Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
Banner BA-01
Servicii JURIDICE.ro
Banner BA-02
Drept penal Flux informații Transporturi

INFO-DNA, 27 aprilie 2012

30 aprilie 2012 | Sorin-Ioan DUMITRAȘCU, Sorin-Ioan DUMITRASCU

Trafic de influență. Arestare preventivă. DNA- Serviciul teritorial Craiova
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova efectuează cercetări penale față de inculpata AUREL ELENA, salariat civil la Spitalul Militar Craiova (infirmieră), în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de trafic de influență, în formă continuată.

Din Ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:

În perioada 2010-2012, inculpata Aurel Elena a pretins și primit de la două persoane suma totală de 10.500 euro și 1800 lei, bani despre care a susținut că-i va remite la rândul ei unor ofițeri superiori din cadrul Ministerului Apărării Naționale pentru ca persoanele care au dat banii să fie angajate în cadrul armatei și, ulterior, transferate în garnizoana pe care o doreau.
La data de 25 aprilie 2012, inculpata Aurel Elena a primit de la una dintre aceste persoane suma de 2.000 de euro și 1.000 lei, ocazie cu care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Inculpatei i s-au adus la cunoștință acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 26 aprilie 2012, procurorii anticorupție au dispus reținerea acesteia pe o perioadă de 24 de ore și, în aceeași zi, Tribunalul Dolj a dispus arestarea preventivă a inculpatei Aurel Elena pe termen de 29 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

***

Luare și dare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată, ș.a. Reținere. DNA – Serviciul teritorial Timișoara

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara efectuează acte de urmărire penală față de următorii inculpați:
ANCULIA ROMICĂ PAVEL, director al A.P.I.A. Caraș – Severin, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de complicitate la luare de mită în formă continuată, trafic de influență în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, asociere pentru săvârșirea de infracțiuni,
GHIŢĂ VALENTIN, primarul comunei Socol, județul Caraș Severin și IANCU SIMION – SIMI, primarul orașului Oțelu Roșu, în sarcina cărora s-au reținut infracțiunile de luare de mită în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni
și față de învinuitul
JURJ TUDOR IOAN, administrator al mai multor societăți comerciale, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de dare mită în formă continuată, cumpărare de influență în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

Din Ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale întocmită de procurori au rezultat următoarele:
În a doua jumătate a anului 2011, inculpatul Anculia Romică Pavel, a pus în practică o modalitate de fraudare a banilor europeni, folosindu-se de influența sa asupra primarilor din comuna Socol, Ghiță Valentin și din orașul Oțelu Roșu, Iancu Simion – Simi, constând în aceea că i-a determinat să încheie contracte antedatate cu firmele controlate de învinuitul Jurj Tudor Ioan. În condițiile în care nu se efectuau lucrări sau prestații, se proceda la recepționarea așa ziselor lucrări, se virau banii către firme, o mare parte din sume urmând a fi împărțită între cele patru persoane.
Concret, la data de 28 septembrie 2011, inculpatul Ghiță Valentin a primit suma de 5.000 lei, bani ce i-au fost remiși personal de către Jurj Tudor Ioan, la solicitarea expresă a lui Anculia Romică Pavel. În schimbul banilor, primarul Ghiță Valentin a încheiat patru contracte finanțate cu fonduri europene gestionate de APIA Caraș Severin, cu firmele controlate de Jurj Tudor Ioan, iar la data de 7 noiembrie 2011 a fost plătită, în totalitate suma aferentă unuia dintre contracte, pentru celelalte trei contracte fiind plătite doar avansurile aferente (aproximativ 350.000 lei). De asemenea, inculpatul Ghiță Valentin a mai primit suma de 50.000 de lei, în schimbul căreia a acționat în așa fel încât, în baza unei înțelegeri stabilite cu inculpatul Anculia Romică Pavel, lucrările de întreținere a pajiștilor comunei Socol, finanțate tot din fonduri europene, să fie atribuite abuziv firmei controlate de învinuitul Jurj Tudor Ioan. În acest sens au fost încheiate patru contracte cu valori mai mici de 15.000 de euro, ceea ce a permis încredințarea lucrărilor fără parcurgerea procedurii licitației.
La data de 19 decembrie 2011, Iancu Simion – Simi a primit suma de 15.000 lei, prin intermediar, de la învinuitul Jurj Tudor Ioan, în virtutea unei înțelegeri avute cu inculpatul Anculia Romică Pavel. Banii au fost primiți de primarul orașului Oțelu Roșu în schimbul încheierii unui contract finanțat din fonduri europene gestionate de APIA Caraș Severin, în valoare de 300.000 lei și a promisiunii unor viitoare contracte în valoare de 500.000 lei ce urmau a fi încheiate tot cu firmele controlate de învinuitul Jurj Tudor Ioan.
În contextul faptelor descrise, inculpatul Anculia Romică Pavel, în calitatea sa de
director al A.P.I.A. Caraș – Severin, și-a exprimat acordul de a acționa pentru încheierea, de către cei doi primari, a contractelor finanțate din fonduri europene, în schimbul obținerii de foloase materiale și pentru sine.

