A fost semnat contractul prin care Banca Mondiala acorda consultanta Consiliului Concurentei
07.06.2012 | JURIDICE.ro

Miercuri, 6 iunie 2012, Consiliul Concurenţei, în parteneriat cu Secretariatul General al Guvernului, au semnat cu Banca Mondială contractul prin care instituţia internaţională va acorda consultanţă în domeniul analizei operaţionale specifice concurenţei, în cadrul proiectului “Eficientizarea activităţii de aplicare a politicilor de concurenţă în corelare cu politicile sectoriale”, potrivit unui comunicat al Consiliului Concurentei.
Perioada de derulare a proiectului: 24 de luni.
Valoarea proiectului: 19,84 milioane lei (aproximativ 4,44 milioane euro) din care 85% reprezintă finanţare nerambusabilă din Fondul Social European, iar restul fiind asigurat din fonduri naţionale.
Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei: “Prin acest proiect ne propunem atât consolidarea Consiliului Concurenţei ca instituţie cheie a administraţiei centrale, cât şi îmbunătăţirea acţiunilor noastre în vederea realizării misiunii de a contribui la funcţionarea eficientă a sectoarelor economice româneşti, în beneficiul consumatorilor.”