Secţiuni » Arii de practică » Business » Insolvenţă
Insolvenţă
DezbateriCărţiProfesionişti

Insolventa. Nesemnarea procesului-verbal al sedintei adunarii creditorilor de catre creditori. Consecinte


22 mai 2012 | Marian OPREA, Marian OPREA

UNBR Caut avocat
JURIDICE by Night

Potrivit art.16 alin.6 din Legea 85/2006, privind procedura insolventei, deliberarile si Hotararile Adunarii creditorilor se consemneaza intr-un proces-verbal ce va fi semnat de catre presedintele de sedinta, membrii comitetului creditorilor si de administratorul/lichidatorul judiciar, alin.7 al aceluiasi articol dand posibilitatea creditorilor care au votat impotriva luarii hotararii respective si au facut sa se consemneze aceasta in cuprinsul procesului-verbal al adunarii, sa solicite judecatorului-sindic desfiintarea Hotararii Adunarii creditorilor pentru nelegalitate.

Lasand la o parte erorile de tehnica de redactare (a se vedea art.13 alin.1 si art.20 alin.1 lit.g din lege care precizeaza ca Adunarea creditorilor este convocata si prezidata de administratorul/lichidatorul judiciar), se pune intrebarea, in tacerea legii, care este sanctiunea aplicabila in cazul in care procesul-verbal al sedintei adunarii creditorilor este semnat doar de catre administratorul/lichidatorul judiciar si nu sunt consemnate toate dezbaterile si voturile creditorilor ?

Astfel, in cadrul procedurii insolventei debitoarei A, administratorul judiciar a convocat si prezidat Adunarea creditorilor, dupa deliberarile si voturile creditorilor intocmind procesul-verbal al sedintei pe care l-a semnat doar el, neinmanandu-l creditorilor spre semnare cu motivarea ca acestia au semnat “lista de prezenta” care face parte integranta din procesul-verbal al sedintei.

Facem precizarea ca “lista de prezenta” a fost semnata de fiecare creditor/reprezentant al creditorului la inceputul sedintei si reprezenta un tabel cu numele/denumirea creditorilor si procentul detinut din totalul creantelor impotriva averii debitoarei.

Creditorul B(care era si presedintele Comitetului creditorilor) a solicitat administratorului judiciar completarea procesului-verbal al adunarii creditorilor, in opinia sa acesta necontinand toate subiectele dezbatute de creditori si hotararile luate, precum si inmanarea acestuia spre semnare, potrivit art.14 alin.6 din lege, insa administratorul judiciar a refuzat, sustinand ca este suficienta semnarea listei de prezenta de catre creditori.

Creditorul B a formulat contestatie impotriva Hotararii Adunarii creditorilor consemnata in procesul-verbal semnat doar de administratorul judiciar, invocand faptul ca administratorul judiciar nu a mentionat toate problemele discutate in cadrul sedintei si a refuzat semnarea procesului-verbal de catre creditori, semnandu-l doar el, cenzurand in acest mod deliberarile si voturile din cadrul Adunarii creditorilor.

Prin sent.813/27.09.2010 Tribunalul Braila a apreciat ca prin contestatia formulata creditorul B nu dovedeste ce anume s-a omis a se consemna in procesul-verbal si nu se poate aprecia daca este relevant in cauza. Judecatorul-sindic a retinut ca este vorba de o nulitate relativa iar creditorul B nu face dovada unei vatamari, neputand fi primita motivarea sa.

Judecatorul-sindic a retinut cu privire la sustinerea ca procesul-verbal al sedintei in care s-a consemnat Hotararea Adunarii creditorilor nu a fost inmanat spre semnare, potrivit art.14 alin.6 din lege, este contrazisa de ultimul paragraf din cuprinsul acestuia (in care se mentiona(n.n.) :”lista de prezenta constituie parte integranta din prezentul proces-verbal”), motiv pentru care a respins si sustinerea creditoarei B in sensul ca administratorul judiciar a cenzurat votul creditorilor.

In concluzie, judecatorul-sindic a respins contestatia ca nefondata, concluzionand ca vatamarea creditoarei B nu poate fi retinuta si motivat de faptul ca ceilalti creditori prezenti nu au formulat contestatii la Hotararea Adunarii creditorilor in care sa arate ca ar fi votat in alt mod.

Impotriva acestei hotarari creditorul B a formulat recurs, reiterand in esenta aceleasi motive de nelegalitate.

Curtea de Apel Galati, prin Decizia nr.207/23.03.2011 a apreciat ca desi “legea nu prevede sanctiunea nerespectarii dreptului membrilor comitetului creditorilor de a semna procesul-verbal” al sedintei “este vorba de o nulitate virtuala si relativa, intrucat textul de lege este menit sa apere interese private ale fiecarui creditor in parte, iar nu un interes public”.

Instanta de recurs a retinut ca recurenta-creditoare a facut dovada vatamarii sale prin refuzul administratorului judiciar de a inmana spre semnare procesul-verbal al sedintei, dovedindu-se neconsemnarea dezbaterilor ce au avut loc cu privire la neconfirmarea administratorului judiciar si propunerea de desemnare a altui administrator judiciar, aspecte reiterate pe calea contestatiei si recursului, cu atat mai mult cu cat una din chestiunile supuse dezbaterii a fost aceea a confirmarii sau inlocuirii adminstratorului judiciar, fiind evident interesul personal si nemijlocit al acestuia.

Apreciind ca “numai prin semnarea procesului-verbal de catre creditori se poate asigura exactitatea si realitatea celor consemnate” instanta de recurs a admis ca fondat recursul astfel formulat, iar in temeiul art.304 pct.9 si 304¹ C.proc.civ., a modificat sentinta recurata in sensul anularii Hotararii Adunarii creditorilor in conditiile art.14 alin.7 din Legea 85/2006.

Marian OPREA
Avocat, Baroul Braila

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică