Studenţi la drept. Universitaria
GrileDezbateriCărţiStudenţi
 
Print Friendly, PDF & Email

PwC Romania premiata de Universitatea Babes-Bolyai
04.05.2012 | JURIDICE.ro


Cyberlaw - Valoarea legala a documentelor electronice

PwC a fost distinsă de Facultatea de Business din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca cu premiul pentru contribuţia  la dezvoltarea antreprenoriatului în România, în cadrul Galei Premiilor Business 2012 organizată de prestigioasa şcoală de afaceri transilvăneană.

„Antreprenoriatul şi afacerile de familie trebuie privite diferit din cel puţin două considerente: în primul rând reprezintă un motor de regenerare economică şi socială, iar, în al doilea rând, din punct de vedere al gestionării afacerii, ele trebuie privite ca o intersecţie a trei cercuri de interese: afacerea, acţionarii şi familia. Primirea acestei distincţii reprezintă o recunoaştere extraordinară a eforturilor constante ale PwC de a construi parteneriate puternice cu companiile antreprenoriale româneşti, investind în înţelegerea nevoilor acestora, în dezvoltarea unor relaţii pe termen lung şi oferindu-le asistenţă pentru fiecare etapă de consolidare şi dezvoltare”, a declarat Alexandru Medelean, Director în cadrul PwC şi Liderul Echipei de Servicii Integrate pentru Antreprenori. „Premierea noastră  alături de companii foarte importante pe plan local aşa cum sunt Rombat, Daw Benta Romania şi Transavia, care sunt de altfel şi clienţii noştri, reprezintă o onoare în plus”, a adăugat Medelean.

În timpul ceremoniei de premiere, Alexandru Medelean a prezentat concluziile ultimei ediţii a  studiului PwC – Family Business Survey, cel mai important instrument pentru determinarea problemelor cu care se confruntă afacerile de familie, studiu bazat pe răspunsurile a mai mult de 1600 de companii de familie din 35 de ţări diferite.

Potrivit rezultatelor sondajului, 68% dintre cei chestionaţi s-au declarat îngrijoraţi de actualele condiţii de piaţă, mult mai mult decât de înteţirea competiţiei (26%) sau de politicile publice şi eventualele noi iniţiative de legislaţiei fiscală (25%). În ceea ce priveşte problemele operaţionale interne, respondenţii au indicat dificultatea de a găsi forţă de muncă specializată (38%), în vreme ce 30% au declarat că sunt îngrijoraţi pe problemele de lichiditate.

Sondajul a arătat că un sfert dintre companiile intervievate se aşteaptă să-şi schimbe acţionariatul în următorii 5 ani. 53% dintre acestea doresc să transmită pachetul majoritar de acţiuni următoarei generaţii din familie, 21% intenţionează să vândă acţiunile unei alte companii din domeniu, în vreme ce 20% ar urma să vândă acţiunile în favoarea unui fond de investiţii.

Sondajul a indicat faptul că deşi aproape o jumătate dintre companiile de familie nu au un plan general de succesiune privind acţionarii şi managementul, există totuşi o preocupare pronunţată privind succesiunea în cazul pierderii subite a unui manager cheie sau acţionar.

Potrivit sondajului, cele mai frecvente motive de disensiune între acţionarii afacerilor de familie le reprezintă strategia viitoare a companiei, performanţa individuală şi implicarea membrilor de familie în managementul companiilor.

În afară de premiul acordat PwC România, Facultatea de Business a mai oferit următoarele premii:

– cea mai puternică companie din industria alimentară din Transilvania – SC Transavia SRL;

– cel mai de succes joint-venture al afacerilor de familie – SC Daw Benta Romania SRL;

– creativitate în domeniul eco-turismului – Daksa Eco – Equestrian Center;

– investiții străine în România – SC Fujikura Automotive SRL;

– investiții in domeniul hotelier – Hotel Grand Italia;

– excelență în inovarea de produse – SC Proplanta SRL;

– cea mai longevivă și competitivă companie din industria cosmetică – SC Farmec SA;

– competitivitate pe piețele externe – SC Rombat SA;

– premiul pentru întreaga activitate academică – prof. univ. dr. Ioan Aurel Giurgiu.

PwC România are o echipă şi o abordare dedicată companiilor antreprenoriale. Specialiştii noştri au o înţelegere profundă a obiectivelor de afaceri ale antreprenorilor români. Peste 40% dintre clienţii PwC România sunt companii antreprenoriale, iar acest segment a înregistrat cea mai mare creştere în ultimii  ani.


Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate