NNDKP premiata pentru cea mai bogata expertiza in marci si brevete
27 aprilie 2012 | JURIDICE.ro

Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) a câştigat premiul pentru cea mai bogată expertiză în mărci şi brevete la gala proprietăţii intelectuale organizate de Finmedia. Distincţia a fost acordată pentru consolidarea uneia din cele mai redutabile echipe de avocaţi şi consilieri în proprietate industrială şi pentru asistarea unor mari jucători locali şi internaţionali pe probleme specifice legate de mărci şi brevete.
„Recunoscută în piaţă drept una din cele mai puternice, practica de proprietate intelectuală a atins în ultimii ani performanţe remarcabile, printre care foarte bune clasări în publicaţiile internaţionale de specialitate, consolidarea echipei, chiar în ciuda perioadei de recesiune, dar şi implicarea în proiecte extrem de complexe, cum ar fi rebranding-ul Bitdefender”, apreciază Ana-Maria Baciu, Partener şi coordonatorul practicii de IP a firmei.
Evenimentul, desfăşurat cu o zi înainte de Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale, celebrată din anul 2001 şi instituită de Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale, a reunit peste 100 de avocaţi, consilieri şi specialişti în proprietate intelectuală.
Potrivit clasamentelor din 2012 alcătuite de publicaţia de specialitate Managing Intellectual Property (MIP), una din cele mai reputate pe plan internaţional, divizia de proprietate intelectuală a NNDKP a fost situată pe primul loc la secţiunile litigii privind brevetele, mărcile şi drepturile de autor, pe locul doi la secţiunea proceduri de obţinere a brevetelor şi pe locul trei la secţiunea proceduri de obţinere a mărcilor înregistrate.
O alta publicaţie internaţională de profil, World Trademark Review, specializată în analize, cercetări şi comentarii din domeniul mărcilor înregistrate, a situat practica de IP tot pe prima poziţie în clasamentul din 2011.
Practica de proprietate intelectuală a NNDKP a obţinut locul întâi şi în clasamentele realizate de Chambers Europe, unul dintre cele mai importante ghiduri juridice internaţionale, în toate cele cinci ediţii apărute de la lansarea versiunii europene a publicaţiei.
***
Despre divizia de proprietate intelectuală a NNDKP: Înfiinţată în 2003, NNKDP IP este divizia specializată afiliată casei de avocatură care are ca principal obiect de activitate administrarea drepturilor de proprietate intelectuală şi consultanţă în domeniul drepturilor legate de proprietate intelectuală, precum şi soluţionarea aspectelor litigioase legate de acestea.
NNDKP IP are o echipă formată din patru avocaţi (doi dintre ei deţinând şi calificarea de consilieri în proprietate industrială) şi trei consilieri în proprietate industrială în domeniile mărci, desene şi brevete.
Printre clienţii asistaţi de echipa NNDKP IP se numără companii naţionale şi multinaţionale precum: Bitdefender; George V Entertainment (Buddha Bar); Formula One; Ford Motor Company; Hearst Communications; Heineken; Kraft Foods; Lek/Sandoz Pharmaceuticals; Microsoft Romania; Philip Morris; Romastru Trading; Softnews (Softpedia.com); Total; Unilever South Central Europe; Vodafone Romania.