« Secţiuni « Articole « RNSJOpiniiPovestim cărţi
Opinii
14 comentarii

Sotiile independente din Romania: exista ele?
04.06.2012 | Simona CIMPOCA

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

De unde vine această întrebare? Şi, mai ales, ce răspuns aţi da acestei întrebări şi ce argumente aţi folosi în susţinerea răspunsului? Dacă mă întrebaţi pe mine, aş spune că da, există anumite femei în România care sunt căsătorite şi care, pe lângă acest statut, îl au şi pe cel de femei independente. Dar nu multe. Ce înseamnă totuşi o soţie independentă? Eu aş enumera aici câteva activităţi pe care ea le-ar putea realiza fără niciun ajutor venit din partea soţului. Alegerea profesiei în funcţie de propriile aspiraţii şi dorinţe, utilizarea bunurilor proprii după bunul plac, capacitatea de a-şi achiziţiona produse de uz personal fără a-i cere sfaturi (sau bani) soţului, hotărâri pe care le poate lua singură în ceea ce priveşte locul de muncă, plecarea în delegaţii, participarea la evenimente în cadrul firmei, convorbiri telefonice pentru care nu are obligaţia de a oferi explicaţii, decizii luate asupra propriului corp, cum sunt o tunsoare nouă, schimbarea stilului vestimentar, un tatuaj, puterea de cumpărare a unor obiecte necesare gospodăriei, fără teama că soţul i le-ar putea refuza. Iată numai câteva dintre lucrurile pe care o femeie le poate realiza în cuplu, dobândindu-şi astfel statutul de femeie independentă. Conform Noului cod civil, independenţa soţilor este reglementată prin articolul 310 şi exprimată astfel: Un soţ nu are dreptul să cenzureze corespondenţa, relaţiile sociale sau alegerea profesiei celuilalt soţ.

Dacă am crede că este uşor ca o femeie să-şi câştige independenţa în căsnicie, realitatea pe care o întâlnim în cadrul societăţii româneşti ne arată cumva (dacă nu chiar exact) contrariul acestei impresii. Diferenţele privind stilul de trai al familiilor româneşti nu sunt doar de nuanţă în distincţia rural/urban, lucru şi mai îngrijorător în contextul schimbării mentalităţilor şi uniformizării cu restul Europei din acest punct de vedere. Aţi spune că şi în restul statelor membre ale Uniunii Europene, în zonele rurale, oamenii trăiesc după alte standarde decât cei de la oraş, aţi spune că şi peste hotare există cazuri în care femeile prestează munca aferentă îngrijirii gospodăriei şi copiilor, iar soţul se ocupă de bunăstarea familiei. De acord, însă cu o completare. România nu se grăbeşte deloc să uniformizeze proporţia dintre acele cupluri (relativ puţine) care îşi duc existenţa conform standardelor acceptate din punct de vedere moral şi legal şi cuplurile în care autoritatea aparţine încă bărbatului. Cumva, parcă nu ne-am îndepărtat prea mult de povestea Moromeţilor. Îndreptându-ne spre nord-estul ţării, în sate uitate de lume, găsim o Catrina Moromete care trăieşte din mila soţului. Ea îşi iubeşte doar copiii, pe care vrea să-i vadă crescând sănătoşi. Bani nu are pe mâini proprii, dacă are nevoie de alimente sau haine pentru copii, din banii pe care-i aduce bărbatul în casă acesta îi va da o parte pe care el o consideră suficientă în vederea cumpărăturilor.

Chiar poposind la periferia Bucureştiului, în localităţi rurale unde oamenii se ocupă în principal de agricultură şi lucrează în domeniul construcţiilor, întâlnim familii care locuiesc în case arătoase, au curţi îngrijite şi garduri frumoase. Am crede că, în sfârşit, am găsit familiile perfecte, a căror dezvoltare s-a produs armonios, unde femeia şi bărbatul îşi împart rolurile şi se consideră egali în faţa avuţiei lor. Urmărindu-i îndeaproape însă, descoperim că avem de-a face numai cu o faţadă lucrată de mari meşteri a unor cupluri în care tot soţul este pilonul central. Aici femeile nu au un loc de muncă datorită, în cele mai multe cazuri, geloziei bărbatului. Precum ei sunt stăpânii grămezilor de bani câştigaţi prin muncă, tot astfel se consideră a fi stăpânii casei, inclusiv ai soţiilor lor. Femeile au aici rolul de a îngriji copiii şi de a întreţine întreaga gospodărie, bărbatul implicându-se doar în mică proporţie şi, oricum, nu în toate cazurile, în munca de casă. Dacă se pune problema ca soţia să-şi caute un loc de muncă, se nasc discuţii aprinse pe subiectul „Cine o să aibă grijă de copil?”, discuţii care camuflează, de fapt, nevoia bărbatului de a deţine întreg controlul în căsnicia sa.

Lucruri asemănătoare se petrec şi în oraşe. Dacă soţii se înţeleg bine în privinţa gătitului, mersului la şcoală cu copilul, curăţeniei, dacă ambii au un loc de muncă şi îşi pot cumpăra, la nevoie, orice bun, probabil că ea nu prea are voie să-şi viziteze părinţii, să vorbească la telefon cu prietenele, să plece în teambuilding cu echipa de lucru sau să facă vizite la coafor.

Bănuiesc că toate cuplurile au cel puţin o problemă pe care o dispută, căci, aşa cum circulă o vorbă în popor, este bună şi cearta din când în când, pentru ca fericirea să nu se transforme în rutină. Întrebarea mea este: de ce, întotdeauna, femeia e pusă în inferioritate în faţa soţului şi de ce nu se întâmplă ca şi ea să poată lua decizii finale în cuplu? O fi din cauza societăţii româneşti, care a promovat puterea bărbatului de a stăpâni asupra oricărui lucru, o fi din cauza neputinţei femeii de a se ridica deasupra soţului ei şi de a-şi impune punctul de vedere, o fi din cauza plăcerii femeii de a se simţi controlată, o fi din cauza refuzului ei de a-şi asuma responsabilităţi, o fi din cauza bărbatului, în a cărui natură nu se regăseşte capacitatea de a ceda, o fi din cauza mass-media, care clonează cazuri ale unor familii în care bărbatul este stăpânul casei, dând impuls şi altora de a proceda la fel? Se poate să fie din toate aceste cauze şi din multe altele, iar remedierea unei astfel de probleme nu poate fi posibilă decât prin auto-educare şi prin efortul femeilor de a-şi câştiga prin forţe proprii independenţa în cuplu, care le este garantată prin lege.

Simona CIMPOCA
student, Universitatea Româno-Americană, Facultatea de Drept
intern Societatea de Ştiinţe Juridice

 
Secţiuni: Dreptul familiei, Opinii | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Au fost scrise până acum 14 de comentarii cu privire la articolul “Sotiile independente din Romania: exista ele?”

  1. Daniel CAZACU-GANEA spune:

    ”Întrebarea mea este: de ce, întotdeauna, femeia e pusă în inferioritate în faţa soţului şi de ce nu se întâmplă ca şi ea să poată lua decizii finale în cuplu?” Eu spun ca lucrurile s-au mai schimbat si e bine sa avem o privire mai nuantata (in functie de varsta, zona geografica, cultura, profesie).

    • Simona CIMPOCA spune:

      Desigur. Subiectul a fost abordat tinand seama de factorul geografic si, cumva, de cel comportamental. S-ar putea ca pe viitor sa am in vedere si celelalte elemente, care pot defini altfel problema.

  2. Rares POPA spune:

    In opinia mea articolul dumneavoastra releva o conceptie deopotriva criticabila cu cea pe care o infiereaza. Daca ar fi sa nu va menajez deloc as zice ca el reprezinta o suma de stereotipii, fiind departe de un studiu de factura juridica, prezentand lucrurile grosier in alb si negru. Mai grav este ca trateaza problema de pe pozitiile unui feminism exacerbat avand in centru tot ideea de discriminare pe criterii de sex.

    Asa cum a mai mentionat cineva problema este mult mai nuantata si este criticabila dupa mine tratarea ei in tuse groase de alb si negru.

    Daca este sa fim sinceri ideea de egalitate intre femei si barbati a pus-o in practica regimul comunist sub aspect normativ, sub aspect ideologic si mai ales in concret. Deci nu este o inventie a noului cod civil. Acum este evident ca simpla edictare a unor norme juridice nu este de natura a schimba realitatea. Dar cauzele anacronismului trebuie analizate mult mai profund printr-o analiza serioasa si pe cat posibil obiectiva, nu expediate superficial prin acea serie de stereotipii vulgare folosite ca argument doar pentru ca sunt des vehiculate.

    Pentru a fi mai concret ar trebui sa punem in discutie faptul ca alaturi de ce ati aratat exista si un procentaj important dintre familii in care femeile se comporta ca niste mici dictatori. Sunt binecunoscute abuzurile femeilor privind controlarea telefonului, e-mailului, telefoanele scurte continand saluturile de tipul cefaci-unde esti-de ce nu ai raspuns din prima si multe altele mai grave.

    Pe de alta parte de cele mai multe ori abuzurile respective sunt tolerate de catre partea cealalta si asta actioneza mai profund sub aspect educativ decat societatea in ansamblul ei. Concret o obliga cineva pe sotie sa-si aleaga un sot de factura celui evocat si apoi o obliga sa stea langa el si sa-i tolereze abuzurile. Daca o face de buna voie ii arata acestuia ca aceasta este si conceptia ei. Deci despre ce discutam.

    Oamenii indiferent de sex comit abuzuri in cuplu care au cauze multiple ce trebuiesc analizate serios nu expediate dupa cum am mai zis in mod unilateral. Educatia desigur reprezinata cheia problemei dar nu singura masura si este aspectul la care avem cele mai mari carente.

    Oricum ceea ce am urmarit eu aici nu a fost sa combat opinia dumneavoastra ci sa arat ca problema a fost tratata de pe pozitii partizane cautand vina in partea cealalta si in mod total superficial, fiind dupa cum am spus o suma de steriotipii. Practic din articolul dumneavoastra se desprinde ideea ca „barbatii e porci si femeile e niste victime delicate” si ca tara ne vrea asa.

    • Simona CIMPOCA spune:

      Va multumesc pentru replici. In primul rand, articolul meu se incadreaza in sectiunea Opinii, ceea ce imi da dreptul de a aborda subiectiv anumite probleme. Acea factura juridica despre care spuneti ca-i lipseste articolului exista prin insasi referirea pe care am facut-o la Noul cod civil, invocand articolul care a stat la baza acestei opinii.
      „Feminismul exacerbat” despre care dvs. spuneti ca a dat nastere articolului meu imi pare a fi cumva pe pozitie de egalitate cu ceea ce dvs. sustineti in comentariul postat: „femeile se comporta ca niste mici dictatori”. Cui luati apararea aici? Cumva doamnelor, sau mai degraba barbatilor?
      Titlul ar fi indiciul cel mai potrivit pentru continutul articolului. Daca voiam sa tratez problematica greselilor in cuplu, cine greseste primul in fata celuilalt si cum barbatii (in procent mult mai mic, evident) sunt abuzati de catre sotiile lor, as fi denumit probabil altfel acest articol. Inca o data, cu multumiri!

  3. Rares POPA spune:

    Nici nu am zis ca nu aveti dreptul sa va exprimati opiniile, insa exista riscul ca nu toata lumea sa fie de acord. Discutam nu e nimic personal.
    Da este pe pozitie de egalitate tocmai asta am si incercat sa arat. Nu am zis ca ceea ce sustineti nu exista ci ca tratati problema simplist si unilateral.
    Nu am ridicat problema „cine greseste primul” si de unde stiti care este procentajul (rural/urban/categorii socio-profesionale/varsta)? Ati consultat vreun studiu?

    Nu gresim cumva daca ii luam asa pe toti asa la gramada? (barbati, femei, categorii de varsta, apartenenta sociala, ocupatie, etc) Eu de fapt asta va intreb in esenta. Nu cumva probema este mult mai nuantata.