Inculpaților Anculia Romică Pavel, Ghiță Valentin și Iancu Simion – Simi li s-au adus la cunoștință acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală, iar la data de 27 aprilie 2012, procurorii anticorupție au dispus reținerea acestora pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Față de învinuitul Jurj Tudor Ioan, procurorii au dispus măsura obligării de a nu părăsi țara pentru o perioadă de 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

***

Luare și dare de mită. Trimitere în judecată. DNA – Serviciu teritorial Constanța

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

SANDU NELU VALENTIN, în stare de arest preventiv, inspector vamal în cadrul Biroului Vamal Constanța Sud, în sarcina căruia s-au reținut două infracțiuni de luare de mită,

ROTARIU DANIELA și BOJIN ROBERTO LUCIAN, persoane care, în mod neoficial, prestau servicii de intermediere între societăți comerciale și comisionari vamali, în sarcina cărora s-a reținut complicitate la infracțiunea de dare mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 21 – 23 martie 2012, inculpatul Sandu Nelu Valentin a pretins și primit de la reprezentantul legal al unei societăți comerciale cu activitate de import – export (denunțător) suma de 700 de USD pentru ca, în calitatea sa de lucrător vamal și șef de tură în cadrul Biroului Vamal Constanța Sud – Agigea, să deruleze cu celeritate formalitățile vamale de import necesare activității firmei denunțătorului. Banii au fost pretinși și primiți prin intermediul inculpaților Rotariu Daniela și Bojin Roberto Lucian, persoane care, în mod neoficial, prestau servicii de intermediere între societăți comerciale și comisionari vamali.
De asemenea, în perioada 27 martie – 2 aprilie 2012, inculpatul Sandu Nelu Valentin a mai pretins de la același denunțător, prin intermediul inculpaților Rotariu Daniela și Bojin Roberto Lucian, suma de 700 USD în același scop. Banii au fost primiți în data de 2 aprilie 2012, ocazie cu care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

În vederea confiscării, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra sumelor de 6.600 lei și 5.000 dolari SUA identificate în autovehiculul utilizat de inculpatul Sandu Nelu Valentin în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu ocazia efectuării percheziției, având în vedere că acestuia, în calitate sa de lucrător vamal, îi era interzis să aibă asupra sa aceste sume de bani în conformitate cu reglementările Autorității Naționale a Vămilor.
Inculpatul Bojin Roberto Lucian a mai fost trimis în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Constanța al DNA în cursul anului 2004. La data de 2 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus definitiv condamnarea inculpatului Bojin Roberto Lucian la pedeapsa de un an închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită.

La data de 3 aprilie 2012, Tribunalul Constanța a dispus arestarea preventivă a inculpatului Sandu Nelu Valentin pe un termen de 29 de zile (detalii în comunicatul nr. 211/VIII/3 din data de 3 aprilie 2012).

La instrumentare acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofițeri din cadrul M.A.I. – Serviciul Județean Anticorupție Constanța și Serviciul de Informații și Protecției Internă Constanța.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Constanța.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

***

Abuz în serviciu contra intereselor publice. Trimitere în judecată. DNA – Serviciu teritorial Oradea

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

DEBUCEAN DORIN GAVRIL, fost director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. Bucureşti (C.N.A.D.N.R.) în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
– abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial,
– fals intelectual,
– uz de fals,
– conflict de interese, în formă continuată,

ISTRATE NATALIA ALINA, fost director general adjunct al C.N.A.D.N.R., în sarcina căreia s-a reţinut complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2008, inculpatul Debucean Dorin Gavril, în calitate de director general al C.N.A.D.N.R. şi preşedinte al consiliului de administraţie al companiei, a dispus vânzarea din patrimoniul companiei a unui teren în suprafaţă de 38.000 mp situat în Oradea şi a unor construcţii situate în localităţile Cluj-Napoca şi Feleac, jud. Cluj către o societate comercială, în schimbul sumei de 4.146.918 lei (1.115.702 euro), în condiţiile în care valoarea de piaţă reală a imobilelor era de aproximativ 2.335.306 euro, deci a cauzat companiei un prejudiciu în valoare de 1.219.604 euro. Inculpatul a luat această decizie în mod nelegal întrucât nu exista iniţiativa consiliului de administraţie al companiei, aprobarea adunării generale a acţionarilor şi mandatul special din partea Ministerului Transporturilor. Pentru a înlătura aceste lipsuri, inculpatul a falsificat hotărârea şedinţei consiliului de administraţie şi procesul verbal aferent acestei şedinţe din data de 29 iulie 2008, consemnând, în mod nereal, că membrii consiliului de administraţie au aprobat înstrăinarea imobilelor companiei. De asemenea, Debucean Dorin Gavril a pus această hotărâre astfel falsificată la dispoziţia comisiei de licitaţie constituite în vederea vânzării imobilelor. În demersul său, Debucean Dorin Gavril a fost ajutat de inculpata Istrate Natalia Alina, director general adjunct al C.N.A.D.N.R., a dispus întocmirea unor note de fundamentare, a susţinut în şedinţa adunării generale a acţionarilor o notă de fundamentare şi a redactat caietul de sarcini, fără a avea atribuţii în acest sens şi în condiţii dezavantajoase pentru companie.

De asemenea, în cursul anilor 2007 şi 2008, inculpatul Debucean Dorin Gavril, în calitate de director general adjunct al C.N.A.D.N.R. şi director general, a participat la luarea unei decizii de efectuare de plăţi către Sucursala din Oradea a unei societăţi comerciale din Budapesta şi apoi a aprobat plăţile către această firmă în condiţiile în care, în ultimii 5 ani, a avut relaţii comerciale cu această societate comercială care i-au adus beneficii.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A Bucureşti s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 3.187.600 euro, reprezentând prejudiciul cauzat companiei prin înstrăinarea, fără respectarea dispoziţiilor legale, a imobilelor în cauză, respectiv cu suma de 544.388 lei, reprezentând contravaloarea redevenţei achitate în avans pentru terenurile situate în localitatea Cluj-Napoca, pe care au fost construite imobilele înstrăinate fraudulos.

Pentru recuperarea prejudiciului, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile aparţinând ambilor inculpaţi.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Oradea.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

>> sursa: pna.ro

Sorin-Ioan DUMITRASCU
student, Universitatea Romano-Americana, Facultatea de Drept
internship Societatea de Stiinte Juridice

Citeşte mai mult despre , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Poezii
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership