BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul munciiCyberlaw
 
Contencios administrativ
DezbateriCărţiProfesionişti
 
5 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Art. 8 și art. 41 din Carta UE, dreptul de acces la conținutul unei minute și noțiunea de “date cu caracter personal”. UPDATE: Hotărârea Curții de Justiție
18.07.2014 | Mihaela MAZILU-BABEL


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

18 iulie 2014: Curtea a stabilit că:
1) Articolul 2 litera (a) din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date trebuie interpretat în sensul că datele referitoare la solicitantul unui permis de ședere care figurează într‑un document administrativ precum „minuta” în discuție în litigiile principale, care expune motivele pe care le invocă funcționarul în susținerea proiectului de decizie pe care trebuie să îl redacteze în cadrul procedurii prealabile adoptării unei decizii referitoare la cererea privind un astfel de permis și, după caz, cele care figurează în analiza juridică cuprinsă în acest document, constituie „date cu caracter personal”, în sensul acestei dispoziții, analiza menționată neputând primi în schimb, în sine, aceeași calificare.

2) Articolul 12 litera (a) din Directiva 95/46 și articolul 8 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că solicitantul unui permis de ședere are un drept de acces la ansamblul datelor cu caracter personal care îl privesc care fac obiectul unei prelucrări de către autoritățile administrative naționale în sensul articolului 2 litera (b) din această directivă. Pentru ca acest drept de acces să fie respectat, este suficient ca solicitantul respectiv să fie pus în posesia unei prezentări complete privind datele menționate într‑o formă inteligibilă, și anume într‑o formă care să permită solicitantului amintit să ia cunoștință de aceste date și să verifice dacă ele sunt exacte și sunt prelucrate în conformitate cu această directivă, pentru ca solicitantul menționat să poată exercita, după caz, drepturile care îi sunt conferite de directiva respectivă.

3) Articolul 41 alineatul (2) litera (b) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că solicitantul unui permis de ședere nu poate invoca această dispoziție împotriva autorităților naționale.

Pentru întreg cuprinsul hotărârii, a se vedea aici.

***

23 decembrie 2013: Doamna Sharpston a prezentat concluziile în data de 12 decembrie 2013 (pentru întreg cuprinsul, a se vedea aici)

Astfel:
Concluzie

93. Având în vedere considerațiile de mai sus, propunem Curții să răspundă la întrebările adresate de Rechtbank Middelburg și de Raad van State după cum urmează:

„1) Elementele de fapt referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă sunt date cu caracter personal în sensul articolului 2 litera (a) din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. Cu toate acestea, raționamentul care stă la baza soluției la o problemă de drept, care presupune calificarea din punct de vedere juridic a faptelor referitoare la o persoană identificată sau identificabilă, precum și evaluarea acestora luând în considerare legislația aplicabilă, nu intră în domeniul de aplicare al definiției datelor cu caracter personal din directiva menționată. În consecință, Directiva 95/46 nu prevede obligația statelor membre de a permite accesul la o astfel de analiză juridică, în cazul în care aceasta este inclusă într‑un document intern care conține de asemenea date cu caracter personal.

2) Potrivit articolului 12 din Directiva 95/46, trebuie să se permită accesul la datele care intră în domeniul definiției datelor cu caracter personal din această directivă, dacă accesul nu face obiectul unei restricții sau al unei excepții prevăzute de articolul 13 din directiva menționată.

3) Directiva 95/46 nu stabilește un drept de acces la un anumit document sau dosar în care sunt prezentate sau utilizate date cu caracter personal. De asemenea, aceasta nu precizează forma materială în care datele cu caracter personal trebuie să fie accesibile. Potrivit articolului 12 din Directive 95/46, statele membre dispun de o marjă de apreciere considerabilă pentru a stabili forma în care devin accesibile datele cu caracter personal. Atunci când realizează o astfel de evaluare, statele membre ar trebui să ia în considerare în special (i) forma (formele) materială(e) în care există aceste informații și în care pot fi puse la dispoziția persoanei vizate, (ii) tipul de date cu caracter personal și (iii) obiectivele dreptului de acces.

4) Protecția drepturilor și a libertăților altor persoane, prevăzută la articolul 13 alineatul (1) litera (g) din Directiva 95/46, nu cuprinde drepturile și libertățile autorității care prelucrează date cu caracter personal. De asemenea, nu există nicio legătură între interesul pentru un schimb liber de vederi în cadrul autorității publice și interesele protejate în temeiul articolului 13 alineatul (1) litera (d) sau (f) din directiva menționată.

5) Articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prevede drepturi care pot fi invocate împotriva instituțiilor, a organelor, a oficiilor și a agențiilor Uniunii și, în consecință, nu este aplicabil datelor cu caracter personal și nici oricăror alte informații deținute de un stat membru.” (acest punct 5 a fost confirmat și de către Curtea Constituțională a României în anul 2013 chemată fiind să aplice articolul 41 în cadrul unui control intrinsec de constituționalitate – n.n.- M.M.-B.)

Mai atragem atenția și asupra următoarelor paragrafe:

44. În general, noțiunea „date cu caracter personal” are un sens larg(30). Curtea a statuat că noțiunea se referă, de exemplu, la „numele unei persoane, împreună cu numărul său de telefon sau cu informații privind condițiile de muncă sau activitățile sale recreative”(31), adresa(32), perioadele de lucru zilnice, perioadele de repaus și pauzele și perioadele corespunzătoare neincluse în perioadele de lucru(33), sumele plătite de anumite organisme și beneficiarii acestora(34), veniturile obținute din muncă sau din capital și patrimoniul persoanelor fizice(35).

45. Conținutul efectiv al acestor informații pare să nu aibă importanță atât timp cât se referă la o persoană fizică identificată sau identificabilă. Se poate înțelege că acestea se referă la orice elemente de fapt legate de viața privată a persoanei respective și, eventual, dacă este cazul, legate de viața sa profesională (ceea ce ar putea implica un aspect cu un caracter public mai puternic al vieții sale private)(36). Acestea pot fi puse la dispoziție în formă scrisă sau pot fi incluse, de exemplu, într‑un sunet sau într‑o imagine(37).

46. Astfel, informațiile cuprinse în minută și referitoare la anumite elemente de fapt, precum numele, data nașterii, naționalitatea, sexul, etnia, religia și limba unui solicitant, constituite „date cu caracter personal” în sensul articolului 2 litera (a) din Directiva 95/46.

Urmează să se pronunță Curtea, cu efect retroactiv, în 2014, așa cum precizam și mai jos.

***

28 mai 2012: AVEM:

O cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Rechtbank Middelburg (Țările de Jos) la 20 martie 2012, Y. S./Minister voor Immigratie, Integratie en Asiel, respectiv cauza C-141/12 (nepublicată încă în J.O.U.E.)

Este vorba, cel mai probabil (nu există, deocamdată, acces la cuprinsul cererii pentru a verifica care este situația în fapt concretă), de o cerere ce ține de competența ministerului de resort, cerere care probabil a fost respinsă.

Considerăm că reclamanta Y.S. a dorit să obțină acces la o minută a ministerului, document intern, diferit de decizia administrativă de respingere pronunțată, și care viza persoana reclamantei și solicitarea adresată de către aceasta Ministerului pentru Imigrație, Integrare și Azil. Reclamanta Y.S. ar fi apelat la dispozițiile directivei privind viața privată (Directiva 95/46/CE), socotind că, de îndată ce acea minută a ministerului de resort cuprinde și numele si prenumele ei, atunci aceasta beneficiază de dreptul de a aveea acces la acel document administrativ intern (minută în sens larg).

Instanța de trimitere a adresat mai multe întrebări Curții de Justiție pe care le vom analiza grupat:

I. Prima și a doua întrebare:

“Datele cuprinse în minută referitoare la persoana vizată sunt date cu caracter personal în sensul articolului 2 litera (a) din Directiva privind viața privată?” și “Analiza juridică din cuprinsul minutei face parte din categoria datelor cu caracter personal în sensul prevederii menționate anterior?”

Conform art. 2 lit. (a) a Directivei 95/46/CE „date cu caracter personal” înseamnă “orice informație cu referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă (persoana vizată) iar “o persoană identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un număr de identificare sau la unul sau mai multe elemente specifice, proprii identității sale fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale”

În România, art. 2 lit. (a)  din directiva sus-menționată a fost transpus, în mod identic, în  art. 3 lit. (a) din Legea nr. 677/2001.

Conform definiției din directivă, se pare că o minută care ar cuprinde informații referitoare la o persoană identificată sau identificabilă este o minută care conține date cu caracter personal. De altfel, folosirea lui “orice” ne face să concluzionăm că fiecare informație referitoare la o persoană fizică intră în domeniul de aplicare al noțiunii de “dată cu caracter personal” și implicit al directivei 95/46/CE și al dreptului Uniunii Europene.

Pe de altă parte, din cuprinsul primelor întrebări adresate, instanța de trimitere realizează o distincție între, pe de o parte, date cuprinse într-o minută și, pe de altă parte, analiza juridică care formează conținutul minutei.

Totuși, spre deosebire de instanța de trimitere, considerăm că noțiunea de “date cu caracter personal” trebuie interpretată ca fiind “orice informație” inclusiv informații de analiză juridică referitoare la o persoana identificată sau identificabilă, în cazul nostru, referitoare la reclamanta Y.S.

II. A treia și a patra întrebare privesc situația în care Curtea de Justiție va considera că într-adevăr, minuta este un document care conține date cu caracter personal în sensul directivei sus-menționate.

Cuprinsul întrebărilor:

În cazul în care Curtea confirmă faptul că datele menționate sunt date cu caracter personal, operatorul/autoritatea independentă prevăzută la articolul 12 din Directiva 95/46 și la articolul 8 alineatul (2) din Carta UE trebuie să ofere informații și cu privire la aceste date cu caracter personal? DAR În acest context, poate persoana vizată (reclamanta Y.S. din speța noastră -n.a.) să se întemeieze în mod direct pe articolul 41 alineatul (2) litera (b) din Cartă, și în cazul unui răspuns afirmativ, sintagma cuprinsă la acest articol – „cu respectarea intereselor legitime legate de confidențialitatea” [adoptării deciziei] – trebuie interpretată în sensul că dreptul de acces la minută poate fi refuzat pentru acest motiv?”

II.1. Ce spune articolul 12 din directivă?

“Articolul 12

Dreptul de acces

Statele membre garantează oricărei persoane vizate dreptul de a obține de la operator:

(a) fără constrângere, la intervale rezonabile și fără întârzieri sau cheltuieli excesive:

– confirmarea că datele care o privesc sunt sau nu sunt prelucrate, precum și informații referitoare la scopul prelucrării, categoriile de date avute în vedere și destinatarii sau categoriile de destinatari cărora le sunt comunicate datele;

comunicarea într-o formă inteligibilă a datelor care fac obiectul prelucrării și a altor informații disponibile cu privire la originea datelor;

– informații cu privire la principiile de funcționare a mecanismului prin care se efectuează prelucrarea automată a datelor care o privesc, cel puțin în cazul deciziilor automatizate prevăzute la articolul 15 alineatul (1);

(b) după caz, rectificarea, ștergerea sau blocarea datelor a căror prelucrare nu respectă dispozițiile prezentei directive, în special datorită caracterului incomplet sau inexact a datelor;

(c) notificare terților cărora le-au fost comunicate datele cu privire la orice rectificare, ștergere sau blocare efectuată în conformitate cu litera (b), dacă această notificare nu se dovedește imposibilă sau nu presupune un efort disproporționat.”