    • Rares POPA spune:

      Nu iau apararea nimanui tocmai asta incercam sa evit abordarile partizane si unilaterale. Si mai ales utilizand criteriul sex fara a avea o baza obiectiva. Asta am si inercat sa arat ca moneda are doua fete.

    • Simona CIMPOCA spune:

      Eu nu am vorbit despre procente. In schimb, dumneavoastra afirmati „alaturi de ce ati aratat exista si un procentaj important dintre familii in care femeile se comporta ca niste mici dictatori”. Dumneavoastra pe ce va bazati afirmatiile? Referitor la nuantarea problemei, de acord, am spus si mai sus ca nu numai factorul geografic influenteaza tipul de comportamente despre care am vorbit. Din pacate sau din fericire, articolul nu este un studiu de caz in care sa analizez toate cauzele care duc la aceasta dependenta a femeilor de barbatii lor. Cred totusi ca ideea ar fi una buna.

  4. Rares POPA spune:

    Eu am zis „un procentaj important” ceea ce poate insemna 10 procente sau 90 de procente de aceea riscul de a ma insela indiferent de criterii este aproape nul, spre deosebire de „majoritate” unde lucrurile trebuie sa fie mai riguroase.

    Oricum femeile au destule mijloace in prezent de a iesii din situatia de dependenta fata de barbat de aceea afirm ca e o situatie asumata sau tolerata.

    Oricum cred ca fiecare din noi si-a cam conturat opinia. Personal mi-a facut placere dialogul cu dumneavoastra.

  5. Rares POPA spune:

    PS Va rog sa-mi dati voie sa fac o mica gluma. Am citit accidental si articolul cu fidelitatea si am observat ca si acolo el e ala nenorocitu’ de bani gata, cu masina cadou la 18 ani, cu scorpia de maicasa si ea victima inocenta de origine sanatoasa (parintii muncitori). Pot sa rad?

  6. Ștefan VLAD spune:

    Sincer, nu stiu de ce dar eu cred ca amandoi ati inceput sa va simtiti bine.:)))))).
    „This could be the begining of a beautifull friendship.”

  7. Ștefan VLAD spune:

    Si inca ceva dle Popa: Simona Cimpoca nu este un adversar pe masura dvs. Asta e vizibil. De aceea cred totusi ca trebuie sa fiti mai ingaduitor. In rest, desigur ca dvs aveti dreptate. Am comentat odata un articol intitulat „femeia avocat”, scris evident de o avocata, care era plin de stereotipii dintre cele pe care le-ati remarcat si dvs. Am spus atunci ca printr-un simplu exercitiu de inlocuire a cuvantului femeie si a derivatelor acestuia din intreg continutul acelui articol, si inlocuirea cu cuvantul „barbat”, concluziile ar putea fi exact aceleasi si pentru tagma avocatilor barbati. Acest stil de utilizare a „tanguirii” si a stereotipiilor autocompatimitoare, nu este pana la urma decat o alta forma(mai elevata intr-adevar) de violenta neinvaziva dictata de necesitatea de a „lupta” cu armele pe care le detin. Ori din pacate, pe taramul stiintei, al logicii si al argumentatiei solide, aceste arme sunt inutile si uneori ridicole. Pe acest taram – din fericire- lupta trebuie sa fie „barbateasca”, altfel se poate transforma intr-o simpla discutie de salon sau de complezenta. Ceea ce vreau sa spun este ca nu voi accepta nciodata ca intr-o dezbatere ce se poarta intre o femeie si un barbat, sa se faca uz de alte arme din dotare decat cele care tin de cunostinte si logica. Altfel un barbat ar putea sa recurga la forta, nu?

    • Mihai BULUGEA spune:

      ar fi interesant sa scrieti un articol ca raspuns la „femeia avocat” dupa concluzia pe care ati tras-o. s-ar putea numi „femeia barbat”

    • Rares POPA spune:

      Domnule Stefan Vlad aici nu se ducea o lupta ci doar o discutie. Apoi daca nu am folosi decat cunostintele si logica totul ar deveni extrem de auster si plictisitor. Dar de ce sa recurga la forta au si barbatii destule mijloace:) Si mai este ceva niciodata sa nu va subestimati adversarul, ceea ce eu nu consider ca e cazul.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD