.

Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în noaptea de 17/18 noiembrie 2008, inculpatul Papuzu Bogdan – Eugen  (agent de poliţie), cu ocazia unei cercetări la faţa locului efectuate în urma unei sesizări privind un presupus furt dintr-un local, a ridicat-o pe victima D.N. şi a condus-o la postul de poliţie, unde, sub pretextul identificării acesteia, a fost deţinută nelegal aproximativ 4 ore,  timp în care nu au fost întocmite actele necesare reţinerii.

Probele administrate au mai relevat faptul că victima fusese identificată, prin legitimare, chiar la momentul la care agentul de poliţie, însoţit de un alt coleg, a ajuns la faţa locului.

În timpul deţinerii nelegale, victima D.N. a fost lovită, ridicată de la sol după cădere  (de cinci – şase ori) şi lovită din nou, context în care, la un moment dat, s-a lovit cu capul de un ghiveci de flori şi, ulterior, de podeaua de ciment din postul de poliţie.

În dimineaţa zilei următoare, victima a fost dusă de către agenţii de poliţie la locuinţa surorii sale, unde, în jurul prânzului, a decedat.

Cauza a fost înregistrată, iniţial, pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, având ca obiect infracţiunea de omor, ulterior fiind preluată, prin rezoluţia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 2091 alin. 4 din Codul de procedură penală.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.

***

Tâlhărie. Arestare preventinvă. PJ Timișoara

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi au solicitat, totodată, arestarea preventivă a inculpatului COVIT PETRU sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.

Magistraţii Judecătoriei Timişoara au admis propunerea procurorilor şi au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile.

Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a reieşit următoarea situaţie de fapt:

La data de 03 aprilie 2012, în jurul orelor 1100, în timp ce se deplasa pe o stradă din Municipiul Timişoara, inculpatul a deposedat-o prin violenţă (smulgere) pe partea vătămată C.E.I. de un lănţişor de aur ce se afla la gâtul acesteia.

Cercetările continuă în cauză, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.

>> sursa: mpublic.ro

Sorin-Ioan DUMITRASCU
student, Universitatea Romano-Americana, Facultatea de Drept
internship Societatea de Stiinte Juridice

Cuvinte cheie: , , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti