Secţiuni » Arii de practică » Protective » Dreptul familiei
Dreptul familiei
DezbateriCărţiProfesionişti

Declaratia de la Langeac, tradusa in limba romana
04.06.2012 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Content, Dreptul familiei
JURIDICE - In Law We Trust

Declaraţia de la Langeac este o declaraţie internaţională privitoare la bazele şi principiile implementării unui statut de egalitate între părinţi, dorindu-se a oferi o alternativă la tratamentul inegal de la acea vreme dintre mame şi taţi, precum şi la problemele cronice din practica şi teoria familiei din lumea occidentală.

Adoptata în timpul conferinţei internaţionale privind statutul părinţilor, care a avut loc în perioada 25-31 iulie 1999 în Langeac (Franta) şi la care au participat reprezentanţi ai unor organizaţii ale părinţilor din zece ţări, declaraţia a reprezentat o înţelegere unanimă cu privire la faptul că statutul de egalitate între părinţi serveşte cel mai bine interesului superior al copilului.

Declaraţia enunţă faptul că promovarea egalităţii între părinţi, atât în timpul mariajului cât şi după o eventuală separare, trebuie susţinută prioritar de către agenţiile guvernamentale.

Declaraţia a fost tradusă în 6 limbi, iar acum, prin eforturile ARPCC, este disponibilă şi traducerea în limba română.

>> Declaraţia de Langeac

Cuvinte cheie:
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti