Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti
D&B DAVID SI BAIAS
 
2 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Jurisdictiile pirat din fotbal, statutul fiscal incert al fotbalistului profesionist si iminenta armaghedonului fiscal pe capul fotbalistilor
11.05.2012 | Ionuț DOBRINESCU

Afirmațiile care urmează vor șoca desigur pe cei încă neobișnuiți cu viața care bate filmul. Ne putem însă legitim întreba: Noi cum de n-am știut de toate astea? Pe ce lume am trăit noi? Sau oamenii din sport? Cum a putut profesia de avocat să nu ia atitudine, ba chiar să se complacă prin membrii și reprezentanții săi, în hățișul obscur al „dreptului sportiv”, tolerând o piață ilegală a litigiilor de mai multe milioane de euro anual?

Fotbalul este un domeniu aparte, unde pasiunile și orgoliile motivează dispute aprinse, de cele mai multe ori intens mediatizate. Câtă vreme însă „știrile din fotbal” ne țin ocupați cu declarațiile patronilor, lucrurile scandaloase sunt trecute sub tăcere.

Pretenții civile de mii și mii de euro, între jucători și cluburi, precum și intercluburi, se tranșează discret și ilegal în fața Comisiilor pentru Soluționarea Litigiilor, organizate de Liga Profesionistă de Fotbal și de Federația Română de Fotbal. Astfel de litigii nu ajung niciodată pe rolul instanțelor judiciare, iar soluțiile urmează căi atipice de punere în executare printr-un fel de șantaj disciplinar. (I)

În tot acest timp, cluburile sportive de fotbal, liberalizate și privatizate la maxim în interesul patronatelor și finanțatorilor, organizate inclusiv (mai nou, exclusiv!) ca societăți comerciale sportive pe acțiuni – cum permite art. 26 din Legea sportului 69/2000 – au în componență finanțatori celebri precum și orice alte entități lucrative, altele decât sportivii înșiși. Fotbaliștii-vedetă apar, statutar și juridic, cel puțin ca simpli salariați aflați în raporturi de subordonare și cel mult ca prestatori civili de… “servicii sportive” către cluburi. Ei nu sunt membri statutari nici măcar acolo unde înseși cluburile sunt afiliate, respectiv în LPF și FRF, adevărate carteluri financiare care le controlează destinele și contribuie la tranzacționarea lor ca pe o marfă. (II)

Peste toate aceste ambiguități și complicități, asupra fotbaliștilor mai planează amenințător și un armagheddon fiscal de proporții, pe care mai mulți fotbaliști îl simt deja pe pielea lor. Autoritățile fiscale (ANAF) și parafiscale (Case de pensii și Case de asigurări sociale de sănătate – care de la 01.07.2012 vor fi cu totul sub autoritatea ANAF ca urmare a fiscalizării contribuțiilor sociale), vor cu tot dinadinsul să colecteze taxe și contribuții de la fotbaliștii profesioniști pe care îi consideră, nici mai mult nici mai puțin, decât… persoane fizice autorizate! (III)

Persoanele dispuse sau interesate să combată tezele sau concluziile acestui articol sunt invitate să dezbată și să contraargumenteze.

I. JURISDICŢIILE PIRAT DIN FOTBAL

Comisiile jurisdicționale din fotbal funcționează ca niște veritabile tribunale arbitrale, către care trimit clauze compromisorii stipulate în convențiile civile încheiate de fotbaliști și în acordurile de transferuri de fotbaliști între cluburi. Cu toate acestea, Comisiile LPF și FRF pentru „Soluționarea Litigiilor” nu au nici măcar competență generală să judece pretenții civile!

Temeiul ontologic al existenței unor jurisdicții sportive este cuprins în Statutul Federației Române de Fotbal care la articolul Articolul 57- Jurisdicție – prevede:

(1) Litigiile izvorâte din sau în legătură cu activitatea fotbalistică din România, în care sunt angrenate cluburi afiliate și oficiali ai acestora, oficiali ai FRF/LPF/AJF, jucători, agenți de jucători sau agenți de meciuri urmează a fi soluționate exclusiv de organismele jurisdicționale ale FRF.

(2) Prezentele dispoziții exclud, pentru toate litigiile decurgând din activitatea sportivă, competența instanțelor judecătorești, cu excepția litigiilor decurgând din interpretarea și executarea contractelor civile sau individuale de muncă încheiate între jucători și cluburi sau între antrenori și cluburi.

Prin „activitate fotbalistică” trebuie înțeles tot ce ține de o regulă a jocului de fotbal, adică tot ce nu ne putem aștepta să cunoască în detaliu o instanță judiciară, deși la politică și la fotbal, vorba ceea, se pricepe tot omul: anume cum se sancționează anumite fapte pe teren?, cum angajează aceste fapte răspunderea antrenorului, a clubului, sau chiar a … „stadionului”? (care poate fi „suspendat” câteva etape de campionat, cum se acordă punctele într-un clasament, mă rog, tot ce interesează premisele sau deznodământul meciului din teren.

Din capul locului trebuie înlăturată o posibilă confuzie: Comisiile de Soluționare a Litigiilor din FRF și LPF nu sunt în nici un caz tribunale arbitrale instituționale. Reglementate distinct, dar analog Comisiilor de Disciplină (art. 56 din Statut), jurisdicția lor este limitată strict la activitatea fotbalistică. Există și o așa numită Comisie de Recurs, iar ca ultimă instanță la nivel internațional: Tribunalul Arbitral al Sportului de la Lausanne. Să se înțeleagă foarte clar că litigiile privind activitățile fotbalistice nu sunt tranșate într-un panel de arbitraj instituțional într-o manieră susceptibilă de control judiciar potrivit art. 364 din Codul de procedura civilă. Respectiv, hotărârile Comisiilor de Soluționare a Litigiilor nu pot fi desființate prin acțiuni în anulare soluționate de către instanțele judecătorești competente – și acest lucru nici nu trebuie să ne mire, pentru că o regulă sportivă din teren nu este totuși nici contract (lege a părților), nici act administrativ individual sau cu caracter normativ aprobat în Guvern sau în Parlament, promulgat de Președinte și publicat în Monitorul Oficial, și ca atare, jurisdicția asupra activităților fotbalistice ar excede net atributelor puterii judecătorești!

Cum au ajuns jurisdicțiile fotbalistice să judece cauze civile?

Derapajul a pornit atunci când unii cu imaginație și-au închipuit că „activitate fotbalistică” poate fi și pretenția financiară a fotbalistului sau a clubului. Printr-o „alunecare controlată” (expresie din fotbal), Comisiile de Soluționare a Litigiilor din fotbal s-a transformat în autorități de plină jurisdicție civilă.

Comisiile de Soluționare a Litigiilor din FRF și LPF au început însă treptat să-și umple timpul (și „rolul” de judecată) cu cauze civile patrimoniale, tot astfel cum, sub acoperirea discreției statistice, de “drepturile OMULUI” în fața CEDO au ajuns să se preveleze majoritar și predilect persoanele juridice, și nu cetățenii. Alineatul 2 al art. 57 din Statutul FRF statuează niște derogări, dar citite atent, acestea vorbesc despre o exceptare și apoi de încă o exceptare de la exceptare – adică de o revenire la regulă: problemele sportive sunt exceptate de la competența instanțelor judecătorești, dar de la excepție sunt exceptate textual înseși litigiile decurgând din interpretarea și executarea contractelor civile sau individuale de muncă încheiate între jucători și cluburi sau între antrenori și cluburi. Acestea din urmă țin implicit de competența instanțelor de drept comun!

N-are a face, olimpienii fotbalului au continuat să judece pretenții civile pentru tot ce are o cât de mică legătură cu fotbalul, extinzându-și în practică, dar nelegal, competența de jurisdicție de la particular (activități fotbalistice) la general (dreptul civil). Pentru a sublinia absurdul situației, imaginați-vă – cei care sunteți avocați – că nu ați accepta să divorțați, sau să vă judecați cu proprietarul imobilului închiriat, sau să pretindeți banii cuveniți din onorarii, decât în fața… Comisiei de Disciplină din cadrul Baroului! Și asta, doar pentru că vă știți avocați, așa cum unii se știu… fotbaliști…

Cum a ajuns LPF judecător?

Comisii jurisdicționale întâlnim nu doar la Federația Română de Fotbal, dar și, în ultimii doi ani de zile, la Liga Profesionistă de Fotbal, aceasta din urmă nefăcând public nicăieri nici măcar un statut.

Nu fără greutate, am putut afla că judecățile în comisiile jurisdicționale LPF au loc în baza unei … CONVENŢII (!!!) între FRF și LPF, aprobate în ședința comitetului executiv sub nr. 4 din 18.06.2010, sub semnătura domnilor Mircea Sandu și Dumitru Dragomir. Convenția se pretinde a fi încheiată pe termen limitat între 01.07.2010 și 30.06.2011, însă ca orice lucru spornic a continuat prin reînnoire în aceiași termeni de la an la an.

Această „delegare” este o excepție devenită regulă pentru că art. 56 alin. 5 din Statutul FRF prevede: „Prin excepție, prin convenția anuală încheiată între FRF și ligile profesioniste, aprobată de Comitetul Executiv al FRF, ligile profesioniste pot avea în cadrul lor, pentru nivelul competițional pe care îl organizează, organisme jurisdicționale proprii”.

Convenția se mai pretinde a fi încheiată în baza Legii sportului 69/2000, unde printre atribuțiile acestor tipuri de structuri sportive (una subordonată celeilalte) se numără convenabil și generos „controlul și exercițiul puterii disciplinare asupra membrilor, în limitele stabilite de prezenta lege și de federația sportivă națională corespunzătoare”. S-a stabilit astfel că, în regulă generală, „cauzele disciplinare și litigiile în care sunt angrenate exclusiv cluburile care participă la Campionatul Național Liga I, oficialii și jucătorii seniori ai acestora se soluționează exclusiv de către organismele jurisdicționale ale LPF” iar restul la FRF.

Astfel, LPF a căpătat organisme jurisdicționale proprii, respectiv, Comisie de Disciplină, Comisie de Soluționare a Litigiilor, Comisie de Recurs, emulate pe modelul celor omonime din cadrul FRF. La această oră nu știm dacă Statutul Ligii Profesioniste de Fotbal (inaccesibil public) conținea sau nu prevederi referitoare la comisii, respectiv dacă a fost modificat în acest sens prin act adițional. Ştim doar că un articol 8 din Convenția amintită părea să le „constituie” la propriu și că activitățile jurisdicționale în LPF au demarat în premieră abia după luna iulie 2010.

Ca un avertisment, e bine să amintim o prevedere a art. 42 alin. (8) din Legea sportului 69/2000: „Înființarea de ligi profesioniste sau modificarea statutelor și a actelor constitutive ale acestora, fără respectarea prevederilor alineatelor precedente, este nulă de drept.”. Mai exact, conform alin. (5) „Statutele ligilor profesioniste se aprobă de adunările generale și se avizează în mod obligatoriu de federațiile sportive naționale și de Agenția Națională pentru Sport.”!!! Nu ne rămâne decât să întrebăm la http://www.anst.gov.ro/.

Cât de ilegal este?

Problema legalității jurisdicției FRF/LPF a fost ținta colaterală a demersurilor impresarului avocat Mircea Moise, care a tins în 2009-2010 la anularea în instanță a unor avize – acte administrative ale Federației, dar a ajuns în conflict deschis cu Mircea Sandu care ar fi preferat ca disputa să se judece (tot) în structurile FRF. De pe urma acestor procese Mircea Moise a ajuns chiar persoană non grata în structurile FRF. În urmă cu un an s-a găsit chiar în fața Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate în raport de prevederile art. 36 alin. (5) din Legea educatiei fizice si sportului nr. 69/2000 potrivit cărora „Federațiile sportive naționale se organizează si funcționează în baza statutului propriu elaborat in conformitate cu prevederile prezentei legi si cu statutele federațiilor internaționale corespondente.” În opinia autorului excepției, textul de lege criticat contravenea, printre altele, și art. 124 din Constituție privind înfăptuirea justiției, precum și art. 126 privind instanțele judecătorești.

Respingând excepția prin decizia 408 din 7 aprilie 2011, Curtea Constituțională a statuat că:

Textul de lege criticat stabileste, cu caracter de principiu, modul de organizare si functionare a federatiilor sportive nationale, fara a face nicio distinctie cu privire la o anume federatie si nici cu privire la comisiile de judecata sau alte structuri din cadrul federatiilor ori cu privire la raporturile dintre acestea si instantele judecatoresti. Astfel fiind, nu pot fi retinute criticile autorului exceptiei care, in esenta, vizeaza faptul ca acest text ar conferi “FRF si FIFA dreptul absolut de legiferare si de a infaptui justitia”. De altfel, criticile formulate privesc, in realitate, dispozitiile cuprinse in Statutul si Regulamentele Federatiei Romane de Fotbal, autorul exceptiei incercand ca, pe calea exceptiei de neconstitutionalitate avand ca obiect textul de principiu, cuprins intr-un act normativ al carui control de constitutionalitate este de competenta Curtii Constitutionale, sa determine constatarea neconstitutionalitatii actului subsecvent, elaborat in baza textului de principiu, al carui control nu se incadreaza in sfera de competenta a Curtii Constitutionale. Acceptarea unei astfel de abordari a controlului de constitutionalitate exercitat de Curtea Constitutionala ar determina insa o extindere a competentei acestei Curti dincolo de limitele stabilite expres de dispozitiile art. 146 din Constitutie si ale art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit carora “Curtea Constitutionala asigura controlul constitutionalitatii legilor, a tratatelor internationale, a regulamentelor Parlamentului si a ordonantelor Guvernului”.

Şi pe bună dreptate, o structură asociativă (asociație, fundație, federație sau chiar barou de avocați sau partid politic!) va putea, indiscutabil, constitui o jurisdicție disciplinară internă, reglementată statutar, ceea ce nu echivalează nicidecum cu a spune că organele statutare ar putea avea sau căpăta treptat și jurisdicție civilă sau arbitrală, exclusivă și derogatorie de la dreptul comun!

Nu veți găsi nici o prevedere care să vă îndreptățească să credeți că lucrurile ar sta altfel – în sport, în general, sau în fotbal, în special: e de ajuns să citiți corect Legea 69/2000, dar mai ales Constituția României, art. 124 și următoarele, referitoare la autoritatea judecătorească, și desigur însuși art. 57 din Statutul FRF!

Cu siguranță, organismele jurisdicționale din fotbal vor fi surprinse să afle că potrivit Constituției (art. 124 și urm.): „Justiția este unică, imparțială si egală pentru toți”, „Judecătorii numiți de Președintele României sunt inamovibili, în condițiile legii”, și „Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație si Justiție si prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.” Nici o lege nu stabilește competențe de jurisdicție civilă comisiilor FRF/LPF!

Nu le va veni nici să creadă că o normă imperativă din Codul muncii (art. 269), prevede textual că Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului de procedură civilă; iar Codul de procedură civilă (art. 2) precizează că numai Tribunalul judecă c) conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe; Mai în clar, că, nici mai mult nici mai puțin, nici o altă jurisdicție decât puterea judecătorească nu poate investiga o problemă de drept civil sau de dreptul muncii.

Cu toate acestea, în comisiile jurisdicționale din fotbal se judecă cu predilecție pretenții civile rezultând din acorduri de transfer de jucători intercluburi, și din contracte individuale de muncă sau din contracte civile între jucători și cluburi. Cu preferință chiar și pentru actele administrative ale Federației și Ligii.

Am să dau un exemplu de dispozitiv, vă asigur, tipic!, păstrând discreția asupra identităților:

Pentru aceste motive Comisia pentru Soluționarea Litigiilor [din LPF] DISPUNE: Admite in parte cererea formulata de dl. . […] si obliga clubul S.C. F.C. […] S.A. la plata catre jucator a sumei totale de 25.000,25 euro, restante contractuale aferente perioadei iunie 2010- februarie 2011. Totodata, constata incetarea, incepand cu data pronuntarii prezentei hotarari, a raporturilor contractuale dintre parti ca urmare a denuntarii unilaterale din initiativa jucatorului pentru justa cauza, respectiv neachitarea drepturilor contractuale in termen de 60 de zile de la scadenta. Obliga clubul parat la plata sumei de 455 lei, taxa de procedura. Pune in vedere clubului necesitatea indeplinirii obligatiilor stabilite in sarcina sa in termen de 30 de zile de la ramanerea definitiva si executorie a hotararii si a transmiterii catre secretarul Comisiei a dovezii indeplinirii respectivelor obligatii, sub sanctiunile prevazute la art. 24 lit.C din R.S.T.J.F. Cu recurs in 5 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta din data de […] 2011.

Dacă nu vă vine să credeți, nu aveți decât să verificați pe cont propriu, sunt literalmente sute de astfel de hotărâri. Veți găsi chiar și „avocați” specializați să „practice” un simulacru de avocatură în fața acestor comisii jurisdicționale pirat. Acolo se percep și niște taxe (modice) de arbitraj (LPF și FRF realizează venituri), dar și onorarii fantastice (procentuale) pentru asistență. Drepturile financiare pretinse sunt în general de valori mari.

Nu mă deranjează avocatura „alternativă” practicată ilegal dar măcar transparent de unii (barorile alternative), cât mă siderează girul pe care unii colegi avocați din barourile tradiționale îl dau jurisdicțiilor pirat din fotbal, alegând să practice un pseudo „drept sportiv” (de fapt, o glumă de drept civil), paralel la propriu cu Justiția! Tot acest sistem construit în jurul structurilor FRF nu conferă nici măcar una din garanțiile de proces echitabil consacrate de art. 6 CEDO, nu are legătură nici cu regulile arbitrajului instituțional, nici cu regulile de procedură civilă, și nici măcar cu … sportul rege! Slavă Domnului însă, nimeni nu se plânge! Oare de ce? Jurisdicțiile pirat din fotbal și-au inventat propriul mecanism de „enforcement”, deși astfel de sancțiuni disciplinare nu au nimic în comun cu realizarea drepturile subiective civile.

Cum reușesc, totuși?

Ce nu veți găsi însă, cu siguranță, sunt dosarele propriu zise de executare silită constituite în baza unor hotărâri ale comisiilor jurisdicționale din fotbal. Trageți nădejde că există măcar un executor judecătoresc care să fi instrumentat așa ceva? Nu am întâlnit încă nici o astfel de hotărâre care să fi fost învestită în temeiul art. 269 CPC cu formulă executorie de tipul „Noi, Președintele României… (Aici urmeaza cuprinsul hotararii) “Dam imputernicire si ordonam organelor de executare sa puna in executare prezenta hotarare. Ordonam agentilor fortei publice sa acorde concursul la executarea acestei hotarari, iar procurorilor sa staruie pentru ducerea ei la indeplinire, in conditiile legii. Spre credinta, prezenta (hotarare) s-a semnat de … (Urmeaza semnatura presedintelui si a grefierului)”, și nici nu avem știință de vreo urmărire silită începută de vreun executor judecătoresc sub autoritatea vreunei instanțe de executare.

Deci, oare la ce servesc oare și cum devin efective astfel de hotărâri ale comisiilor de soluționare a litigiilor din fotbal?

Ar putea fi edificator un document elaborat de secretariatul general al comisiilor din LPF, care în mod tipic și uluitor sună astfel (iarăși, anonimizarea textului ne aparține):

Către: S.C. FOTBAL CLUB “[…] SA, Stimate Domnule Președinte, Vă comunicăm prin prezenta că potrivit Hotărârii nr. […] pronunțate de Comisia pentru Soluționarea Litigiilor a LPF la data de […] 2010 În dosarul […]CSL2010 clubul dvs. a fost obligat la plata sumei de 100.000 euro drepturi contractuale și 455 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (taxa de procedura) către jucătorul […]. Hotărârea a devenit definitivă și executorie prin respingerea recursului potrivit Deciziei nr. […] pronunțată de Comisia de Recurs a LPF la data de […]2010 in dosarul […]CR2010. Dorim să precizăm că termenul de 30 de zile prevăzut de art. 37 alin. 1 lit. a) din RST JF pentru executarea hotărârii s-a implinit deja. Până la data prezentei, nu a fost comunicat secretariatului comisiei dovada executării integrale a obligațiilor stabilite prin hotărâre (obligație instituită în sarcina dvs. potrivit art. 37 alin. 1 lit. a) din RSTJF). În cazul în care ați executat deja hotărârea menționată vă rugăm respectuos să ne comunicați prin fax, la nr. 021.412.00.94, înscrisul prin care se face dovada achitării debitului. În cazul în care hotărârea nu a fost executată vă solicităm ca până la data de […]2010, ora 15.00, să ne comunicați dovada achitării integrale a debitului sau dovada suspendarii executarii hotararii ponuntata de TAS. Vă informăm totodată că sancțiunea prevăzută de ari. 24, lit. C), alin. 1 din RST JF pentru neexecutarea obligației stabilite prin hotărârea comisiei este “neprogramarea echipelor clubului în competițiile oficiale (acestea fiind considerate ca neprezentate la jocuri) și cu interzicerea dreptului de a transfera jucători în calitate de club cesionar”. În situația în care hotărârea nu va fi executată și nu se va comunica dovada plății până la termenul menționat mai sus, dosarul dvs. va fi înaintat Comisiei pentru Soluționarea Litigiilor a LPF în vederea urmării procedurii de sancționare prevăzută de ari. 37 din RSTJF in ședința din data de […]2010.

Acum e mai clar cum stau lucrurile în sportul-rege?

Sancțiunea la care se face trimitere – art. 24 lit. C din Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorului de Fotbal – vizează destul de disuasiv, nici mai mult nici mai puțin, decât… „neprogramarea echipelor clubului în competițiile oficiale, acestea fiind considerate ca neprezentate la jocuri, și cu interzicerea dreptului de a transfera jucători în calitate de club cesionar.”

Premisa unei sancțiuni atât de drastice este abaterea de la art. 23 lit. i) și j) din același Regulament, mai exact „nerespectarea obligației și a termenelor de plată a drepturilor stabilite de către comisiile FRF, LPF, AJF, după caz pe baza clauzelor contractuale sau convențiilor încheiate cu jucătorii”, respectiv, „nerespectarea obligației și a termenelor de plată a compensației de formare/ promovare/ solidaritate, a indemnizației de transfer, precum și a altor obligații financiare sau materiale stabilite de cluburi și de comisia competentă a FRF, LPF, AJF, după caz”.

Cu alte cuvinte, însăși abaterea este prevăzută prin Regulament într-un domeniu ce excede cadrului statutar și legal, iar sancțiunea constând în luarea apei de la moară (scopul atât de lucrativ al cluburilor de fotbal, societăți pe acțiuni) este atât de usturătoare încât eficacitatea șantajului e garantată.

Observați că nu atât dispozitivul civil în sine e pus în executare (obligație de a da), cât sancțiunea administrativă a abaterii corelative, rezultând din refuzul de conformare! Pe cât de pervers, tot pe atât de ingenios!

Oare reglementările FIFA girează această stare de lucruri?

Doar cât să se știe că am verificat, mai trebuie menționat că nici o regulă FIFA (statul supranațional și omnipotent al oamenilor de fotbal) nu dă competențe jurisdicționale civile organismelor afiliate, de tip FRF, și cu atât mai puțin organismelor subordonate FRF, de tip LPF. De pildă, Regulamentul Standard FIFA privind Camerele Naționale de Soluționare a Disputelor (National Dispute Resolution Chamber – NDRC – Standard Regulations) prevede modest la art. 1, 2 și 4 ceva de genul:

Article 1 Jurisdiction of the NDRC – The national dispute resolution chamber (NDRC) is competent to handle disputes between clubs and players regarding employment and contractual stability as well as those concerning training compensation and solidarity contributions between clubs belonging to the same association.

Article 2 Applicable law – In the exercise of its jurisdiction the NDRC shall apply the association’s statutes and regulations, in particular those adopted on the basis of the FIFA Statutes and regulations. Where the association has not yet fulfilled its obligations in this domain, the FIFA Statutes and regulations shall apply by analogy. The NDRC shall also take into account all agreements, laws, particularly with regard to labour law, and/or collective bargaining agreements that exist at national level, as well as the specificity of sport.

Article 4 Jurisdiction – 1. The NDRC shall examine ex officio whether it has jurisdiction. 2. Should the NDRC deem itself legally incompetent, it shall refer the case ex officio and without delay to the authority it deems competent and inform the parties immediately.

În traducere, jurisdicțiile fotbalistice se interesează de „disputele dintre cluburi și jucători privind angajarea și stabilitatea contractuală, precum și de cele privind compensațiile de anternament și contribuțiile de solidaritate, între cluburi aparținând aceleiași asociații”. E ceva mai mult decât permite reglementarea statutară FRF cu privire la jurisdicție, dar „disputele” nu trebuie totuși confundate cu „pretențiile financiare”, căci una este să încerci să obții în structurile federative un anumit tratament sau o anumită conduită din partea altui membru, și cu totul alta este să obții obligarea sa la plata unei sume de bani.

Juridsdicția fotbalistică e în primul rând circumscrisă prevederilor statutare (problemele de disciplină la Comisiile de Disciplină, activitățile fotbalistice la Comisiile de Soluționare a Litigiilor). Pretențiile civile ar trebui să meargă toate, și fără excepție, la instanțele de drept comun! Comisiile sunt ținute de fiecare dată să verifice dacă într-un domeniu sau altul au sau nu jurisdicție, și conform recomandării FIFA, ar urma să decline cauzele pentru care nu au competență generală, către autoritățile în drept, informând părțile de îndată.

Ei bine, comisiile FRF și LPF nu au declinat niciodată mănoasele cauze patrimoniale, civile și de muncă, deși pe acestea însuși statutul FRF, ca să nu mai vorbim de restul legilor Statului Român, incluzând aici Constituția, Codul Muncii și Codul de Procedură Civilă, le plasează în afara competenței lor generale. Clauzele compromisorii strecurate abil și insistent în contractele civile și de muncă ale fotbaliștilor, ce trimit la jurisdicția FRF/LPF în legătură cu interpretarea și executarea contractelor, sunt cel puțin ineficace pentru că pur și simplu comisiile jurisdicționale nu au competență generală în materie civilă și acolo se pot reclama doar „activitățile fotbalistice”, sau sunt cel mult nule întrucât contravin ordinii publice!

Tot conform regulamentului FIFA, art. 11, părțile în dispute sunt cluburile și jucătorii care aparțin asociației. Cu alte cuvinte, doar aderenții statutari la un set de reglementări asociative au calitate în disputele fotbalistice, și nimeni altcineva. Vom vedea în continuare cât de terți sunt de fapt fotbaliștii de statutul asociativ FRF și mai ales, ce statut fiscal incert au…

II. STATUTUL FISCAL INCERT AL FOTBALISTULUI PROFESIONIST

Majoritatea fotbaliștilor „joacă” sub așa numitele și omniprezentele „convenții civile de prestări sportive”, cu excepția cazurilor mai rare și chiar mai puțin interesante, când fotbaliștii au, de bine de rău, contracte de muncă. Pentru fotbaliștii din Liga I, contractele primesc un număr de înregistrare la „club” și altul la Liga Profesionistă de Fotbal, prevăd un anumit program de activitate al sportivului pe o perioadă determinată și se încheie sub condiția acordării jucătorului, de către FRF, a licenței de jucător profesionist. În rest, contractele prevăd remunerarea fotbalistului în sume nete, stipulate în euro, dar plătibile în lei la cursul de referință BNR din ziua plății.

În realitate, prin specificul și derularea lor efectivă, convențiile civile referită trădează de fapt autentice raporturi dependente de muncă.

Angajatorul achită remunerații stipulate net către fotbalist, însă acesta din urmă este foarte departe de a fi un veritabil terț prestator (profesie liberală, sau activitate de persoană fizică autorizată).

Desigur, clubul beneficiar al prestațiilor nu achită obligații fiscale în calitate de angajator conform art. 40 alin. 2 lit. f) din Codul Muncii.

Raporturi de muncă simulate în convenții civile, între fotbaliști și cluburi

Cu toate acestea, raporturile civile sunt simulate: în realitate, raporturile dintre fotbaliști și cluburi sunt raporturi clasice de muncă. Art. 11 și 12 din Regulamentul FRF privind statutul și transferul jucătorilor de fotbal definesc (uluitor!) atât contractul de muncă, cât și convenția civilă astfel:

Articolul 11 – Contractul individual de muncă

1. Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia jucătorul se obligă să participe la procesul de instruire si la jocuri oficiale, pentru si sub autoritatea unui club sportiv în schimbul unei remunerații denumită salariu. Clubul se obligă să-i asigure jucătorului condițiile necesare pentru desfăsurarea activității, să-i plătească salariul si alte drepturi financiare, în raport de calitatea si rezultatele muncii prestate, potrivit clauzelor contractuale, si să achite celelalte contribuții, potrivit legii.

2. Cluburile de fotbal care folosesc jucători profesionisti, cu care au încheiat un contract individual de muncă, au obligația ca în organigrama lor, aprobată de organul de conducere al clubului, să prevadă în mod corespunzător si numărul necesar de funcții de “fotbalist profesionist” si “antrenor de fotbal profesionist”, cuprinse în “Clasificarea ocupațiilor din România”.

3. Jucătorii pot fi angajați de clubul respectiv pe bază de contract individual de muncă numai pe una din funcțiile existente în organigramă.

4. Contractul individual de muncă se încheie în 4 exemplare originale, câte unul pentru jucător, club, inspectoratul teritorial de muncă si forul organizator.

5. Contractul individual de muncă se înregistrează, de către clubul care a efectuat angajarea la forul organizator, în funcție de competență, în termen de maxim 45 de zile de la data încheierii si la inspectoratul teritorial de muncă, în conformitate cu legislația în vigoare.

Articolul 12 – Convenția civilă

1. Convenția civilă, încheiată în temeiul dispozițiilor Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000 și Codului civil, este acordul de voință, consemnat în scris, între un jucător de fotbal si un club afiliat la FRF/AJF având ca obiect drepturile si obligațiile reciproce care decurg din practicarea jocului de fotbal în antrenamente si competiții. Drepturile si obligațiile sunt, în principiu, similare celor cărora le dă naștere contractul individual de muncă, cu deosebirea că nu creează raporturi de muncă.

2. Convenția civilă nu produce ca efect dobândirea calității de salariat, iar jucătorii care încheie un asemenea contract cu un club nu beneficiază de drepturi de asigurări sociale si nici de drepturile prevăzute de legislația privind protecția șomerilor. La încheierea convenției civile se aplică prin analogie prevederile prezentului regulament referitoare la contractele de muncă, cu excepția celor contrare naturii sale.

Observăm că însăși definiția convenției civile din Regulamentul FRF (art. 12) este în mod particular atât de ambiguă, încât nu pune în evidență nici o DIFERENŢĂ SPECIFICĂ esențială în raport de contractul de muncă.  A spune despre convenția civilă că (textual) – prevede drepturi si obligații în principiu similare celor cărora le dă naștere contractul individual de muncă, însă (tot textual) – se deosebește de contractul de muncă prin aceea că nu creează raporturi de muncă, și, respectiv, că (textual) – jucătorul nu beneficiază de drepturi de asigurări sociale și nici de drepturile prevăzute de legislația privind protecția șomerilor – este nu numai absurd dar și profund ilegal!

Aplicarea unui regim de convenție civilă activității jucătorului profesionist de fotbal nu poate avea decât un caracter ilicit (în sensul art. 1292 din Noul Cod Civil), având ca scop nemijlocit și ca efect direct doar eludarea de către angajator a obligațiilor legale în materie de contribuții sociale.

Opinăm fără rezerve că ne găsim în prezența unor raporturi de muncă simulate în convenții civile, probațiunea ținând deopotrivă atât de explorarea cadrului legal și reglementar, cât și de analiza substanțială a raporturilor efective, dintre jucător și clubul angajator, ambele trădând o maximă dependență.

Simulația este una relativă obiectivă – ne găsim în prezența unui act deghizat. La simularea unei convenții civile, pentru a deghiza un raport de muncă, recurge în mod predilect doar angajatorul în scopul ilicit de a evita plata contribuțiilor sociale. Împrejurarea, vom vedea, nu rămâne fără repercusiuni asupra înșiși fotbaliștilor.

Cât de (liber) profesionist e fotbalistul „profesionist”?

Regulamentul FRF produce și o supremă contradicție atunci când la art. 13 prevede că un jucător de fotbal poate încheia, pentru aceeași perioadă de timp, un singur contract cu un singur club, trădând astfel caracterul cu totul dependent al serviciilor de prestații sportive în raport de clubul patron.

Articolul 13 – Încheierea, modificarea si executarea contractelor

1. Un jucător de fotbal poate încheia, pentru aceeași perioadă de timp, un singur contract cu un singur club.

2. Dacă un jucător profesionist semnează mai mult de un contract pentru aceeași perioadă de timp, cu cluburi diferite, va rămâne valabil contractul înregistrat la forul competent, în condițiile art. 15.5.1 din prezentul regulament, urmând să se aplice sancțiuni în mod corespunzător.

Cu alte cuvinte, raportul de subordonare și exclusivitate caracterizează atât contractele de muncă cât și contractele civile ale fotbaliștilor “profesioniști”, între cele două categorii de contracte neexistând deosebiri esențiale.

Fotbaliștii profesioniști nu pot avea “clienți” mai multe cluburi concomitent, de la care să încaseze venituri – nu sunt așadar cu nimic mai „profesioniști” decât șoferii profesioniști de… autobuz! În plus, regimul de activitate sportivă nu permite în realitate nici derularea unei alte activități remunerate!

“Licența” de fotbalist profesionist nu are semnificația unei licențe de liberă practică într-o profesie reglementată (precum licența de practică în avocatură, medicină, arhitectură etc).

Definiția de fotbalistului profesionist lipsește atât din legea sportului 69/2000, cât și din regulamentele FRF. Licența de profesionist echivalează cu o simplă acreditare (o recunoaștere simbolică a unei calități) care în plan practic are foarte puține consecințe ce disting sportivul profesionist de sportivul amator.

Art. 14 din L69/2000 evocă sportivul profesionist ca… nonamator, și o face printr-un iluzoriu contrast cu sportivul amator. Pe de o parte, se face trimitere la licența de sportiv profesionist (raționament circular), iar pe de altă parte, se face trimitere la existența unei colaborări permanente cu o structură sportivă. Raționamentul legal este inerent insuficient, pentru că aceeași stabilitate decurge de fapt și din înseși contractele de muncă.

(1) Sportivii de performanță pot fi amatori și nonamatori, conform prevederilor cuprinse în statutele și regulamentele federațiilor sportive naționale, în condițiile legii.

(2) Sportivii amatori sunt cei care, pentru practicarea sportului respectiv, nu au relații contractuale de muncă cu cluburile sau cu asociațiile sportive la care sunt legitimați.

(3) Sportivii nonamatori sunt cei care, pentru practicarea sportului respectiv, încheie, în condițiile legii, cu cluburile sau cu asociațiile sportive la care sunt legitimați:

a) o convenție civilă de prestări de servicii;

b) un contract individual de muncă pe baza căruia obțin licența de sportiv profesionist, care le conferă statutul de sportiv profesionist.

Conform L69/2000 – ANEXA DEFINIŢII – În sensul prezentei legi, următorii termeni se definesc astfel:  d) licență de sportiv profesionist – document care atestă existența unui raport juridic determinat între un sportiv și un club sportiv profesionist și care este eliberat de o federație sportivă națională;

Prin urmare, definiția legală a sportivului profesionist (nonamator) include sportivul într-o categorie în baza înseși apartenenței sale la acea categorie! (Sportivii sunt nonamatori dacă au licență de profesionist, iar licența de sportiv profesionist se obține în conformitate cu procedurile prevăzute în statutele și în regulamentele federațiilor sportive naționale, respectiv dacă sportivul are raport juridic determinat cu clubul sportiv profesionist.)

Concluzionând pe marginea acestor definiții legale certate cu logica formală, licența de profesionist decurge primordial din angajarea permanentă a sportivului de către un club (cu contract de muncă sau convenție civilă), și nu din adeziunea fotbalistului la un statut profesional anume (uniune profesionala a unei profesii reglementate) – precum în cazul unor profesiuni liberale (avocații în raporturile cu un Barou, notarii în raporturile cu Uniunea Notarilor, arhitecții în raport cu Ordinul Arhitecților etc.)

Fotbalistul nu e nici măcar membru statutar al clubului pentru care joacă

Sportivul nu devine niciodată „membru” al clubului. De altfel, structurile sportive sunt astăzi rareori organizate ca și cluburi (asociații non-profit cu personalitate juridică), cele mai multe fiind organizate ca societăți pe acțiuni, în acționariatul cărora întâlnim orice și pe oricine, mai puțin decât pe înșiși sportivii!

Conform 10 din Statutul FRF “La FRF se pot afilia numai structurile sportive cu personalitate juridică, legal constituite și recunoscute oficial”. Despre fotbaliști – nimic! În accepțiunea FIFA, fotbaliștii (nemembri statutari) nu pot fi nici măcar părți cu calitate procesuală în disputele fotbalistice!

Ajuns „profesionist” fotbalistul nu e nici măcar membru statutar al clubului pentru care joacă. Cum spuneam, în raporturile lor cu cluburile, fotbaliștii sunt cel puțin simpli salariați în raporturi de subordonare și cel mult ca prestatori civili.

Sportivul devine, nici mai mult nici mai puțin, SALARIAT al clubului (organizat ca societate comercială pe acțiuni, dotată invariabil cu un patron „finanțator”), variantele de angajare cu convenție civilă sau cu contract de muncă fiind perfect echivalente.

Preferința cluburilor pentru convențiile civile în detrimentul contractelor de muncă se explică deplin prin posibilitatea, aparent legală, dar în realitate ilicită, de a eluda plata contribuțiilor sociale aplicabile fondului de salarii pentru sportivii angajați.

Ca atare, nu se poate vorbi în sensul Legii 69/2000 de un STATUT specific și nici de o PROFESIE anume de „sportiv profesionist”, iar in particular, activitatea „fotbalistului profesionist” nu poate fi echivalată cu o activitate liberală, și nici, din aceleași motive, nici cu o activitate autorizată susceptibilă de personalizare fiscală, de organizare și autorizare ca PFA.

În mod notoriu, fotbaliștii nu emit facturi, nu sunt înregistrați în scop de TVA, nu dețin cod unic de identificare fiscală, nu țin contabilitate în partidă simplă, nu beneficiază de deduceri personale în plan fiscal. Cu toate acestea asupra lor planează spectrul unui veritabil armageddon fiscal…

III. IMINENŢA ARMAGHEDDONULUI FISCAL PE CAPUL FOTBALIŞTILOR

Am opinat că raporturile juridice reale dintre fotbaliști și cluburile angajatoare sunt în realitate tipice raporturi de muncă, simulate în forma unor convenții civile. În mai multe cazuri în cursul ultimului an, autoritățile fiscale și parafiscale au preferat să se încreadă în actul aparent, și ca atare început să pretindă fotbaliștilor plata unor contribuții, taxe și impozite, întocmai precum unor persoane fizice autorizate.

De unde vine pericolul?

Deocamdată, pe baza unor cazuri concrete, am sesizat mișcări de trupe din partea Caselor de asigurări sociale de sănătate în direcția fotbaliștilor nonamatori, pe care i-au încadrat ca și persoane ce realizează venituri din activități independente, și cărora le-au pretins ca atare achitarea cotelor de contribuții sociale.

Nu este decât o chestiune de timp până când pe același raționament, ANAF le va cere fotbaliștilor și restul de taxe și impozite. Cu rare excepții, fotbaliștii au realizat venituri superioare plafonului de TVA și livrarea de servicii, fie ele și… fotbalistice este activitate impozabilă! Cu TVA nu e de glumă, cum nu e de glumă nici cu depunerea declarațiilor de venituri din „activități independente” în scopul impunerii venitului cu 16%.

Modificările aduse recent Codului fiscal în sensul fiscalizării contribuțiilor sociale vor duce invariabil după jumătatea acestui an la integrarea bazelor de date (după CNP) joncțiunea evidențelor caselor de asigurări sociale cu evidențele de plătitori de taxe și impozite din administrarea ANAF. Fotbaliștii nu vor mai rămâne multă vreme sub radarul fiscului.

De unde vine scăparea?

Ei bine, scăparea vine tot din Codul Fiscal. Deoarece obligațiile de plată ale contribuțiilor sociale (ca să vorbim numai despre acestea din urmă) pot fi reținute de fisc în sarcina angajatorului în temeiul art. 208 alin (3), art. 215 alin. (1) și (2) din legea nr. 95/2006, prin mecanismul de retratare fiscală, o prerogativă suverană a fiscului.

Indicii suplimentare în sensul caracterizării ca dependente a activității sportivului reies din prevederile Codului fiscal ce reglementeză pentru autoritatea fiscală însăși prerogativa retratării fiscale. Cvasitotalitatea cluburilor, cu musca pe căciulă, ar putea începe să se simtă vizate:

CAPITOLUL III –  Definiții –  Definiții ale termenilor comuni

Art. 7. – (1) În înțelesul prezentului cod, cu excepția titlului VI, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

1. activitate – orice activitate desfășurată de către o persoană în scopul obținerii de venit;

2. activitate dependentă – orice activitate desfășurată de o persoană fizică într-o relație de angajare;

2.1. Orice activitate poate fi reconsiderată ca activitate dependentă dacă îndeplinește cel puțin unul dintre următoarele criterii:

a) beneficiarul de venit se află într-o relație de subordonare față de plătitorul de venit, respectiv organele de conducere ale plătitorului de venit, și respectă condițiile de muncă impuse de acesta, cum ar fi: atribuțiile ce îi revin și modul de îndeplinire a acestora, locul desfășurării activității, programul de lucru;

b) în prestarea activității, beneficiarul de venit folosește exclusiv baza materială a plătitorului de venit, respectiv spații cu înzestrare corespunzătoare, echipament special de lucru sau de protecție, unelte de muncă sau altele asemenea și contribuie cu prestația fizică sau cu capacitatea intelectuală, nu și cu capitalul propriu;

c) plătitorul de venit suportă în interesul desfășurării activității cheltuielile de deplasare ale beneficiarului de venit, cum ar fi indemnizația de delegare-detașare în țară și în străinătate, precum și alte cheltuieli de această natură;

d) plătitorul de venit suportă indemnizația de concediu de odihnă și indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă, în contul beneficiarului de venit.

Punere în aplicare prin Normă metodologică de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal… din 22/01/2004 :

Norme metodologice:

1. O activitate poate fi reconsiderată, potrivit criteriilor prevăzute la art. 7 alin. (1) pct. 2.1 din Codul fiscal, ca activitate dependentă, în cazul în care raportul juridic în baza căruia se desfășoară activitatea nu reflectă conținutul economic al acestuia.

Activitățile desfășurate în mod independent, în condițiile legii, care generează venituri din profesii libere, precum și drepturile de autor și drepturile conexe definite potrivit prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi reconsiderate ca activități dependente potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) pct. 2.1 și 2.2 din Codul fiscal.

2.2. În cazul reconsiderării unei activități ca activitate dependentă, impozitul pe venit și contribuțiile sociale obligatorii, stabilite potrivit legii, vor fi recalculate și virate, fiind datorate solidar de către plătitorul și beneficiarul de venit. În acest caz se aplică regulile de determinare a impozitului pentru veniturile din salarii realizate în afara funcției de bază.

Norme metodologice:

1. O activitate poate fi reconsiderată, potrivit criteriilor prevăzute la art. 7 alin. (1) pct. 2.1 din Codul fiscal, ca activitate dependentă, în cazul în care raportul juridic în baza căruia se desfășoară activitatea nu reflectă conținutul economic al acestuia.

Activitățile desfășurate în mod independent, în condițiile legii, care generează venituri din profesii libere, precum și drepturile de autor și drepturile conexe definite potrivit prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi reconsiderate ca activități dependente potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) pct. 2.1 și 2.2 din Codul fiscal.

Art. 11. – (1) La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înțelesul prezentului cod, autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unui tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției.

Recalificarea civilă a raporturilor dintre fotbaliști și cluburi

Menționăm că retratarea fiscală (prerogativă de ordine publică a autorității fiscale) nu poate schimba ipso facto natura civilă a tranzacțiilor supuse retratării, întrucât atributul de jurisdicție civilă aparține doar puterii judecătorești. Spun asta cu toată convingerea, chiar dacă s-ar găsi destui care să mă contrazică susținând că și comisiile de soluționare a litigiilor din FRF și LPF sunt cel puțin la fel de abilitate ca instanțele judiciare să judece pretenții civile.

Cu alte cuvinte, fiscul ar putea cere plata contribuțiilor sociale de la cluburile angajatoare, mai solvabile ca fotbaliștii, pe baza unui raționament de retratare fiscală ce ar concluziona asupra dependenței raporturilor fotbaliștilor, însă aceasta nu ar duce automat la încheierea sau recunoașterea civilă, retroactivă, a unor raporturi bilaterale de muncă. Privit ca PFA, fotbalistul tot ar putea fi inspectat și impus pentru TVA și impozit pe profit.

Însă în condițiile recalificării civile prin hotărâre judecătorească a naturii juridice a raporturilor dintre fotbaliști și cluburi (prin intermediul introducerii unor acțiuni în simulație) soluția civilă judecătorească ar deveni nu numai opozabilă, dar și obligatorie pentru autoritățile fiscale. Privit ca salariat, fotbalistul care a încasat contractual remunerații în sumă netă, s-ar găsi dintr-o dată neurmăribil nici pentru impozit pe venit, nici pentru TVA, fiscul s-ar interesa de statele de plată și fondul de salarii al angajatorului, nu ar mai întreba fotbalistul de declarațiile de venit nedepuse, de facturile fiscale neemise și de TVA-ul necolectat.

Inspectorii fiscali ar urma să procedeze la colectarea contribuțiilor de la clubul angajator, și nu de la fotbalist – ceva ce putea face și din proprie inițiativă, dar din comoditate au preferat să pretindă, în câteva cazuri concrete, plata contribuțiilor doar de la fotbaliști.

Ce am spus mai sus poate părea un pic prea tehnic pentru nejuriști, și mai ales pentru nespecialiștii în fiscalitate, dar nu întâmplător am ales să lansez provocarea pe JURIDICE.ro Pricepe cine poate!

La cererea persoanei interesate, instanța ar putea obliga cluburile să calculeze și să achite către autorități următoarele tipuri de contribuții, și nu putem decât să presupunem că anumite deficite bugetare ar capta astfel serioase surse de venituri suplimentare, care până acum au fost eludate:

1. Contribuția la asigurările sociale de stat

Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale prevede la articolul 5 alin. 1 punctul I că sunt asigurate obligatoriu în sistemul public „persoanele care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă și funcționarii publici”.

2. Contribuția la fondul pentru accidente de muncă

Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale prevede la articolul 5 alin. 1 lit. a) că:

Sunt asigurate obligatoriu prin efectul prezentei legi;

a) persoanele care desfășoară activități pe baza unui contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia, precum și funcționarii publici;

b) persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, precum și membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești, ale căror drepturi și obligații sunt asimilate, în condițiile prezentei legi, cu ale persoanelor prevăzute la lit. a);

c) șomerii, pe toată durata efectuării practicii profesionale în cadrul cursurilor organizate potrivit legii;

d) ucenicii, elevii și studenții, pe toată durata efectuării practicii profesionale”.

3. Contribuția la sistemul asigurărilor pentru șomaj

Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă prevede la articolul 19 că:

În sistemul asigurărilor pentru șomaj sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii:

a) persoanele care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă sau pe bază de contract de muncă temporară, în condițiile legii, cu excepția persoanelor care au calitatea de pensionari”.

4. Contribuția la asigurările de sănătate

Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății prevede la articolul 257 că persoanele asigurate (respectiv toți cetățenii români cu domiciliul în țară, precum și cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și obținut prelungirea dreptului de ședere temporară sau au domiciliul în România) au obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, sub forma unei cote de 5,5%, care se aplică asupra:

a) veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit;

5. Contribuția pentru concedii și indemnizații

Ordonanța de urgență nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate prevede la articolul 1 că:

Persoanele asigurate pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, denumite în continuare asigurați, au dreptul, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, pe perioada în care au domiciliul sau reședința pe teritoriul României, la concedii medicale și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, dacă:

A. desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă sau în baza raportului de serviciu;

6. Contribuția la fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale

Legea nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale precizează la articolul 2 că:

Din Fondul de garantare se asigură plata creanțelor salariale ce rezultă din contractele individuale de muncă și din contractele colective de muncă încheiate de salariați cu angajatorii împotriva cărora au fost pronunțate hotărâri judecătorești definitive de deschidere a procedurii insolvenței și față de care a fost dispusă măsura ridicării totale sau parțiale a dreptului de administrare, denumiți în continuare angajatori în stare de insolvență”.

Articolul 4 al legii nr. 200/2006 definește salariatul, în sensul determinării obligațiilor de calcul la Fond, ca fiind persoana fizică ce prestează muncă pentru și sub autoritatea unui angajator, în temeiul unui contract individual de muncă încheiat pentru normă întreagă sau cu timp parțial ori al unui contract de muncă la domiciliu, contract de muncă temporară sau de ucenicie la locul de muncă, indiferent de durata acestora.

ÎN LOC DE CONCLUZIE

„Cereți cluburilor asigurări de sănătate!” spunea din scaunul de paraplegic Mihai Neșu, fotbalistul accidentat ireversibil în urmă cu un an, la un antrenament cu FC Utrecht, într-un mesaj preluat pe site de organizația sindicală AFAN, arătând că în tările vestice fotbaliștii sunt mult mai bine asigurați din punct de vedere social, și desigur sunt în mai bună regulă din punct de vedere fiscal.

Desigur, Neșu nu știe drept și gândește ca tot ca un slujbaș, nu ca un liber profesionist. Încearcă, cu o umilință, să mai obțină o favoare de la patron, dar nici prin cap nu-i trece să acționeze pentru recunoașterea unui drept legal apelând la justiție. Complicitatea, complacența și compromisul în fotbal sunt la ordinea zilei.

Dar problema pe care o sesizează Neșu în fotbal e justă, e reală, și nu e decât vârful unui aisberg de probleme juridice și fiscale, de ordine privată ca și de ordine publică.

Acest articol aruncă un pic de lumină, oferă o serie de indicii tehnice și trage deopotrivă un semnal de alarmă asupra stării precare și atipice de reglementare a fotbalului românesc, guvernat halucinant de structurile FRF și LPF.

Avocat Ionuț DOBRINESCU
SCA DOBRINESCU DOBREV


Aflaţi mai mult despre , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!






JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “Jurisdictiile pirat din fotbal, statutul fiscal incert al fotbalistului profesionist si iminenta armaghedonului fiscal pe capul fotbalistilor”

  1. Mihai COSTACHE spune:

    interesant articolul si mi-a placut analiza. ramine sa vedem ce va decide instanta penala pe o tema incidenta si aici ma refer la dezafilierea Craiovei care s-a facut in afara instantelor civile si care a sanctionat Craiova tocmai ptr ca a apelat la o asemenea instanta. sub aspect juridic, dezafilierea Craiovei poate oferi multe raspunsuri, daca dosarul va fi solutionat in mod competent.

  2. Un articol foarte lung si plin de greseli.

    Cluburile, liga, federatia, etc. sunt organizatii fara scop patrimonial. Sportivii sunt membrii ai cluburilor (membrii cu drept de vot, fara drept de vot, este irelevant ce membru este), deci nu platesc si nu deduc TVA pentru serviciile sportive prestate. Vezi Codul Fiscal.

    Contractul de prestari servicii sportive este extrem de diferit de contractul de munca. Eu nu am vazut sportiv de performanta profesionist care sa lucreze cu orar de la 9 la 5 ca un slujbas oarecare.
    Sportivul este independent.
    In capitalism munca are un pret si se vinde liber pe piata muncii. Ceea ce se tranzactioneaza pe piata sportiva sunt abilitatile sportivului, iar nu corpul lui.
    Interpretarile cum ca „se vand jucatorii” sunt doar susţineri triste ale unor oameni care „s-ar vinde” dar nu-i cumpara nimeni.

    Asigurarile de sanatate sunt identice pentru cetatenii romani, indiferent daca platesc asigurari 1 LEU sau 10.000 LEI / luna.

    Jurisdictiile arbitrale sportive nu sunt jurisdictii pirat cum nu este nici juridictia Curtii de Arbitraj a Camerei de Comert.
    Adica NU este nimic ilegitim sau „pirat” cum spune autorul.
    Doar opiniile care neagă arbitrajul sunt pirat. Deşi această opinie este doar nelegală, logica ei este de-a dreptul ilegală. Adică încalcă legile logicii juridice.

    Clauza compromisorie, de arbitraj sau conventia arbitrala este perfect valabila in acest caz si se poate pronunta si asupra pretentiilor civile.

    Articolul denota o necunoastere clară a dispozitiilor privitoare la reglementarile privitoare la asociatii/fundatii/ federaţii/ cluburi, la posibilitatea reglementarii interne a activitatii acestora precum si aplicarea normelor fiscale in domeniu (TVA, asigurări, caracter dependent, etc.)

    Vad multa „complacenţă” şi utilizare tendenţioasă a normelor juridice pentru justificarea unor soluţii greşite, lipsă de rigoare şi multe metafore.

    Mi se par halucinaţii atât tratamentul fiscal propus de autor cât şi acuzaţiile la adresa LPF/FRF.

    Este foarte bine că articolul a fost publicat pe JURIDICE, altfel nu ar fi fost criticat niciodată pentru ceea ce este cu adevărat: un atac interesat, injust şi cu o bază teoretică slabă la independenţa organizaţiilor sportive si incercarea de a etatiza solutionarea litigiilor interne.

    E doar o ceaţă juridică izvorâtă din necunoaşterea unui sistem inaccesibil celor care vor şi ei o feliuţă de cozonac suplimentar dar cărora le lipseşte pregătirea pentru a intra într-o astfel de instanţă arbitrală.

    Un strigăt de foame şi o lamentaţie a unei vulpi care nu poate ajunge la struguri.

    Sunt acri strugurii, desigur.

    Strugurii ar trebui să fie declaraţi ilegali.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.