Articolul 12 din directivă a fost transpus în România prin art. 13 din Legea 677/2001.

II.2. Ce spune art. 8 alin. 2 din Carta UE?

“Art. 8: Protecţia datelor cu caracter personal

(1)Orice persoană are dreptul la protecţia datelor cu caracter personal care o privesc.

(2)Asemenea date trebuie tratate în mod corect, în scopurile precizate şi pe baza consimţământului persoanei interesate sau în temeiul unui alt motiv legitim prevăzut de lege. Orice persoană are dreptul de acces la datele colectate care o privesc, precum şi dreptul de a obţine rectificarea acestora.

(3)Respectarea acestor norme se supune controlului unei autorităţi independente.”

Trebuie subliniat că datele colectate la care face referire art. 8 alin.2 din Carta UE sunt datele cu caracter personal la care face trimitere instanța la întrebările 1 și 2 iar art. 8 alin. 2 cuprinde, de fapt, dreptul de acces conținut în art. 12 din directiva 95/46/CE.

Explicaţie cu privire la articolul 8 – Protecţia datelor cu caracter personal

 

“Acest articol se întemeiază pe articolul 286 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene şi pe Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date (JO L 281, 23.11.1995, p. 31), precum şi pe articolul 8 din CEDO şi pe Convenţia Consiliului Europei pentru protecţia persoanelor faţă de prelucrarea automată a datelor cu caracter personal din 28 ianuarie 1981, ratificată de toate statele membre. Articolul 286 din Tratatul CE este de acum înainte înlocuit cu  articolul 16 din Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene şi articolul 39 din Tratatul privind Uniunea Europeană. De asemenea, este necesar să fie avut în vedere Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului privind protecţia persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituţiile şi organele comunitare şi privind libera circulaţie a acestor date (JO L 8, 12.1.2001, p. 1). Directiva şi regulamentul menţionate conţin condiţii şi restrângeri aplicabile exercitării dreptului la protecţia datelor cu caracter personal.” (s.a.)

 

III.3 Ce spune art. 41 din Carta UE?

 

“Art. 41: Dreptul la bună administrare

(1) Orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce priveşte problemele sale, de un tratament imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil din partea instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii.

(2) Acest drept include în principal:

a) dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să îi aducă atingere;

b) dreptul oricărei persoane de acces la dosarul propriu, cu respectarea intereselor legitime legate de confidenţialitate şi de secretul profesional şi comercial;

 

c) obligaţia administraţiei de a-şi motiva deciziile.

(3) Orice persoană are dreptul la repararea de către Uniune a prejudiciilor cauzate de către instituţiile sau agenţii acesteia în exercitarea funcţiilor lor, în conformitate cu principiile generale comune legislaţiilor statelor membre.

(4) Orice persoană se poate adresa în scris instituţiilor Uniunii într-una din limbile tratatelor şi trebuie să primească răspuns în aceeaşi limbă.” (s.a.).

Explicaţie cu privire la articolul 41 – Dreptul la bunăadministrare

“Articolul 41 se întemeiază pe existenţa Uniunii ca o comunitate de drept ale cărei caracteristici au fost dezvoltate în jurisprudenţa pertinentă, care a consacrat, în special, buna administrare ca principiu general de drept (a se vedea, între altele, hotărârea Curţii din 31 mar tie 1992, în cauza C-255/90 P, Burban, Rec. 1992, p. I-2253, precum şi hotărârile Tribunalului de Primă Instanţă din 18 septembrie 1995, T-167/94, Nöelle, Rec. 1995, p. II-2589; din 9 iulie 1999, T-231/97, New Europe Consulting şi alţii, Rec. 1999, p. II-2403). Modul în care este enunţat acest drept în primele douăalineate reiese dinjurisprudenţă (hotărârile Curţii din 15 octombrie 1987, cauza 222/86, Heylens, Rec. 1987, p. 4097, punctul 15; din 18 octombrie 1989, cauza 374/87, Orkem, Rec. 1989, p. 3283; din 21 noiembrie 1991, cauza C-269/90, TU München, Rec. 1991, p. I-5469) precum şi hotărârile Tribunalului de Primă Instanţă din 6 decembrie 1994, T-450/93, Lisrestal, Rec. 1994, p. II-1177; din 18 septembrie 1995, T-167/94, Nöelle, Rec. 1995, p. II-2589) şi, în ceea ce priveşte obligaţia de a-şi motiva deciziile, din articolul 296 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (a se vedea şi temeiul legal de la articolul 298 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene pentru adoptarea actelor legislative în vederea asigurării unei administraţii europene deschise, eficiente şi independente)[.]” ( disponibile pentru consultare aici)

Instanța de trimitere consideră că aplicarea art. 41 alin. 2 lit. b ar putea constitui o limită la accesul persoanei vizate la informațiile – date cu caracter personal- conținute în minuta ministerului de resort – operator de altfel, de date cu caracter personal, în sensul art. 12 din directiva 95/46/CE.

Practic, întrebările 3 și 4 umăresc să stabilească dacă, odată cu intrarea în vigoarea a Cartei UE, excepțiilor cuprinse în directiva sus-menționată ( a se vedea art. 13 din directivă) li se mai adaugă încă una, cea cuprinsă la art. 41 alin.2 lit. b din Carta UE. Se poate sugera că dezvăluirea analizei juridice cuprinse în minută, analiză ce privește situația reclamantei Y.S., ar aduce atingere secretului profesional al angajaților ministerului de resort iar astfel, accesul la minută să fie refuzat din acest considerent.

Considerăm însă că dispozițiile articolului 41 din Carta UE nu se aplică cu privire la această situație de fapt deoarece nu intră în domeniul de aplicare al  articolului 41.

Cu privire la acest lucru, avocatul general Bot a susținut, în cuprinsul unor concluzii din data de 26.04.2012, în cauza M.M. C-277/11, la nota de subsol 16 că “În Hotărârea din 21 decembrie 2011, Cicala (C‑482/10, nepublicată încă în Repertoriu), Curtea a subliniat în mod expres că, potrivit modului de redactare, articolul 41 alineatul (2) litera (c) din cartă nu se adresează statelor membre, ci numai instituțiilor și organelor Uniunii (punctul 28).”  ( pentru consultarea hotărârii Cicala).

Astfel, se pare că articolul 41 din Cartă nu se aplică cu privire la conținutul unei document intern redactat de către o autoritate națională, conținut ce cuprinde și date cu un caracter personal iar instanța de trimitere va trebui să analizeze doar dacă limitele și excepțiile cuprinse numai în directivă, ar interzice comunicarea acelor informații și a analizei juridice cuprinse în minută (sau document intern), reclamantei Y.S.

Având în vedere modul prin care instanța a formulat întrebările, se pare că aceasta nu consideră că există în cuprinsul directivei o limită ce s-ar putea aplica la interzicerea punerii la dispoziție a cuprinsului unei minute, pentru că dacă ar fi considerat existența unei asemenea limite, cu siguranță ar fi cerut interpretarea Curții de Justiție cu privire la articolul din directivă ce privește limitele și excepțiile de la comunicare.  Totuși, Curtea de Justiție, dacă va considera că o asemenea limită este de altfel cuprinsă în directivă, va putea să indice acest lucru instanței de trimitere.

Subliniem că, până în prezent, nu există jurisprudență a Curții de Justiție cu privire la domeniul de aplicare al art. 41 alin. 2 lit.b din Carta UE, cauza Cicala având în vedere lit. (c) a  alin. 2 din articolul 41 din Carta UE. Totuși, nu trebuie pierdut din vedere faptul că art. 41 se refera, la alin. 1, doar la instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii.

 

În același context, este necesar să precizăm căexistă jurisprudență a Curții de Justiție prin care aceasta a considerat că dreptul la buna administrare (ce cuprinde, printre altele, dreptul la o cale de atac eficientă împotriva actelor administrative, dreptul la motivarea deciziilor administrative, etc. ) se aplică și în situațiile în care autoritățile naționale emit decizii ce privesc un drept al unui justițiabil, drept ce își găsește sursa în dreptul Uniunii Europene. Astfel, dacă minuta sau documentul intern a fost dată în cadrul unei proceduri ce viza acordarea sau refuzul unui drept conferit în mod direct de către Uniunea Europeană reclamantei Y.S., dispozițiile articolului 41 ar putea fi totuși aplicabile (în acest sens, a se vedea cea mai recentă hotărâre, Gaydarov, la pct. 41)

 

III. Ultima întrebare:

 

În cazul în care persoana vizată solicită accesul la minută, operatorul, respectiv autoritatea în cauză trebuie să pună la dispoziția acestuia o copie a documentului respectiv pentru a îndeplini cerințele dreptului la informare?”

Practic, cu această ultimă întrebare, instanța dorește să afle dacă dreptul de informare cuprins în directiva 95/46/CE presupune punerea la dispoziție a copiei minutei sau eventual, dacă ar fi posibil îndeplinirea cerințelor dreptului la informare conferit de directiva sus-menționată, fără a fi totuși necesar să se pună la dispoziție întregul conținut al minutei și implicit a analizei juridice conținute în acel document.

IV. Concluzie: Cerere instanței de trimitere din Olanda scoate în evidență posibilitatea de a folosi art. 8 din Carta UE coroborat cu art. 12 din Directiva 96/45/CE pentru a obține acces la documente interne ale autorităților publice, respectiv minute, documente care ar conține date cu caracter personal. În ceea ce privește art.41 din Carta UE, considerăm că deși acesta privește dreptul la buna administrare, nu poate fi aplicat cu privire la minuta unui minister dintr-un stat membru și astfel, acel minister, în baza dispozițiilor directivei directiva 95/46/CE va fi obligat să pună la dispoziția reclamantei Y.S. chiar și copia dupa respectiva minută, document intern al ministerului, sub rezerva posibilității Curții de Justiție de a limita accesul doar la o anumită parte din minută.

Rămâne să se pronunțe Curtea de Justiție (probabil în 2014).

Mihaela MAZILU-BABEL

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Au fost scrise până acum 5 de comentarii cu privire la articolul “Art. 8 și art. 41 din Carta UE, dreptul de acces la conținutul unei minute și noțiunea de “date cu caracter personal”. UPDATE: Hotărârea Curții de Justiție”

  1. Ar fi bine să se înţeleagă că dreptul de acces la datele personale despre care se vorbeşte în acest articol nu se referă la informaţiile publice, minutele, încheierile, hotărârile judecătoreşti, etc. emise de către sistemul judiciar românesc în cadrul proceselor civile sau penale publice.

    Să nu creadă cineva că încercarea CSM de a secretiza informaţiile justiţiei are vreo bază legală, că nu are!

    • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

      Având în vedere că dumneavoastră vorbiți despre informații publice dar și că acest articol se referă la dreptul unei persoane de a avea acces la un document – minută, document ce nu este făcut public, nu văd de ce o persoana ar apela la dispozițiile interne ce privesc datele cu un caracter personal atunci când avem informții ce prezintă un puternic caracter public, pentru a avea acces la ele, pentru ca oricum deja are acces.

      Pe de altă parte, o asemenea persoană ar putea cere anonimizarea datelor personale, dacă dorește, după ce scopul (pentru care aceste informații sunt necesar a fi publice) s-a încheiat sau realizat.
      Dacă observați, chiar cauza de pe rolul Curții de Justiție este anonimizata (avem inițiale și nu nume și prenume) și cred că acest fapt poate răspunde destul de ușor și la comentariul dvs.
      Cu stimă,
      Mihaela

  2. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    completare ad hoc la articol:

    Avem o nouă cerere, adresată de data aceasta de instanța supremă în contencios administrativ din Olanda (aceeași țară de unde a venit și cererea Y.S. de mai sus).
    Cererea reia, practic, întrebările adresate deja de o altă instanță națională inferioară însă aduce și unele precizări, considerăm noi, necesare.

    Redăm, de pe curia.eu, conținutul întrebărilor:

    „Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Raad van State (Țările de Jos) la 3 august 2012 – Minister voor Immigratie, Integratie en Asiel/M și S

    (Cauza C-372/12)

    Limba de procedură: olandeza

    Instanța de trimitere

    Raad van State

    Părțile din acțiunea principală

    Reclamant: Minister voor Immigratie, Integratie en Asiel

    Pârâți: M & S

    Întrebările preliminare

    Articolul 12 litera (a) a doua liniuță din Directiva 95/46/CE2 a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date trebuie interpretat în sensul că există un drept de a obține o copie a documentelor în care sunt prelucrate date cu caracter personal, sau este suficient să se comunice o prezentare completă a acestor date într-o formă inteligibilă?

    Sintagma „drept de acces” cuprinsă la articolul 8 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretată în sensul că există un drept de a obține o copie a documentelor în care sunt prelucrate date cu caracter personal, sau este suficient să se comunice o prezentare completă a acestor date într-o formă inteligibilă în sensul articolului 12 litera (a) a doua liniuță din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date?

    Articolul 41 alineatul (2) litera (b) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene se adresează și statelor membre ale Uniunii Europene în măsura în care acestea pun aplicare dreptul Uniunii în sensul articolului 51 alineatul (1) din Carta UE?

    Împrejurarea că, ulterior accesului acordat la „minute”, nu se mai regăsesc motivele pentru care este propusă o anumită decizie, ceea ce nu este favorabil liberului schimb de vederi în cadrul administrației și nici bunei desfășurări a procesului decizional, constituie un interes legitim legat de confidențialitate în sensul articolului 41 alineatul (2) litera (b) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene?

    O analiză juridică precum cea din cuprinsul unei „minute” poate fi calificată drept dată cu caracter personal în sensul articolului 2 litera (a) din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date?

    Interesul liberului schimb de vederi în cadrul administrației în cauză intră de asemenea sub incidența protecției drepturilor și libertăților altor persoane în sensul articolului 13 alineatul (1) litera (g) din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date? În cazul unui răspuns negativ, acest interes poate intra atunci sub incidența articolului 13 alineatul (1) literele (d) sau (f) din această directivă?

    Am să revin cu o completare necesară a articolului după 1 noiembrie.
    Până atunci doresc să precizez că instanțele/autoritățile administrative/instituțiile publice/ etc. din România care au în față o cerere de acces la datele cu un caracter personal prin care se solicită și o copie după acele date, au trei posibilități: 1. să acorde o interpretare proprie legii interne de transpunere a directivei în cauză și să ofere sau să refuze oferirea acelor copii după documentele interne ce conțin și datele cu caracter personal ale solicitantului SAU să 2. întrebe și ei Curtea de Justiție sau să 3. suspende facultativ cauza (atunci când vorbim de instanță, autoritățile având însă obligația să răspundă solicitării în decurs de 15 zile) pentru că de interpretarea (soluționarea) dată de către Curtea de Justiție în aceste două cauze (Y.S. și M&S) depinde existența sau nu a dreptului persoanei-reclamant de a avea acces la conținutul acelor analize juridice (de exemplu, punctele de vedere redactate de către CSM atunci când primește solicitări, de exemplu, de la INM și care privesc și datele de identificare ale unei persoane) realizate de un jurist dintr-o asemenea instituție.

  3. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    Miercuri, 3.07.2013 va fi pledoaria iar camera care va judeca va fi camera a 3 a (cf. calendar CURIA)

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate