Divortul si cuplul modern
7 mai 2012 | Simona CIMPOCA
– Dragă, astăzi facem piaţa împreună. Aşa am stabilit.
– Nu pot, ştii că merg să schimb cauciucurile de iarnă…
– Dar am vorbit încă din weekendul trecut! Aşa faci mereu. Când am nevoie de tine, mă laşi baltă!
– Nu e adevărat, tu nu poţi înţelege că şi eu am lucruri importante de făcut…
– Ce e mai important, să schimbi amărâtele de cauciucuri de iarnă sau să faci piaţa cu mine??
– Iubito, nu te supăra, o să facem şi asta, dar nu acum…
– Pe tine nu te preocupă relaţia noastră!! Eşti apatic şi nu renunţi niciodată la ceea ce urmăreşti! Nu mai suport! Vreau să divorţez!
– Cum să divorţezi? Şi unde o să te duci?
– MĂ DUC LA MAMA!!
Cum vi se pare acest scenariu? Este deja un clişeu în România? Dintre toate cuplurile pe care le cunoaşteţi, există vreunul care să fi trecut printr-un conflict de acest gen, degenerând în discuţii soldate cu ameninţarea divorţului?
Relaţiile dintre partenerii unui cuplu sunt extrem de variate, aşa cum oamenii sunt diferiţi unii faţă de ceilalţi, şi relaţiile sociale se nasc în mod diferit. Ceea ce nu poate fi decât un lucru bun pentru omenire, astfel că suntem scutiţi de la a constata că avem în jur o singură tipologie de căsnicie şi putem trăi liniştiţi, fără a anticipa acţiunile celor de lângă noi clipă de clipă. Avem parte, cu alte cuvinte, de o anume siguranţă, chiar dacă ea constă în incertitudinea viitorului.
Cu toate acestea, există unele lucruri comune partenerilor unui cuplu: plimbatul în parc, cinele romantice, gătitul, mersul la shopping, gelozia, concediile, oficierea căsătoriei, copiii sau divorţul.
Nu numai cuplurile moderne trec prin aceste momente, ci fiecare cuplu din trecut a luat parte la astfel de activităţi, bineînţeles, adaptate unei etape istorice corespunzătoare.
Ceea ce mă preocupă pe mine este totuşi divorţul raportat la era în care trăim şi la cuplul modern pe care-l avem lângă noi. Tinerii de astăzi decid să lase oficierea căsătoriei pentru un moment cât mai îndepărtat de prezentul lor, un moment la care se gândesc, dar pe care nu-l percep în viitorul apropiat. Tinerii fac asta nu din iresponsabilitate sau din imaturitate, ci din dorinţa de independenţă. Desigur, nu generalizez. Îmi dau seama că pentru cuplurile tinere contează foarte mult libertatea de mişcare, contează lipsa atribuţiilor care îi pot conduce către rutină, a activităţilor care să pună accent pe trecerea anilor, cum ar fi creditul pentru o casă, întins pe zeci de ani, care îi face pe îndrăgostiţi să se imagineze bunici plătind din pensia lor o casă ce va rămâne nepoţilor. Unele cupluri decid să se mute împreună doar în momentul căsătoriei, la fel şi în ceea ce priveşte oficierea acesteia, pentru că există o dorinţă puternică de a profita de puţinul timp în care singurul lucru important este să ne facem pe noi înşine fericiţi. De ce să înjumătăţeşti acest timp, oricum destul de scurt, pentru a te ocupa de treburi casnice sau pentru a fi disponibil fizic pentru celălalt, chiar dacă emoţional vrei să fii doar pentru tine? Egoism? Răutate? Incertitudinea că nu vei putea face aceleaşi lucruri pe care le făceai înainte? Teama de „noul” exprimat prin traiul în comun? Nebunie? Paranoia? Analiza relaţiei câştig-pierdere? Câte puţin din fiecare. Plus siguranţa că MAMA te va primi mereu înapoi, chiar dacă tu vei ameninţa cu mutarea doar pentru ca celălalt să-şi ceară scuze, dându-şi seama că nu poate să te piardă aşa uşor.
Cuplul modern insistă asupra egalităţii partenerilor în cadrul relaţiei, amândoi vor spăla vasele, amândoi vor face curăţenia generală, amândoi vor găti, tot amândoi vor munci din greu pentru a avea o căsnicie frumoasă, dar nici unul nu va lăsa de la el în momentul unui conflict. Pentru că este egalitate. Ori cedăm împreună, ori nu cedează nimeni. Încăpăţânare şi orgoliu, uneori poate şi probleme cu adevărat stringente. Doar uneori, pentru că un cuplu modern nu are probleme mari, cei doi amplifică doar anumite nevoi ce ating cote uluitoare, bază solidă pentru cearta degenerată în ameninţarea cu divorţul. Cuplurile de astăzi sunt răsfăţate şi, în plus, le este caracteristic un anumit comportament ludic. Se nasc, pe lângă sentimentele de iubire, puternice sentimente de camaraderie, de colegialitate, de amiciţie, menite să aplaneze de multe ori conflicte prosteşti. Dar nu întotdeauna funcţionează. Aşa ajung cuplurile moderne să divorţeze, în cazul în care au oficiat vreodată căsătoria.
Auzim din când în când voci tinere spunând: „O să mă căsătoresc cu X, dacă merge relaţia, bine, dacă nu, divorţez.”. E ca şi cum am concluziona: „Dacă mi se face foame, mănânc”.
Divorţul este deja un lucru aparţinând cotidianului. Nu numai tinerii percep divorţul ca pe o cale amiabilă de desfacere a căsătoriei (căci nu toate cuplurile se despart prin apelarea la violenţe), ci şi cuplurile peste care au trecut câţiva ani. Vedetele divorţează pentru publicitate, oamenii de afaceri divorţează de plictiseală, oamenii de rând divorţează pentru că „nu ne mai înţelegem”. Cert este că oamenii divorţează.
Deşi există servicii specializate în materia divorţului, nu sunt mulţi aceia care apelează la specialişti pentru a învăţa să-şi rezolve conflictele şi a reface situaţia iniţială. Totuşi, sunt şi cupluri care acceptă să discute cu psihoterapeuţi maritali, în vederea analizării relaţiei lor şi a aplanării conflictelor ce stau la baza deciziei de a divorţa. Terapia de cuplu este o practică modernă, născută pe baza situaţiei actuale a căsniciilor. Metodele acestei terapii nu sunt întotdeauna de succes, dar sunt parte dintr-un fenomen ce aparţine modernităţii şi, implicit, cuplului modern care urmează şedinţele având convingerea că un factor exterior le va putea rezolva problemele.
Cu tot ajutorul specializat, foarte mulţi oameni decid totuşi că o cale de separare este cea mai bună pentru ei. Astfel, ei întocmesc cererea de divorţ şi se prezintă la ofiţerul de stare civilă sau la notar, care constată desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor, eliberându-le un certificat de divorţ. Actul de procedură menţionat în art. 376 alin. 1-4 din Noul cod civil prevede că cererea de divorţ se depune de soţi împreună, cărora li se oferă un termen de reflecţie de 30 de zile. După expirarea acestui termen, soţii se prezintă personal, iar ofiţerul de stare civilă sau notarul verifică dacă soţii stăruie să divorţeze şi dacă, în acest sens, consimţământul lor este liber şi neviciat. Dacă soţii stăruie în divorţ, li se eliberează certificatul, fără a se face vreo menţiune cu privire la culpa soţilor.
Motivele de divorţ pot fi numeroase şi diferite în funcţie de genul partenerului. Astfel, pentru femei, dintre motive fac parte băutura alcoolică pe care o consumă soţul, uitatul prea mult la televizor, consumul alimentelor în exces şi, pe cale de consecinţă, îngrăşarea, pasiunea pentru maşini, banii, jocurile de noroc, întâmplarea de a-l prinde cu o altă femeie. Bărbaţii consideră motive de divorţ înşelatul, prieteniile foarte strânse ale soţiilor cu alte femei sau întâlnirea unei femei mai frumoase. Unele dintre aceste motive sunt suficiente pentru ca unul dintre parteneri să ia decizia divorţului, însă altele sunt lucruri ce pot fi reparate prin ajutorul reciproc oferit de către soţi. Faptul că ele există însă pe lista motivelor de divorţ este o dovadă că, în zilele noastre, cuplurile se despart foarte uşor, fără a putea accepta greutatea unei lupte împotriva conflictelor apărute în timpul căsniciei.
Simona Cimpoca
student, Universitatea Româno-Americană, Facultatea de Drept
intern Societatea de Ştiinţe Juridice
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
