Institutul Roman de Informatii Juridice
28.05.2012 | JURIDICE.ro

Vineri, 25 mai 2012, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii, doamna judecător Alina Nicoleta Ghica, preşedintele CSM, domnul avocat Gheorghe Florea, preşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România, doamna judecător Ana Maria Garofil, director adjunct al Institutului Naţional al Magistraturii, domnul notar Viorel Mănescu, preşedintele Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România şi domnul judecător Adrian Neacşu, membru CSM, în calitate de membri fondatori, au semnat actele de constituire a Fundaţiei „Institutul Român de Informaţii Juridice”, continuatoarea instituţională a programului „Jurindex”, privind publicarea hotărârilor judecătoreşti, potrivit unui comunicat al CSM.
Fundaţia îşi propune să susţină, să dezvolte şi să promoveze liberul acces la informaţia juridică publică.
Publicarea hotărârilor judecătoreşti pe internet constituie, la acest moment, o obligaţie asumată de Statul Român în contextul Mecanismului de Cooperare şi Verificare a progreselor înregistrate în domeniul reformei justiţiei, după aderarea României la Uniunea Europeană.