Secţiuni » Flux noutăţi
Flux noutăţi
Comunicate profesioniştiEvenimenteRecrutareBarouriExecutoriNotariatSistemul judiciarJURIDICE NEXT

Prima sesiune de internship si training din cadrul VASS Lawyers Academy, un succes marca VASS Lawyers, Achieve Global si ELSA Bucuresti
10.05.2012 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust

VASS Lawyers, firmă de avocatură specializată în achiziții publice, litigii și arbitraj, anunță finalizarea primei sesiuni de training și stagii de practică din cadrul programului VASS Lawyers Academy.

Derulată în perioada martie–mai 2012, prima sesiune de training i-a familiarizat pe cei 10 studenți din anul II și III din cadrul Facultății de Drept București cu aspectele practice ale profesiei de avocat: cum să redactezi o cerere de chemare în instanță, cum să redactezi o opinie legală, cum să redactezi un contract, cum să vorbești în public. Cursurile au beneficiat de experiența deosebită a celor patru traineri, avocați din cadrul firmei VASS Lawyers – Iulia Vass, Bianca Bello și Amelia Teis – și expertul în consultanță din cadrul firmei Achieve Global – Cosmin Joldeș.

„A vorbi în public este o abilitate indispensabilă în cariera de avocat deoarece fluența discursului și capacitatea acestuia de a convinge determină de multe ori reușitele profesionale. Din păcate, nu este o abilitate pe care o poți deprinde în facultate, chiar dacă joacă un rol important în viitoarea carieră. Alături de VASS Lawyers, am încercat să oferim cursanților câteva reguli de bază în public speaking care vor influența semnificativ calitatea discursului acestora”, Cosmin Joldeș, Strategic Development Manager Achieve Global.

Participanții la prima sesiune de training au fost selectați în urma unui proces riguros condus de ELSA București, un alt partener al programului VASS Lawyers Academy. „Am susținut acest proiect deoarece am apreciat caracterul lui inovativ și interactiv. Din acest motiv, nu m-am limitat la promovarea lui în cadrul Facultății de Drept, ci m-am înscris și ca participant. Feedback-ul general demonstrează că nu m-am înșelat, toate aprecierile privind utilitatea cursurilor, modul de predare, simulările și exercițiile practice, fiind la superlativ. De altfel, majoritatea participanților și-au exprimat dorința de a participa la noi training-uri cu tematici cât mai variate”, Belgin Boraș, Vice Președinte Activități Academice ELSA București.

Primul stagiu de practică, derulat în paralel cu programul de training, s-a bucurat de același succes. Timp de două luni, cele două studente selectate, Cristina Părăușeanu și Sorina Angheluță, au impresionat cu entuziasmul, implicarea și ideile lor.
VASS Lawyers, împreună cu ELSA București, pregătesc deja noua rundă a stagiilor de practică, programată pentru perioada iulie – august 2012. Condițiile de participare și calendarul complet al programului sunt prezentate în detaliu atât pe site-ul www.vasslawyers.eu, secțiunea Cariere, cât și pe site-ul ELSA București http://bucuresti.elsa.ro/.

Următorul program de training va fi organizat în toamna acestui an, în aceeași formulă de succes: VASS Lawyers, Achieve Global și ELSA București.

Despre VASS Lawyers
VASS Lawyers este una dintre cele mai dinamice firme de pe piața avocaturii din România, oferind clienților săi servicii profesioniste și competitive în domeniile achiziții publice, parteneriate public-private, societăți comerciale, relații de muncă, concurență, tranzacții imobiliare, contracte comerciale, imigrare sau litigii & arbitraj. VASS Lawyers a câștigat aprecierea forumurilor internaționale pentru competențele sale în domeniul achizițiilor publice și concurenței. Astfel, în 2010, VASS Lawyers a câștigat premiul Firma de Avocatură a Anului în Achiziții Publice acordat de Corporate Intl Magazine Global Award, precum și de ACQ Country Awards. De asemenea, casa de avocatură este recomandată de ghidul celor mai buni avocați din lume – Global Law Experts – pentru domeniul Achiziții Publice în România.

Despre Achieve Global
De mai bine de 15 ani Achieve Global contribuie la dezvoltarea individuală, a echipelor, a organizațiilor, a mediului de afaceri și comunității din România, prin intermediul celor peste 150 de traineri și consultanți formați și certificați în metodologia Achieve Global, care astăzi fac parte din echipa companiei, sunt freelanceri, angajați ai altor companii de training sau ai clienților săi actuali și potențiali. În prezent, compania este implicată în inițiative de transformare a Culturii organizaționale, proiecte de Coaching de echipă și executiv, precum și în programe de dezvoltare a abilităților de leadership și vânzări, servindu-i pe cei peste 100 de clienți activi într-un mod unic, prin soluții cu un grad mare de personalizare. În 2012, Achieve Global țintește în mod abordat piața caselor de avocatură din România, prin servicii personalizate de consultanță și training.

Despre ELSA Bucuresti
Parte a ELSA România, grupul local ELSA București contribuie prin cele trei departamente principale (Activități Academice, Seminarii & Conferințe, STEP) la dezvoltarea culturală și profesională a studenților și a tinerilor juriști. Implicând stagii de practică, seminarii și conferințe, publicații sau procese simulate, ELSA are un singur scop – evoluția tinerilor în sistemul juridic. Printre proiectele majore se numără și cele două școli de vară internaționale – Law is better than war și Banking and finance law, școli cu o tradiție de nouă, respectiv patru ediții, dar și „Drum în Drept”- singurul Ghid de Carieră Juridică, aflat la al treilea număr. El este destinat viitorilor absolvenți în căutarea propriului drum juridic, prin prezentarea oportunităților educaționale și profesionale pe care acest domeniu le oferă.

Secţiuni: Content | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti
SERVICII JURIDICE.RO