Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Litigation
JurisprudenţăProfesionişti
TUCA ZBARCEA & ASOCIATII
 
9 comentarii

Tribunalul Vrancea. Antecontracte succesive privind vanzarea unui bun imobil. Delict civil vs. infractiune
24.05.2012 | Raluca CÎRSTEA

JURIDICE - In Law We Trust

Tribunalul Vrancea a hotărât că fapta inculpatului de a încheia două antecontracte succesive cu părţile vătămate, fără a finaliza pe vreunul şi de a încasa cu titlu de arvună sumele precizate în înscrisurile constatatoare a actelor juridice încheiate nu prezintă relevanţă penală cătă vreme nu s-a facut dovada, dincolo de orice îndoiala rezonabilă că inculpatul a acţionat nu cu intenţia de a se oblliga civil, ci de a spolia părţile vătămate.

În speţă s-a reţinut că inculpatul a încheiat două antecontracte de vânzare-cumpărare pentru acelaşi teren, părţile vătămate cunoscând situaţia juridică a terenului asupra căruia s-au purtat promisiunile transferului de proprietate şi anume că terenul este bun succesoral,  succesiunea nu fusese dezbătută iar inculpatul nu era unic moştenitor. Faptul că inculpatul nu era moştenitor unic al terenului nu poate conduce la concluzia, dincolo de orice indoiala rezonabilă ca acesta a iniţiat un demers fraudulos de amăgire şi păgubire a părţilor vătămate, ci mai degrabă că a socotit, fără temei, că la partaj terenul pe care îl posedă va cădea în lotul său. Chiar in materie civilă un atare context contractual este uzitat frecvent recunoscându-se validitatea actului juridic de dispoziţie făcut de un coerede asupra bunurilor moştenirii, cu amendamentul de a fi pus sub semnul unei condiţii rezolutorii, constând in aceea ca la partaj bunul să cadă în lotul actantului coerede. Mai mult, vânzările succesive ale aceluiaşi bun imobil constituie sub aspectul liceităţii un stelionat – orice delict civil căruia legea civilă nu i-a consacrat o denumire proprie – fiind în căderea instanţei civile să dea prioritate unuia sau altuia dintre dobânditori.

În consecinţă, tribunalul a apreciat că soluţia primei instanţe de condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune este neîntemeiată,  fapta inculpatului nefiind prevăzută de legea penală, aceasta constituind un delict civil de tipul stelionatului. (Decizia penală nr. 75 din 4 martie 2009 pronunţată în apel de Secţia penală a Tribunalului Vrancea având ca obiect înşelăciunea/art. 215 C.P. – JURINDEX2010911016).

Raluca CÎRSTEA, avocat SVSA



PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Au fost scrise până acum 9 de comentarii cu privire la articolul “Tribunalul Vrancea. Antecontracte succesive privind vanzarea unui bun imobil. Delict civil vs. infractiune”

  1. Florin RADU spune:

    este evident ca avem inselaciune aici.
    ceea ce nu inteleg unii este faptul ca, daca o anumita operatiune (in cazul de fata, vanzarea/promisiunea de vanzare repetata) este reglementata in dreptul civil, asta nu inseamna nici pe departe ca ea nu poate intruni si elementele unei infractiuni.
    cat despre practica penala pe infractiunea de inselaciune … am obosit deja sa o mai comentez si sa o critic.
    din pacate, rezultatul e ca astfel de fapte, de inselaciune, se inmultesc si raman nepedpsite, sub pavaza n.u.p.-urilor si achitarilor.

  2. Mihai COSTACHE spune:

    @radu – sa fim realisti, dovedirea intentiei este o treaba foarte grea in cazul infractiunii de inselaciune. poate ca elementul material il dovedesti usor dar asta nu confera dreptul parchetului SA PRESUPUNA ca a existat intentia de a insela partile prejudiciate prin vinzari succesive. Altfel, in cazul existentei unei astfel de prezumtii, s-ar scoate reglementarea vinzarilor succesive din NCC si ar exista doar forma penala a operatiunii, ceea ce nu este cazul astazi.
    Intentia este cea care face diferenta intre litigiul civil si procesul penal. Si cum intentia este un proces intern al vointei persoanei, etc etc cam greu sa faci dovada.

    • Florin RADU spune:

      insasi conceptul de „dovedire a intentiei” e gresit.
      intentia de a insela nu poate fi dovedita niciodata efectiv, direct, material.
      la fel ca prejudiciile morale, ea se DEDUCE din faptele materiale ale inculpatului.
      tocmai de aceea avem atat de multe solutii de nepedepsire pe inselaciune: pt ca procurorii si judecatorii cauta disperati prin dosare, cu gandul: „oare unde e intentia aia de a insela, ca nu o vad …?”.
      nu o vor vedea niciodata, trebuie sa o deduca, sa o prezume rezonabil.
      revenind la speta de mai sus, din moment ce cineva vinde/promite vanzarea in mod repetat, primind bani cu titlu de pret pt asta, e limpede ca intentia a fost de a insela, de a dobandi venituri nemeritate, de a prejudicia pe tertii cumparatori.
      daca mergem pe ideea ca intentia trebuie dovedita efectiv, materialmente, atunci nu vom avea niciodata condamnari pt inselaciune sia lte asemenea infractiuni.

  3. Mihai COSTACHE spune:

    nu sunt de acord, intentia poate fi dovedita in orice infractiune prin acte al caror scop este de netagaduit. iar la unele infractiuni se dovedeste prin interceptari. daca intentia nu ar trebui dovedita atunci nu ar subzista ca element al infractiunii ci ar fi doar o rezultanta a elementului material. si nici nu ar exista diferentierea dintre intentie si culpa.
    insa prin vinzari succesive, aceasta intentie nu este dovedita prin ele insele. pot exista mai multe motive ptr care faci o vinzare succesiva, nu neaparat in scopul de a insela.

  4. Florin RADU spune:

    mihai, uite un alt exemplu clar de inselaciune, la care s-ar da n.u.p.:
    „tu imi dai mie imprumut o suma de bani, iar eu ma oblig sa ii restitui la data x.
    eu nu fac asta, te tot port cu vorba, te mint etc. si asa trec cateva luni de zile, ani de zile chiar si nu ti-i mai restitui niciodata, cu rea credinta.
    in tot timpul asta, eu imi vad linistit de treaba, incasez onorarii, imi achit diversele obligatii catre stat, barou, imi cumpar ce imi trebuie, ma duc in concediu etc.”
    daca tu imi faci plangere penala, mi se va da n.u.p., pe motiv ca tu nu ai dovedit intentia mea de a te insela.
    si vei fi „expediat” la instanta, ca cica e delict civil.
    cu toate astea, insa, e clar, din modul in care a decurs iter criminis, ca eu te-am inselat, vrand sa obtin un folos material injust, prin prezentarea ca reala a unei fapte nereale (restituirea imprumutului).

    ceea ce vreau eu sa spun e ca mult, mult prea usor se trage concuzia ca intentia de a insela nu a fost „dovedita”.

    • Mihai COSTACHE spune:

      ai dreptate in sensul ca se impune NUP. intentia de inselaciune trebuie sa existe la momentul contractarii imprumutului. instantele au decis ca este nerelevant daca ulterior scadentei am bani si nu vreau sa-i returnez sub aspectul infractiunii de inselaciune.
      in exemplul tau, daca as accepta o infractiune ar elimina pentru totdeauna actiunea in pretentii in civil cu obiect returnarea imprumutului. nu crezi ca este putin cam exagerat sa trecem in penal chestiuni pur civile? ar trebui sa reintroducem inchisoarea datornicilor?

  5. Florin RADU spune:

    1. eu nu sustin ca se impune nup, dimpotriva, ca NU se impune nup.
    2. „Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executarii unui contract, savârşita în aşa fel încât fara aceasta eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţioneaza cu pedeapsa…”.
    deci, exista inselaciune inclusiv cand intentia de a insela intervine pe parcursul executarii contractului.
    3. in exemplul dat mai sus, nu e evident ca eu am avut intentia de a te insela chiar de la inceput?!
    4. practica cu care esti si tu de acord deschide, asa cum am mai spus de multe ori, calea comiterii de inselaciuni, cei in cauza stiind ca nu vor pati absolut nimic.
    5. de curand, am avut o astfel de cauza, in care, dupa ce s-a mentinut definitiv solutia de nup, faptuitorul i-a spus partii vatamate: „ai vazut, nu ti-am spus ca nu ai ce sa imi faci? nu mai vezi banii aia niciodata”.

  6. Florin RADU spune:

    si inca ceva:
    constient sau nu, ce spui tu e aplicarea principiului minimei interventii a dreptului penal, cu care, oarecum pot fi de acord (spui ca: „nu crezi ca este putin cam exagerat sa trecem in penal chestiuni pur civile?”).
    insa, acest principiu trebuie aplicat DOAR CAND MECANISMELE DREPTULUI NON-PENAL SUNT SUFICIENT DE EFICIENTE PENTRU A ASIGURA ELE INSELE, FARA AJUTORUL DREPTULUI PENAL, REALIZAREA SI RESPECTAREA DREPTURILOR CETATENILOR !
    in romania, dupa ce ti se da nup intr-o plangere penala, ai sanse spre zero sa obtii obligarea si executarea efectiva a debitorului la plata sumei pe care creditorul i-a imprumutat-o.
    sa ne gandim doar la imposibilitatea de a dovedi cu martori sau la gravele probleme pe care le prezinta activitatea de executare silita in tarisoara noastra.

    • Mihai COSTACHE spune:

      @Radu: asa este, ma refeream la principiul minimei interventii a dreptului penal insa cind scriu de pe ipad o fac foarte telegrafic (nu imi place sa tastez de pe ipad) 🙂
      problema respectarii drepturilor in civil nu sta in lipsa mijloacelor legale (consider ca legile sunt ok din acest punct de vedere) ci este o problema de sistem, de ineficienta a acestuia. in consecinta, fiind vorba de o problema ce se poate rezolva fara modificari legislative atunci ramine valabila existenta minimei interventii a dr penal, fapt constatat si de noua legislatie penala ce se preconizeaza a intra in vigoare anul viitor.
      cu privire la existenta intentiei de a insela – vinzarea fiind o tranzactie cu executare ino ictu, nu se pune problema inselaciunii pe parcursul executarii, la acest aspect m-am referit insa probabil ca nu am reusit sa ma explic clar. mea culpa.
      In plus, as vrea sa spun ca exista deja o exagerare in privinta acestei infractiuni – oricine nu isi recupereaza un imprumut face plingere ptr inselaciune ptr ca este scutita de taxa si spera ca debitorul sa se sperie si sa achite. Nici asa nu este bine – sunt pline fisetele de la SIF de asemenea plingeri, care sunt civile prin esenta lor.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.