ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Notiunea de „parinte” – intre prevederi legale si realitatea de acasa
21.05.2012 | Simona CIMPOCA


Cyberlaw - Valoarea legala a documentelor electronice

Un search pe Google asupra sintagmei „a fi părinte” ne conduce către rezultate atât de diferite încât am putea crede că undeva, într-o ascunzătoare bine aleasă, pe un vârf de munte, pe fundul unui ocean sau pe arcul curcubeului, cineva a plasat o imensă carte de Filozofia părinţilor, de unde fiecare om îşi alege ceea ce i se potriveşte şi aplică în viaţa personală. Este just că nemaipomenitul Google ştie multe lucruri, dar pe toate le ştie de la noi. Aşa încât putem întreba pe oricine avem în preajmă ce crede că înseamnă să fii părinte. Am afla lucruri diferite, unele contradictorii, iar altele asemănătoare. Diferenţele de opinie, pe orice subiect, sunt iminente şi constructive. Aşa se nasc idei noi, unele mai bune ca altele, ce pot fi implementate pas cu pas de către grupuri întregi de oameni. Nu avem capacitatea însă de a opri răspândirea ideilor greşite. Dintotdeauna a existat o teorie a imitaţiei în toate comunităţile din lume, care nu poate fi oprită de nicio forţă specială a naturii. Oamenii preiau din jurul lor ceea ce ei consideră a fi potrivit şi asemănător stilului propriu de viaţă, testează lucruri şi le acceptă sau le resping pe măsura asocierii lor cu faptele respective. În acest fel au luat naştere fenomenul consumului de droguri, mersul în cluburi, dar şi la bibliotecă, spălatul, îmbrăcatul, construirea caselor sau îngrijirea copiilor.

Fenomenul creşterii, îngrijirii şi educării copiilor este unul complex şi diferit de la caz la caz. A fi părinte nu înseamnă doar aducerea pe lume a unui copil, este una dintre cele mai satisfăcătoare experienţe pe care un om le poate avea. A fi părinte este aproape o meserie. Foarte mulţi adulţi ajung, la un moment dat, să fie părinţi. Cei care nu trec prin această experienţă fie se confruntă cu probleme de sănătate, fie nu-şi doresc copii. Dar sunt şi foarte mulţi oameni care ajung în rolul unui părinte întâmplător, fără să se aştepte sau fără să-şi dorească, ceea ce ne pune în situaţia de a învesti acest ultim caz cu un nivel înalt de gravitate. Mă întreb care din următoarele situaţii este de neiertat: să aduci pe lume un copil nedorit, căruia să-i oferi traiul de subzistenţă, fiind urmărit pentru tot restul vieţii de această povară venită din senin sau să aduci pe lume un copil în mod conştient, pe care să-l neglijezi şi căruia să-i refuzi cele mai multe dintre drepturile pe care le are? Aţi spune că ambele cazuri sunt de nedorit. Nimic mai adevărat, numai că există în lume milioane de situaţii de acest gen. Ce facem cu aceste familii, cu aceşti părinţi din întâmplare, cu aceşti oameni care nu şi-au adaptat nimic din acea mare Filozofia părinţilor, lăsând copiii mai la urmă pe ordinea lor de zi?

Nu găsim nicăieri în lege o definiţie a părintelui. Noul cod civil ne spune, în articolul 261, doar că Părinţii sunt cei care au, în primul rând, îndatorirea de creştere şi educare a copiilor lor minori. În acelaşi sens, în Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, găsim, la articolul 5 alin. 2, o menţiune cu privire la aceleaşi drepturi şi obligaţii ale părinţilor faţă de copii: Răspunderea pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinţilor, aceştia având obligaţia de a-şi exercita drepturile şi de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de copil ţinând seama de interesul superior al acestuia. Or, acei copii concepuţi din întâmplare nu au şi ei dreptul de a avea părinţi care să le ofere îngrijire aşa cum toţi copiii doriţi şi aşteptaţi au? Ba da, indiferent de maniera în care au venit pe lume şi de întâmplarea prin care au apărut, toţi copiii au aceleaşi drepturi, iar părinţii lor au aceleaşi obligaţii faţă de ei în ce priveşte creşterea şi educarea.

În Legea 272/2004, lucrurile par să se repete în mod obsesiv, parcă expres pentru a ne face să înţelegem importanţa „profesiei” de părinte, atribuţiile şi sarcinile celor care au copii. Mai multe articole tratează aceeaşi chestiune cu privire la obligaţiile părinţilor, reluată de fiecare dată prin adăugarea câte unui nou element. Articolul 30 alin. 2 spune că Părinţii au obligaţia să asigure copilului, de o manieră corespunzătoare capacităţilor în continuă dezvoltare ale copilului, orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor prevăzute în prezenta lege.  Puţin mai jos, din articolul 31 alin. 2, aflăm din nou că Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului şi să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menţinerea relaţiilor personale cu el, prin asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale, precum şi prin reprezentarea sa legală şi administrarea patrimoniului său. Dar care este acest interes superior al copilului şi cum este privit el în cazurile în care copiii vin pe lume din întâmplare? În orice fel de situaţie care implică existenţa unui copil, oricine are posibilitatea de a oferi sprijin acestuia în vederea dezvoltării lui trebuie să o facă. Iar dacă părinţii nu sunt cei care, în mod normal, ar trebui să se îngrijească de copiii lor, cu toţii avem posibilitatea de a anunţa slaba gestionare a relaţiei dintre un părinte şi copilul său, cu scopul de a restabili echilibrul din toate punctele de vedere în viaţa acestuia. Cu toate că părinţii sunt liberi să aleagă maniera în care îşi cresc şi educă propriul copil, comunităţii vecine îi este atribuit dreptul de a interveni atunci când este necesar, tocmai pentru a asigura în orice moment realizarea interesului superior al copilului. Posibilitatea de manifestare a propriului stil de comportament în relaţia cu copiii a dus la nenumărate cazuri în care copilului nu îi este asigurat traiul dovedit prin drepturile prevăzute în lege. Aşa se face că zilnic aflăm poveşti triste în care părinţii sunt cei dintâi care le încalcă drepturile micuţilor. Cel mai adesea, dreptul la educaţie este inhibat, şi, ca o consecinţă a retragerii copiilor de la şcoală sau chiar a neînceperii acestui stadiu obligatoriu din viaţa fiecărei persoane, părinţii ajung să încalce şi dreptul copiilor la protecţia împotriva exploatării lor de orice natură. Lucruri pe care un părinte nu ar putea să le facă propriului copil, datorită însuşi statutului său de fiinţă care dă viaţă unei alte fiinţe, el le face. Îşi trimite copilul la muncă forţată, îl învaţă să cerşească, îl predă traficanţilor, îl neglijează şi îl abuzează. Şi mai ales, mult mai frecvent, îi aplică rele tratamente capabile să îi pună viaţa în pericol, deşi în Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, la art. 90, este menţionat expres: Sunt interzise aplicarea pedepselor fizice sub orice formă, precum şi privarea copilului de drepturile sale de natură să pună în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, atât în familie cât şi în orice instituţie care asigură protecţia, îngrijirea şi educarea copiilor.

Este cert că între ceea ce scrie în lege şi ceea ce se întâmplă în realitatea înconjurătoare există diferenţe uriaşe, care nu vor fi înlăturate probabil niciodată, deoarece teoria imitaţiei va dăinui şi peste generaţiile viitoare, iar lucurile mai puţin bune vor fi şi ele copiate în egală măsură cu celelalte. Şi nicio forţă specială a naturii nu va reuşi să schimbe defectele societăţii dacă noi, oamenii, nu vom încerca să facem asta prin propriile puteri.

Simona CIMPOCA
student, Universitatea Româno-Americană, Facultatea de Drept
intern Societatea de Ştiinţe Juridice

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate